Contestație act administrativ fiscal. Decizia 998/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 998
Ședința publică de la 05 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Morina Napa
JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan
Grefier - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a fost pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă " SERV" - SUCURSALA DE ÎNTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE " M" B, împotriva sentinței civile nr. 54 CF din 26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic pentru intimatul - Consiliul Local - Direcția Taxe și Impozite a municipiului P N, care depune la dosar delegație, lipsă fiind reprezentantul recurentei - reclamantei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care consilier juridic depune la dosar actele solicitate de instanță la termenul anterior.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Consilier juridic, consideră că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, sens în care solicită respingerea recursului, ca nefondat pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț reclamanta SERV A - Sucursala de Întreținere și Servicii Energetice " M" B pentru Agenția de Întreținere și Servicii Energetice PNa formulat plângere contravențională împotriva deciziei de inspecție fiscală nr. -/12 decembrie 2006 și a deciziei nr. 21/07 martie 2007 prin care s-a respins contestația formulată împotriva actelor menționate anterior, emise de Consiliul local al municipiului P N - Direcția de Impozite și Taxe.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că în cuprinsul Deciziei de și în raportul de inspecție fiscală s-a reținut că în perioada septembrie - decembrie 2005 reclamanta a executat lucrări de modernizare sistem de încălzire și instalație de încălzire cu gaze naturale la una din imobilele reclamantei situat în municipiul P N, str. 1 - 1918 fără a solicita autorizație de construire, stabilindu-se în sarcina reclamantei obligația fiscală în sumă de 4.431 lei compusă din taxa autorizație de construire, taxa pentru eliberare certificat urbanism, taxa pentru avizarea certificatului de urbanism, taxa regularizare autorizație de construire și taxa aviz săpătură precum și impozit pe clădiri aferent modernizării sistemului de încălzire și instalație de alimentare cu gaze naturale la care se adaugă penalități de întârziere. Reclamanta arată că potrivit art.11, alin.1 lit. f din Legea nr.50/1991, branșamentele și racordurile exterioare de orice fel, aferente construcțiilor, în limitele proprietății, montarea sistemelor de încălzire și de preparare a apei calde menajere se pot efectua fără autorizație de construire. De asemenea branșamentul de gaze naturale (instalația de alimentare) a fost realizat în întregime de către operatorul sistemului de distribuție și este în proprietatea exclusivă a acestuia. Pentru instalația interioară de încălzire care este în proprietatea reclamantei nu era necesară obținerea autorizației de construire, fiind exceptată potrivit art.1, alin.1, lit. f din Legea nr.50/1991, iar pentru realizarea branșamentului exterior eventualele autorizații/obligații fiscale, cum ar fi avizul de săpătură erau în sarcina executantului proprietar al acestor instalații, respectiv Distrigaz Nord SA. Referitor la obligația fiscală stabilită în sarcina reclamantei cu titlu de impozit pe clădiri aferentă modernizării sistemului de încălzire și a instalației de încălzire și a instalației de încălzire cu gaze naturale, potrivit Codului Fiscal, aceste dotări ale clădirii nu pot face obiectul impozitării separate, ci pot fi avute în vedere cel mult la stabilirea impozitului asupra clădirii din care fac parte. Având în vedere că pentru aceste clădiri a fost doar modernizat sistemul de încălzire care exista și înainte de executarea acestor lucrări, în mod eronat s-a reținut această diferență de impozit pe clădiri. Tot la capitolul Impozit pe clădiri, s-a reținut omisiunea reclamantei de a declara pentru anii 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006 mijloacele fixe rezervoare metal, rețea termică exterioară, racord aer comprimat pentru care s-a stabilit impozit pe clădiri în sumă de 2842 lei și majorări de întârziere aferent. Se arată că în baza prevederilor art.250 pct.11, lit. n și s din Codul Fiscal în vigoare pentru anul 2006 aceste mijloace fixe fac parte din categoria construcțiilor speciale (instalații tehnologice, rezervoare și bazine pentru depozitare) menționate expres ca fiind construcții pentru care nu se datorează impozit.
De asemenea, pentru mijlocul fix comunicații - alei asfaltate, ce
a fost declarat de unitatea reclamantă ca fiind scutit, s-a dispus prin raportul de inspecție fiscala pe care îl contestă,ridicarea scutirii in conformitate cu art. 250, alin. 7,dinegea nr. 571/2003si s-a stabilit in sarcina noastră obligația fiscala cu titlu de impozit pe clădiri și majorări de întârziere aferente.
Se menționează, in primul rând, că și aceste căi de comunicații -
alei asfaltate se regăsesc în enumerarea expresa a construcțiilor speciale pentru care nu se datorează impozit (Cod fiscal, art.250, pct. 11, lit. e -căi de rulare, deincinta sau exterioare),iar art. 250, alin.7, lit. t, indicat ca temei legal pentru"ridicarea scutirii"nu prevede aceasta "posibilitate" a organului fiscal. Dacă pentru aceasta "ridicare a scutirii" menționată în raportul de inspecție fiscală, Organul fiscal ar fi avut în vedere prevederile art. 250, pct. 11, lit. t, menționăm ca hotărârea Consiliului Local (si nu a inspectorilor fiscali) de scutire a unor construcții de la plata impozitului, este necesară doar pentrualteconstrucții de natura similară celor enumerate in mod expres de art. 250, pct. 11, lit. a- Deci enumerarea legală expresă a construcțiilor pentru care nu se datorează impozit pe clădiri nu poate fimodificată/condiționatăn nici un fel printr-un act al autorităților locale, ci se oferă doar posibilitatea Consiliului Local de a aproba scutiri de la plata impozitului pe clădiri, prin similitudine, și pentru alte construcții speciale neprevăzute in mod expres de textul legal invocat.
Având in vedere ca aceste căi de comunicații - alei interioare aflate in interiorul bazei de producție a PN, reprezintăcăi de rulare de incintăin sensul art. 250, pct. 11, lit. e, ele sunt scutite necondiționat de plata impozitului pe clădiri.
La Capitolul Teren, s-a stabilit in sarcina reclamantei obligația fiscală reprezentând taxa lipsa folosință i majorări de întârziere, pentru ocuparea suprafețelor de teren afectate de lucrări de săpătura pe suprafața străzii, a trotuarelor si spatiilor verzi ce au fost efectuate cu ocazia realizării branșamentului de gaze naturale. Menționează încă o data, ca aceste lucrări nu au fost efectuate de către reclamantă și nici nu sunt in proprietatea acesteia ( Contract privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale), ci a operatorului de distribuție de gaze naturale, singurul care poate interveni asupra acestor instalații conform 1043/2004. Chiar daca acest branșament a fost realizat in folosul nostru, in schimbul tarifului de racordare pe care l-am plătit către Distrigaz Nord, toate drepturile si obligațiile legate de realizarea si exploatarea lui nu pot fi decât in sarcina -proprietar si nu a consumatorului de gaze naturale.
La Capitolul Taxa si Publicitate s-a reținut ca unitatea reclamantă are amplasat un panou de 0,5 mp pe- si un panou de 2. pe- pentru care s-a stabilit obligația fiscala cu titlu de taxa reclamă și publicitate pentru anii 2002, 2003, 2004, 2005 si majorari/penalitați de întârziere aferente.
Se arată că aceste panouri publicitare au fost achiziționate și montate în luna iulie 2005, de la o firma specializată, respectiv Cosas International conform facturii fiscale nr. -/14.07.2005, drept pentru care calculul privind taxa reclamă și publicitate stabilit prin raportul de inspecție fiscală contestat, urmează a fi refăcut.
În apărările formulate pârâtul Consiliul Local - Direcția Taxe și Impozite a municipiului PNa depus întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. În susținerea excepției se susține că reclamanta este o sucursală a unei societăți comerciale, care, potrivit art.43 din Legea nr.31/1990 este un dezmembrământ fără capacitate de exercițiu și de folosință deplină și ca atare nu poate sta în justiție în nume propriu.
Răspunzând excepției invocate SC Serv SA solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale active, întrucât în baza Hotărârii Consiliului de Administrație nr.2/21.03.2005 a Filialei de Întreținere și Servicii Energetice " Serv" Directorii de Sucursale au primit delegare de competență de a împuternici consilierii juridici pentru reprezentarea în instanță și efectuarea altor activități de natură juridică pentru litigiile sucursalei.
De asemenea se precizează că cererea a fost formulată în numele SC Serv SA așa cum reiese și din preambulul acesteia, conform competențelor acordate prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr.2/21.03.2005.
Prin sentința civilă nr. 2366/31 mai 2007 Judecătoria Piatra Neamța respins contestația la executare pentru lipsa calității procesuale active.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta. prin decizia civilă nr. 1663/RC/2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- a fost admis recursul, a fost casată sentința civilă nr. 2366/2007 a Judecătoriei Piatra Neamț, s- dispus reținerea cauzei spre soluționare în primă instanță de către tribunal și înaintarea dosarului spre competentă soluționare Secției comerciale și de contencios administrativ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț - Secția comercială și de contencios administrativ sub nr-.
Precizându-și acțiunea inițial formulată reclamanta arată că solicită anularea în parte a Raportului de Inspecție Fiscală nr.-/12.12.2006 cu privire la cele contestate, anularea Deciziei de nr.-/12.12.2006 și anularea Deciziei nr.21/07.03.2007 prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de nr.-/12.12.2006.
Prin sentința civilă nr. 54/CF/26 martie 2009 Tribunalul Neamța respins excepția lipsei calității procesuale active, a admis în parte acțiunea, a anulat din cuprinsul raportului de inspecție fiscală nr. 3170/12 decembrie 2006, deciziei de impunere nr. -/12 decembrie 2006 și a deciziei nr. 21/07 martie 2007, obligația fiscală reprezentând taxă de reclamă și publicitate aferentă perioadei anterioară datei de 14 iulie 2005, precum și accesoriile aferente acesteia.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Inspectorii fiscali din cadrul Direcției Taxe și Impozite au procedat la o verificare a CF. Serv. SAp unct de lucru - Agenția de întreținere și servicii energetice P N, perioada verificată fiind 01.01.2001 - 30.11.2006. Obiectivele inspecției au fost verificarea bazei de impunere, verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale și verificarea corectitudinii și respectării prevederilor legislației fiscale. S-a reținut potrivit notei de constatare referitor la clădiri, că în teren sunt amplasate mai multe clădiri decât cele evidențiate în documentația cadastrală. S-a reținut că nu există valoare de inventar pentru fiecare mijloc fix, nu există valoare de inventar pentru clădirile existente în teren dar neevidențiate în documentația cadastrală. În perioada 22.09.2005 - 28.12.2005 reclamanta a efectuat lucrări de modernizare sistem de încălzire și instalație de încălzire cu gaze naturale. Pentru aceste lucrări societatea nu a solicitat autorizație de construire. Potrivit inspectorilor fiscali prin nerespectarea prevederilor legale privind executarea lucrărilor de construcții, la bugetul local nu s-au încasat venituri reprezentând taxa eliberare certificat de urbanism, taxa aviz comisie de urbanism și amenajarea teritoriului, taxa autorizație de construire pentru lucrări de instalații de încălzire cu gaz metan și alte taxe reglementate de Legea nr.219/1998.
Reclamanta invocă prevederile art.11 alin.1 lit. f din Legea nr.50/1991 susținând că pentru lucrările astfel executate nu este necesară obținerea autorizației de construire.
Examinând materialul probator, inclusiv constatările expertului instanța constată corectă susținerea autorității fiscale și eronată susținerea reclamantei pentru motivele care urmează:
Textul de lege invocat de reclamantă se referă la "reparații". Reclamanta nu a reparat branșamente și racorduri preexistente ci a construit un nou sistem de încălzire cu gaze naturale, conform documentației tehnice și a recepției de punere în funcțiune.
Prin raportul de inspecție fiscală instalația de încălzire interioară a imobilului ce aparține PNa fost impozitată separat de imobil.
Potrivit susținerii reclamantei dotările clădirii nu pot face obiectul impozitării separate ci pot fi avute în vedere cel mult la stabilirea impozitului asupra clădirii din care fac parte.
Se reține că reclamanta a efectuat în perioada 22.09.2005 - 28.12.2005 modernizarea sistemului de încălzire fără ca valoarea acestor modificări să ducă la majorarea valorii de inventar a clădirii.
Atâta timp cât reclamanta nu a fost impozitată pentru valoarea reală de inventar a clădirii, instanța constată că în mod corect inspectorii fiscali au procedat la impozitarea separată asupra valorii instalației de încălzire.
În cuprinsul impunerii fiscale reprezentând impozit pe clădiri s-a reținut omisiunea reclamantei de a declara mijloacele fixe rezervoare metal, rețea termică exterioară și racord aer comprimat. Reclamanta invocă prevederile art.250 alin.1, literele n și s din Legea nr.571/2003 -reglementarea în vigoare în anul 2006).
Potrivit susținerii reclamantei, în baza art.250 pct.11, lit. n și s, aceste mijloace fixe fac parte din categoria construcțiilor speciale pentru care nu se datorează impozit pe clădiri.
Susținerea reclamantei este reală însă incompletă. Pentru a beneficia de scutire de impozit, potrivit art.250 alin.2 din aceeași reglementare, mai este necesară și condiția cumulativă a existenței avizului dat prin hotărâre de Consiliul Local, condiție pe care reclamanta nu o dovedește.
La capitolul teren s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația fiscală reprezentând taxa lipsă folosință pentru ocuparea suprafețelor de teren afecte de lucrări de săpătură pe suprafața străzii, a trotuarelor și spațiilor verzi ce au fost efectuate cu ocazia realizării branșamentului de gaze naturale.
Reclamanta susține nelegalitatea acestei impuneri fiscale motivat de faptul că aceste lucrări nu au fost realizate de reclamantă și nici nu sunt în proprietatea acesteia.
Instanța constatat eronată interpretarea reclamantei. Taxa lipsă folosință nu este datorată nici de constructor și nici de proprietar ci de cel în folosul căruia sunt făcute lucrările și pentru care municipalitatea este lipsită de folosința terenului. În speță obligația fiscală revine reclamantei cea căreia i se datorează lipsa de folosință a terenului.
La capitolul Taxa și publicitate, reclamantei i s-a impus plata acestei obligații fiscale pentru anii 2002, 2003, 2004, 2005 precum și majorări și penalități de întârziere.
S-a reținut că reclamanta a montat o serie de panouri publicitare.
Reclamanta susține că aceste panouri au fost montate în anul 2005 și că nu datorează taxa de reclamă și publicitate pentru perioada anterioară.
Examinând materialul probator, actele și susținerile părților instanța constată întemeiată susținerea reclamantei și neîntemeiate susținerile autorității fiscale și a expertului cu privire la această impunere fiscală.
În acest sens, hotărâtoare este starea de fapt fiscală.
Autoritatea fiscală nu dovedește cu nimic existența panourilor publicitare anterior anului 2005. Sarcina probei existenței acestor panouri publicitare revine autorității fiscale și nu contribuabilului. Faptul că în anul 2006 s-a constatat existența acestor panouri, nu îndreptățește organul fiscal să perceapă taxa prevăzută de art. 271 (1) din Codul fiscal, cu începere din anul 2002, ci numai de la data la care aceste panouri au fost montate. acestor panouri în perioada anterioară anului 2005 este nedovedit de inspectorii fiscali iar impunerea fiscală este nejustificată.
Pentru motivele de mai sus instanța a desființat taxa pentru reclamă și publicitate și accesoriile acesteia pentru perioada anterioară datei de 14.07.2005 și a menținut celelalte impuneri fiscale din actele administrativ fiscale atacate în cauză.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reținut că acesta se dovedește neîntemeiată. În acest sens, constată că prin actele depuse la dosar sucursala face dovada că este împuternicită să reprezinte și să formuleze acțiuni în numele societății.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta. Recurenta invocat următoarele motive de recurs:
1. Instanța nu a reținut în cuprinsul motivării argumentele invocate în acțiunea prin care a solicitat anularea obligației fiscale reținute pentru mijlocul fix "căi comunicație - alei asfaltate". Prin raportul de inspecție fiscală contestat s-a dispus ridicarea scutirii în conformitate cu art. 250 alin. 7 lit. t din legea nr. 571/2003 și s-a stabilit în sarcina recurentei obligația fiscală cu titlu de impozit pe clădiri și majorări dep întârziere aferente.
Recurenta susține că aceste căi de comunicație - alei asfaltate se regăsesc în enumerarea expresă a contribuțiilor speciale pentru care nu se datorează impozit - art. 250 pct. 11 lit. e Cod fiscal, iar termenul legal indicat de inspectorii fiscali pentru ridicarea scutirii nu prevede această posibilitate pentru Consiliul local. Enumerarea legală expresă construcțiilor pentru care nu se datorează impozit pe clădiri nu poate fi modificată sau condiționată prin acte ale autorităților locale.
2. Instanța de fond nu a reținut că lucrările la branșamentul de gaze naturale au fost executate în baza Acordului Unic nr. 559/17 2006 emis de Primăria municipiului P N și Autorizației de construire nr. 1/10 ianuarie 2006.
Pentru instalația interioară de încălzire nu era necesară obținerea autorizației de construire, fiind exceptată potrivit art. 11 alin. 1 lit. f din legea nr. 50/1991.
3. Instanța de fond a reținut în considerente faptul că inspectorii fiscali au procedat în mod corect la impozitarea separată asupra valorii instalației de încălzire, fără a ține cont de prevederile legale în vigoare la data modernizării sistemului de încălzire, respectiv dispozițiile art. 250 pct. 11 din Codul fiscal, care prevăd că aceste dotări ale clădirii nu pot face obiectul impozitării separate, ci pot fi avute în vedere cel mult la stabilirea impozitului asupra clădirii din care fac parte.
4. Instanța a reținut în mod eronat că taxa de lipsă folosință este datorată de cel în folosul căruia au fost făcute lucrările.
Arată că a plătit tarif de racordare către Distrigaz Nord și toate drepturile și obligațiile legate de realizarea și exploatarea branșamentului sunt în sarcina acestei societăți.
Intimatul Consiliul Local al municipiului P N - Direcția de Impozite și Taxe a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat - și în care arată că susținerea recurentei că nu datorează impozit pe clădiri este eronată. Pentru a beneficia de scutire, recurenta trebuia să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 25 alin. 2 din Codul fiscal.
Intimata mai arată că la efectuarea inspecției fiscale au fost identificate mai multe clădiri care nu sunt evidențiate în documentația cadastrală și pentru care nu există valoare de inventar. De asemenea, s-a mai constatat că în perioada 22 septembrie - 28 decembrie 2005 societatea a efectuat următoarele lucrări: modernizare sistem de încălzire și instalație de încălzire gaze naturale, lucrări pentru care nu s-a solicitat autorizație de construire.
În aceste condiții nu s-au încasat la bugetul local taxele ocazionate de eliberarea autorizației. În declarația fiscală pentru anul 2006 recurenta nu a declarat aceste mijloace fixe.
Intimata susține că recurenta a efectuat lucrări de modernizare ale sistemului de încălzire cu gaze naturale și nu reparații la branșamente și racorduri aferente construcțiilor și aceste lucrări de modernizare necesitau autorizația de construire conform prevederilor art. 3 lit. c din Legea nr. 50/1991.
Curtea, analizând actele și lucrările din dosar și sentința recurată, în raport de motivele de recurs invocate reține următoarele:
Intimatul a stabilit în sarcina recurentei obligația de a plăti impozit pe clădiri pentru serie de bunuri: rezervoare, rețea termică exterioară și racord aer comprimat, reținând că aceste construcții speciale nu au fost declarate. De asemenea, a stabilit în sarcina recurentei obligația de a plăti impozit pe clădiri și pentru mijlocul fix "căi comunicație - alei asfaltate", reținând că acest bun a fost declarat ca fiind scutit de impozit, însă organul fiscal procedează la ridicarea scutirii.
Impozitul pe clădiri stabilit de intimat în sarcina recurentei nu este datorat din următoarele considerente:
În primul rând noțiunea de "clădiri", conform definiției date în explicativ al limbii române și art. 249 alin. 5 din Codul fiscal, înseamnă orice construcție înălțată la suprafața pământului, care servește la adăpostirea unor oameni, animale, obiecte, instalații.
Având în vedere această definiție, cât și dispozițiile art. 250 alin. 1 pct. 11 lit. e, n și s din Codul fiscal, care prevăd că nu se datorează impozit pentru căi de rulare, de incintă sau exterioare; rețele și conducte de termoficare și instalații tehnologice, rezervoare și bazine pentru depozitare, Curtea constată că pentru rezervoare, rețea de termoficare, racord aer comprimat și ale asfaltate, recurenta nu datorează impozit pe clădiri.
În ceea ce privește susținerile intimatului conform cărora recurenta trebuia să facă dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 250 alin. 2 din Codul fiscal, Curtea reține că în ceea ce privește construcțiile identificate în raportul de inspecție fiscală scutirea este prevăzută expres de Codul fiscal.
Consiliul local este abilitat să acorde scutiri, însă numai pentru construcții de natură similară celor prevăzute de art. 250 alin. 1 pct. 11 lit. a - s din Codul fiscal; pentru construcțiile expres prevăzute de art. 250 alin. 1 pct. 11 lit. a - s, Consiliul local nu este abilitat nici să acorde scutiri și nici să ridice scutirea, așa cum a procedat în mod greșit organul fiscal.
Intimatul a mai reținut în raportul de inspecție că recurenta a executat în perioada 22.09.2005 - 28.12.2005 lucrări de modernizare la sistemul de încălzire și instalația de încălzire cu gaze naturale și că pentru aceste lucrări nu a solicitat autorizația de construire, prejudiciind în acest fel bugetul local de taxele aferente obținerii autorizației de construire.
Intimatul a stabilit în sarcina recurentei obligația de a plăti impozit pe clădiri aferent acestor lucrări de construcții și taxe pentru eliberarea certificatului de urbanism și a autorizației de construire pentru lucrările mai sus menționate, deși a reținut că recurenta are autorizația de construire pentru branșament gaze naturale.
În ceea ce privește impozitul pe clădiri, Curtea reține că acesta se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădiri. Din interpretarea art. 253 și 254 Cod fiscal rezultă că impozitul pe clădiri se calculează la valoarea întregii clădiri și nu raportat la valoarea unor părți din imobil sau a unor lucrări.
Prin urmare, Curtea apreciază că nu se impune impozitarea separată a lucrărilor de modernizare, aceste lucrări urmând a fi avute în vedere la stabilirea valorii întregului imobil asupra căreia se aplică cota de impozitare.
În ceea ce privește taxele pentru autorizare, Curtea constată că nu sunt datorate, pe de o parte pentru că recurenta deține autorizație de construire pentru lucrările de racordare la rețeaua de distribuție a gazelor naturale, iar pe de altă parte pentru instalația interioară de încălzire autorizarea nu era necesară, așa cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. din legea nr. 50/1991.
În ceea ce privește taxa pentru lipsa de folosință a suprafețelor de teren afectate de lucrări de săpătură, Curtea reține că organul fiscal nu a indicat temeiul legal în baza căruia a stabilit această obligație fiscală în sarcina recurentei, iar în Codul fiscal o asemenea taxă nu este reglementată.
Instanța de fond a anulat actele fiscale prin care era stabilită obligația de a plăti taxa de reclamă și publicitate, cu accesoriile aferente, iar această soluție nu a fost criticată.
Pentru toate considerentele mai sus enunțate, Curtea urmează să admită recursul, să modifice în parte sentința recurată, în sensul anulării deciziei de impunere, a raportului de inspecție fiscală și a deciziei de soluționare a contestației, urmând să mențină doar soluția privind excepția lipsei calității procesuale active.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă " SERV" - SUCURSALA DE ÎNTREȚINERE ȘI SERVICII ENERGETICE " M" B, cu sediul în B,-, județul B împotriva sentinței civile nr. 54 CF din 26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul - CONSILIUL LOCAL - DIRECȚIA TAXE ȘI IMPOZITE A MUNICIPIULUI P, cu sediul în P N,-, județul
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite acțiunea.
Anulează decizia nr.21/7.03.2007, decizia de impunere nr.31705 D/12.12.2006 și raportul de inspecție fiscală nr.31706 D/12.12.2006.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.11.2009.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red.
Red.
tehnored. 5 ex.
02 dec. 2009
Președinte:Morina NapaJudecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Lăcrămioara Moglan
