Contestație act administrativ fiscal. Decizia 994/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 994
Ședința publică de la 05 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Morina Napa
JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan
Grefier - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a fost pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr. 212 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților, dosarul fiind lăsat la a doua strigare, când de asemenea, părțile au lipsit.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
S-au verificat actele și lucrările dosarului, s-a constatat că s-a solicitat judecata în lipsă cauza rămânând în pronunțare.
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 212/16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, s-a respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B și s-a admis acțiunea promovată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, în sensul că s-a anulat adresa nr. 11103/18 februarie 2008 și fost obligată pârâta să restituie reclamantului taxa specială în sumă de 3.015 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamantul achiziționat din Uniunea Europeană un autoturism, la mâna a doua. Pentru înmatricularea în România, pârâta a perceput reclamantului o taxă de primă înmatriculare, în sumă de 3.015 lei, calculată conform dispozițiilor art.2141din Legea nr.343/2006 modificată prin G 110/2006 precum nr.418/2007.
Analizând dispozițiile legale incidente în materie, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 2141- 2143din Codul Fiscal și pct.311- 312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculării în România, de către persoana fizica sau juridica care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
Conform art. 90 par.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform hotărârii în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Așadar, rostul acestei reglementari este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Or, în România nu se percepe nici un fel de taxa pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei, ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a Codului fiscal. Reclamantul a invocat nelegalitatea acesteia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța a constatat că, într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate fata de dreptul național. Acesta rezulta din două argumente:
Constituția României: de la 1 ian 2007, România este stat membru al Uniunii Europene. Potrivit art.148, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2), iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin.4).
De altfel, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeana, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene: Prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și speciala, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
- mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior - or, in speța, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul Fiscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976), a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei alte proceduri constituționale.
Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxa pentru autoturismele înmatriculate deja în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România după aducerea acestora aici, instanța constata o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor menționate din Tratatul
Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, altfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre E, în competiția cu produsele similare autohtone.
Întrucât tribunalul constatat că suma plătită de reclamat nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituita.
Faptul că reclamantul a achitat voluntar aceasta taxa este irelevant, întrucât altfel nu ar fi avut posibilitatea înmatriculării autoturismului în România. Cum organul fiscal a refuzat în mod expres restituirea taxei încasate, chitanța constituie act administrativ fiscal in sensul art.41 din OG 92/2003 privind Codul d e Procedura Fiscala întrucât sunt emise de organele fiscale competente și privesc drepturi și obligații fiscale, astfel încât sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ întrucât constituie acte administrative în înțelesul art. 2 alin 1 lit. c din Legea 544/2001.
În cauza de față nu a fost necesară declanșarea procedurii prejudiciale prevăzută de art. 234 din Tratatul CEE în fața Curții de Justiție Europene, întrucât pentru tribunal nu există nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul național și dreptul comunitar aplicabil în speța de față. De altfel, pe rolul instanței europene s-au aflat două cauze asemănătoare - și (Ungaria) și (Polonia).
Pentru aceste considerente, tribunalul respins excepția și admis acțiunea, anulând adresa nr. 11103/18.02.2008 emisă de pârâtă și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme în cuantumul de 3.015 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, care a invocat dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, susținând, în esență, că reclamantul nu era îndreptățit la restituirea taxei de primă înmatriculare și că nu au fost avute în vedere dispozițiile OUG nr. 50/2008.
Având în vedere faptul că instanța de fond a reținut în motivare că reclamantul a achiziționat în luna august 20087 un autoturism Toyota, second - hand, deși la dosar nu existau probe în acest sens, curtea, în temeiul art. 305, 3041și art. 129 al. (5) Cod procedură civilă, a solicitat părților să depună la dosar dovezi privind proveniența autovehicolului și caracterul second - hand.
De asemeni, s-a pus în vedere părților să depună la dosar dovada achitării taxei de primă înmatriculare.
Deși părțile au fost citate cu mențiunea depunerii acestor acte la două termen de judecată, actele nu au fost depuse.
Față de lipsa dovezilor sus-menționate, curtea constată că se impune admiterea recursului, cu consecința respingerii acțiunii ca nefondate.
Toate argumentele instanței de fond se impun a fi înlăturate, având în vedere că în cauză nu s-a dovedit în primul rând faptul că s-ar fi achitat taxa solicitată prin acțiune, după cum nu s-a dovedit că reclamantul ar fi achiziționat un autovehicul second - hand din Uniunea Europeană.
În raport de dispozițiile art. 1169 Cod civil, reclamantul era cel căruia îi revenea sarcina de a proba toate aceste aspecte, iar lipsa probelor are drept consecință respingerea acțiunii, ca nefondate.
Ca urmare, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. (1) raportat la art. 304 pct. (9) și 3041Cod procedură civilă, curtea va admite recursul de față și va modifica în tot sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, cu sediul în B,-, județul B împotriva sentinței civile nr. 212 din 16 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul - reclamant, cu domiciliul în M,-, județul B și cu domiciliul ales la Cabinetul Avocatului din B, str. -, -.11, Sc.D, Ap.1, județul
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea, ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05 2009.
Pt. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
-
PREȘEDINTE INSTANȚĂ
GREFIER,
Red.
Red. St.
Tehnored. 5 ex.
27 nov. 2009
Președinte:Morina NapaJudecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Lăcrămioara Moglan