Contestație act administrativ fiscal. Decizia 230/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--15.01.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.230
Ședința publică din 18.02.2009
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâtele Administrația Finanțelor Publice L și Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.897/11.XI.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC Serv SRL, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea recurentei T și consilier juridic în reprezentarea L, lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamanta intimată a depus note de ședință.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtei recurente T solicită admiterea ambelor recursuri și modificarea sentinței atacate în sensul celor învederate în scris.
Reprezentantul pârâtei recurente L pune aceleași concluzii de admitere a recursurilor.
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin sentința civilă nr.897/11.XI.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea reclamantei SC Serv SRL împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice L și a anulat ordinul de plată nr. 8/25.02.2008 și a obligat în solidar, pârâtele la restituirea sumei de 10.744,56 lei achitată în contul pârâtei L, conform ordinului de plată precizat supra, cu dobânda legală aferentă sumei de la data plății, 25.02.2008 și până la data restituirii efective.
A obligat în solidar pârâtele la plata sumei de 45 lei cheltuieli de judecată.
În motivare s-a reținut că în fapt, reclamanta a achiziționat de la furnizorul, autoturismul marca Audi, serie de sasiu -, fabricat în anul 2002.
Pentru înmatricularea acestui autoturism în România, reclamanta a fost obligată să plătească taxa specială prevăzută de art. 2141Cod fiscal.
Analizând acțiunea raportat la actele - probe aflate la dosar, precum și văzând dispozițiile legale în materie, a fost constată întemeiată acțiunea sens în care a fost admisă în baza celor ce urmează, respingându-se ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâte. S-a constatat faptul că cererea de suspendare formulată de pârâte nu a mai fost susținută, iar în cuvântul pe fond, la ultimul termen de judecată, ambele pârâte au pus concluzii în sensul admiterii în parte a acțiunii.
În sprijinul rezolvării problemelor de drept deduse judecății în prezenta speță, vin prevederile art.148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Alineatul 4 al aceluiași articol, prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
Analizând disp. art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamant, instanța a constatat că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare ".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii si protecționiste. Astfel, art.90(I) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
În privința reglementării interne, se remarcă, că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343 prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă de la toate autoturismele si autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamantă, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.214 ind.1 din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art.214 ind.1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului si unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 si 4 din Constituție, se situează supremația dreptului comunitar, în speță a art.90(I) din Tratat si conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct al art.90(I) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art.214 ind.1 - 214 ind. 3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamant în cuantum de 10.744,56 lei RON, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90(I) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare . înainte de aderare, sunt obligatorii pentru . România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Apărarea pârâtei formulată în sensul că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei este neîntemeiată și speculativă. Într-adevăr, reclamanta a achitat taxa conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme efectuate de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în forma electronică, în mod public. Astfel cum pârâta confirmă, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second- hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Intr-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emit un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze. În consecință, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare și calcul si o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
A considera ca reclamanta nu poate invoca încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție si ar contraveni art.21 alin.1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, sens în care au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile tardivității formulării cererii de restituire și prematurității introducerii acțiunii.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art.90(I) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamantul, persoană fizică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a i se restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat din străinătate.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal, vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ si ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererile de restituire a taxei depuse de către reclamantă la Administrația Finanțelor Publice T, sens în care a fost respinsă ca neîntemeiată excepția neîndeplinirii procedurii prealabile.
Considerând demonstrată încălcarea art.90(I) din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art.214 ind.1 - 214 ind.3 Cod fiscal, instanța a admis acțiunea reclamantului stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pârâta să o restituie.
-o pe reclamantă în mod nelegal de suma de 10.744,56 lei RON de la data plătii sumei, pârâta datorează și dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantului numai în acest fel putând fi reparat integral astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.
Ca urmare admiterii acțiunii, potrivit art. 274 alin.1 proc. civ, pârâtele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 45 lei.
În cauză au declarat recurs pârâtele solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
În motivare, recurentele critică sentința în privința acordării dobânzilor legale, întrucât s-au acordat de la data de 25.02.2008 iar prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat plata dobânzilor de la data de 04.03.2008. Aceasta face aplicabile prevederile art.304 pct.6 din Codul d e procedură civilă: "dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut " și impune conform art.312 alin.3 din Codul d e procedură civilă modificarea hotărârii sub acest aspect și respingerea dobânzilor acordate nelegal.
Pârâtele mai invocă dispozițiile nr.OUG50/2008 care la art.14 alin. ultim precizează că prevederile legale în temeiul cărora s-a încasat taxa specială respectiv art.2141-2143din Codul fiscal se abrogă începând cu 01.07.2008, iar la art.11 se instituie o procedură de recalculare a taxei speciale achitate în perioada 01.01.2007-01.07.2008. În mod nelegal, instanța de fond a dispus restituirea integrală a sumei achitate cu titlu de taxă de înmatriculare deși reclamanta are posibilitatea de a primi diferența între taxa achitată și noua formulă a taxei pe poluare, agreată de CE.
Se mai susține că acțiunea este inadmisibilă motivat de faptul că actul atacat nu este un act administrativ fiscal. În fapt, prin adresa nr.50945 din 11.07.2008 depusă la dosarul cauzei s-a cerut societății completarea documentației în vederea soluționării cererii în procedura administrativă. Pe cale de excepția a arătat că actul atacat nu este un act administrativ fiscal, fiind un act emis chiar de către societatea contestatoare, în speță un ordin de plată, care nu poate fi încadrat în prevederile art.2 din Legea contenciosului administrativ. Pentru a se justifica introducerea și acceptarea spre soluționare de către instanța de contencios administrativ a unei cereri de chemare în judecată, cerință legală prevăzută chiar la art.1 din Legea nr.554/2004 este de a se arăta actul administrativ ce se atacă. Conform art.2 lit.c din lege, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".
Pârâtele mai arată că și plata cheltuielilor de judecată este neîntemeiată în condițiile în care taxa specială a fost încasată în temeiul unui text legal aplicabil la momentul încasării, neexistând în cauză culpa procesuală.
Examinând recursurile în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se constată că sunt fondate, motiv pentru care se admit împotriva sentinței civile nr.897/11.XI.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș. Se modifică sentința în sensul că pârâtele vor fi obligate la plata dobânzii legale față de reclamantă în condițiile art.124 Cod procedură fiscală. Vor fi menținute în rest dispozițiile sentinței atacate, pentru că:
În privința dispoziției de obligare a pârâtelor la plata de dobânzi, instanța de fond a făcut aplicarea art.1082 Cod civil, stabilind ca acestea să fie plătite începând cu data de 25.II.2008 și până la data restituirii integrale a sumei de 10.744,56 lei încasată de pârâte.
Potrivit dispozițiilor legale cu caracter special prevăzute în Codul d e procedură fiscală, art.70, termenul de soluționare a cererilor de restituire a sumelor plătite bugetului de stat se soluționează în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Art.70 alin.2 din Cod dispune că "În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate", iar în conformitate cu prevederile art.124 din Codul d e procedură fiscală privitor la " în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget": Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Deci, în materie fiscală nu sunt aplicabile dispozițiile Codului civil ci cele prevăzute în Codul d e procedură fiscală, aspect sub care sentința este nelegală și recursul pârâtelor se admite, modificându-se sentința așa cum s-a arătat mai sus.
În rest recursurile se resping ca nefondate pentru că reclamanta a formulat contestație împotriva actului fiscal atacat, conform înscrisului de la fila 7 din dosarul Tribunalului Timiș, deci acțiunea nu este prematură, iar actul prin care s-a încasat suma din litigiu este unul de impunere fiscală atâta timp cât prin conținutul său s-a adus o taxă bugetului de stat.
Este nefondată și critica legată de acordarea cheltuielilor de judecată, pentru că temeiul de drept al acestora, și anume art.274 Cod procedură civilă este îndeplinit în cauză, neavând relevanță existența sau neexistența temeiului legal de încasare a taxei, la momentul plății.
Acțiunea nu este parțial fără obiect, cum eronat se susține prin recursuri, întrucât OUG nr.50/2008 nu este aplicabil în litigiu, atâta timp cât este un act normativ ulterior încasării taxei în cauză, fiind de principiul dreptului administrativ că legalitatea unui act administrativ se verifică prin raportare exclusivă la temeiurile legale în baza cărora s-a emis, deci în speță, în funcție de art.214 ind.1 și ind.2 Cod fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâtele Administrația Finanțelor Publice L și T împotriva sentinței civile nr.897/11.XI.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.
Modifică sentința în sensul că obligă pârâtele la plata dobânzii legale față de reclamantă în condițiile art.124 Cod procedură fiscală.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 18.II.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.O/25.02.2009
Tehnored./03.03.2009
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecător
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Ionel Barbă, Răzvan Pătru
