Contestație act administrativ fiscal. Decizia 498/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 498/2010
Ședința publică de la 25 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Radu Rareș Dușa
JUDECĂTOR 2: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 3: Delia
Grefier
S-au luat în examinare - în vederea pronunțării - recursurile formulate de pârâții ADMINISTRATIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C N și DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE C N, împotriva încheierii nr. 1475/22.05.2009 și a sentinței civile nr. 2039/03.07.2009 pronunțate de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal și suspendare decizie de impunere emisă de DGFP
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prin încheierea de ședință din data de 11.02.2010 s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin încheierea civilă nr. 1475/22.05.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, a fost admisă cererea formulată de reclamanții și Cabinetul Individual, împotriva pârâtei Administrația Financiară a municipiului C și, în consecință, a fost dispusă suspendarea până la pronunțarea instanței de fond executării Deciziilor de impunere nr. 1955/27.02.2009, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru TVA și nr. 1955/27.02.2009, privind impozitul pe venit stabilit suplimentar de plata de inspecția fiscală pentru persoane fizice care desfășoară activități independente în mod individual, ambele emise de Administrația Financiară a Municipiului C-N pentru sumele de 33904 lei și respectiv, 12906 lei.
S-a reținut că reclamanții au formulat și înregistrat în termen contestație împotriva Deciziilor de impunere nr. 1955/27.02.2009 la organul emitent, fiind îndeplinită astfel condiția de ordin procedural prevăzuta de art. 14 alin. 1 coroborat cu art. 7 din Legea nr. 554/2004 si art. 205 Cod procedura fiscala.
În privința primei condiții - cazuri bine justificate - legea nu conține reglementari, dar este evident că existența unui caz bine justificat impune existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucura un act administrativ care este emis în baza legii și pentru executarea acesteia, ori în cauză reclamanții au motivat existența unei astfel de îndoieli.
Referitor la cea de a doua condiție, legea specială a definit paguba iminentă ca fiind un prejudiciu material, viitor și previzibil sau perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.
Reclamanții au depus înscrisul de la fila 63 concretizat în titlu executoriu nr. -, conform căruia și coroborat cu prevederile art. 111 alin. 2 lit. a Cod procedura fiscala, se poate trece la executarea silită prin poprirea disponibilităților existente în cont ori prin alte forme de executare silită asupra bunurilor, ceea ce ar aduce grave prejudicii atât sub aspectul existentei riscului neplății la termen a obligațiilor curente, precum și a cotelor care trebuie achitate, dar și sub aspect moral în sensul perturbării activității profesionale, cu impact asupra relațiilor cu clienții.
II. Prin sentința civilă nr. 2039/03.07.2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului
A fost admisă cererea formulată de reclamanții și Cabinetul Individual "Avocat ", împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C și, în consecință, a fost suspendată, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, executarea Deciziei nr.91/4.05.2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului
A fost admisă acțiunea reclamanților împotriva pârâtelor Administrația Financiară a Municipiului C-N și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C și, în consecință, a fost anulată Decizia nr.91/4.05.2009 emisă de DGFP a județului
Au fost anulate deciziile de impunere nr.1955/27.02.2009, privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru TVA, precum și nr.1955/27.02.2009, privind impozitul pe venit stabilit suplimentar de plată de inspecția fiscală pentru persoane fizice care desfășoară activități independente în mod individual, ambele emise de Administrația Financiară a Municipiului C-
Pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului Cabinetul Individual "Avocat " suma de 4286 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, prima instanța a reținut următoarele:
Analizând cererea de suspendare a Deciziei nr.91/4.05.2009 formulată de reclamanți prin înscrisul de la fila 56, tribunalul a apreciat-o ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art.14 din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art.7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond".
Conform art.15 pct.1 din Legea nr. 554/2004, "suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte a actului atacat, caz în care instanța va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, iar cererea se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond".
Din prevederile legale menționate rezultă că pentru a se putea dispune suspendarea executării actului se cer a fi îndeplinite cumulativ două condiții respectiv "caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente".
În privința primei condiții, legea nu cuprinde reglementări, dar existența acestuia impune o îndoială puternică asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ care este emis în baza legii și pentru executarea acesteia ori în speță reclamanții au motivat existența unei astfel de îndoieli.
Cea de a doua condiție este definită de legea specială a contenciosului administrativ ca fiind un prejudiciu material viitor și previzibil sau perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.
În probațiune, reclamanții au depus înscrisul de la fila 63 concretizat în titlu executoriu nr.-, conform căruia și coroborat cu prev. art.111 alin.2 lit.a pr.fiscală, se poate trece la executarea silită prin poprirea disponibilităților existente în cont ori prin alte forme de executare silită asupra bunurilor ceea ce ar aduce grave prejudicii atât sub aspectul existenței riscului neplății la termen a obligațiilor curente, cât și sub aspect moral în sensul perturbării activității profesionale.
Din cele expuse, a rezultat că reclamanții au făcut dovada îndeplinirii cerințelor prev. de art.14 pct.1 dar și art.15 pct.1 din Legea nr. nr.554/2004, prezenta cerere fiind solicitată în cadrul modificării și întregirii cererii inițiale, motiv pentru care s-a dispus admiterea acesteia în sensul suspendării executării actului administrativ fiscal - Decizia nr.91/4.05.2009 emisă de a Județului C până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Analizând acțiunea pe fond, astfel cum a fost modificată și întregită, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Prin Decizia nr.91/4.05.2009 emisă de al Județului C s-a respins ca neîntemeiată contestația reclamantei pentru suma de 44.089 lei reprezentând: diferență suplimentară de TVA în sumă de 26.601 lei, majorări de întârziere în sumă de 7.303 lei aferente diferenței suplimentare de TVA, diferența suplimentară de impozit pe venit în sumă de 7.193 lei aferent anului 2006 și majorări de întârziere în sumă de 2992 lei aferente diferenței suplimentare de impozit pe venit pe anul 2006.
Prin aceeași decizie s-a respins ca nemotivată contestația reclamantei pentru suma de 2.721 lei reprezentând: diferență suplimentară de impozit pe venit în sumă de 1.319 lei aferentă perioadei 2004 - 2005 (1.026 lei + 293 lei), majorări de întârziere în sumă de 1.402 lei (1.174 lei + 228 lei) aferente diferenței suplimentare de impozit pe venit pe anii 2004-2005 și transmiterea capătului de cerere din contestație privitor la suma de 460 lei spre competentă soluționare Administrației Financiare a Mun. C-
Organul administrativ fiscal prin decizia cu nr. de mai sus cu privire la TVA a reținut că evidența condusă de reclamanți nu dovedește susținerea acestora în sensul că suma de 40.000 lei ar fi fost restituită, prevederile art.1173 civ. invocate în apărare nu sunt incidente speței, deoarece prevalează dispozițiile Codului fiscal, iar actele prezentate în probațiune privind restituirea sumei menționate nu au dobândit calitatea de document justificativ în înțelesul nr.1040/2004 și a Legii nr.571/2003.
Referitor la impozitul pe venit, respectiv extinderea inspecției fiscale pe o perioadă de 5 ani în loc de 3 ani s-a reținut că apărarea formulată de reclamanți în sensul încălcării prevederilor art.98 alin.3 al nr.OG 92/2003 este neîntemeiată, deoarece au încălcat prevederile art.22 lit. c din aceiași ordonanță ceea ce a determinat extinderea inspecției fiscale pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale.
În ceea ce privește diferența de impozit pe venit stabilită pe anii 2004-2005, s-a reținut prin aceeași decizie că petenta nu a adus niciun argument în susținerea contestației sale, dispunându-se respingerea acesteia ca nemotivată.
Cu privire la deductibilitatea cheltuielilor înregistrate în perioada 2006-2007, s-a reținut că o parte din aceste cheltuieli nu întrunesc condițiile reglementate de art.48 alin.4 lit.a din Codul fiscal în sensul efectuării în cadrul activităților desfășurate în scopul realizării venitului.
Analizând apărarea formulată de reclamanți prin prisma reținerilor organului administrativ fiscal în cadrul deciziei cu nr. de mai sus, tribunalul a constatat următoarele:
Potrivit prev. art.152 alin.1 din Legea nr. 571/2003, "sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată persoanele impozabile a căror cifre de afaceri anuală declarată sau realizată este inferioară plafonului de 200.000 lei denumit în continuare plafon de scutire, dar acestea pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxe la valoarea adăugată".
Actele depuse în probațiune de reclamantă atestă că suma de 40.000 lei menționată în chitanța seria - nr.-/29.06.2007 nu reprezintă venit care să permită aprecierea că, contribuabilul a depășit plafonul de 200.000 lei la data 16.10.2006, deoarece anterior acestei date contractul de asistență juridică nr.32/29.06.2006 a fost anulat, iar suma de 40.000 lei a fost restituită la data de 16.08.2006.
Așa cum a rezultat din decizia atacată, organul administrativ fiscal a apreciat că, deși sunt acte care justifică operațiunea de restituire a sumei de 40.000 lei, s-a depășit valoarea prag, întrucât această operațiune nu a fost evidențiată în actele contabile, acte însă care fac dovada că nu s-a procedat atât la înregistrarea încasării, cât și a restituirii, deoarece actul principal fiind anulat, actul subsecvent are aceiași soartă sub aspectul evidențierii în actele contabile potrivit principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.
În speță, contractul de asistență juridică nr.32/29.06.2006 cuprinde mențiunea anulat și că suma de 40.000 lei a fost restituită la data de 16.08.2006, ceea ce denotă că organul administrativ fiscal nu este îndreptățit a pretinde obligații fiscale care au la bază un contract nul.
Potrivit prev. art.1173 civ. "actul autentic are deplină credință în privința oricărei persoane despre dispozițiile și convențiile ce constată", deci este aplicabil și inspecției fiscale și oricărei autorități, deoarece legea nu face nicio distincție, iar asocierile organului administrativ fiscal cu privire la aplicabilitatea acestor dispoziții legale sunt simple deducții.
În speță, este real că declarația d-nei Gr. a fost dată doar la data de 12.02.2009, fiind autentificată prin Încheierea nr.627 de Biroul Notarilor Publici, însă prin conținutul ei atestă o situație faptică anterioară - cea a restituirii sumei - care a fost probată și prin mențiunile înserate în contractul de asistență juridică.
Din probele administrate în cauză, a rezultat că actele care atestă restituirea sumei de 40.000 lei sunt atât contractul de asistență juridică nr.32/29.06.2006, cât și declarația autentificată prin încheierea sub nr. de mai sus, care au calitatea de documente justificative, întrucât justifică această operațiune și ca o consecință, reclamanta în calitate de contribuabil nu a ajuns la plafonul de 200.000 lei a cărui depășire determină obligația de plată a TVA-ului, nefiind îndeplinite cerințele prev. de art.152 alin.1 și art.153 fiscal.
Organul administrativ fiscal, în motivarea deciziei atacate, a reținut că anterior desfășurării inspecției fiscale la data de 16.01.2009 a emis avizul de inspecție fiscală înregistrat sub nr.1955 care a fost comunicat părții anterior controlului, susținând că acesta cuprinde mențiunile privind temeiul juridic al inspecției fiscale în sensul că aceasta "se va desfășura cu respectarea prevederilor Codului fiscal, Codului d e procedură fiscală și a altor reglementări în materie, precum și a prevederilor Codului etic al inspectorului de control fiscal".
Intimata, în sprijinul acestei susțineri, a invocat prev. art.101 din pr.fiscală, care analizate prin prisma avizului de inspecție fiscală emis, s-a constatat că acesta conține o expunere generică a temeiului juridic, neavând specificat în concret temeiul legal din cadrul fiecărui act normativ menționat.
Potrivit prev. art.98 alin.1 din nr.OG 92/2003, "inspecția fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, iar conform alin.3 din același articol "la celelalte categorii de contribuabili inspecția fiscală se efectuează asupra creanțelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligația depunerii declarațiilor fiscale; inspecția fiscală se poate extinde pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, dacă este identificată cel puțin una din următoarele situații: există indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, nu au fost depuse declarații fiscale în interiorul termenului de prescripție, nu au fost îndeplinite obligațiile de plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat.
Prevederile legale menționate au atestat faptul că extinderea inspecției fiscale pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale poate avea loc doar în cele trei situații expres și limitativ prevăzute de Codul d e procedură fiscală, ori, în speță, intimata nu a făcut dovada existenței vreuneia din aceste situații la reclamanți, astfel încât, inspecția fiscală trebuia efectuată doar în ultimii trei ani pentru care există obligația depunerii declarațiilor fiscale respectiv 2006-2008, motiv pentru care, apărarea formulată sub acest aspect este neîntemeiată.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din avizul de inspecție fiscală nr.1955/16.01.2009 și în acest act extinderea inspecției fiscale nu a fost motivată, neexistând mențiuni cu privire la niciunul din motivele care a determinat-o, iar dacă au existat trebuiau comunicate reclamantei anterior efectuării inspecției fiscale pentru a fi respectat și principiul transparenței inspecției fiscale și implicit dispozițiile art.12, 13 și 107.pr.fiscală.
Având în vedere că suma de 40.000 lei a fost restituită la data de 16.08.2006, aceasta nu poate fi considerată ca fiind un venit aferent acestui an și, ca o consecință, obligațiile fiscale stabilite suplimentar pe anul 2007 sunt nelegale, conform principiului de drept accesorium sequitur principale.
Potrivit prev. art.48 alin.4 lit.a din Codul fiscal, "condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor pentru a putea fi deduse sunt: să fie efectuate în cadrul activităților desfășurate în scopul realizării venitului, justificate prin documente".
Conform art.48 alin.5 lit.b fiscal sunt deductibile fiscal cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% din baza de calcul determinată conform art.6 din același articol.
Din ambele prevederi legale menționate, a rezultat faptul că nu au fost detailate atât cheltuielile de protocol deductibile din punct de vedere fiscal cât și cheltuielile aferente realizării venitului, astfel încât, rămâne la latitudinea fiecărui contribuabil de a determina ce poate considera cheltuială deductibilă.
În speță, obiectele achiziționate de reclamanți fac parte din aparate electrocasnice necesare pentru prepararea produselor care intră în categoria celor de protocol, motiv pentru care, instanța a apreciat că în mod neîntemeiat organul de control le-a respins considerându-le nedeductibile.
Față de cele expuse, tribunalul a dispus admiterea acțiunii reclamanților, astfel cum a fost modificată și întregită și a anulat Decizia nr.91/4.05.2009 emisă de a Județului C; Deciziile de impunere nr.1955/27.02.2009 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru TVA, precum și nr.1955/27.02.2009 privind impozitul pe venit stabilit suplimentar de plată de inspecția fiscală pentru persoane fizice care desfășoară activități independente în mod individual ambele emise de Administrația Financiară a Municipiului C-
Potrivit prevederilor art.274, 277.pr.civ. pârâtele au fost obligate să plătească reclamantului Cabinetului Individual "Avocat " suma de 4286 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial.
III.Împotriva încheierii nr. 1475/A/2009a declarat recurspârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-N,solicitând admiterea acestuia pentru următoarele considerente:
Prin încheierea nr. 1475/A/2009 a Tribunalului Cluja fost admisă cererea de suspendare a executării formulată de Cabinetul Individual de Avocat (cu sediul în C-N,-,. 39) și s-a dispus suspendarea, până la pronunțarea instanței de fond, a executării Deciziilor de impunere nr. 1955/27.02.2009 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru TVA și nr. 1955/27.02.2009 privind impozitul pe venit stabilit suplimentar de plată de inspecția fiscală, ambele emise de către instituția noastră.
Pârâta mai subliniază că, încheierea nr.1475/A/22.05.2009 a Tribunalului Cluji -a fost comunicată la data de 23.06.2009, fiind înregistrată la instituția noastră sub nr. 26446/23.06.2009 iar zilele de 27.06.2009 și 28.06.2009 au fost zile ne lucrătoare (sâmbătă și duminică).
Solicită ca, după îndeplinirea procedurii prevăzute de lege, să se trimită cererea de recurs, împreună cu întreg dosarul cauzei, Curții de Apel Cluj unde solicită admiterea recursului și modificarea Încheierii Tribunalului Cluj nr. 1475/A/22.05.2009 în sensul respingerii cererii de suspendare a executării formulate de către reclamantă.
Consideră că încheierea nr. 1475/A/2009 a Tribunalului Cluj este netemeinică și nelegală în conformitate cu act. 304 pct. 7, 8 și 9 și Cod procedură civilă, pentru următoarele
La data de 22.05.2009 (când a fost pronunțată Încheierea nr. 1475/A/22.05.2009 a Tribunalului Cluj ), contestația formulată de în conformitate cu art. 205 și urm. Din nr.OG 92/2003 republicată și modificată fusese soluționată (respinsă) prin Decizia Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C nr.91/04.05.2009.
Decizia a județului C nr. 91/04.05.2009 a fost depusă de către instituția noastră la dosarul cauzei la termenul de judecată din data de 08.05.2009, când un exemplar al acestei decizii a fost comunicat reprezentantului reclamantei.
Având în vedere cele mai sus arătate, prima instanță trebuia să respingă ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării deciziilor de impunere deoarece reclamanta a avut posibilitatea să formuleze acțiune în contencios administrativ și să solicite suspendarea executării silite în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004.
În al doilea rând, cererea de suspendare a executării trebuia respinsă ca neîntemeiată de către prima instanță întrucât nu sunt întrunite condițiile (cazul bine justificat și paguba iminentă) prevăzute de art.1, 114 din Legea nr. 554/2004.
"Cererea de suspendare a actului administrativ poate fi introdusă în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, iar instanța are obligația de a soluționa de urgență cererea, cu citarea părților. Suspendarea actelor administrative reprezintă, așadar, o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate".
Așa-zisul caz bine justificat nu există în cazul reclamantei, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește suma de 40.000 lei, această sumă reprezintă încasarea cu Chitanța seria - nr. -, nr. Intern 32 din 29.06.2006, întocmită pentru, care a fost înregistrată în evidențele contabile ale reclamantei cu valoarea de 40 lei, diminuând venitul brut realizat cu suma de 39.960 lei și încălcând astfel prevederile Cap.II pct. E din nr. 1040/2004.
Deci, chitanța nr. -/29.06.2009 a fost înregistrată în contabilitatea reclamantei dar la valoarea de 40 lei în loc de 40.000 lei.
După discuția cu echipa de inspecție fiscală referitoare la înregistrarea eronată în evidența contabilă a sumei de 40 lei în loc de 40.000 lei, reclamanta a susținut că suma de 40.000 lei i-a fost restituită d-nei la data de 16.09.2006 și a prezentat organului de inspecție fiscală contractul de asistență juridică încheiat cu pe care a fost aplicată mențiunea "anulat" și o declarație autentificată sub nr. 627/12.02.2009 prin care d-na declara că a primit de la av. suma de 40.000 lei și că a pierdut chitanța.
Operațiunea de restituire a sumei de 40.000 lei nu a fost înregistrată în contabilitatea reclamantei, iar Chitanța nr.-/29.06.2006 nu a fost anulată.
Operațiunea de restituire a sumei de 40.000 lei nici nu poate fi înregistrată în contabilitatea reclamantei deoarece reclamanta nu a putut prezenta organului de inspecție, fiscală un document justificativ pentru o astfel de operațiune (prev. de Aprobate prin nr. 1040/2004 - pct. III).
Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (ex. Decizia nr. 1129/2007, Decizia nr. 783/2008 etc.), a reținut următoarele:
și normele de întocmire și utilizare a formularelor financiar-contabile, comune pe economie, cu regim special de tipărire, înseriere și numerotare (chitanță, factură, bon de comandă-chitanță etc.) care constituie baza legală pentru efectuarea înregistrărilor în evidența contabilă sunt prevăzute la punctul III din Aprobate prin nr. 1040/2004 și printre acestea nu se regăsesc declarațiile date În fața notarilor publici.
Deci, declarația notarială nu este opozabilă instituției noastre și nu constituie document justificativ care să poată sta la baza înregistrării în contabilitate a operațiunii de restituire de către reclamantă către d-na a sumei de 40.000 lei.
În cazul în care suma de 40.000 lei a fost, într-adevăr, restituită de către reclamantă, aceasta avea obligația de a-i solicita d-nei chitanța și de aoa nula iar în cazul în care chitanța respectivă a fost pierdută, această chitanță trebuia declarată nulă în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a (pct.28 din Aprobate prin nr. 1040/2004).
Este evident că reclamanta nu a procedat în modul arătat mai sus și nici nu a înregistrat în evidența contabilă operațiunea de restituire a sumei de 40.000 lei către d-na, deși pretinde că operațiunea de restituire a avut loc cu doi ani și J înainte de începerea inspecției fiscale.
Din suma totală contestată (47.270 lei), suma de 44.089 lei reprezintă diferențe de impozit pe venit și TVA + accesoriile aferente, stabilite de către organul de inspecție fiscală ca urmare a majorării venitului brut realizat de reclamantă cu suma de 39.960 lei (Chitanța nr. -/29.06.2006).
Solicită să se observe că, pentru diferențele de impozit pe venit pe anii 2004 și 2005 (în sumă totală de 1.319 lei) și majorările de întârziere aferente ((1.402 lei), a jud. C, prin Decizia nr. 91/2009, a respins ca nemotivată contestația formulată de către reclamantă.
Având în vedere cele mai sus arătate, solicită să se observe că prima condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 (cazul bine justificat) nu este îndeplinită în cazul reclamantei.
De asemenea, nici cea de-a doua condiție nu este îndeplinită deoarece plata impozitelor și taxelor constituie o obligație legală și nu este de natură a-i provoca reclamantei vreo pagubă.
În concluzie, solicită ca, în conformitate cu art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, să se analizeze cauza sub toate aspectele și să se admită recursul formulat.
IV. Împotriva sentinței civile nr. 2039/2009a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului C, solicitând admiterea acestuia pentru următoarele considerente:
Prin sentința civila nr. 2039/2009 a Tribunalul Cluja fost admisa acțiunea in contencios administrativ formulata de domiciliata in C-N-. 39 si de Cabinet Individual Avocat cu sediul in C-N-. 39 împotriva instituției noastre si împotriva Administrației Finanțelor Publice a num. C-N, cu sediul in C-N, P.ța - - nr. 19.
Subliniază ca, Sentința civila nr.2039/2009 a Tribunalului Cluj le-a fost comunicata la data de 09 octombrie 2009, fiind înregistrata la instituția noastră sub nr. 33429/09.10.2009 iar zilele de 24 octombrie 2009 si 25 octombrie 2009 au fost zile nelucrătoare (sâmbăta si duminica).
Solicită ca, după îndeplinirea procedurii prevăzute de lege, sa se trimită cererea noastră de recurs, împreuna cu întreg dosarul cauzei, Curții de Apel Cluj unde solicitam admiterea recursului nostru si modificarea Sentinței civile nr. 2039/03.07.2009 a Tribunalului Cluj - Secția Mixta de Contencios Administrativ si Fiscal, de Conflicte de munca si Asigurări Sociale in sensul respingerii acțiunii formulate de si de catre Cabinet Individual Avocat si menținerii deciziilor atacate (Decizia Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului C nr. 91/04.05.2009, Decizia de impunere nr. 1955/27.02.2009 privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala pentru TVA si Decizia de impunere nr. 1955/27.02.2009 privind impozitul pe venit stabilit suplimentar de plata de inspecția fiscala pentru persoanele fizice care desfășoară activități independente in mod individual, ambele emise de Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-N și neobligării instituției noastre la plata cheltuielilor de judecata.
Consideră ca Sentința civila nr.2039/2009 a Tribunalului Cluj este netemeinica si nelegala in conf. cu art. 304 pct. 8 si 9 Cod procedura civila, pentru următoarele motive:
In ceea ce privește suma de 40.000 lei, aceasta suma reprezintă încasarea cu Chitanța seria - nr.-, nr. intern 32 din 29.06.2006, întocmita pentru, care a fost înregistrata in evidentele contabile ale reclamantei cu valoarea de 40 lei, diminuând venitul brut realizat cu suma de 39.960 lei si încălcând astfel prevederile Cap. II pct. E din nr.1 040/2004.
Deci, Chitanța nr.-/29.06.2009 (cu care a fost încasata suma de 40.000 lei) a fost înregistrata in contabilitatea reclamantei dar la valoarea de 40 lei in loc de 40.000 lei.
După discuția cu echipa de inspecție fiscala referitoare la înregistrarea eronata in evidenta contabila a sumei de 40 lei in loc de 40.000 lei, reclamanta a susținut ca suma de 40.000 lei I-a fost restituita d-nei la data de 16.09.2006 si a prezentat organului de inspecție fiscala contractul de asistență juridica încheiat cu pe care a fost aplicata mențiunea "anulat" si o declarație autentificata sub nr. 627/12.02.2009 prin care d-na declara ca a primit de la avocat suma de 40.000 lei si ca a pierdut chitanța.
Operațiunea de restituire a sumei de 40.000 lei nu a fost înregistrata in contabilitatea reclamantei iar Chitanța nr. -/29.06.2006 nu a fost anulata, fapt care rezulta din declarația data de contabil in fata organului de inspecție fiscala.
Potrivit art. 48 alin. 8 din Legea nr. 571/2003,"Contribuabilii care obțin venituri din activități independente sunt obligațisăorganizeze șisăconducă contabilitate În partidă simplă, cu respectarea reglementărilor În vigoare privind evidența contabilă, șisăcompleteze Registrul-jurnal de . și plăți, Registrul-inventar și alte documente contabile prevăzute de legislația În materie".
Astfel, cu ocazia restituirii sumei de 40.000 lei, daca restituirea s-ar fi realizat efectiv, reclamanta avea obligația legala sa evidențieze aceasta operațiune in Registrul jurnal de încasări si plăți, lucru pe care reclamanta nu l-a făcut.
Normele metodologice privind organizarea și conducerea evidenței contabile În partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil În conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1040/2004, dispun, printre altele, următoarele:
,1. Contribuabilii care obțin venituri din activități independente sunt obligați, potrivit prevederilor art. 49 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, denumită În continuare lege, să organizeze și să conducă evidența contabilă În partidă simplă.
4. Contribuabilii pot utiliza toate formularele prevăzute În prezentele norme metodologice sau numai o parte din acestea, În funcție de elementele specifice activității desfășurate.
11. Evidența contabilă În partidă simplă se va conduce În conformitate cu prezentele norme metodologice.
13. Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează În momentul efectuării ei Într-un document care stă la baza . În evidenta contabilă În partidă simplă, dobândind astfel calitatea de document justificativ".
Operațiunea de restituire a sumei de 40.000 lei nici nu putea fi înregistrata in contabilitatea reclamantei deoarece reclamant nu a putut prezenta organului de inspecție fiscala un document justificativ pentru o astfel de operațiune (prevăzut de aprobate prin nr. 1040/2004 - pct. III).
și normele de întocmire și utilizare a formularelor financiar contabile, comune pe economie, cu regim special de tipărire, Înseriere și numerotare (chitanța, factura, bon de comanda, chitanța etc.) care constituie baza legala pentru efectuarea înregistrărilor in evidenta contabila sunt prevăzute la punctul III din aprobate prin nr. 1040/2004 si printre acestea nu se regăsesc declarațiile date in fata notarilor publici.
Deci, declarația notariala nu este opozabila instituției noastre si nu constituie document justificativ care sa poată sta la baza înregistrării in contabilitate a operațiunii de restituire de către reclamanta către d-na a sumei de 40.000 lei.
In cazul in care suma de 40.000 lei a fost, intr-adevăr restituita de către reclamanta, aceasta avea obligația de a-i solicita d-nei chitanța si de aoa nula iar in cazul in care chitanța respectiva a fost pierduta, aceasta chitanța trebuia declarata nula in Monitorul Oficial al României, Partea a III-a in cont. cu pct. 28 din aprobate prin nr. 1040/2004 care dispune următoarele: "Formularele cu regim special de tipărire, Înseriere și numerotare, pierdute sau sustrase, se declară nule În Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, după sesizarea organelor de drept".
Este evident ca reclamanta nu a procedat in modul arătat mai sus si nici nu a înregistrat in evidenta contabila operațiunea de restituire a sumei de 40.000 lei către d-na, deși pretinde ca operațiunea de restituire ar fi avut loc la data de 16.08.2006 (cu doi ani si J înainte de începerea inspecției fiscale).
De altfel, la raportul de inspecție fiscala este anexata o adresa din data de 05.07.2006 prin care dl. îi cere reclamantei restituirea sumei de 40.000 lei, dar in care se face precizarea ca "daca sentința rămâne definitiva. deci, daca nu se va declara apel d e către Primărie, noi vom respecta aceasta înțelegere si vom achita suma conform celor stabilite".
De observat ca, nici chiar părțile implicate nu au considerat ca așa-zisa restituire a sumei de 40.000 lei (reprezentând onorariu de succes) ar fi avut un caracter definitiv.
Subliniază încă o data faptul ca, actele privind restituirea sumei de 40.000 lei (contractul pe care este înscrisa mențiunea "anulat", precum si declarația notariala data de la data de 12 februarie 2009) au fost prezentate de către reclamanta după discuția cu echipa de inspecție fiscala referitoare la înregistrarea eronata in evidenta contabila a sumei de 40 lei in loc de 40.000 lei.
Întrucât reclamanta nu a înregistrat in evidenta contabila restituirea sumei de 40.000 lei si nu a putut prezenta organelor de inspecție fiscala nici un document justificativ in înțelesul nr.1040/2004, constatarea organului de inspecție fiscala potrivit căreia la data de 16.10.2006 s-a depășit plafonul de scutire de la plata TVA (prevăzut de art. 152 alin.1 din Legea nr. 571/2003 - forma in vigoare începând din data de 02.05.2006) este corecta, motiv pentru care începând cu data de 01.12.2006 reclamanta a devenit plătitoare de TVA.
Deci, diferențele de TVA si impozit pe venit aferente sumei de 39.960 lei (6.363 lei diferența de impozit pe venit, 2.647 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe venit; 26.601 lei TVA, 7.303 lei majorări de întârziere aferente TVA) au fost in mod corect stabilite de către organul de inspectie fiscala.
Soluția de admitere a acțiunii, pentru impozitul pe venit si TVA aferente sumei de 39.960 lei (Chitanța nr. -/29.06.2006), este lipsita de temei legal si a fost data cu încălcarea si aplicarea greșita a art.1 alin. 3, art. 48 alin. 8 si art. 152 alin.1 din Legea nr. 571/2003 si a aprobate prin nr. 1040/2004 (motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila).
Subliniază ca, art. 1 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 are următorul cuprins: "În materie fiscală, dispozițiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, În caz de conflict Între acestea aplicându-se dispozițiile Codului fiscal".
De asemenea, soluția de admitere a acțiunii pentru impozitul pe venit si TVA la care ne-am referit mai sus s-a datorat faptului ca prima instanța a interpretat in mod greșit actele aflate la dosarul cauzei si nu a observat ca, Chitanța nr. -/29.06.2006 a fost înregistrata in evidența contabila a reclamantei (la venituri) dar la valoarea de 40 lei in loc de 40.000 lei (motiv de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedura civila).
In ceea ce privește susținerea primei instanțe cum ca organul de inspecție fiscala ar fi încălcat prevederile art. 98 alin. 3 din nr.OG92/2003 republicata si modificata, rugam instanța de recurs sa observe ca aceasta susținere este total neîntemeiata.
Astfel, solicită să se observe ca Avizul de inspecție fiscala nr.1955/16.01.2009 i-a fost înmânat reclamantei sub semnătura la data de 19.01.2009 si ca in cuprinsul avizului este precizat faptul ca inspecția fiscala cuprinde perioada 01.01.2004 - 31.12.2008 atât in ceea ce privește impozitul pe venit cat si in ceea ce privește taxa pe valoarea adăugata.
La emiterea avizului de inspecție fiscala s-a ținut cont de faptul ca in repetate rânduri nu au fost îndeplinite obligațiile de plata a impozitelor (a se vedea pag. 7-8 din Decizia a județului C nr.91/04.05.2009), de exemplu:
- Obligația de plata a sumei de 19.841 lei stabilita prin Decizia de impunere pe anul 2004, care avea termen de plata 12.12.2005 a fost achitata de către reclamanta după o luna de zile, la data de 12.01.2006, pentru plata cu întârziere fiind calculate majorări de întârziere in suma de 426 lei care au fost achitate in data de 12.01.2006 si in data de 03.03.2006;
- Obligația privind plățile anticipate cu titlu de impozit pe anul 2006, in suma de 1.600 lei cu termen de plata la data de 15.09.2006, a fost achitata cu întârziere, la data de 19.09.2006, împreuna cu majorările de întârziere in suma de 6 lei;
- Obligația privind plățile anticipate cu titlu de impozit pentru anul 2007 in suma de 2.000 lei având ca termen de plata 17.09.2007 a fost achitata in data de 08.10.2007 împreuna cu majorările de întârziere calculate in suma de 42 lei;
- Obligația privind plățile anticipate cu titlu de impozit pe anul 2008 in suma de 800 lei având ca termen de plata 16.06.2008 a fost achitata in data de 20.06.2008 împreuna cu majorările de întârziere calculate in suma de 3 lei.
Având in vedere faptul ca nu exista nici un text de lege care sa prevadă obligația organului de inspecție fiscala de a motiva perioada pentru care se face inspecția fiscala, reclamantei nu I-au fost aduse la cunoștința motivele pentru care a fost extinsa inspecția fiscala.
Art. 98 alin. 1 - 3 din nr.OG 92/2003 republicata si modificata dispune următoarele:
"Perioada supusă inspecției fiscale
(1) Inspecția fiscală se efectuează În cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale.
(2) La contribuabilii mari, perioada supusă inspecției fiscale . de la sfârșitul perioadei controlate anterior, În condițiile alin. (1).
(3) La celelalte categorii de contribuabili inspecția fiscală se efectuează asupra creanțelor născute În ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligația depunerii declarațiilor fiscale. Inspecția fiscală se poate extinde pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, dacă este identificată cel puțin una dintre următoarele situații:
a) există indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat;
b) nu au fost depuse declarații fiscale În interiorul termenului de prescripție;
c) nu au fost îndeplinite obligațiile de plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat".
In conf. cu art. 22 lit. c) din nr.OG92/2003 republicata si modificata, "Prin obligații fiscale, În sensul prezentului cod, se Înțelege: c) obligația de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat".
Având in vedere faptul ca reclamanta nu si-a achitat impozitele pe care le datora in termenul prevăzut de lege, prevederile art. 98 alin. 3 din nr.OG 92/2003 republicata si modificata au fost respectate de către organul de inspecție fiscala, inspecția fiscala fiind extinsa pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale (5 ani - art. 91 alin. 1 si 2 din nr.OG92/2003 republicata si modificata).
Prin urmare, soluția de admitere a acțiunii pentru diferențele de impozit pe venit pe anii 2004 si 2005 (in suma totala de 1.319 lei) si majorările de întârziere aferente (1.402 lei), s-a datorat încălcării de către prima instanța a prevederilor art. 22 lit. c), art. 91 alin. 1 si 2 si art. 98 alin. 1 si 3 din nr.OG 92/2003 republicata si modificata.
Pârâta mai solicită să se observei ca, pentru diferențele de impozit pe venit pe anii 2004 si 2005 (in suma totala de 1.319 lei) si majorările de întârziere aferente (1.402 lei), a județului Car espins ca nemotivata contestația formulata de către reclamanta si ca, in afara de invocarea art. 98 alin.3 din nr.OG92/2003 (perioada pentru care se poate efectua inspecția fiscala), nici reclamanta prin acțiunea introductiva de instanța si nici prima instanța prin sentința civila recurată nu au adus argumente care sa justifice soluția pronunțata.
Așa cum rezulta din decizia de impunere si din raportul de inspecție fiscala, suma de 5.186 lei pe anul 2006 (impozit pe venit 830 lei si majorări de întârziere aferente de 345 lei) reprezintă cheltuieli nedeductibile fiscal (1054 lei servicii de uz personal; 4100 lei bunuri de uz personal; 32 lei impozit clădire persoana fizica).
Astfel, de exemplu, va rugam sa observați ca storcătorul de fructe (625 lei) nu reprezintă o cheltuiala aferenta veniturilor realizate de reclamanta iar suma de 1.639 lei (c/v aragaz cumpărat in 06.06.2006) a fost in mod corect considerata de către organul de inspecție fiscala nedeductibila fiscal deoarece cu doua luni înainte (la data de 08.04.2006) reclamanta mai trecuse pe cheltuieli un alt aragaz si, deci, cel de-al doilea nu avea nici o justificare.
Soluția de admitere a acțiunii in ceea ce privește cheltuielile pe anul 2006 in suma de 5.186 lei s-a datorat încălcării de către prima instanța a prevederilor art. 48 alin. 4 lit. a) din Legea nr. 571/2003 care are următorul cuprins:
"Condițiile generale pe care trebuiesăle . cheltuielile aferente veniturilor, pentruaputea fi deduse, sunt:săfie efectuate În cadrul activităților desfășurate În scopul realizării venitului, justificate prin documente".
În concluzie solicită ca în conformitate cu art. 304 indice 1.proc.civ. să se analizeze cauza sub toate aspectele și să admiteți recursul nostru.
Prinecursul declarat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-Nîmpotriva sentinței civile nr.2039/03.07.2009 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarului nr-, pârâta reiterează practic aceleași motive de recurs ca și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C astfel că acestea nu vor mai fi redate.
Analizând recursurile declarate în cauză, Curtea reține următoarele:
1. Cât privește recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-N împotriva încheierii civile din 22 mai 2009, Curtea are în vedere că interesul acesteia de a cere reformarea acestei hotărârii nu mai este actual, dat fiind că la data de 3 iulie 2009 Tribunalul Clujs -a pronunțat prin sentința civilă nr. 2039 asupra fondului cauzei.
Curtea observă că în ceea ce privește această încheiere efectele executorii, prin premisă pretins păgubitoare pentru recurentă, au încetat la data de 3 iulie 2009 prin efectul soluționării fondului cauzei de cauzei de contencios fiscal.
Așa fiind, pârâta recurentă nu mai poate invoca o vătămare dedusă din efectele acestei încheieri și ca atare nici nu mai poate obține un folos practic dacă Curtea ar desființa hotărârea recurată în sensul solicitat de recurentă.
Din această perspectivă, Curtea va reține că excepția lipsi de interes a recurentei în ceea ce privește încheierea din 22 mai 2009 este fondată și ca o consecință în temeiul art. 137 alin. 1.pr.civ. corelat cu art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 urmează a respinge recurusl ca fiind lipsit de interes.
2. Cât privește sentința civilă nr. 2039 din 3 iulie 2009 atacată de ambele pârâte, Curtea va analiza ambele recursuri deopotrivă, acestea implicând în principiu aceleași critici.
Cu referire la critica privind înregistrarea în contabilitate a sumei de 40 lei în loc de valoarea de 40.000 lei, Curtea reține următoarele:
Așa cum rezultă din actul administrativ fiscal, din cuprinsul deciziei administrative contestate, organul de control fiscal a constat că suma de 40.000 lei încasată de reclamantă cu chitanța seria - nr. - nr. intern 32 din 29.06.2006 de la numitul a fost înregistrată în contabilitate la valoarea de 40 lei și nu la valoarea nominală menționată în documentul financiar contabil, diminuând astfel venitul brut realizat cu suma de 29.940 lei încălcând astfel normele contabile în materie privind înregistrarea veniturilor, prescrise de Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1.040/2004pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea și conducerea evidenței contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil în conformitate cu prevederile <LLNK 12003 571 10 201 0 18>Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Împrejurarea că ulterior controlului fiscal reclamanta a prezentat organului de control fiscal contractul de asistență juridică cu mențiunea anulat și ca efect al acestei manifestări de voințe a restituit suma de 40.000 lei cocontractantului său așa cum ar rezulta din declarația autentificată de notar public sub nr. 627/12.02.2009 prin care d-na declară că a primit de la reclamantă suma de 40.000 lei și că a pierdut chitanța nu prezintă relevanță din punct de vedere fiscal.
Curtea observă și confirmă astfel teza organului fiscal conform căreia operațiunea de restituire nu a fost înregistrată în contabilitatea reclamantei iar documentul financiar contabil, recte chitanța seria - nr. - nr. intern 32 din 29.06.2006 nu a fost anulată de titularul prestației și niic nu a fost înștiințat despre nicio anulare de chitanță, aspect ce rezultă din declarația dată de contabil organului de inspecție fiscală.
Pe de altă parte, o atare operațiune nici nu se putea opera în contabilitate așa cum corect susțin recurentele de vreme ce restituirea sumei de 40.000 lei nu s-a reflectat într-un document justificativ așa cum sunt formularele financiar - contabile prevăzute expres la cap. II din Nomele metodologice aprobate prin Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1.040/2004.
Așa cum corect s-a susținut declarația autentică notarială nu poate fi opusă organului fiscal și nici nu poate fi calificată ca fiind un document financiar-contabil care să poată genera obligația de înregistrare în contabilitate a operațiunii pe care aceasta o consemnează și eventual să stea la baza corectării mențiunilor în legătură cu această operațiune.
Dispozițiile procedurale fiscale în materie consacră o procedură clară și previzibilă de urmat în situația în care o anumită sumă de bani este plătită prestator de servicii care are calitatea de contribuabil și care este obligat să conducă o evidență contabilă în partidă simplă atât pentru ipoteza în care această sumă este încasată în contul prestării serviciului contractat cât și în ipoteza restituirii sumei către beneficiar în situația în care, din varii motive, prestația angajată nu se mai execută.
De asemenea este prevăzută și procedura de urmat în cazul în care chitanța prin care s-a încasat suma respectivă a fost pierdută de beneficiar.
În loc să urmeze o atare procedură opozabilă și terților, în special organului fiscal, reclamanta s-a rezumat să urmeze o altă conduită care așa cum s-a arătat anterior din punct de vedere financiar contabil nu poate fi opusă organului fiscal.
Este real că normele procedural fiscale (art. 49 din Codul d e procedură fiscală) prevăd că pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condițiile legii, administrează mijloace de probă, putând proceda, între altele, la folosirea înscrisurilor, probele administrate urmând a fi coroborate și apreciate ținându-se seama de forța lor doveditoare recunoscută de lege.
Este adevărat că forța doveditoare a actului autentic este reliefată în art. 1173 alin. 1 din Codul civil numai că această dispoziție de drept material privat consacră forța probantă a actului autentic pentru orice persoană relativ doar la dispozițiile și convențiile pe care le constată. Altfel spus, Codul civil consacră opozabilitateaerga omnesa celor constatate prin înscrisul autentic însă prevederea legală evocată trebuie interpretată în corelare cu prevederile art. 1174 alin. 1 din legea de drept material civil. Astfel, opozabilitatea actului juridic față de terți privește drepturile subiective și obligațiile corelative ale părților contractante, considerate cafaptea căror existență nu poate fi ignorată de către terți.
În cauza de față, agentul instrumentator (notarul public) a consemnat doar declarația unilaterală a persoanei fizice Gr. ( 75 dos. fond) conform căreia în data de 16 august 2006 fost anulat contractul de asistență juridică nr. 32/29.06.2006, iar onorariul în sumă de 10.000 lei i-a fost returnat de av., menționându-se totodată, declarația acesteia conform căreia în împrejurări necunoscute a pierdut chitanța eliberată de.. de av. pentru suma de 40.000 lei și, din această cauză, chitanța nu a fost returnată către cabinetul ind..
Curtea constată că reclamanta a încercat să-și preconstituie un înscris conținut dintr-o declarație autentificată, prin care să ateste o faptă cu conotații juridice la mai bine de 3 ani de la producerea acesteia.
Înscrisul autentic notarial de față nu constată o creanță certă, lichidă și exigibilă și deci nu are regimul juridic prev. de art. 66 din Legea nr. 36/1995. De asemenea, Curtea observă că numai data înscrisului autentic poate fi opusă terților nu și data la care se pretinde că s-a reziliat contractul de asistență juridică dintre părți iar, pe de altă parte. Curtea notează că numai în ceea ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, percepute cu propriile sale simțuri ( ex propriis sesibus) fac dovada până la încrierea în fals, celelalte consemnări ori mențiuni fac dovadă doar până la proba contrarie.
Prin urmare, față de terți, atunci când pretind că actul a fost întocmit în vederea fraudării intereselor lor, aceștia nu trebuie să se înscrie în fals, deoarece prin premisă, ei nu contestă consemnările personale ale agentului instrumentator, ci contestă fondul (conținutul) actului. Într-o atare situație, terților nu sunt ținutți de prev. art. 1191 alin. 2.civ. întrucât actul juridic al părților reprezintă pentru ei un fapt juridic, terții putând face dovada contrarie prin orice mijloace de probă.
Așa fiind, pentru organul fiscal, terț față de contractul de asistență juridică și terț față de actul autentic notarial, declarația conform căreia a fost anulat actul juridic contractual și declarația că s-a restituit suma de bani și că actul prin care a fost încasată a fost pierdut reprezintă un simplu fapt juridic neopozabil în măsura în care se poate face dovada contrară.
Or, așa cum a arătat Curtea anterior, reclamanta nu a urmat procedura fiscală opozabilă și organului fiscal de a pretinde o chitanță de restituire a sumei de la beneficiarul acesteia, de a pretinde chitanța de încasare a sumei pentru aoa nula și nici nu a procedat la declararea ca nulă a acesteia, în ipoteza în care se dovedea în mod rezonabil că această chitanță a fost pierdută.
Pentru ca instanța să recepționeze invocarea cu bună credință a acestor fapte și efecte juridice, toate ceste evenimente trebuiau să se deruleze într-un termen rezonabil după data declarată de părți a rezilierii contratului și a restituirii sumei și să se materializeze în documente cu valoare de opozabilitate deplină.
Curtea are dubii în ceea ce privește realitatea operațiunii de restituire a întregii sume de bani și în ceea ce privește corectitudinea stabilirii stării de fapt fiscale de către contribuabil generată de operațiunea de restituire de vreme ce aceasta nu a fost consemnată ca atare și mai mult, de vreme, ce agentul reclamantei împuternicit de aceasta să efectueze operațiuni în contabilitate nu a cunoscu faptul rezilierii contractului, faptul restituirii sumei de bani și faptul pierderii chitanței.
Toate cele menționate mai sus converg la concluzia că prin mijloacele la care a apelat reclamanta a urmărit de fapt fraudarea fiscului, creând aparența unei greșite stabilirii a stării de fapt fiscale de către agentul fiscal prin înscrisuri întocmite și precosntiuitepro causala mare distanță în timp a evenimentelor ce relevă de raportul juridic material fiscal.
Astfel fiind, nu se poate reține în sarcina organelor fiscale stabilirea greșită a stării de fapt fiscale deoarece înscrisurile prezentate de reclamantă, în special declarația autentificată și mențiunea de anulare a contractului neopozabile organului fiscal după cum am arătat, nu se coroborează între ele pentru a se ajunge la concluzia că de fapt operațiunea contabilă privind încasare sumei de 40.000 lei și restituire acesteia nu produce nicio consecință juridică în plan fiscal.
De aceea, Curtea va reține că maniera în care a apreciat organul fiscal starea de fapt fiscală cu trimitere la constatările consemnate în raportul de inspecție fiscală este corectă și astfel atât actul administrativ-fiscal contestat cât și actul administrativ de soluționare a contestației sunt legale și temeinice în ceea ce privește aspectele analizate în precedent.
Din această perspectivă, Curtea constată că motivele de recurs evocate de ambele recurente în ceea ce privește stabilirea faptului generator al obligațiilor fiscale în sarcina reclamantei sunt întemeiate.
Aparenta contradicție pe care intimata o reliefează în întâmpinare și mai apoi în concluzii scrise conform căreia organul fiscal se contrazice când susține că cu ocazia restituirii sumei de 40.000 lei, dacă restituirea s-ar fi realizat efectiv, reclamanta avea obligația legală să evidențieze această operațiune în Registrul jurnal de încasări și plăți, nu este fondată.
Întâi, că reclamanta a înregistrat suma de 40 lei în loc de suma de 40.000 lei iar mai apoi nu s-a stabilit cu certitudine dacă această sumă a fost efectiv restituită ca să fie înlăturate consecințele pe plan fiscal.
Dacă acceptăm teza dovedită în cauză fără tăgadă că reclamanta a încasat efectiv suma de 40.000 lei și a înregistrat în contabilitate doar sume de 40 lei aceasta a încălcat normele legale cu privire la operațiunile contabile nedovedindu-se că înregistrarea în contabilitate a sumei de 40 de lei a fost sursa vreunei erori.
Mai apoi, câtă vreme însuși contabilul reclamantei nu cunoștea faptul rezilierii și al restituirii în realitate a sumei de bani se poate trage concluzia apelându-se și la prezumțiile simple că de fapt prin această manevră reclamanta a tins la fraudarea fiscului de vreme ce suma ca atare depășea valoarea plafonului de 20.000 lei pentru care contribuabilul datorează TVA conform art. 152 alin. 1 și art. 153 din Codul fiscal.
Astfel fiind, constatarea de către organul de inspecție fiscală conform căreia la data de 16.10.2006 s-a depășit plafonul de scutire de plată a TVA așa cum era reglementat la art. 152 alin. 1 din Codul fiscal forma în vigoare începând cu data de 02.05.2009 este corectă, sens în care este corectă și reținerea că începând cu data de 01.12.2006 reclamanta este contribuabil plătitor de TVA.
Astfel fiind, diferențele de TVA și impozit pe venit eferente sumei de 39.960 lei evidențiate în raportul de inspecție fiscală și preluate în actul administrativ fiscal (decizia de impunere nr. 1955/27.02.2009 )au fost corect stabilite.
Raportat la cele ce preced, Curtea va reține că motivul de recurs invocat de recurente încadrat de art. 304 pct. 9.pr.civ. este fondat, sentința recurată fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor de drept material și procedura fiscal evidențiate mai sus.
Cât privește critica privind incidența dispozițiilor art. 98 alin. 3 din Codul d e procedură fiscală și maniera în care instanța a interpretat și aplicat acest text legal, Curtea reține următoarele:
Textul art. 98 din Codul d e procedură fiscală are denumirea marginală Perioada supusă inspecției fiscale și are următorul conținut:
1) Inspecția fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale.
(2) La contribuabilii mari, perioada supusă inspecției fiscale începe de la sfârșitul perioadei controlate anterior, în condițiile alin. (1).
(3) La celelalte categorii de contribuabili inspecția fiscală se efectuează asupra creanțelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligația depunerii declarațiilor fiscale. Inspecția fiscală se poate extinde pe perioada de prescripție a dreptului de a stabili obligații fiscale, dacă este identificată cel puțin una dintre următoarele situații:
a) există indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat;
b) nu au fost depuse declarații fiscale în interiorul termenului de prescripție;
c) nu au fost îndeplinite obligațiile de plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat.
Aspectul învederat de recurenta C-N că reclamanta nu a contestat avizul de inspecție nu este real. Practic incidența art. 98 alin. 3 din Codul d e procedură fiscală a fost antamată de reclamantă pe calea contestației administrative iar această normă legală și efectele ei în planul raportului juridic de conflict a fost analizată de organul de soluționare a contestației în decizia de soluționare nr. 91/2009 (pct. 2-3 pag. 6-8).
Regimul juridic al avizului de inspecție fiscală este fixat normativ în art. 101 și urm. din legea procedural fiscală.
Despre împrejurarea că prealabil controlului fiscal s-a întocmit regulat un aviz de inspecție fiscală se face vorbire atât în raportul de inspecție cât și în cuprinsul deciziei de soluționare a contestației. Acest act a fost regulat întocmit și comunicat reclamantei respectându-se atât dispozițiile art. 101 și urm. pr.fisc. cât și reglementările de drept secundar în materie (Ordinul MFP nr. 1.304/2004, anexa 1.a-c).
Astfel, avizul de inspecție fiscală este documentul prin care organele de inspecție fiscala instiinteza contribuabilul in legătura cu inspecția fiscala care urmează sa se efectueze la acesta. In avizul de inspecție se vor nominaliza impozitele, taxele, contribuțiile si alte venituri ale bugetului generai consolidat care fac obiectul inspecției, precum si perioada supusa controlului pentru fiecare tip de impozit, taxa, contribuție si alte venituri ale bugetului general consolidat.
Se întocmește de către organele de inspecție fiscala si se transmite contribuabilului, care urmează a face obiectul unei inspecții fiscale generale sau parțiale, înainte cu 30 zile pentru marii contribuabili si cu 15 zile pentru ceilalți contribuabili, de începerea efectuării acesteia. Un exemplar se transmite si organului fiscal in a cărui raza teritoriala se afla sediul /domiciliul fiscal al contribuabilului.
Avizul de inspecție fiscala se întocmește de echipa care va efectua inspecția fiscala, se avizează de șeful de serviciu coordonator al echipei si se semnează de către conducătorul activității de inspecție fiscala sau de alta persoana împuternicita in acest sens.
Se întocmește in trei exemplare originale din care:
- exemplarul unu se va trimite contribuabilului prin posta cu confirmare de primire sau prin înmânare directa cu semnătura si data de primire pe exemplarul doi;
- exemplarul doi va fi reținut în cadrul unității fiscale si înmânat echipei de inspecție fiscala care va efectua inspecția fiscala, urmând a fi anexat la Raportul de inspecție fiscala.
- exemplarul trei va fi transmis organului fiscal in a cărui raza teritoriala se afla domiciliul fiscal al contribuabilului.
Reclamanta s-a plâns că avizul de inspecție fiscală emis sub nr. 1955 din 16.01.2009 ( 49-50 dos. fond) a fost dat cu încălcarea dispozițiilor art. 98 alin. 3.pr.civ. iar instanța de fond a achiesat la această concluzie plecând de la constatarea că extinderea inspecției fiscale nu a fost motivată, neexistând mențiuni cu privire la niciunul din motivele care au determinat-o, iar dacă au existat trebuiau comunicate reclamantei anterior efectuării inspecției fiscale pentru a fi respectat și principiul transparenței fiscale și implicit dispozițiile art. 12, art. 13 și art. 107.pr.fic.
Astfel, Curtea este pusă în situația de analiza dacă și în ce împrejurări și cu ce consecințe se poate extinde inspecția fiscală în regimul prevăzut la art. 98 alin. 3.pr.fisc.
În cuprinsul avizului de inspecție fiscală comunicat reclamantei s-a precizat expres că începând cu data de 30.01.2009 urmează să facă obiectul unei inspecții fiscale, având ca obiective: verificarea ansamblului declarațiilor fiscale și/sau operațiunilor relevante pentru inspecția fiscală pentru impozitul pentru venituri din activități independente pe perioada 01.01.2004 - 31.12.2008 și taxa pe valoarea adăugată pe perioada 01.01.2004 - 31.12.2008.
Chiar dacă în avizul de inspecție transmis reclamantei nu s-a justificat explicit care a fost rațiunea pentru c are s-a procedat la fixarea perioadei maxime de inspecție a termenului de prescripție, cu prilejul examinării acestei critici de către organul de soluționare a contestației.
Astfel din examinarea deciziilor de impunere pe anul 2004 și 2005 rezultă că obligațiile de plată au fost plătite cu întârziere de către reclamantă, aspecte constatate de către organul de inspecție fiscală înainte de demararea controlului. De altfel, pe parcursul controlului și anterior petenta nu a contestat starea de fapt a neîndeplinirii obligațiilor de plată a creanțelor datorate bugetului de stat și deci nu se poate decela care ar fi vătămarea produsă reclamantei prin reținerea extinderii inspecției în temeiul art. 98 alin. 3 lit. c) pr.fisc.
Curtea reține că necontestarea limitelor perioadei controlului la data comunicării avizului de inspecție și implicit neopunerea la efectuarea controlului pe perioada respectivă conduce la concluzia că starea de fapt în baza căreia s-a precizat perioada controlului și în fapt și fost efectuat a fost cunoscută de către contribuabil, aspect nenegat nici într-o fază a soluționării litigiului.
Că formal organul fiscal nu a precizat rațiunea pentru care s-a extins inspecția nu conduce în sine la reținerea unei neregularități substanțiale care să afecteze valabilitatea actelor întocmite în cadrul controlului și nici nu pune în pericol real și serios principiul transparenței așa cum a fost relevat de reclamantă și instanța de fond.
Mai degrabă se poate sacrifica principiul transparenței decât sub umbrela acestuia să se acopere acte ori fapte de fraudă fiscală și dând astfel prevalență principiului de drept conform căruia nimeni nu-și poate invoca propria culpă pentru a dobândi o situație avantajoasă (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).
De altfel, s-a dovedit că în urma controlului pe anii 2004-2005 reclamantei i s-a stabilit în sarcină obligații fiscale constând în diferență impozit pe venit în valoare de 1.319 lei cu accesorii în sumă de 1.402 lei, care nici nu au fost contestate de reclamantă prin contestația pe cale administrativă.
Invocarea restrângerii drepturilor trasă din dispozițiile art. 53 din Constituție nu are relevanță în cauză. Ipoteza normei constituționale se impune cu necesitate doar legiuitorului derivat care doar prin lege are competența de a dispune această restrângere cu condiția îndeplinirii exigențelor impuse de textul constituțional.
Mai apoi, restrângerea prevăzută în norma precitată are ca obiect drepturi și libertăți fundamentale consacrate de Titlul al II-lea din Legea fundamentală și nu dreptul contribuabilului evocat de reclamantă și dedus din art. 98.pr.fisc.
Chiar dacă se poate accepta că prerogativa de a extinde inspecția fiscală peste marginile prevăzute de lege este susceptibilă de o anumită justificare pentru a nu fi excesivă și discreționară încât să se abuzeze și să fie dată cu exces de putere, Curtea apreciază relativ la starea de fapt reținută, la justificările prezentate în cursul soluționării contestației pe cale administrativă, la împrejurarea că reclamanta nu a contestat aceasta după comunicarea actului și nici înainte ori pe parcursul efectuării inspecției, că dreptul de a extinde inspecția pe anii fiscale 2004-2005 nu s-a exercitat excesiv și nici discreționar, inspecția stabilind dimpotrivă că o atare prelungire era necesară pentru a se stabili cu exactitate obligațiile de plată către bugetul de stat dat fiind restanțele la plată înregistrate de reclamantă. Or, este evident că această conduită este susceptibilă de a fi încadrată în art. 98 alin. 3 lit. c) pr.fisc.
Prin urmare și motivul de recurs axat pe aplicarea și interpretarea greșită raportat la datele speței a dispozițiilor art. 98.pr.fisc. este fondat, încât din perspectiva art. 304 pct. 9.pr.civ. Curtea va reține consecințele acestei constatări.
Astfel fiind, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 Curtea urmează a admite recursul și ca o consecință sentința se va modifica în parte în sensul că în temeiul art. 218 alin. 2.pr.fisc. corelat cu art. 18 alin. 1 din Legea nr. 5454/2004 se va respinge acțiunea reclamantei.
Urmând aceeași rațiune și cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat se va respinge.
Se va menține soluția în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de recurenta pârâtă DGFP
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N, împotriva încheierii nr. 1475/2009.
Admite recursurile declarate de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C ȘI ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a MUNICIPIULUI C-N, împotriva sentinței civile nr. 2039/03.07.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în parte în sensul că: respinge acțiunea de contencios administrativ modificată și întregită, formulată de reclamanta.
Menține restul dispozițiilor privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
-
Red./dact.
7ex./19 martie 2010
Jud.fond:
Președinte:Radu Rareș DușaJudecători:Radu Rareș Dușa, Liviu Ungur, Delia
