Contestație act administrativ fiscal. Decizia 267/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-- 16.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 267
Ședința publică din 4 martie 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamanta, de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor - prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 875/CA/21.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Biroul Vamal T, având ca obiect contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, se constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 20.02.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- la data de 9.02.2007, reclamanta - SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții Biroul Vamal T, Direcția Vamală T, Autoritatea Națională Vamală și Direcția Generală a Finanțelor Publice T, anularea deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 30028/24.11.2006 emisă de T prin care reclamanta a fost obligată la plata unor sume suplimentare de 7.824 RON precum și decizia Nr. 33/16/19.01.2007 emisă de T odată cu suspendarea executării actului de creanță până la soluționarea irevocabilă a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că în urma controlului "a posteriori" efectuat de autoritățile vamale române cu privire la facturile nr. 757 si 758 din 9.12.2002 s- stabilit eronat că mărfurile livrate nu sunt de origine comunitară și deci nu beneficiază de regimul vamal preferențial întrucât autoritățile vamale e ar fi comunicat că mărfurile în cauză nu sunt acoperite de dovada originii prezentată inițial.
Ca și chestiune prealabilă s-a invocat faptul că actele administrative atacate fac referire exclusiv la factura 757 si omit a se pronunța asupra facturii 758 emisa de același partener comercial. Mărfurile livrate cu cele 2 facturi distincte formând obiectul aceleiași operațiuni vamale de import. Pe de alta parte se analizează factura -/15.04.2002 cu totul străină de prezenta cauza.
Autoritatea vamală română a apreciat eronat că reclamanta nu beneficiază de regimul tarifar preferențial în condițiile în care elementul definitoriu pentru acordarea unui regim preferențial este originea mărfii iar nu alte elemente extrinseci. Conform art. 16 pct. 1 Protocolul nr. 4 originea comunitară a produselor importate se dovedește fie prin prezentarea unui certificat de circulație a mărfurilor EUR 1, fie prin declarație dată de exportator pe factură, notă de livrare sau alt document comercial care descrie produsele în cauză suficient de detaliat pentru a permite identificarea lor.
În speță originea comunitară a mărfurilor importate a fost reținută conform declarației existente pe factura respectivă iar autoritățile e au comunicat că mărfurile nu sunt acoperite de dovada originii prezentată inițial " dar nu au denunțat originea comunitară a mărfurilor individualizate în factură și deci în mod greșit autoritățile vamale române au reținut că mărfurile nu ar fi de origine comunitară.
Câtă vreme declarația de origine a exportatorului nu a fost constatată ca fiind falsă de către autoritățile e competente, autoritățile vamale române nu puteau modifica regimul vamal acordat.
Se mai arată că accesoriile creanței fiscale reprezentate de diferența de drepturi vamale în sumă de 3874 RON au fost calculate nelegal de către autoritatea vamală. Astfel reclamanta a creditat rezonabil și cu bună credință declarația pe factură a exportatorului, solicitând pentru acest considerent acordarea unui regim tarifar preferențial astfel încât nu se poate reține prezumția de culpă a societății și deci aceasta nu poate fi obligată la plata retroactiv, a majorărilor de întârziere de la data încheierii operațiunii de import și depunerii declarației vamale ci numai din momentul în care debitul fiscal a fost constatat și comunicat - SRL respectiv de la data scadenței obligației de plată a diferenței de drepturi vamale stabilite prin Decizia 30028/24.11.2006 a T.
Raportat la cererea de suspendare se arată că în speță sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 15 554/2004 executarea imediată ar cauza un prejudiciu societății reclamante.
În drept cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 188 din OG 92/2003, L 554/2004, Protocolul nr. 4, 141/97 și HG 1114/2001].
Prin întâmpinarea depusă la dosar T s-a opus la admiterea acțiunii, arătând că organele vamale au inițiat controlul "a posteriori" asupra autenticității dovezii de origine. Administrația vamală ăac omunicat că la controlul "a posteriori" mărfurile acoperite de această factură nu sunt originare în sensul prevederilor Protocolului nr. 4 și că nu beneficiază de regimul vamal preferențial. De vreme ce s-a reținut că mărfurile nu sunt mărfuri originare conform prevederilor mai sus amintite în mod corect s-a dispus aplicarea art. 107 HG 1114/2001.
Aceiași poziție procesuală a avut și pârâta T care solicitând respingerea acțiunii reclamantei a arătat că demersul controlului " a posteriori" s-a soldat cu concluzia că mărfurile nu sunt originare în sensul prevederilor Acordului dintre România și Uniunea Europeană și deci nu pot beneficia de tarif preferențial astfel încât în mod corect au fost luate măsuri pentru recuperarea datoriei vamale.
La termenul de judecată din data de 11.04.2007 instanța de fond a dispus suspendarea executării deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 30028/24.11.2006 emise de T până la soluționarea irevocabilă a prezentei acțiuni apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 554/2004 întrucât prejudiciul ce l-ar suferii reclamanta prin executarea imediată depășește natura patrimonială și poate avea repercusiuni asupra activității desfășurate.
Prin sentința civilă nr. 875/21.11.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis in parte acțiuneaformulată de reclamanta - SRL in contradictoriu cu pârâții Biroul Vamal T, B - Direcția Regională Vamală T, și Direcția Generală a Finanțelor Publice T; a dispus anularea parțială a deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 30.028/24.11.2006 emisa de T precum si anularea parțială a Deciziei nr. 33/16/19.01.2007 emisa de T pentru suma de 1109 lei drepturi vamale suplimentare împreună cu dobânzile si majorările de întârziere aferente, a menținut actele administrative atacate pentru suma de 2841 lei drepturi vamale urmând că dobânzile și penalitățile aferente acestei sume sa fie calculate de la data comunicării Deciziei de regularizare nr. 30.028/24.11.2006, fără cheltuieli de judecata.
Din actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta a efectuat un import de mărfuri cu --/25.12.2002 având ca obiect articole de îmbrăcăminte înscrise in factura 757/9.12.2002 factura ce avea inserata declarația exportatorului potrivit căreia mărfurile cuprinse in aceasta sunt produse originare din Comunitatea Europeana. Câtă vreme dovada originii comunitare a produselor importate se poate face conform art. 16 din Protocolul 4 referitor la definirea noțiunii de "produse originare " nu numai prin prezentarea certificatului de circulație a mărfurilor EUR 1 dar si prin declarația data de exportator pe factura, nota de livrare sau alt document comercial care descrie produsele in cauza suficient de detaliat pentru a permite identificarea lor, reclamanta a beneficiat de acordarea regimului tarifar preferențial. Ulterior existând suspiciuni privind acordarea regimului vamal preferențial, autoritatea vamala a inițiat controlul "a posteriori" in baza art. 106 HG 1114/2001 in vigoare la data respectiva, pentru verificare originii bunurilor importate. Ca urmare a derulării controlului aposteriori autoritățile vamale e au comunicat prin adresa de la fila 118 dosar faptul ca mărfurile menționate in factura 757/9.12.2002 nu sunt mărfuri de origine in sensul Tratatului dintre CE si România. Urmare a acestui răspuns prin adresa, înregistrata la BV T sub nr. 29143/6.11.2006 s-a solicitat anularea regimului tarifar preferențial.
In consecința s-a procedat la încheierea deciziei pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 30028/24.11.2006 prin care s-au recalculat drepturile vamale de import ca urmare a acordării neîntemeiate a regimului vamal preferențial pentru bunurile importate, stabilindu-se astfel in sarcina petentei plata drepturilor vamale in suma de 3950 lei si a dobânzilor si penalităților de întârziere in suma de 3874 lei.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestația prev. de art. 175 si urm Cod procedura fiscala (in vechea numerotare), contestație înregistrata la BV T sub nr. 33061/29.12.2006 ce a fost soluționata prin Decizia 33/16/19.01.2007 de către DGFP T procedându-se la respingerea ca neîntemeiata a acesteia. Astfel in conținutul deciziei se retine ca nu au fost respectate prev. art. 4 din Protocolul privind noțiunea de "produse originare" si nu poate fi acordat regimul vamal preferențial cata vreme răspunsul autorități vamale e in urma controlului "aposteriori" a fost acela ca mărfurile acoperite de factura 757/9.12.2002 nu sunt mărfuri originare si deci nu pot beneficia de tarif vamal preferențial. Referitor la calcularea dobânzilor si penalităților de întârziere s-a apreciat ca modul de calcul este corect conform art. 13 OG 26/2001 pentru perioada 23.12.2002-31.12.2003 iar pentru perioada 23.12.2004-23.11.2006 conform art. 115 alin 1 OG 92/2003.
In analiza pe fond a contestației formulate, instanța de fond a reținut ca susținerile reclamantei potrivit cărora actele administrative atacate au vizat dosar factura 757 nu si factura 758 /9.12.2002 deși mărfurile livrate cu cele 2 facturi distincte au format obiectul aceleași operațiuni de import nu pot fi reținute in cauza întrucât este de observat ca răspunsul autorității vamale e (f 118) vizează exclusiv factura 757/9.12.2002. Acest răspuns a stat la baza adresei 55106/31.10.2006 prin care s-a solicitat anularea regimului vamal preferențial, adresa ce a determinat întocmirea deciziei de regularizare 30028/24.11.2006 ulterior atacata cu contestația ce a fost soluționata prin decizia 33/16/19.01.2007. si deci in controlul "aposteriori" a fost analizata exclusiv factura 757/2002 fata de care s-a dispus anularea regimului tarifar preferențial acordat.
Astfel obiectul controlului "a posteriori" vizează exclusiv verificarea dovezilor de preferință în cadrul metodelor de cooperare administrativă prevăzute la Titlul VI din Protocolul pentru definirea noțiunii de "produse originare" unde la art. 31 pct. 2 se arată că România și CE își vor acorda reciproc asistență prin intermediul administrațiilor vamale competente la verificarea autenticității declarațiilor pe factură și a corectitudinii informațiilor furnizate de acestea.
Ori în aceste condiții răspunsul autorității vamale e (fila 118) cuprinde mențiunea " din verificarea a posteriori a rezultat că mărfurile menționate in dovada de preferința reanexata nu sunt mărfuri de origine în sensul tratatului CE/România" declarație pe care instanța o interpretează ca o negare evidentă a originii comunitare a produselor din factura 757/9.12.2002, concluzie ce nu poate fi combătută prin afirmația potrivit căreia autoritățile au informat organele vamale din România că mărfurile nu sunt acoperite de dovada originii prezentată inițial. Afirmația organelor administrative vamale e echivalează cu însăși denunțarea originii necomunitare a mărfurilor și produce ca efect inițierea în România a măsurilor de recuperare a datoriei vamale generate de greșita aplicare a unui regim tarifar preferențial.
Susținerile reclamantei în sensul că nu putea fi modificat regimul tarifar acordat câtă vreme declarația de origine a exportatorului nu a fost constatată ca fiind falsă de către autoritățile e competente sunt fără acoperire juridică întrucât declarația de origine a exportatorului ca și certificatul de circulație EUR 1 sunt dovezi de preferință ce pot fi supuse controlului " a posteriori". Rezultatul controlului confirmă sau infirmă originea comunitară a mărfurilor cu consecința menținerii sau modificării regimului vamal preferențial indiferent de eventualele măsuri luate ce se circumscriu sancțiunilor prevăzute la art. 34 din protocol.
Cu toate acestea instanța de fond reținut că pe parcursul judecării prezentei cauze s-a procedat la un nou control aposteriori asupra aceleași declarații de origine de pe factura 757/9.12.2002 existând astfel doua adrese din partea administrației vamale e cu conținut diferit.
Astfel adresa Autorității Naționale a Vămilor 55106/31.10.2006 ce a determinat întocmirea actelor administrative atacate in cauza si adresa 11548/5.03.2007 (f 107) prin care autoritatea vamala a confirma originea preferențiala a mărfurilor de la pozițiile 8, 13-17, 26-32, 54 si 55 din factura 757/9.12.2002 cu mențiunea ca acestea beneficiază de regimul preferențial iar restul pozițiilor se refera la poziții neoriginare care nu beneficiază de regim preferențial.
In aceste condiții, așa cum rezultă si din adresa 6206/22.05.2007 (117) a s-a procedat la întocmirea unui nou PV de control nr. 4157/23.03.2007 si a deciziei de regularizare nr. 4158/23.03.2007 pentru încasarea sumei de 2841 RON. Împotriva acestei din urma decizii reclamanta a formulat contestație soluționată prin decizia 415/101/18.06.2007 emisa de Decizia amintita a dispus anularea masurilor stabilite prin PV de control 4157/23.03.2007 si a Deciziei de regularizare 4158/23.03.2007 emise pentru suma de 2841 lei reținând ca pentru aceeași marfa importata cu declarația vamala nr. I--/23.12.2002 si factura 757/9.12.2002 au fost întocmite doua acte administrativ fiscale respectiv decizia de regularizare 30028/24.11.2006 pentru suma de 3950 lei si ulterior decizia de regularizare 4158/23.03.2007 pentru suma de 2841 lei. In consecința s-a procedat la anularea celei de-a doua decizii de regularizare nr. 4158/23.03.2007. Urmare a acestei masuri este menținerea deciziei de regularizare 30028/24.11.2006 care cuprinde obligația de plata a drepturilor vamale in suma totala de 3950 lei din care așa cum rezulta din conținutul deciziei mai sus menționate suma de 1109 lei reprezintă drepturi vamale suplimentare pentru produsele declarate ca fiind mărfuri originare conform celei de-a doua adrese a autorității e iar suma de 2841 lei reprezintă drepturi vamale pentru produsele neacoperite de dovada de preferința depusa, produse fata de care ambele adrese ale autorității e confirma ca nu au caracterul de produs originar si nu beneficiază de regim preferențial.
Instanța de fond, văzând si disp. art. 1 si 18 din L 554/2004 a admis in parte acțiunea reclamantei, in sensul ca a dispus anularea parțiala a deciziei de regularizare nr. 30028/24.11.2006 emisa de BV T precum si anularea parțiala a deciziei 33/16/19.01.2007 emisa de DGFP T pentru suma de 1109 lei, reprezentând drepturi vamale suplimentare la care se vor adăuga dobânzile si majorările de întârziere aferente, sume pe care instanța de fond a reținut ca reclamanta nu le datorează câtă vreme prin cea de-a doua adresa nr 1548/5.03.2007 s-a confirmat originea preferențiala pentru o parte din bunurile acoperite de factura 757/9.12.2002.
Pentru restul bunurilor, concluziile adresei mai sus menționate se coroborează cu primul răspuns al autoritarii vamale e din care a rezultat ca produsele nu sunt mărfuri de origine astfel încât, vor fi menținute actele administrative atacate pentru suma de 2841 lei reprezentând drepturi vamale suplimentare.
In ceea ce privește modul de calcul al dobânzilor si penalităților de întârziere care au fost calculate începând cu data de 23.12.2002 instanța de fond a reținut ca,deși potrivit art. 115 al 1 OG 92/2003, pentru neachitarea la termenul de scadenta de către debitor a obligațiilor de plata acesta datorează dobânzi si penalități de întârziere,acest articol nu poate fi interpretat decât in coroborare cu prev. de. art. 111 al.2 OG 92/2003 ( in actuala numerotare) potrivit cărora pentru diferențele de obligații fiscale principale si pentru obligațiile fiscale accesorii stabilite potrivit legii, termenul de plata se stabilește in funcție de data comunicării acestora. Ori, in speță organul vamal a calculat dobânzi si penalități de întârziere pentru o perioada anterioara comunicării deciziei de regularizare nr. 30028/24.11.2006, aspect ce vine in contradicție cu dispoziția legala mai sus enunțata. Din aceasta perspectiva decizia 33/16/19.01.2007 a Tc are menține in întregime decizia de regularizare 30028/24.11.2006 este parțial nelegala in ceea ce privește modul de calcul al dobânzilor si penalităților aferente sumei de 2841 lei ce urmează a fi calculate de la data comunicării deciziei de regularizare 30028/24.11.2006.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta, pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor B și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice.
Prin recursul formulat, reclamanta recurentă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței civile în sensul admiterii în totalitate a acțiunii în contencios administrativ, respectiv în sensul anulării în integralitate a decizie pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 30028/24.11.2006 emisă de BV T și a deciziei nr. 33/16/19.01.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, inclusiv pentru drepturile vamale în sumă de 2841 lei și accesoriile fiscale aferente, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, reclamanta recurentă arătă că hotărârea judecătorească a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor Protocolului nr.4 referitor la definirea noțiunii de "produse originare" și la metodele de cooperare administrativă, astfel cum a fost modificat prin decizia nr. 1 din 31.01.1997 a Consiliului de Asociere și Decizia nr. 1/2001 a Comitetului mixt România -
Recurenta arată că potrivit art. 105 din Hotărârea Guvernului nr. 114/2001 privind aprobarea regulamentului de aplicare a Codului Vamal al României, preferințele tarifare stabilite prin acordurile prin convențiile internaționale se acordă la depunerea dovezii de origine a mărfurilor.
De asemene prevederile art. 106 și 107 dispun că autoritatea vamală procedează la a lua măsurile legale în vederea recuperării drepturilor vamale în cazul în care în urma verificării dovezilor de origine rezultă că regimul preferențial a fost acordat în mod neîntemeiat.
Elementul definitoriu avut în vedere de legiuitor pentru acordarea unui regim preferențial și care primează în cauză este originea mărfii, iar nu alte elemente extrinseci.
În considerarea faptului că pe factura nr. 757/09.12.2002, exportatorul a atestat, prin declarația prevăzută la art. 16 pct.1 lit.b din Protocolul nr. 4 dată în forma prescrisă de Anexa nr. II la protocolul amintit, originea comunitară a tuturor mărfurilor care au format obiectul facturii, această origine este pe deplin probată, iar autoritatea vamală română este obligată prin efectul prevederilor Protocolului nr. 4 să acorde tuturor mărfurilor importate regimul tarifar preferențial.
Autoritatea vamală ăai nformat organele vamale din România cu privire la împrejurarea că:"mărfurile de la celelalte poziții decât 8, 13-17, 26-32, 54 și 55 din factura amintită nu sunt acoperite de dovada originii prezentată inițial", dar nu a denunțat originea comunitară a mărfurilor în cauză individualizate în cuprinsul facturii nr. 757/09.12.2002 emisă de societatea comercială de naționalitate ă, astfel încât concluzia organului vamal român în sensul că mărfurile individualizate în cuprinsul facturii menționate la alte poziții decât 8, 13-17, 26-32, 54 și55 nu ar fi de origine comunitară și că deci nu pot beneficia de un regim tarifar preferențial este neavenită și nelegală.
Modificarea de către autoritatea vamală română a regimului tarifar acordat, atâta timp cât declarația de origine a exportatorului nu a fost constată ca fiind falsă de către autoritățile e competente, este nelegală.
În considerarea faptului că autoritatea vamală competentă potrivit prevederilor art. 32 din Protocolul nr. 4 pentru verificarea dovezii de origine, respectiv cea a țării exportatoare, nu a solicitat constatarea falsului declarației pe factură, iar autoritățile e competente nu au constatat falsul declarației în cauză, autoritatea vamală română nu are un temei legal pentru a proceda la schimbarea încadrări tarifare și recuperarea diferenței de drepturi vamale, ea neavând competența de a constata lipsa de veridicitate a declarației pe factură. Mai concret, atâta timp cât nu a fost constata falsul declarației pe factură a exportatorului, nu există nici un temei legal pentru modificarea regimului tarifar preferențial acordat în baza acestei dovezi de origine.
Prin recursul formulat, pârâta recurentă Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor B, a solicitat admiterea recursului, modificarea în partea a sentinței atacate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii.
În motivarea recursului, pârâta recurentă Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T arată că în mod eronat prima instanță a reținut faptul că autoritatea vamală nu trebuia să calculeze dobânzile și penalitățile de întârziere de la data împlinirii termenului de scadență a obligațiilor de plată aș cum prevăd dispozițiile art. 86 lit. c coroborate cu dispozițiile art. 115 al.1 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, anterior republicări, ci de la data la care a luat la cunoștință debitoarea de existența actului administrativ. Debitul stabilit prin decizia de regularizare a situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 30028/24.1.2006 nu au fost achitate în termenul legal, drept pentru acre s-au calculat dobânzi și penalități de întârziere în sumă de 3725 lei.
Termenul de scadență pentru plata datoriei vamale curge de la data înregistrării declarației vamale de import, conform art. 201 al.1 lit. a din Regulamentul CEE nr. 2193/93, respectiv data de 23.12.2002, deoarece la acel moment autoritatea vamală a acordat regim tarifar preferențial bunurilor importate cu declarația vamală de import nr. I -, conform dispozițiilor prevăzute în titlul V art. 16 din Protocolul nr. 4 încheiat între România și statele membre CE în baza declarației pe factură.
Ulterior în conformitate cu prevederile art. 61 din Legea nr. 141/19997 - a trimis spre verificare autorități vamale e factura nr. -/19.12.2002, iar în urma răspunsului primit privind originii mărfurilor acoperite de factură s-a trecut la încasarea drepturilor vamale datorate bugetului de stat, întrucât nu s-a confirmat originea preferențială a tuturor mărfurilor.
Prin recursul formulat, pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice Tas olicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, rejucarea cauzei și respingerea acțiunii în ceea ce privește plata accesoriilor în sumă de 3725 lei.
În motivarea recursului, pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice T arată că sentința primei instanțe a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind lipsită de temei legal.
În mod eronat instanța de fond a reținut faptul că organul vamal a calculat dobânzii și penalități de întârziere pentru o perioadă anterioară comunicării decizie de regularizare nr. 30028/24.11.2006, din această perspectivă arătând și faptul că decizia nr. 33/16/19.01.2007 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice T, care menține în întregime decizia de regularizare nr. 30028/245.11.2006 este parțial nelegală în ceea ce privește modul de calcul al dobânzilor și penalităților aferente sumei de 2841 lei ce urmează a fi calculate de la data comunicării decizie de regularizare. Recurenta arată că în mod corect prin adresa nr. 12602/30.10.2007 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Autoritatea Națională a Vămilor B - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T - Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale T, organele vamale au stabilit faptul că prin decizia nr. 12606/30.10.2007 au fost calculate accesoriilor de la data de 23.12.2002 până la data de 31.10.2007 în sumă de 3725 lei din care: taxe vamale - 3159 lei, comision vamal - 25 lei, TVA majorări 541 lei, iar în aceste condiții organele vamale au stabilit faptul că reclamanta recurentă mai datorează bugetului de stat suma de 3725 lei, accesorii la suma de 2841 lei debit principal.
Reclamanta recurentă a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice T, arătând că reclamanta recurentă nu poate fi obligată retroactiv la plata dobânzilor și penalităților de întârziere aferente diferenței de drepturi vamale, calculate de la data încheierii operațiunilor de import și depunerii declarației vamale, ci numai din momentul în care debitul fiscal a fost constata și comunicat reclamantei, respectiv de la data scadenței obligației de plată a diferenței suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 30028/24.11.2006 emisă de Biroul Vamal
Analizând actele dosarului, criticile recurenților prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Cu privire la recursul formulat de reclamanta, Curtea reține că această societate a solicitat modificarea sentinței civile recurate în sensul anulării integrale a Deciziei de regularizare nr. 30.028/24.11.2006 emisă de Biroul Vamal T și a Deciziei nr. 33/19.01.2007 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Conform reclamantei, Tribunalul Timișa reținut în mod greșit că au origine comunitară (și beneficiază de un tarif vamal preferențial) numai unele din mărfurile evidențiate în factura nr. 757/9.12.2002, emisă de Pro respectiv numai mărfurile pentru care autoritățile vamale au confirmat această origine.
Reclamanta a invocat dispozițiile art. 16, paragraf 1 lit. b) din Protocolul nr. 4 (așa numitul Protocol nr. 4 RO-UE, referitor la definirea noțiunii de "produse originare" și metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte), conform cărora "produsele originare din Comunitate beneficiază la importul în România și produsele originare din România beneficiază la importul în Comunitate de prevederile acordului prin prezentarea:
a) fie a unui certificat de circulație a mărfurilor EUR 1, al cărui model figurează în anexa nr. III,
b) fie, în cazurile specificate la art. 21 paragraful 1,unei declarații, denumită în cele ce urmează "declarație pe factură",dată de exportator pe o factură, pe o notă de livrare sau pe orice alt document comercial care descrie produsele în cauză, suficient de detaliat pentru a permite identificarea lor; textul declarației pe factură figurează în anexa IV".
Curtea reține că obiectul litigiului este determinat de refuzul autorităților vamale române de a recunoaște reclamantei regimul vamal preferențial (constând în aplicarea unor taxe vamale reduse) pentru anumite mărfuri importate de reclamantă.
Autoritățile vamale române au refuzat aplicarea regimului vamal preferențial, regim aplicabil în cazul produselor originare din statele membre ale Uniunii Europene, pe considerentul că în urma verificărilor efectuate cu privire la certificatele de origine EUR 1 prezentate de reclamantă, autoritățile vamale e au comunicat că mărfurile importate de reclamantă nu îndeplinesc condițiile pentru aplicarea regimului vamal preferențial.
Curtea subliniază că, potrivit Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitatea Economică Europeană, Comunitatea Europeană a Energiei, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și, precum și statele membre ale acestora (Acord aprobat prin Legea nr. 20/1993, pentru ratificarea Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la la 1 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 73 din -), în cazul produselor de origine comunitară (adică provenind din Uniunea Europeană) se aplică taxe vamale reduse (sau beneficiază de "tarif vamal preferențial"). Dovada originii comunitare a produselor importate se face cu un certificat de origine "EUR1" eliberat de exportator, act pe baza căruia autoritățile vamale române aplică produselor în cauză tariful vamal preferențial, mai mic decât cel normal aplicabil pentru marfa respectivă.
Autoritățile vamale române au însă dreptul de a face verificări ulterioare privind originea mărfurilor, pentru a stabili corectitudinea datelor privind originea produselor importate.
În speță, în urma solicitărilor adresate de autoritățile române, autoritățile vamale e au arătat, la 19.02.2007, (conform răspunsului atașat la fila 92 din dosarul Tribunalului Timiș ), că nu s-a putut certifica originea comunitară decât pentru mărfurile menționate la pozițiile nr. 8, 13-17, 26-32, 54 și 55 din factura nr. 757/9.12.2002, emisă de Pro.
Pentru acest motiv, autoritățile române au emis decizia prin care au recalculat tariful vamal la marfa respectivă, aplicând taxele normale, iar nu cele reduse - aplicabile numai produselor originare din Uniunea Europeană.
Curtea precizează că, în vederea punerii în practică a Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitatea Economică Europeană, înaltele părți contractante au încheiat Protocolul nr. 4 (așa numitul Protocol nr. 4 RO-UE, referitor la definirea noțiunii de "produse originare" și metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte), protocol care a fost ratificat prin Ordonanța de urgență nr. 192/2001 (pentru ratificarea Protocolului referitor la definirea noțiunii de "produse originare" și metodele de cooperare administrativă, anexă la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte), ordonanță care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 849 din -. Protocolul Nr. 4 fost publicat tot în Monitorul Oficial, Partea I nr. 849bis din -.
Curtea reține că art. 32 din Protocolul nr. 4 RO-UE reglementează verificarea dovezilor de origine, și această procedură presupune returnarea certificatului de circulație a mărfurilor EUR 1autorităților vamale ale țării exportatoare.
Astfel, conform art. 32 par. 2 din Protocolul amintit,în vederea aplicării prevederilor paragrafului 1, autoritățile vamale ale țării importatoarereturneazăcertificatul de circulație a mărfurilor EUR 1 și factura, dacă a fost prezentată, declarația pe factură sau o copie de pe documenteautorităților vamale ale țării exportatoare, indicând, dacă este cazul, motivele de fond și de formă care justifică o anchetă. Orice documente sau informații obținute, care sugerează că informațiile furnizate referitoare la dovezile de origine sunt incorecte, vor fi transmise ca dovadă a cererii de verificare.
În privința declarației de conformitate dată de exportator conform art. 16 din Protocolul nr. 4 RO-UE, Curtea reține că art. 16, paragraf 1 lit. b) din Protocolul nr. 4 permite certificarea originii comunitare a mărfurilor printr-o declarație dată de exportator pe o factură "în cazurile specificate la art. 21 paragraful 1 ".
Conform art. 21 paragraf 3 din Protocolul nr. 4 RO-UE, " exportatorul care întocmește o declarație pe factură trebuie să prezinte, în orice moment, la solicitarea autorităților vamale ale țării exportatoare, toate documentele necesare care dovedesc caracterul originar al produselor în cauză precum și îndeplinirea celorlalte condiții stipulate în acest protocol".
Având în vedere dispozițiile legale menționate anterior, Curtea reține că deși exportatorul a dat declarația respectivă pe factura nr. 757/9.12.2002, nu a putut prezenta, la cererea autorităților vamale e, dovezile care să ateste caracterul originar al produselor în cauză, aspect atestat de Autoritatea vamală la 19.02.2007, (conform răspunsului atașat la fila 92 din dosarul Tribunalului Timiș ), prin care s-a arătat că nu s-a putut certifica originea comunitară decât pentru mărfurile menționate la pozițiile nr. 8, 13-17, 26-32, 54 și 55 din factura nr. 757/9.12.2002, emisă de Pro.
De aceea, dat fiind rezultatul acestei verificări a posteriori efectuate de autoritățile vamale e, nu se poate reține nelegalitatea calculării tarifului vamal pentru produsele menționate în factura respectivă și în privința cărora nu s-a putut dovedi lor originea comunitară.
În consecință, Curtea constată caracterul nefondat al recursului formulat de reclamantă.
În privința recursurilor formulate de Autoritatea Națională a Vămilor și de Direcția Generală a Finanțelor Publice, Curtea reține că acestea au contestat soluția Tribunalului Timiș referitoare la anularea penalităților și majorărilor de întârziere calculate de autoritățile vamale anterior datei comunicării deciziei de regularizare.
Autoritatea Națională a Vămilor a apreciat că aceste penalități se calculează de la data înregistrării declarației vamale de import, iar nu de la data comunicării deciziei de regularizare, invocând art. 201 alin. 1 lit. a) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992, de instituire a Codului Vamal Comunitar.
Curtea reține că Tribunalul Timișa apreciat că în această privință sunt incidente dispozițiile art. 111 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, conform cărora "pentru diferențele de obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora, astfel:
a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1 - 15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 lunii următoare;
b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 - 31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 lunii următoare".
Curtea apreciază că interpretarea dată de instanța de fond acestor dispoziții legale este corectă și că pentru obligațiile fiscale accesorii scadența se stabilește în funcție de data comunicării debitului principal.
În privința dispozițiilor invocate de Autoritatea Națională a Vămilor, Curtea reține că, potrivit art. 210 alin. 1 și 2 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992, de instituire a Codului Vamal Comunitar:
(1) "O datorie vamală la import poate să ia naștere prin:
a)punerea în liberă circulație a mărfurilor supuse drepturilor de import sau
b) plasarea unor astfel de mărfuri sub regimul de admitere temporară cu exonerare parțială de drepturi de import.
(2) O datorie vamală se naște în momentul acceptării declarației vamale în cauză".
În privința aplicării în cauză a Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, Curtea remarcă faptul că articolul citat se referă la nașterea datoriei vamale, iar nu la ipoteza recalculării datoriei vamale inițiale. Din acest punct de vedere, Curtea apreciază că acest text nu este incident în cazul accesoriilor datoriei vamale discutată în prezenta cauză.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că - în condițiile în care Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 este obligatoriu pentru autoritățile române numai începând de la data aderării României la Uniunea Europeană, din 1.01.2007 - acest act normativ nu este incident în cazul datoriilor vamale născute anterior datei de 1.01.2007, date fiind dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României, potrivit cărora " legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile".
Așadar, în măsura în care s-ar reține că datoria vamală se naște de la data 23.12.2002, când s-a înregistrat declarația vamală de import, aplicarea Regulamentului CEE nr. 2913/92 în privința acesteia ar constitui o încălcare a principiului neretroactivității legii, principiul de la care nu este admisă decât o singură excepție, cea a legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Date fiind aceste considerente, Curtea apreciază ca fiind legală soluția Tribunalului Timiș cu privire la calcularea majorărilor și a penalităților în conformitate cu dispozițiile art. 111 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, respectiv de la data comunicării debitului.
Date fiind aceste considerente, Curtea apreciază că recursurile formulate de Autoritatea Națională a Vămilor și de către Direcția Generală a Finanțelor Publice T sunt nefondate.
În consecință, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Timiș este temeinică și legală, recursurile formulate de reclamanta, de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor - prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 875/CA/21.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- urmând a fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de reclamanta, de pârâta Autoritatea Națională a Vămilor - prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 875/CA/21.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 4 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red./04.04.2008
Tehnored. /15.04.2008
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători:,
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Barbă Ionel, Olaru Rodica
