Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 278/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--07.02.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.278
Ședința publică din 5 martie 2008
PREȘEDINTE: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 2: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 3: Pătru Răzvan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul reclamanților, G, G, a, R, Tebuie, G, G, B, a, G, Firca, HG, G, a, Nora, Hondea, a, și a împotriva sentinței civile nr. 2884/11.12.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâta intimată Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A consilier juridic, lipsă celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care consilier juridic depune la dosar delegație pentru reprezentarea în cauză a pârâtei intimate Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A și arată că nu mai are alte cererii de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A arată că înțelege să lase la aprecierea instanței pronunțarea asupra recursului reclamanților.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad sub nr- la data de 14 noiembrie 2007, reclamanții, G, G, a, R, Tebuie, G, G, B, a, G, Firca, HG, G, a, Nora, Hondea, a, și a au chemat în judecată pe calea contenciosului administrativ pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare A, solicitând obligarea în solidar a acestora la plata drepturilor bănești restante, reprezentând contravaloarea tichetelor de masă, neacordate pentru anii 2004 - 2007 conform Legii nr. 142/1998, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului până la data efectivă plății.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, deși, în conformitate cu art.1 din Legea nr. 142/1998, aveau dreptul să primească alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costul de angajator, nu s-au bucurat de acest drept în perioada anilor 2004 - 2007. Aceste prevederi se aplică inclusiv salariaților din unitățile bugetare, din care face parte și pârâta
Pârâtele nu au depus toate diligențele pentru ca aceste sume să fie cuprinse în bugetul de stat. Dispozițiile aceste legi s-au aplicat discriminatoriu, având în vedere că anumitor salariați din unități bugetare și s-au acordat aceste drepturi. Prin neacordarea lor, se încalcă dispozițiile art.41 alin 2 și art. 53 din Constituție art.5 alin. 3 din Codul Muncii și art. 41 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzic orice discriminare între salariași din punct de vedere al protecției sociale.
Prin întâmpinările depuse la dosarul primei instanțe, pârâții au solicitat respingerea acțiunii. Pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a solicitat respingerea ei, invocând excepțiile necompetentei materiale a Tribunalului Arad, raportat la art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 1 din HG nr. 385/2007, potrivit cărora, competenta materială a soluționării cauzei revine alte instanțe, neprecizată, excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecară ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și excepția lipsei calității procesuale active a Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, raportat la prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998, având în vedere că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul
Prin sentința civilă nr. 2884/11.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins acțiuneaîn contencios administrativ exercitată de reclamanții, G, G, a, R, Tebuie, G, G, B, a, G, Firca, HG, G, a, Nora, Hondea, a, și a împotriva pârâților Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția Pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A pentru plata contravalorii tichetelor de masă pentru anii 2004-2007, actualizată cu indicele de inflație; fără cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a respins excepțiile invocate de pârâții, cu motivarea că, potrivit prevederilor art. 911din Legea nr.188/1999, competența materială a soluționării cauzei revine Tribunalului Arad, având în vedere calitatea de funcționari publici a reclamanților la. A și prevederilor art. 89 din aceeași lege potrivit cărora procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu este obligatorie. Având în vedere calitatea de ordonator principal de credite, acesta are calitate procesuală pasivă.
Pe fond, pârâții au solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că acordarea tichetelor de masă nu constituie o obligație a angajatorului, acestea putând fi cordate doar în limita sulelor prevăzute distinct în bugetul de venituri și cheltuieli aprobate, ori legile bugetului asigurărilor de stat aferente anilor 20094 - 2007, nu prevăd în bugetul instituțiilor publice sume pentru acordarea tichetelor de masă.
Examinând acțiunea reclamanților, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 142/1998, cu modificările și completările ulterioare, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. În legile bugetului de stat, aferente anilor 2004 - 2007 sunt prevederi exprese potrivit cărora în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă (art. 46 alin. 4 din Legea nr. 507/2003, art. 40 din Legea nr. 511/2004 și art. 24 din Legea nr. 379/2005, OUG nr. 88/2006 ).
Din coroborarea acestor dispoziții s-a reținut că salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană numai în limita bugetelor de venituri și cheltuieli, aprobate potrivit legi, sub condiția ca sumele respective să fie prevăzute în bugetul fiecărui minister în parte.
Cum aceste sume nu au fost prevăzute în bugetele Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A, pe cale de consecință, pârâții nu pot fi obligați la acordarea tichetelor de masă, având în vedere că nu este îndeplinită această condiție.
Contrar susținerilor reclamanților, nu s-a reținut starea de discriminare invocată de aceștia bazată pe împrejurarea că funcționari publici angajați în alte ministere ar fi beneficiat de astfel de drepturi, întrucât acordare acestora reprezintă o facultate a angajatorului și nu o obligație legală.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, G, G, a, R, Tebuie, G, G, B, a, G, Firca, HG, G, a, Nora, Hondea, a, și a solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, reclamanții recurenți au arătat că Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, a reglementat acest drept al salariaților, inclusiv din unitățile bugetare, însă, în mod surprinzător și neechitabil, s-a ocolit acordarea tichetelor de masă pentru toți salariații instituțiilor bugetare, fiind acordate doar pentru anumite categorii de salariați, în unele instituții și unități bugetare aceste tichete de masă fiind acordate, astfel ajungându-se la o gravă și inexplicabilă discriminare.
Prin aplicarea discriminatorie a Legi nr.142/1998, s-a încălcat în mod flagrant un drept fundamental, și anume acela al egalității tuturor cetățenilor României în fața legii, drept acordat și garantat de Constituția României, precum și de prevederile art. 14 din Convenția Europeană a drepturilor Omului.
Recurenți arată că în baza art. 41 al.2 din Constituția României, salariații au dreptul la protecție socială a muncii, iar măsurile de protecție privesc securitatea și igiena muncii, regimul de lucru al femeilor și tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repausul săptămânal, concediul de odihnă plăti, prestarea muncii în condiții grele, precum și în alte situații specifice.
Faptul că Legea nr. 142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească în sarcina angajatorului obligativitatea acordării acestora, nu înseamnă în mod automat că reclamanții nu au dreptul la asemenea tichete de masă.
Recurenții consideră că atâta timp cât se înscriu în categoria salariaților din sectorul bugetar și în același timp există salariați în diferite domenii din sectorul bugetar care beneficiază de tichete de masă (salariați din sectorul sanitar, diferiți funcționari publici), acest aspect reprezintă în realitate o discriminare din punct de vedere al exercitării dreptului la protecție socială între salariații din sectorul bugetar, încălcându-se astfel dispozițiile art. 41 al.2, art. 53 din Constituție, art. 5 al.3 din Codul Muncii și art. 41 din Convenția Europeană a Drepturilor Om,ului, care interzic orice discriminare între salariați din punct de vedere al protecției sociale din același sector de activitate, în cazul de față sectorul bugetar.
Acordarea tichetelor de masă în funcție de voința angajatorului și nume includerea sau nu a sumelor în bugetul de stat, constituie și o restrângere a dreptului reclamanților recurenți la protecție socială, care nu se impune în condițiile în care nu există nici o dovadă că o asemenea restrângere ar avea un caracter necesar într-o societate democratică.
Pârâta intimată Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Aad epus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamanților.
În motivarea întâmpinării, pârâta intimată Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A arată că are calitatea de ordonator secundar de credite, ordonatorul principal de credite fiind Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, ca urmare toate sumele de bani necesare achitării drepturilor salariale se primesc de la acest minister.
Mai arată că în conformitate cu prevederile art. 1 al.2 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, acestea se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, conform legii, pentru celelalte categorii de angajatori. Astfel nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
Analizând actele dosarului, criticile recurenților reclamanți prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Cu privire la acordarea contravalorii tichetelor de masă, Curtea reține că acordarea acestor tichete este reglementată prin Legea nr. 142 din 9 iulie 1998, privind acordarea tichetelor de masă, lege care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 260 din 13 iulie 1998, fiind modificată ulterior prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 129 din 22 februarie 2007.
Potrivit art.1 din Legea nr.142/1998, "(1) Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
(2) Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori."
Din interpretarea dispozițiilor art.1 alin. 1 din Legea nr.142/1998, Curtea reține că acordarea beneficiilor reprezentând tichetele de masă apare ca o facultate în sarcina autorităților publice, și nu ca o obligație a acestora care se realizează în raport de dispozițiile legilor privind bugetele de stat. Or, în legile succesive privind bugetele de stat anuale nu au fost prevăzute sume cu această destinație.
De asemenea, Curtea observă că tichetele de masă se acordă în condițiile stabilite prin contractele colective de muncă, în urma negocierii dintre angajatori și organizațiile sindicale, iar potrivit art.2 din Normele de aplicare a legii, clauzele respective trebuie să prevadă numărul salariaților din unitate care pot primi lunar tichete de masă, valoarea nominală a tichetului, numărul de zile lucrătoare din lună pentru care se distribuie și criteriile de selecție pentru cei care le primesc.
În consecință, tichetele de masă se acordă în condițiile stabilite prin contractele colective de muncă încheiate în urma negocierii dintre angajatori și sindicate sau reprezentanții acestora, după caz.
În absența unor dispoziții inserate în contractele colective de muncă și a unor reglementări legale care să impună acordarea acestor tichete de masă reclamanților, Curtea constată caracterul nefondat al cererii acestora de obligare a Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală A la plata contravalorii acestora, o asemenea cerere impunându-se a fi respinsă ca nefondată.
Cu privire la discriminareafuncționarilor publici care nu beneficiază de tichete de masă, Curtea subliniază importanța acordată în legislație principiului nediscriminării, principiu care cunoaște o reglementare internă și internațională bine conturată.
Constituția României prevede, în art. 4 alin. 2 că "România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială."
De asemenea, potrivit art. 16 alin. 1 din Constituția României, "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."
Curtea Constituțională a subliniat - prin Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993 - cu privire la aceste dispoziții constituționale, că "în structura normativă a Constituției, criteriile nediscriminării sunt nominalizate prin art. 4 alin. (2), acestea fiind rasă, naționalitatea, originea etnică, limba, religia, sexul, opinia, apartenența politica, averea, originea socială. Dar, și acest lucru este deosebit de important, dispozițiile constituționale trebuie corelate și interpretate în raport cu dispozițiile cuprinse în instrumentele juridice internaționale în domeniul drepturilor omului, numai astfel putându-se stabili egalității în drepturi a cetățenilor sensurile și dimensiunile sale juridice. Aceasta rezultă expres chiar din Constituție, care prin art. 20 alin. (1) stabilește ca "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte". Astfel, devin aplicabile, în speța, dispozițiile cuprinse în art. 26 din Pactul internațional privitor la drepturile civile și politice, intrat în vigoare la 23 martie 1976, potrivit căruia "Toate persoanele sunt egale în fata legii și au dreptul, fără discriminare, la o egală protecție a legii. În aceasta privința, legea trebuie sa interzică orice discriminare și sa garanteze tuturor persoanelor o protecție egala și eficace împotriva oricărei discriminări, îndeosebi de rasă, culoare, sex, limba, religie, opinie politica și orice alta opinie, origine națională sau socială, avere, naștere sau întemeiată pe orice alta împrejurare".
Dispoziții similare sunt cuprinse și în art. 2 alin. 2 din Pactul internațional privitor la drepturile economice, sociale și culturale, intrat în vigoare la 3 ianuarie 1976."
Totodată, art. 2 din Ordonanța de Guvern nr. nr. 137 din 31 august 2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede:
"(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
(11) Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înțelesul prezentei ordonanțe.
(2) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
(3) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale.
(31) Constituie hărțuire și se sancționează contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv.
(4) Orice deosebire, excludere, restricție sau preferință bazată pe două sau mai multe criterii prevăzute la alin. (1) constituie circumstanță agravantă la stabilirea răspunderii contravenționale dacă una sau mai multe dintre componentele acesteia nu intră sub incidența legii penale.
(5) Constituie victimizare și se sancționează contravențional conform prezentei ordonanțe orice tratament advers, venit ca reacție la o plângere sau acțiune în justiție cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal și al nediscriminării.
(6) Prevederile prezentei ordonanțe nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului la libera exprimare, a dreptului la opinie și a dreptului la informație.
(7) Măsurile luate de autoritățile publice sau de persoanele juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunități, vizând asigurarea dezvoltării lor firești și realizarea efectivă a egalității de șanse a acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunități, precum și măsurile pozitive ce vizează protecția grupurilor defavorizate nu constituie discriminare în sensul prezentei ordonanțe.
În privința reglementărilor internaționale, Curtea amintește dispozițiile art. 14 din Convenția europeană a drepturilor omului "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație."
Reclamanții au invocat caracterul discriminatoriu al acordării tichetelor de masă numai anumitor categorii de funcționari publici.
Curtea observă, în primul rând, că reclamanții nu au prezentat suficiente date privind condițiile de acordare a tichetelor de masă în carul altor instituții finanțate de la bugetul de stat la care s-au referit.
Pe de altă parte,Curtea subliniază că legiuitorul este cel care evaluează necesitatea acordării tichetelor de masă diferitelor categorii de funcționari publici, și că evaluarea criteriilor de acordare - deși poate fi supusă controlului instanțelor judecătorești în anumite condiții - este tot de competența legiuitorului.
În principiu, Curtea apreciază că principiul nediscriminării nu se opune acordării unor drepturi suplimentare - cum sunt tichetele de masă - unor anumite categorii de funcționari publici, în considerarea unor criterii obiective. De aceea, existența unor categorii de funcționari care beneficiază de tichete de masă nu constituie o încălcare a acestui principiu, câtă vreme nu se demonstrează inegalitatea de tratament a unor persoane aflate în condiții similare, respectiv acordarea tichetelor de masă numai unora dintre persoanele care prestează munca respectivă.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea consideră că nu poate constata existența unei discriminări în defavoarea reclamanților, câtă vreme aceștia nu au demonstrat că tichetele de masă acordate celorlalte categorii de funcționari publici li se cuvin datorită caracterului similar al muncii prestate de reclamanți, și nici acordarea tichetelor de masă s-a făcut pe baza unor criterii subiective ori discriminatorii.
În consecință, Curtea consideră că solicitarea acordării tichetelor de masă nu poate fi justificată în cazul reclamanților nici pe considerentul existenței unei discriminări în raport cu alte categorii de funcționari publici.
De asemenea, Curtea reține și că printr-o decizie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, respectiv prin decizia nr. 14/18.02.2008, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:
"Dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 142/1998 se interpretează în sensul că alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masănu se poate acordajudecătorilor, procurorilor, personalului auxiliar de specialitate șifuncționarilor publici, iar pentru personalul contractual din cadrul instanțelor și parchetelor, aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă."
Deși decizia nr. 14/18.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost publicată în Monitorul Oficial până la data pronunțării prezentei hotărâri, instanța reține că dispozitivul acesteia a fost adus la cunoștință publică prin publicarea sa pe site-ul Internet al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Necunoașterea motivării deciziei nr. 14/18.02.2008 nu poate constitui un impediment în aplicarea ei de către instanțele judecătorești, în condițiile în care soluția dată este neechivocă, în sensul că "alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă nu se poate acorda-funcționarilor publici."
Curtea apreciază, în acest sens, că oricare ar fi motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, soluția dată acestei chestiuni este obligatorie, conform art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă.
În consecință, în raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Arad este temeinică și legală, recursul formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 2884/11.12.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul reclamanților împotriva sentinței civile nr. 2884/11.12.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /04.04.2008
Tehnored. /15.04.2008/ 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecători:,.
Președinte:Barbă IonelJudecători:Barbă Ionel, Olaru Rodica, Pătru Răzvan
