Excepție nelegalitate act administrativ. Decizia 99/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.--
DECIZIA NR.99/CA/2008-
Ședința publică din data de 12 martie 2008
PREȘEDINTE: Toros Vig Ana Maria
JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
Judecător: - -- președinte secție
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurenții și prin mandatari și domiciliați în O-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O- Direcția de Urbanism și Cadastru, CONSILIUL LOCAL O, ambele cu sediul în O, nr.1, - SRL O str. -. - nr.6 și domiciliat în O str. -.- nr.6 împotriva Sentinței nr.410/CA din 17 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect excepție de nelegalitate.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă mandatarii recurenților - și și pentru intimații - SRL O și avocat în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, cauza este la al doilea termen în recurs, recurenții au depus la dosar prin serviciul registratură concluzii scrise, după care:
Reprezentanta intimaților - SRL O și avocat invocă excepția tardivității introducerii recursului de recurenta.
Mandatara recurenților arată că recursul declarat este formulat în termen existând două zile nelucrătoare.
Părțile arată că nu au alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Mandatara recurenților solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii cererii lor așa cum a fost formulată, respectiv a se constata nelegalitatea urătoarelor acte administrative: Autorizația de executare de lucrări nr.85/06.06.1990 emisă de Primăria Municipiului O pentru, Hotărârea nr.70/25.04.1996 emisă de Consiliul Local al Municipiului O și Hotărârea nr.173/29 august 1999, fără cheltuieli de judecată.
Pe calea excepției nulității absolute solicită constatarea nulității absolute a contractului de închiriere nr.98849/22.03.1990 încheiat între IJGCL O și invocând dispozițiile art. 137, 17 și 162 Cod procedură civilă și art. 2 din Decretul 167/1958.
În subsidiar dacă nu se va constata nulitatea contractului de închiri8ere solicită a nu se ține cont de acesta deoarece nu a fost depus în original conform art. 139 alin.1 Cod procedură civilă și art. 1188 Cod civil.
În situația în care totuși se va ține seama de acest contract de închiriere arată că acesta nu are nici o legătură cu prezenta cauză deoarece acel contract nu are ca obiect închirierea unui teren cu a unei încăperi care nu există.
Critică sentința recurată, instanța nu s-a pronunțat asupra cererii reclamanților de anulare a contractului de închiriere, nici nu a suspendat cauza cu trimitere la instanța competentă, nici nu și-a declinat competența la secția, respectiv instanța competentă. În mod greșit instanța de fond a respins excepția de nelegalitate a celor trei acte administrative.
În ce privește contractul de închiriere nr.98849/1990 arată că acest contract este fondat pe o cauză falsă și ilicită, nu există un obiect determinat, încăperea nu există.
a solicitat primăriei Municipiului O să-i aprobe folosirea terenului de 30 mp de pe strada - între numerele 27 și 29 pentru amplasarea unui chioșc. În urma acestei cereri IJGCL Oaî ncheiat cu contractul de închiriere a unei încăperi, deci nu un contract de închiriere a unui teren pentru amplasarea unui chioșc.
În ce privește autorizația de executare lucrări nr.85/90 în mod greșit a fost apreciat de către instanța de fond că aceasta s-a eliberat cu respectarea legii deoarece nimeni nu poate dispune de un bun dacă nu este proprietar sau nu are un act cu proprietarul. Terenul este un acces public prin natura folosinței lui fiind proprietar Statul Român fiind de utilitate publică.
Invocă dispozițiile art. 475, 480, 490, 492, Cod civil, Decretul 144/1958.
Primăria a recunoscut că pentru ocuparea acestor terenuri proprietarii nu au nici un fel de titlu pentru perceperea de chirii, astfel autorizația fiind nelegal emisă.
Din documentele aflate la dosar lipsește proiectul de construcție.
Potrivit art. 5 nimeni nu poate construi lipit de construcția din vecinătate fără acordul vecinilor. Acordul vecinilor de la nr.27 a fost dat, însă a celor de la nr. 28 nu s-a dat.
În ce privește Hotărârea nr.70/1996 arată că aceasta este nelegală deoarece atribuirea terenului prin concesiune s-a făcut fără organizarea unei licitații publice cu încălcarea dispozițiilor legii 50/1991 potrivit cărora terenurile pot fi date în concesiune numai prin licitație publică.
În mod greșit instanța de fond a apreciat că terenul putea fi dat în concesiune deoarece era sub o construcție deja edificată.
mult terenul era în proprietatea Statului Rimân, care trebuia trecut în proprietatea primăriei, care s-a făcut prin Hotărârea 173/199 doar.
Mandatarul - achiesează la concluziile mandatarei cu precizarea că în mod greșit a apreciat instanța de fond că, construcția a fost legal autorizată la o distanță de 52 cm de zidul lor, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimaților - SRL O și avocat solicită respingerea recursului, menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Contractul de închiriere este un contract tip pe care s-a trecut în partea de jos că sunt de acord cu închirierea. Ulterior s-a făcut extinderea la acel chioșc.
La data emiterii autorizației de construcție au existat avizele de apă- canal, avize de la pompieri.
Din nici un act nu rezultă că a fost vorba de o construcție provizorie. Legiuitorul vorbește de construcții provizorii, însă chioșcul nu este provizoriu.
La emiterea autorizației nr.85 nu s-a cerut acordul de alipire de la reclamanții recurenți deoarece aceștia nu erau proprietari la acea dată asupra imobilului învecinat, care nu este alipit de cel al intimatei. Există însă acordul asociației de proprietari.
La data apariției Legii 50/1991 construcția chioșcului era autorizată, Legea 50/1991 neputând retroactiva, pentru aceasta s-a emis HCL 70/1996. Cum construcția era deja autorizată nu se mai putea organiza licitație publică.
HCL 173/99 este legală deoarece pentru 15 mp nu este necesară concesionarea, fiind vorba de o extindere a celor 30 mp inițiali proprietatea Municipiului
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Constată că prin Sentința nr.410/2007 Tribunalul Bihora respins excepția de nelegalitate a autorizației de construire nr.85 din 6 iunie 1990; a Hotărârii de Consiliu Local O nr.73 din 25 aprilie 1996 și a Hotărârii de Consiliu Local O nr.173 din 26 august 1999, cu a cărei soluționare instanța de fond a fost sesizată prin încheierea din 6 iunie 2006 Tribunalului Bihor, dată în dosarul nr. 1072/COM/2006, la cererea reclamanților - și a, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului O, Consiliul Local al Municipiului O, pârâții și - SRL
A respins cererea de cheltuieli de judecată formulată de pârâții și - SRL.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra excepției de nelegalitate cu a cărei soluționare a fost investită prin încheierea Tribunalului Bihor din 6.06.2006, a reținut că, potrivit prevederilor art.4 alin.1 din Legea 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate, dacă instanța constată că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului de fond.
Se instituie astfel, pe calea excepției de nelegalitate, posibilitatea ca instanța de contencios administrativ să verifice oricând conformitatea actului administrativ unilateral, indiferent că acesta are caracter individual sau normativ, cu dispozițiile legale în vigoare la data emiterii ori adoptării lui.
Din această perspectivă, evenimentele legislative ulterioare nu pot avea efecte asupra legalității actului administrativ decât, eventual, asupra momentului până la care el rămâne în vigoare, ceea ce, în speță, nu este cazul, excepția de nelegalitate vizând acte administrative unilaterale cu caracter individual.
1) Prin autorizația nr.85, emisă la data de 6.06.1990 (fila 40),primul dintre actele administrative unilaterale cu a cărui excepție de nelegalitate a fost investită instanța de contencios, Primăria Mun. O, la cererea ce i-a fost adresată sub nr. 29.013 din 14.05.1990, de către numitul, în calitatea de reprezentant al Intreprinderii Mici "", ce funcționa în baza Decretului Lege 54/1990, devenită ulterior - "" SRL, a autorizat executarea lucrărilor de construire a unui chioșc cu profil alimentar în O,-.
Autorizația a fost emisă anterior intrării în vigoare a Legii 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor cu aplicabilitate de la data publicării ei în Monitorul Oficial nr.163 din 7.08.1991, prevederile acestui act normativ nefiind așadar în vigoare la data emiterii autorizației de executare de lucrări nr.85 din 6.06.1990.
Materia eliberării autorizațiilor de construire, reparare și desființare a construcției, în vigoare la momentul emiterii autorizației 85/1990, era reglementată de Decretul Consiliului de Stat nr.144 din 29.03.1958, prev3ederile Legii 4/1973 - ce reglementa exclusiv dezvoltarea construcției de locuințe - nefiindu-i aplicabile.
Ca atare, soluționarea excepției de nelegalitate a autorizației nr.85/1990 presupune cenzurarea acesteia prin raportate la disp. Decretului 144/1958.
În art.2 al acelui act normativ se instituie obligativitatea, în vederea executării lucrărilor de construire a clădirilor de orice fel, a obținerii prealabile a unei autorizații în acest sens.
Alineatul 2 al articolului precitat prevedea că execuția lucrărilor se va autoriza numai după ce documentația tehnică a fost aprobată de organele legal abilitate în acest sens.
de părți și demonstrat de probatoriul din dosar, această cerință legală a fost îndeplinită.
În cuprinsul autorizației se menționează că la baza ei a stat documentația vizată spre neschimbare, cuprinzând piesele specificate în contrapagina ei - depuse în dosar - cât și avizele și acordurile impuse de legea momentului - aviz; avizul Direcției Sanitare a Județului B; acordul Comisiei Naționale pentru Industrie și Servicii; avizul furnizorului de utilități - IJGCL O și chiar avizul Asociației de Locatari nr.86 O - cu nr.97/98 din data de 12.04.1990 - depuse în copii la filele 106-113 din dosarul 3636/CA/2006.
În Decretul nr.144/1958, în raport de prevederile căruia se impune cenzurarea legalității autorizației, nu se stabilește niciunde că, construcțiile reprezentând chioșcuri cu profil alimentar sunt neapărat și numai construcții provizorii, ci doar asemenea construcții sunt exemplificate, ca putând avea caracter provizoriu alături de alte construcții, în art.2 alin.1 lit.e, în contextul în care se impune obligativitatea autorizării prealabile și pentru construcțiile provizorii, fără însă a se impune, în ipoteza unor asemenea construcții provizorii, ca în autorizație să se menționeze durata lor.
În autorizația examinată nu se specifică faptul că, construcția a cărei executare s-a autorizat are caracter provizoriu, și chiar dacă ar fi avut un asemenea caracter, legea în vigoare nu impunea specificarea duratei existenței ei.
Decretul Consiliului de Stat nr.144/1958 nu instituie obligativitatea deținerii vreunui titlu asupra terenului pe care urmau a se edifica construcțiile ce urmau a fi autorizate.
De altfel, chiar dacă acest act normativ, singurul care, în anul 1990, reglementa materia autorizării construcțiilor, ar fi impus dovada titlului asupra terenului, ceea ce însă nu este cazul, probele dosarului atestă că solicitantul autorizației de construcție - - deținea terenul pentru care ceruse autorizația - în suprafață de 30. cu titlu de închiriere, în baza contractului încheiat sub nr.98849 la data de 22.03.1990 (fila 37) cu administratorul acestuia IJGCL
La emiterea autorizației de executare de lucrări nr.85/1990 nu se constată a fi nesocotite de către autoritatea publică emitentă -Primăria Municipiului O -singurul organ al administrației locale de stat ce funcționa la acel moment conform prevederilor Decretului Legea nr.8 din 7.01.1990 emis de, nici prevederile art.599 din civil, care statuează că vecinul nu poate găuri zidul comun, nici să alăture sau să sprijine de acesta vreo lucrare fără consimțământul celuilalt.
Prin autorizația examinată, după cum rezultă și din documentația tehnică ce a stat la baza ei, nu a fost autorizată execuția unei construcții chioșc alimentar alipit clădirii învecinate ori care să presupună găurirea vreunui zid, alăturarea sau sprijinirea de un asemenea zid comun, de vreme ce construcția, așa cum a fost autorizată, trebuia amplasată la circa 52 cm de construcția zidului împrejmuitor al proprietății învecinate, fără vreo intervenție asupra acestuia.
Că prevederile autorizației au fost sau nu respectate în cursul execuției lucrărilor nu mai ține de legalitatea acelui act, ci de nerespectarea prevederilor autorizației, ce excede controlului instanței de contencios administrativ, investită doar cu soluționarea excepției de nelegalitate a acelui act administrativ.
Prin urmare, raportat la prevederile din art.599 din civ. modul de autorizare a lucrărilor la chioșcul cu profil alimentar din O,-, prin actul cu nr. 85/1990, în baza documentației tehnice aferente lui, se constată că nu era necesar acordul, consimțământul prealabil al reclamanților - și
De remarcat este de altfel că la data autorizării, aceștia nici măcar nu erau proprietarii clădirii învecinate, titlu dobândit mult ulterior emiterii autorizației examinate -în anul 1995 - prin cumpărare de la numiții și I, conform dovezii de la fila 51.
Se impune, în aceeași idee, evidențierea împrejurării că anterior emiterii autorizației nr.85/6.06.1990 și la baza ei a stat acordul dat sub nr. 97/98 din 12.04.1990 de Asociația de Locatari nr.86 O, din blocul de locuințe vecin terenului pe care urma a fi amplasată construcția, ai cărei membri îl utilizau ca trecere spre str. -.
Situația juridică a terenului pentru care s-a emis autorizația era cea a unui teren fost proprietate socialistă de stat din administrarea singurei autorități locale ce funcționa în baza Decretului Lege 8/1990 - până la apariția Legii 5 din 19 iulie 1990, care a fost și emitenta legală a actului administrativ. Deci, nu se poate reține că prin emiterea acelei autorizații s-ar fi putut încălca regimul juridic al proprietății publice.
De altfel, nici conform actelor normative ulterioare emiterii autorizației 85/1990 - ce reglementau regimul juridic al proprietății publice ori private a unităților administrativ teritoriale, nu există interdicție de autorizare a lucrărilor de construcții pe asemenea terenuri,care pot fi concesionate, închiriate, în privința celor din domeniul public fiind prohibită doar înstrăinarea.
2) Prin Hotărârea sa nr.70, adoptată la data de 25.04.19986, fila 8 din dosarul nr.3636/CA/2006, al doilea act administrativ supus controlului de legalitate, Consiliul Local al Municipiului Oaa probat încheierea contractelor de concesiune pentru terenurile aferente construcțiilor aparținătoare persoanelor fizice și juridice deținătoare de autorizații de construcții eliberate anterior apariției Legii 50/1990 cuprinse în anexa 1, printre care,la poziția 3, figura și pârâtul cu suprafața de 17. în O,-, aferent Punctului de desfacere minuturi și răcoritoare - edificat în baza autorizației nr.85 din 6.06.1990.
Este adevărat că în art.84 alin.1 și 2 din Legea nr.69/1991 republicată, a administrației publice locale, în vigoare la data emiterii HCL 70/1996, se instituie regula potrivit căreia, alături de vânzare, închiriere, darea în locație de gestiune, concesionarea bunurilor aparținătoare domeniului public ori privat de interes local se poate face prin licitație publică.
Aceeași regulă era reluată și în art.10 alin.1 din Legea 50/1991 în privința terenurilor aparținând unităților administrativ teritoriale destinate executării de construcții ce puteau fi concesionate prin licitație publică în condițiile respectării documentațiilor de urbanism și de amenajare a teritoriului.
De la aceste reguli, legiuitorul a înțeles ca prin normele speciale derogatorii din art.12 lit.b din Legea 50/1991 modificată, să instituie o excepție pentru concesionarea terenurilor destinate extinderii construcțiilor existente de către proprietar sau cu acordul acestuia și implicit pentru terenuri pe care se află amplasate construcții existente.
Ori, la data adoptării HCL nr.70 - 25.04.1996, este neîndoielnică și necontestată existența construcției proprietatea - SRL, edificată și finalizată în baza autorizației nr.85/1990 - situată în O,-.
Nu a fost reținută încălcarea prevederilor art.11 din Legea 50/1991 la adoptarea HCL nr.70/1996, ce se referă doar la terenuri libere de construcții, și nici prevederile art.948, 966 și 968 din civ. norme legale ce guvernează de altfel încheierea contractelor ca acte sinalagmatice bilaterale, și nu adoptarea unor acte administrative unilaterale, câtă vreme nu s-a susținut ori dovedit ca la baza adoptării ei să fi stat vreo cauză ilicită, bunul în privința căruia s-a aprobat concesionarea directă este determinat ca fiind suprafața de 17. teren pe care este amplasată construcția preexistentă, edificată în baza autorizației nr.85/1990, în O,-, terenul este proprietatea concedentului Municipiului O, în administrarea emitentului actului O,dreptul de proprietate al statului, la care se referă reclamanții, fiind cel de tip socialist, care la data adoptării hotărârii examinate nu mai exista.
3) Prin Hotărârea nr.173 din 26.08.1999 (fila 45), cel de-al treilea act administrativ cu a cărui excepție de nelegalitate a fost investită instanța de contencios, Consiliul Local al Municipiului Oaa probat concesionarea fără licitație a suprafeței de 15. teren din nr.topo 599/10 înscris în CF 74994 O, situat în O,-/A, în favoarea - SRL, în vederea extinderii construcției existente.
Bunul imobil aprobat pentru concesionare directă este suficient descris, fiind identificată suprafața, nr.topo pe care este amplasat, situarea lui administrativă, motivele de ordin econom,ic care au justificat acordarea concesiunii, neconstatându-se a fi încălcate nici prev.art.7, ce reglementează elementele ce trebuie să le cuprindă studiul de oportunitate ce stă la baza inițierii concesionării - în speță, raportul de specialitate nr. 82162 din 13.08.1999 -fila 43 - și nici cele ale art.10 din Legea 219/1998, invocate de reclamanți, ultimul reglementând cele trei modalități în care poate avea loc atribuirea în concesiune a unui bun.
Bunul imobil - reprezentând teren cu construcții - nu se afla sub interdicția de concesionare prevăzută de art.11 al Legii 50/1991 republicată.
Nu s-a constatat a fi încălcate nici prevederile art.12 lit.b din lege, câtă vreme reclamanții, deși dețin proprietate învecinată terenului aprobat spre concesionare către - SRL, nu au cerut să le fie lor concesionat acel teren pentru extinderea construcțiilor lor existente.
Hotărârea de concesionare directă a acelui teren se circumscrie situației de exceptare de la atribuirea concesiunii prin licitație publică reglementată de art.12 lit.b din Legea 50/1991 republicată, devenit după republicare art.15 lit.
În consecință, excepția de nelegalitate a autorizației de executare de lucrări nr.85 din 6.06.1990; a HCL nr.73 din 25.04.1996 și a HCL nr.173 din 26.08.1999 a fost apreciată ca nefondată și, în temeiul prev.art.4 din Legea 554/2004 fiind respinsă.
Cererea de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, formulată de pârâții - SRL și, a fost respinsă nefiind dovedite efectuarea unor asemenea cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs - și prin mandatarii - și solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii cererilor lor așa cum au fost formulate, respectiv instanța să constate nelegalitatea următoarelor acte: autorizația de executare lucrări nr.85/06.06.1990 emisă de Primăria Municipiului O pentru, Hotărârea nr.70/25.04.1996 emisă de Consiliul Local al Municipiului O și Hotărârea nr.173/26.08.1999 emisă de Consiliul Local al Municipiului
Solicită pe calea excepției nulității absolute constatarea nulității absolute (anularea) Contractului de închiriere nr.98849/22.03.1990 încheiat între IJGCL O și, acest contract de închiriere fiind nul absolut pe motiv de încălcarea ordinii publice.
În subsidiar, dacă nu se va declarat nul contractul de închiriere respectiv, solicită ca la judecarea cauzei să nu se țină cont de acest contract deoarece nu a fost depus în original, conform art.139 alin.1 Cod procedură civilă și art.1188 Cod civil.
În al treilea rând dacă nu se va lua în considerare nici cererea de constatare a nulității absolute a contractului de închiriere, nici lipsa contractului de închiriere în original, solicită să se constate că acesta nu are ca obiect închirierea unui teren.
În mod greșit instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii lor de anulare a contractului de închiriere nr.98849/1990 și nici nu a suspendat cauza cu trimitere la instanța competentă, nici nu și-a declinat competența la secția, respectiv instanța competentă.
A menționat și că, contractul de închiriere nr.98849/1990 este fondat pe o cauză falsă și ilicită și, deci, nu poate avea nici un efect, și de asemenea obiectul contractului de închiriere nu există, art.948 cod civil cerând ca o condiție pentru validitatea unei convenții existența unui obiect determinat.
În ceea ce privește excepția de nelegalitate a celor trei acte administrative unilaterale, consideră că instanța de fond a respins-o în mod greșit, nefăcând aplicarea corectă a legii.
Astfel, referitor la legalitatea Autorizației executare lucrări nr.85/06.06.1990, în mod greșit instanța apreciază că aceasta s-a eliberat cu respectarea legii.
Eliberarea autorizației s-a făcut nelegal, acordându-i lui autorizarea de a construi pe un teren proprietatea statului român fără ca acesta să aibă vre-o convenție cu proprietarul terenului - Statul Român conform CF nr.1610 O și CF nr.74994 nr. top.599/6, sau cu cel împuternicit de lege pentru a-l administra, pentru a-l putea folosi în vre-un fel sau pentru a intra în posesia lui.
Domnul nu era în situația de a dispune de lucru, în cazul de față teren pentru construire, deoarece nu era proprietarul terenului și nici nu avea vre-o convenție cu proprietarul terenului, prin care proprietarul îi permitea să-l ia în posesie și să edifice pe el construcții.
Acest aspect contravine prevederilor art.480, 475 și 490 Cod civil, din aceste articole privitoare la proprietate rezultând neîndoielnic că dreptul de proprietate este exclusiv, în sensul că proprietarul singur poate exercita asupra lucrului cele trei atribute ale proprietății, servindu-se, folosindu-se și dispunând de lucru ce-i aparține.
Obligația legală a Primăriei O era aceea ca înainte de a verifica documentația tehnică și eventualele avize necesare autorizării depuse de pentru autorizarea chioșcului, să verifice dacă acesta deține un teren pentru edificarea unei construcții, deoarece în caz contrar, prin nesocotirea art.475, 480, 490și 492 Cod civil, oricine ar putea beneficia de autorizație de construire pe proprietatea oricui, ceea ce este contrar ordinii publice.
În mod greșit instanța de fond a apreciat în sentința atacată că deținea terenul pentru care a cerut autorizația- în suprafață de 30 mp cu titlu de închiriere, în baza contractului indicat sub nr.98849/22.03.1990 cu administratorul acestuia IJGCL O, pentru că instanța, potrivit art.304 pct.8 Cod procedură civilă interpretând actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Contractul de închiriere nr.98849/22.03.1990 încheiat de către cu IJGCL O are înscris în el ca obiect al închirierii o încăpere de 30 mp situată în O--29, închiriată în temeiul art.43 și 45 din legea locuinței nr. 5/1973 și nicidecum un teren pentru edificare chioșc, așa cum în mod greșit reține instanța.
În mod greșit în sentință instanța apreciază că piesele specificate în contrapagina ei (proiect, plan de amplasare, deviz, certificat de aliniere și regim de construire) sunt depuse la dosar, în fapt toate aceste documente menționate lipsesc cu desăvârșire de la dosarul cauzei, ele nefiind depuse de către pârât niciodată, deși în Autorizația 85/1990 se menționează că "piesele specificate pe contrapagină fac parte integrantă din autorizația de față".
Instanța apreciază în mod greșit în sentința atacată că reclamanții recurenți nu au contestat documentația anexată cuprinzând piesele specificate pe contrapagină, care fac parte integrantă din Autorizația nr.85/1990.
În mod greșit instanța reține în sentință că "în Decretul 144/1958 nu se stabilește niciunde că, chioșcurile cu profil alimentar sunt neaparat și numai construcții provizorii" deoarece recurenții nici nu au apreciat că, chioșcul ar fi o construcție provizorie doar pentru că este chioșc alimentar. Ei susțin în continuare că art.2 lit. e) din Decret. 144/1958 califică orice fel de chioșc ca "lucrare cu caracter provizoriu", "chioșcuri sau cabine de orice fel, așezate pe căile publice sau la fața clădirilor" ori în O în strada -, între numerele administrative 27 și 29, unde s-a autorizat chioșcul, tocmai un acces public era, iar chioșcul a fost autorizat ca "chioșc cu profil alimentar" conform Autorizației 85/1990, adică o construcție provizorie conform Decretului 144/1985, art. 2 lit.
S-a reținut greșit că din documentația tehnică ce a stat la baza autorizației de construire rezultă că, construcția "așa cum a fost autorizată trebuia amplasată la circa 52 cm de construcția zidului împrejmuitor al proprietății învecinate", în fapt, la dosarul cauzei nici măcar nu există documentație tehnică și nici un fel de referiri la păstrarea unei distanțe față de vecinătăți, instanța fiind în situația de a se fi pronunțat asupra unor documente (probe) care în dosar nu au existat niciodată.
Instanța în mod greșit a reținut că nu era necesar acordul reclamanților prealabil acordării autorizației de construire raportat la prevederile art.599 Cod civil, recurenții apreciind că acordul lor pentru edificarea construcției era obligatoriu necesar, deoarece construcția lui urma să închidă un acces public și să se alipească atât de casa lor cât și de blocul de locuințe alăturat, îngrădindu-le drepturile de ieșire și vedere spre partea respectivă și afectându-le dreptul de a repara și întreține casa (prin alipirea de calcanul casei lor). De altfel Asociației de locatari nr.86 Ois -a solicitat acordul pentru amplasarea chioșcului în timp ce lor nu li s-a solicitat acordul.
Referitor la Hotărârea nr.70/25.04.1996 emisă de Consiliul Local al Municipiului O, al doilea act administrativ supus controlului de legalitate, în mod greșit în sentința atacată s-a reținut că "de la aceste reguli (Legea 69/1991 și Legea 50/1991), legiuitorul a înțeles ca prin normele speciale derogatorii din art.12 lit. b) din Legea 50/1991 modificată, să instituie o excepție pentru concesionarea terenurilor destinate extinderii construcțiilor existente de către proprietar sau cu acordul acestuia și implicit pentru terenurile pe care se află amplasate construcții existente".
Aceste considerații sunt total greșite, deoarece art. 12 lit. b, care introduce derogarea specială (fără licitație publică pentru extinderea construcțiilor existente de către proprietar sau cu acordul acestuia) a fost formulat abia în Legea 50/1991 republicată, nr.3/13.01.1997, deci ulterior emiterii HCL 70/25.04.1996.
Legea aplicabilă este Legea 50/1991- nr.238/28.11.1991- care nu conține nici o derogare specială referitoare la concesionarea terenului fără licitație pentru extinderea unor construcții existente.
Cu atât mai mult aplicarea Legii 50/1991 este greșită atunci când instanța apreciază că se pot concesiona terenuri fără licitație publică, "implicit pentru terenuri pe care se află construcții existente" deoarece acest caz nici măcar nu este consemnat în Legea 50/1991, indiferent de data ei de publicare.
Soluția legală în cazul lui era aceea de a desființa construcția provizorie care se edificase în mod nelegal, în baza unei autorizații de construire nelegale, în lipsa unui titlu asupra terenului și fără plata unor sume de bani pentru folosirea terenului.
Referitor la Hotărârea nr.173/26 august 1999 emisă de Consiliul Local O instanța apreciază în mod greșit că terenul concesionat nu se afla sub interdicția de concesionare prevăzută de art.11 din Legea 50/1991 republicată.
Terenul identificat în HCL 173/26 august 1999 ca fiind parcela nr.599/10 dezmembrată din parcela 599/6 din CF 74994 provine din CF 1610 din parcela nr top 599/4, care a devenit proprietatea Statului Român prin naționalizare, respectiv prin aplicarea Legii 119/1948 conform Încheierii 2232/25.07.1950, deci este un teren fără construcții, care poate fi revendicat de foștii proprietari și deci îi este aplicabil art.11 din Legea 50/1991.
În mod greșit instanța apreciază că terenul concesionat este "bun imobil - reprezentând teren cu construcții" și că asupra lui nu ar avea aplicare art.11 din Legea 50/1991 deoarece în HCL 173/26.08.1999 se menționează expres că se aprobă concesionarea "fără licitație publică a suprafeței de 15 mp teren în favoarea - SRL" și nu teren cu construcții.
Atât HCL 173/26.08.1999 cât și art.11 din Legea 50/1991 se referă la concesionarea unor "terenuri libere de construcții".
A invocat și prevederile art.10 alin.1 din Legea 10/2001 conform cărora "în situația imobilelor preluate în mod abuziv și demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate".
Numai coroborate în modul arătat Legea 50/1991- art.11 și legile de restituire a proprietăților preluate abuziv devin aplicabile concomitent.
În drept și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art.304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă și 3041Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare intimata - SRL O și au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Intimatele Primăria Municipiului O și Consiliul Local O, deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță.
În ceea ce privește excepția tardivității introducerii recursului declarat de recurenta instanța o va respinge ca nefondată pe considerentul că acesteia i s-a comunicat sentința atacată la data de 12 noiembrie 2007 și a introdus cererea de recurs la 19 noiembrie 2007, cu respectarea termenului de 5 zile de la comunicare, având în vedere faptul că raportat la prevederile art.101 alin.5 Cod procedură civilă termenul care se sfârșește într-o zi de legală, sau când serviciul este suspendat se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate precum și sub toate aspectele în baza prevederilor art. 3041Cod procedură civilă instanța apreciază recursul declarat de - și prin mandatarii - și ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 4 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate, dacă instanța constată că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond.
În speță, se reține că, obiectul prezentului recurs îl constituie Sentința nr.410/17.10.2007 a Tribunalului Bihor prin care s-a pronunțat asupra respingerii excepției de nelegalitate a celor trei acte administrative, respectiv autorizația de construire nr.85/06.06.1990 emisă de Primăria Municipiului O pentru, Hotărârea Consiliul Local al Municipiului O nr.70/25.04.1996 și Hotărârea Consiliului Local nr.173/26 august 1999.
Drept urmare, motivele de recurs referitoare la nulitatea absolută a contractului de închiriere nr.98849/22.03.1990 încheiat între IJGCL O și exced obiectului recursului și nu vor fi analizate de instanță.
În ceea ce privește autorizația de executare de lucrări nr.85/06.06.1990, s-a reținut corect de către instanța de fond că la momentul eliberării acestui act administrativ era în vigoare Decretul Consiliului de Stat nr.144/29.03.1958, care în art. 2 instituie obligativitatea în vederea executării lucrărilor de construire a clădirilor de orice fel, a obținerii prealabile a unei autorizații în acest sens, care va fi dată după ce documentația tehnică a fost aprobată de organele legal abilitate.
În momentul executării Autorizației nr.85/06.06.1990 intimata - SRL O deținea terenulcu titlu de închiriere,în baza contractului 98849/1990, iar începând cu data de 01.04.1995, data încetării respectivului contract, societatea a plătit taxa de ocupare loc public, până la momentul concesionării terenului în cauză.
La emiterea autorizației de construire nu s-a cerut acord de alipire de la recurenții reclamanți deoarece aceștia nu erau proprietari la acea dată asupra imobilului învecinat și nu alipit cu cel al intimatei.
Instanța apreciază ca nefondată critica recurenților conform căreia Primăria O nu putea autoriza legal edificarea unei construcții prin Autorizația de executare lucrări nr. 85/06.06.1990 în favoarea lui, care nu era nici proprietar al terenului și nici nu avea o convenție cu proprietarul terenului în vederea cedării folosinței terenului pentru edificarea pe teren a unei construcții.
După cum în mod judicios a reținut prima instanță, Decretul Consiliului de Stat nr.144/1958, singurul act normativ care în anul 1990 reglementa materia autorizării construcțiilor, nu a instituit obligativitatea deținerii vreunui titlu asupra terenului pe care urmau a se edifica construcțiile ce urmau a fi edificate și, de asemenea, nu era necesară nici o convenție cu proprietarul terenului respectiv pentru cedarea folosinței terenului.
În cuprinsul autorizației de construire contestate se menționează că la baza ei a stat documentația vizată spre neschimbare, cuprinzând piesele specificate în contrapagina ei, precum și avizele și acordurile impuse de legea momentului iar, pe de altă parte, prin această autorizație, după cum rezultă din documentația tehnică ce a stat la baza ei, contrar susținerii recurenților, nu a fost autorizată execuția unei construcții chioșc alimentar alipit clădirii învecinate, ori care să presupună găurirea vreunui zid, alăturarea sau sprijinirea de un asemenea zid comun, de vreme ce construcția așa cum era autorizată trebuia amplasată la circa 52 cm de construcția zidului împrejmuitor al proprietății învecinate, fără vreo intervenție asupra acestuia.
De altfel, anterior emiterii autorizației s-a solicitat acordul Asociației de locatari nr.86 O din blocul de locuințe vecin terenului pe care urma a fi amplasată construcția, ai cărei membrii îl utilizau ca trecere spre strada -, iar susținerea recurenților cum că lor nu li s-a solicitat acordul nu poate fi primită deoarece aceștia nu erau proprietarii imobilului învecinat la acea dată, devenind proprietari în anul 1995.
Corect s-a reținut astfel de instanța de fond că situația juridică a terenului pentru care s-a emis autorizația a fost cea a unui teren fost proprietate socialistă de stat, iar prin emiterea acelei autorizații nu s-ar fi putut încălca regimul juridic al proprietăților publice. Apar astfel ca nejustificate criticile recurenților referitoare la încălcarea prevederilor art.480, 490 și 599 Cod civil referitoare la dreptul de proprietate și respectiv consimțământul vecinului zidului comun, susținerile acestora în acest sens fiind fără temei.
Referitor la HCL O nr.70/25.04.1996, prin această hotărâre s-a aprobat încheierea contractelor de concesiune pentru terenurile aferente construcțiilor aparținătoare persoanelor fizice și juridice deținătoare de autorizații de construcții eliberate anterior apariției Legii nr.50/1991.
Instanța apreciază ca nefondată critica recurenților cum că art. 2 lit. e din Decretul 144/1958 califică orice fel de chioșc ca "lucrare cu caracter provizoriu", "chioșcuri sau cabine de orice fel așezate pe căile publice sau la fața clădirilor" deoarece, după cum rezultă atât din nr.70/25.04.1996 cât și din autorizația de construire nr.85/06.06.1990, edificatul "chioșc" nu a fost avut în vedere de autorizațiile competente ca o construcție provizorie pentru a deveni aplicabile prevederile art. 2 lit. e din Decretul nr.144/1958.
De asemenea, cu privire la susținerea că încheierea contractului de concesiune s-a realizat ilegal, în condițiile în care nu s-a organizat licitația publică prevăzută de art. 10 din Legea 50/1991 și că terenul de sub edificatul "chioșc" nu putea face obiect de concesiune, se reține că la momentul apariției Legii 50/1991 construcția "chioșc" în litigiu, era autorizată și finalizată, în baza Decretului 144/29.03.1958, iar terenul era deținut de intimați în baza contractului de închiriere nr.98849/1990. De altfel Decretul nr.144/1958 nu condiționa în nici un mod autorizarea realizării construcțiilor de situația juridică a terenurilor iar pe de altă parte, Legea nr.50/1991 nu conține dispoziții în sensul că ar retroactiva, respectiv că edificatele existente și autorizate urmează a fi reautorizate.
Instanța de fond a reținut temeinic și legal că Legea 50/1991, modificată, prin art.12 lit.b a instituit o excepție de la licitația publică pentru concesionarea terenurilor destinate extinderii construcțiilor existente de către proprietar sau cu acordul acestora și implicit pentru terenuri pe care se află amplasate construcții existente, iar pe de altă parte, corect s-a reținut faptul că nu s-au încălcat la adoptarea HCL 70/1996 prevederile art.11 din Legea 50/1991 ce se referă doar la terenuri libere de construcții. De asemenea nu au fost încălcate nici prevederile art. 948, 966 și 968 Cod civil, norme legale ce guvernează încheierea contractelor ca acte sinalagmatice bilaterale și nu adoptarea unor acte administrative unilaterale, cum este hotărârea consiliului local de adoptare a concesiunii.
În ceea ce privește HCL 173/1999, prin această hotărâre a fost aprobată concesionarea fără licitație a suprafeței de 15 mp teren din nr. top.599/10 înscris în CF 74994 O, situat în O-/ în favoarea - SRL în vedereaextinderii construcției existente.
Conform prevederilor art. 11 din Legea 50/1991 republicată, "până la reglementarea prin lege a situației juridice, nu pot face obiectul concesiuniiterenurile libere de construcții,aflate în administrarea consiliilor locale și care pot fi revendicate de foștii proprietari".
În cuprinsul HCL nr.173/26.08.1999 se identifică în mod expres concesionarea, fără licitație, a suprafeței de 15 mp teren din parcela nr. top 599/10, proprietatea Municipiului O, având în vedere regimul juridic al construcției- de extindere a celei inițiale, astfel că, după cum în mod corect a reținut instanța de fond, fiind un teren cu construcții, bunul imobil nu se afla sub interdicția de concesionare prevăzută de art.11 din Legea 50/1991.
Pe de altă parte, invocarea prevederilor art.10 alin.1 din Legea 10/2001 conform cărora, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune " pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate", nu se justifică deoarece, după cum s-a menționat mai sus, textul art. 11 din Legea 50/1991 republicată,care se referă la terenuri libere de construcții, nu este aplicabil în speță.
În consecință în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă raportat la prevederile art.4 din Legea 554/2004, prevederile Decretului 144/1958, art. 12 lit. b din Legea 50/1991, recursul declarat de recurenții - și, prin mandatarii - și, va fi respins ca nefondat.
În baza prevederilor art.274 Cod procedură civilă instanța va obliga recurenții la plata sumei de 700 RON cheltuieli de judecată în recurs în favoarea părților intimate, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE excepția de tardivitate a introducerii recursului declarat de.
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de și prin mandatari și domiciliați în O-, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O- Direcția de Urbanism și Cadastru, CONSILIUL LOCAL O, ambele cu sediul în O, nr.1, - SRL O str. -. - nr.6 și domiciliat în O str. -.- nr.6 împotriva Sentinței nr.410 din 17.10.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în totul.
Obligă părțile recurente să plătească părților intimate - SRL O și suma de 700 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABI LĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12.03.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - - - -
Red.dec.
În concept la 21.03.2008
Jud.fond Sidic V-
Tehn.red./2 ex.
24.03.2008
Președinte:Toros Vig Ana MariaJudecători:Toros Vig Ana Maria, Blaga Ovidiu
