Contestație act administrativ fiscal. Decizia 409/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.--
DECIZIA NR.409/CA/2008-
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Marinescu Simona
JUDECĂTOR 2: Rițiu Roxana
JUDECĂTOR 3: Toros Vig
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI O cu sediul în O str. - nr.2-4 în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în O str. - nr.20-C 61,.6 împotriva Sentinței nr.300/CA din 30.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiect anulare act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurentă consilier juridic în baza delegației depuse la dosar și intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, intimatul a depus la dosar întâmpinare, cauza este la primul termen în recurs, după care:
Părțile arată că nu au cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, admiterea excepției prematurității, procedura prealabilă nefiind îndeplinită conform art.7 din Legea 554/2004. În mod legal a fost calculată taxa de primă înmatriculare. Solicită a se avea în vedere și modificările legislative aduse taxei de primă înmatriculare prin OUG 50/2008.
Intimatul solicită respingerea ca nefondat a recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, fără cheltuieli de judecată.
În mod corect instanța de fond a respins excepția de prematuritate invocată de recurenta intimată deoarece s-a adresat recurentei cu o cerere de restituire a taxei, însă i s-a dat un răspuns negativ.
Art.6 din Legea 554/2004 și art.21 alin.4 din Constituția României reglementează liberul acces la justiție, jurisdicțiile speciale administrative fiind facultative.
În prezenta cauză sunt incidente prevederile art. 90 din Tratatul Comunității Europene, care prevăd că pentru un autoturism înmatriculat deja într-un stat membru al CE, nu se poate achita o nouă taxă de înmatriculare într-un stat membru al Uniunii Europene.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Constată că prin Sentința nr. 300/CA din 30.06.2008 Tribunalul Bihora respins excepția prematurității formulării cererii invocată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI OAM UNICIPIULUI O în contradictoriu cu reclamantul, a admis în parte acțiunea reclamantului a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 3.098 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare cu dobânda legală de la data efectuării plății și până la restituirea sumei nedatorate, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 43 lei cheltuieli de judecată.
A respins cererea reclamantului de anulare a actului administrativ fiscal nr.19321 din 29.01.2008.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 28.01.2008. reclamantul a solicitat restituirea sumei de 3098 lei reprezentând taxă specială plătită pentru autoturismul Opel cu nr de identificare - achitată conf chitanței nr.- din 14.01.2008. iar la data de 29.01.2008. Pârâta a comunicat refuzul restituirii sumei pe considerentele că suma este datorată conf prev. art 214/1 și 2 din L 571/2003 și că cererea nu se încadrează în prev art 217 al.1 din OG 92/2003.
Susținerile pârâtei conform cărora nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prev de art 7 din L 544/2004 au fost apreciate ca neîntemeiate întrucât după comunicarea refuzului reclamantul a înregistrat cererea la data de 25.02.2008, considerente față de care în baza art 137 pr.civ. instanța a respins excepția prematurității introducerii cererii invocată de pârâta ca neîntemeiată.
În ceea ce privește examinarea cererii pe fond instanța a reținut că reclamantul solicită anularea chitanței fiscale prin care a achitat taxa specială de primă înmatriculare a autoturismului.
În conformitate cu art. 1 din Legea 82/1991 republicată, regiile autonome și societățile comerciale au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie în condițiile legii, iar conform art. 6 alin.1 din același act administrativ înregistrările în contabilitate se fac cronologic și sistematic, potrivit planurilor de conturi și normelor emise în condițiile art. 4.
În acest sens, chitanța fiscală este un act fiscal contabil, un instrument justificativ de plată a unei sume de bani cu plata în numerar, având aceeași valoare ca și ordinul de plată pentru operațiunile bancare și prin urmare, nu este un act administrativ.
De altfel, art. 2 lit. c din Legea 554/ 2004 definește actul administrativ ca fiind un act unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii și care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, situație față de care instanța de fond, în baza art. 8 din Legea 554/2004 a respins capătul de cerere privind anularea chitanței fiscale ca neîntemeiat.
Cu privire la restituirea sumei de bani achitată cu titlul de taxă specială de primă înmatriculare, instanța de fond a reținut că prin chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții seria - nr. -, la data de 14 ianuarie 2008 reclamantul a achitat suma de 3098 RON reprezentând cartea de identitate a autoturismului Opel înmatriculat în România.
Această taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea 343/2006, sub forma unui impozit, cu aplicabilitate de la data de 1 ianuarie 2007, iar prin OUG110/2006 această taxă a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate, cât și situații de scutire de la plata taxei în condițiile enumerate la art. 214/1 din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului se calculează după formula prevăzută de art. 214/1 alin.3 Codul fiscal după criteriile și coeficienții de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii, taxă care nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind doar percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și neînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar autoritatea judecătorească garantează la aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța a constatat că acesta stipulează faptul că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare și prin urmare, prevederile menționate în Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
În conformitate cu dispozițiile Legii 157/2005 prin care România a ratificat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană s-a prevăzut că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originale înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare, prin urmare, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dispozițiile art. 90 din Tratat face parte din ordinea de drept a României.
Ca urmare a efectului direct al art. 90 din Tratatul Comunității Europene, instanța a constatat că art. 214/1 - 214/3 Cod fiscal sunt reglementări contrare, iar taxa pentru înmatricularea autoturismului de către reclamant, în cuantum, de 3098 RON a fost încasată în contul bugetului statului cu încălcarea dispoz. Art. 90 alin.1 din Tratat, considerente față de care apreciază acest capăt de cerere este întemeiat și pe cale de consecință acesta a fost admis.
Pentru lipsirea reclamantului în mod nelegal de suma de 3098 lei, de la data plății - 14.01.2008, în vederea reparării integrale a prejudiciului cauzat reclamantului, în condițiile art. 1082 - 1084 Cod civil, instanța a obligat pârâta la plata sumei actualizată cu rata dobânzii legale, până la data plății.
Față de opunerea pârâtei la cererea reclamantului în baza art. 274 Cod proc. Civilă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 43 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru justificată cu chitanțele de la dosar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului O solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului se arată că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția prematurității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă, invocând în acest sens dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004.
Reclamantul s-a adresat organului fiscal cu o cerere de restituire a taxei, după care a introdus acțiunea la instanța de contencios. Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, reclamantul nemulțumit de răspunsul primit la cererea formulată, avea obligația să-l conteste la organul fiscal și doar împotriva deciziei organului fiscal de soluționare a contestației reclamantul se putea adresa instanței de judecată.
Sunt invocate și dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, considerând că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, deoarece taxa de înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii de autoturisme, indiferent de proveniența acestora.
Taxa specială pentru autoturisme a fost calculată în conformitate cu prevederile art.2141și art.2142din Legea 571/2003 privind Codul fiscal.
De asemenea solicită a se avea în vedere și modificările legislative aduse taxei de primă înmatriculare prin OUG 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare la 01.07.2008
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor formulate, a actelor de la dosar, precum și în temeiul dispozițiilor art.304/1 Cod procedură civilă, curtea de apel constată că este legală și temeinică, recursul fiind nefondat.
Excepția prematurității cererii de chemare în judecată invocată este nefondată.
Art.7 din Legea 554/2004 reglementează procedura plângerii prealabile la autoritatea publică emitentă a actului numai împotriva actelor administrative pe care reclamantul le consideră vătămătoare, act care în prezenta cauză nu s-a emis.
Procedura de restituire a taxelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale și nedatorate este reglementată în mod expres prin art. 117 Cod procedură fiscală și care prevede că procedura în această materie se aprobă prin ordin al ministrului economiei și finanțelor.
În acest sens s-a publicat în Monitorul Oficial nr.13 din 5 ianuarie 2005 Procedura din 22 decembrie 2004 de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.
În acest act normativ se prevede restituirea sumelor plătite și nedatorate în termen de 45 de zile de la depunerea cererii, sens în care se emite un act administrativ de restituire.
În prezenta cauză însă cererea reclamantului nu a fost soluționată printr-un act administrativ, este o corespondență nr.19321/29.01.2008 din care rezultă că se refuză restituirea sumei din litigiu.
Ori împotriva refuzului de a emite act de restituire nu există o procedură prealabilă, refuzul de a emite un act poate fi atacat direct în fața instanței de contencios administrativ.
Pe fondul cauzei se constată că taxa de primă înmatriculare pe care a achitat-o reclamantul intimat, contravine prevederilor art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, potrivit cărora "nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură, mai mari decât se aplică direct sau indirect produselor naționale similare".
Cum în speță, pentru autoturismul provenit din Comunitatea Europeană, introdus în țară de către reclamantul intimat, ce a fost înmatriculat în Comunitatea Europeană, s-a perceput în România oad oua taxă de înmatriculare, taxă care nu se percepe pentru reînmatricularea autoturismelor deja înmatriculate în România, este evident că dispozițiile art.214/1 și 214/3 din Codul fiscal, ce instituiau această taxă, sunt discriminatorii, astfel că, ele încalcă dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene.
În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor OUG 50/2008 se constată că acest motiv nu poate fi reținut pentru a critica legalitatea și temeinicia sentinței deoarece actul normativ nu era în vigoare la data soluționării procesului, sentința fiind pronunțată la 30.06.2008, iar OUG 50/2008 a intrat în vigoare la 01.07.2008.
În consecință, pe baza celor mai sus arătate, criticile formulate în recurs nu vor putea fi reținute, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 și 316 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI O cu sediul în O str. - nr.2-4 în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în O str. - nr.20-C 61,.6 împotriva Sentinței nr.300/CA din 30.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 19.11.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - - -
Red.dec.
Jud. fond
Tehn.red./2 ex.
27.11.2008
Președinte:Marinescu SimonaJudecători:Marinescu Simona, Rițiu Roxana, Toros Vig