Despăgubire. Decizia 73/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ și de
CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL
DOSAR NR.- -
DECIZIA nr. 73/CA/2009 -
Ședința publică
din 11 februarie 2009
PREȘEDINTE: Sotoc Daniela Judecător
- - - Președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Băltărete Savina
- - - Grefier
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, cu sediul în S M, Romană nr.3-5 împotriva Sentinței nr.395/CA/2008 din data de 24.09.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr.2720/CA/83/2008 în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în Carei,-. 9, județul S M, având ca obiect DESPĂGUBIRE.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru intimatul reclamant reprezentantul acestuia avocat în baza împuternicirii avocațiale din 06.02.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet de avocat, lipsă fiind recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M și intimatul reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că, recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxelor de timbru, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, conform prevederilor art.242 Cod Procedură Civilă, după care:
Reprezentantul intimatului depune la dosar întâmpinare în dublu exemplar, pe care instanța o califică ca fiind concluzii scrise.
INSTANȚA, nefiind excepții sau chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită, închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului ca fiind netemeinic și nefondat și în consecință menținerea hotărârii atacate, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Apreciază că în sentința instanței de fond s-a reținut corect că prin plata taxei de primă înmatriculare, stabilită printr-o normă internă, sunt încălcate prevederile art.90 al TRATATULUI COMUNITĂȚII EUROPENE, susține că primează principiile comunitare. Aplicarea taxei doar autoturismelor care se înmatriculează în România, constituie o discriminare a produselor comunitare față de cele românești.
Referitor la plata dobânzilor, apreciază că instanța este competentă să acorde dobânda legală.
Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului constată următoarele:
Prin Sentința nr. 395/CA/2008 Tribunalul Satu Marea admis în parte acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamantul împotriva pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M în sensul că a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5.727,92 lei reprezentând plata taxei speciale de înmatriculare prevăzută de art. 2141Cod fiscal, cu dobânda prevăzută de Codul d e procedură fiscală de la data plății până la data restituirii sumei.
A respins capătul de cerere privind anularea actului administrativ fiscal, chitanță pentru încasare impozite, taxe și contribuții.
Pentru a pronunța această hotărâre, analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut în fapt următoarele:
După data de 01.01.2007, în cursul anului 2007, reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism folosit, înmatriculat în statul de origine.
Pentru a intra în legalitate în conformitate cu dreptul intern și normele comunitare, reclamantul a solicitat autorității publice române competente, să înmatriculeze autoturismul.
Autoritatea publică pârâtă, a condiționat înmatricularea autoturismului de plata, respectiv dovada achitării taxei speciale prevăzute de art. 2141- art. 2143Cod fiscal.
Potrivit chitanței fiscale depusă la dosar, reclamantul a achitat taxa specială prevăzută de codul Fiscal.
Printr-o cerere adresată organelor fiscale care au încasat taxa specială, reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe apreciată ca fiind încasată în mod nelegal.
Prin răspunsul formulat, organul fiscal comunică reclamantului faptul că nu poate da curs favorabil cererii acestuia, invocând în motivarea răspunsului două adrese comunicate acesteia de către organele fiscale ierarhic superioare.
Refuzul exprimat de autoritățile publice pârâte de a restitui sumele de bani solicitate de către reclamantă printr-o cerere ce poate fi încadrată în categoria cererilor de restituire ce pot fi formulate de către contribuabili în cazurile prevăzute de art. 117.proc.fiscală, reprezintă o manifestare unilaterală de voință a autorității publice producătoare de efecte juridice, astfel că actul administrativ emis în legătură cu cererea de restituire formulată de reclamantă are natura juridică de act administrativ fiscal, în sensul în care acesta este definit de art. 2 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, respectiv de art. 41 și următoarele din Codul d e procedură fiscală.
Întrucât, astfel cum s-a arătat, răspunsul formulat la o cerere formulată de o persoană fizică cu privire la un drept prevăzut de lege - dreptul de a i se restitui sumele de bani achitate cu titlu de taxe fiscale încasate în mod nelegal și necuvenit este un veritabil act administrativ, prin răspunsul formulat pârâții practic au exprimat un refuz de soluționare a cererii, iar pentru anularea sau modificarea lui nu este prevăzută prin lege ordinară o altă procedură, instanța a apreciat că acesta poate fi cenzurat sub aspectul legalității pe calea acțiunii în contencios administrativ, fără a fi necesară îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
În ce privește " actul administrativ" a cărei anulare o solicită reclamantul prin cererea introductivă, instanța constată că, în realitate acesta este chitanța liberatorie emisă de pârâtă prin care se atestă încasarea taxei speciale.
Întrucât acest înscris nu reprezintă o manifestare unilaterală de voință din partea autorității publice, ci din punct de vederea la naturii sale juridice, este doar un înscris constatator al unui fapt juridic, "plata prețului", instanța a apreciat că acesta nu poate fi anulat pe calea acțiunii în contencios administrativ motiv pentru care s-a apreciat că acest capăt de cerere din acțiunea introductivă este nefondat și urmează a fi respins.
În contextul celor de mai sus, instanța de contencios administrativ a apreciat că este competentă să soluționeze litigiul intervenit între reclamantă și organele fiscale privind legalitatea actului administrativ fiscal emis de către pârâte și să dispună în legătură cu legalitatea solicitării de a se dispune restituirea taxei speciale achitată de către reclamantă.
Pe fondul cererii, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată.
Prin art. 11 din Constituția României, "Statul Român seobligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte."
Prin Legea nr. 157/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 465/01.06.2005, România a ratificat tratatul privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României astfel cum aceasta a fost republicată, conform cărora:
"Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu,au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Parlamentul, Președintele României,Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultatedin actul aderării și din prevederile alineatului 2."
În cauza Administrazione delle finanze dello Stato/ nr. C 106/77 din 09.03.1978, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a statuat cu titlu de principiu că "judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional".
Din această soluție de principiu dată de Curtea De Justiție a Comunităților Europene a cărei jurisprudență în interpretarea dreptului comunitar este obligatorie pentru instanțele naționale, instanța constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin și direct al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, fără a fi necesară așteptarea eliminării prealabile a acesteia pe cale legislativă.
Esențial problemei deduse judecății în prezenta cauză, întemeiată de către reclamant pe dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene este stabilirea faptului dacă taxa specială, taxă de natură fiscală instituită de Statul Român și în lipsa plății căreia se refuză înmatricularea autoturismului proprietatea reclamantului este contrară sau nu dreptului comunitar, dacă da, dacă această încălcare este evidentă și suficientă pentru a îndreptăți judecătorul național să facă aplicarea principiului efectului direct al dreptului comunitar.
Potrivit articolului 90 alineat 1 din Tratatul," nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Referitor la principiul nediscriminării, în cauza Michel, similară cazului taxei speciale din legislația românească, a arătat că " statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circulă pe drumurile lor publice, însă acest sistem de taxare nu trebuie să intre sub incidența articolului 90 din Tratatul, adică să nu fie discriminatoriu".
Prevederile menționate în Tratat și cele cuprinse în jurisprudența E, limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste, respectiv discriminarea între produsele importate și cele provenind de pe internă și care sunt de natură similară.
În privința reglementărilor interne, instanța constată că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la data de 01.01.2007. După modificarea legii, prin OUG nr. 110/2006, taxa a fost stabilită pentru toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate de la plata acesteia precum și situații concrete de la plata taxei.
Potrivit reglementării naționale, taxa specială se datorează la data importului unui autoturism sau autovehicul comercial, cu ocazia primei înmatriculări al acestuia în România. Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului se calculează după formula prevăzută de art. 2141alin. 3. fiscal, în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare sau de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii.
Această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, pentru care se solicită reînmatricularea în România.
Această modalitate de stabilire diferențiată a taxei, instituie un regim juridic discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe. Procedând în acest mod,legiuitorul a încălcat în mod direct și evident dispozițiile art. 90 din Tratat anterior citat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului său, recurenta arată că dispozițiile art. 90 alin. 1 din Tratatul Comunităților Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme și autovehicule indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România, dispozițiile acestui text de lege având în vedere limitarea drepturilor statelor de a introduce pentru produsele comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Arată că regimul juridic al taxei auto este reglementat prin Legea nr.571/20003 privind Codul fiscal - act normativ adoptat de Parlamentul României, iar în această situație MINISTERUL ECONOMIEI și FINANȚELOR B nu are competența, potrivit Constituției, de a acorda restituirea taxei. Organul competent să se pronunțe dacă un act normativ este sau nu constituțional este Curtea Constituțională.
Mai susține că atunci când se constată că legislația națională a unui stat membru încalcă reglementări ale legislației comunitare, asupra acestui fapt se pronunță Curtea Europeană de Justiție,conform unor proceduri speciale, cum ar fi procedura de infrigement.
Prin obligarea pârâtei la plata dobânzii prevăzute de Codul d e procedură fiscală prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală deoarece reclamanta a solicitat plata dobânzii legale și nu a dobânzii prevăzute de Codul d e procedură fiscală și se impune modificarea hotărârii în temeiul art.304 pct.6 Cod Procedură Civilă.
Învederează de asemenea că prin OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare, care a intrat în vigoare la data de 01.07.2008 și care prin art.11 instituie temeiul legal pentru restituirea diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind " taxa de poluare pentru autovehicule". Procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența între taxa " taxa specială pentru autoturisme și autovehicule " și " taxa de poluare pentru autovehicule " este reglementată la Cap. VI secțiunea 1, art.6 din anexa la HG nr.686/2008. Concluzionează că legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 și nu restituirea integrală a acesteia.
Intimatul, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că sentința este temeinică și legală.
Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, conform art. 304 raportat la art. 3041și 306 Cod procedură civilă, pe baza materialului și lucrărilor dosarului, se constată că aceasta este temeinică și legală.
Taxa de primă înmatriculare pe care a achitat-o reclamantul intimat, contravine prevederilor art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, potrivit cărora "nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură, mai mari decât se aplică direct sau indirect produselor naționale similare".
Cum în speță, pentru autoturismul provenit din Comunitatea Europeană, introdus în țară de către reclamantul intimat, ce a fost înmatriculat în Comunitatea Europeană, s-a perceput în România oad oua taxă de înmatriculare, taxă care nu se percepe pentru reînmatricularea autoturismelor deja înmatriculate în România, este evident că dispozițiile art.214/1 și 214/3 din Codul fiscal, ce instituiau această taxă, sunt discriminatorii, astfel că, ele încalcă dispozițiile art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene.
În cauza C 224/1994 prin Hotărârea din 29 aprilie 1999 și în cauza C 118/2000 Curtea de Justiție a Comunității Europene a reținut obligația ce revine tuturor organelor administrației, inclusiv autorităților descentralizate de a aplica dispozițiile dreptului comunitar, înlăturând de la aplicare prevederile naționale incompatibile cu reglementările comunitare.
Dispozițiile din OUG nr.50/2008 nu sunt aplicabile deoarece nu erau în vigoare în momentul plății taxei pe care o solicită la restituire reclamantul.
În ceea ce privește acordarea dobânzii prevăzute de Codul d e procedură fiscală, instanța constată că nu s-a acordat mai mult decât s-a cerut deoarece dobânda legală solicitată de reclamant prin acțiune este tocmai dobânda prevăzută de Codul d e procedură fiscală având în vedere faptul că dispozițiile cuprinse în Codul d e procedură fiscală sunt aplicabile speței față de obiectul acțiunii formulate de reclamant.
În consecință, pe baza celor mai sus arătate, criticile formulate în recurs nu vor putea fi reținute, astfel că, în temeiul dispozițiilor art.312 și 316 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
În baza art.274 Cod Procedură Civilă, va fi obligată partea recurentă la plata către partea intimată a sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, cu sediul în S M, Romană nr.3-5 împotriva Sentinței nr. 395/CA/2008 din 24.09.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în Carei,-.9, pe care o menține în totul.
OBLIGĂ partea recurentă să plătească părții intimate suma de 2.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 februarie 2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - - - -
Red.dec. S -02.03.2009
Jud. fond
Tehn.red. 02.03.2009 - 2 exemplare
Președinte:Sotoc DanielaJudecători:Sotoc Daniela, Băltărete Savina, Marinescu Simona