Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 102/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.--
DECIZIA NR.102/CA/2008-
Ședința publică din data de 12 martie 2008
PREȘEDINTE: Toros Vig Ana Maria
JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
Judecător: - -- președinte secție
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului soluționarea recursului în contencios administrativ declarat de recurentul reclamant și domiciliați în S M, B-dul - -7,.3 în contradictoriu cu intimatul pârât INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ SMs tr. - nr.14 împotriva Sentinței civile nr.323 din 10.10.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr- având ca obiect Legea 188/1999.
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, intimatul a depus la dosar întâmpinare, cauza este la primul termen în recurs, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Constată că prin Sentința nr.323 din 10.10.2007 Tribunalul Satu Marea respins acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamanții și împotriva pârâtului INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ SMp entru drepturi bănești reprezentând tichete de masă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții din prezenta cauză, au avut calitatea de funcționari publici la INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ S În această calitate, reclamanților li se aplică prevederile Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Art. 2 alin. 1 și 2 din acest act normativ prevede "Funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome.
Funcționarul public estepersoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică", iar la art. 4 alin. 1 se prevede în mod expres, "raporturile de serviciu se și se exercită pe baza actului administrativ de muncă, emis în condițiile legii".
Potrivit art. 29 din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a). salariul de bază,
b). sporul de vechime în muncă,
c). suplimentul postului,
d). suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
Din dispozițiile legale amintite rezultă fără putință de tăgadă faptul că funcționarii publici exercită prerogativele unei funcții publice în baza unui act administrativ de numire a acestora și nu în baza unui contract individual de muncă.
Drepturile bănești solicitate de către reclamanți prin prezenta acțiune în contencios administrativ sunt prevăzute de Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă. Potrivit art. 1 din acest act normativ "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizicecare încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajatorpot primio alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar și, în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
Din cuprinsul acestei dispoziții legale rezultă că de alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă pot beneficia doar salariații angajați în baza unui contract individual de muncă și că această dispoziție legală nu se aplică celorlalte categorii de salariați, funcționari publici, magistrați etc.
Este adevărat că prin Legea nr. 142/1998 privind tichetele de masă s-a instituit o anumită formă de protecție socială a salariaților, însă se constată că această formă de protecție socială este prin lege facultativă pentru angajator și nu este garantată prin art. 41 alin. 2 din Constituția României "Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum șialte situații specifice, stabilite prin lege".
În condițiile în care legea specială privind acordarea tichetelor de masă se aplică doar salariaților angajați în baza unui contract individual de muncă, prin art. 3 din OUG nr. 88/2006 s-a prevăzut în mod expres că "instituțiile publice centrale și locale, așa cum sunt definite prin Legea privind finanțele publice nr. 500/2002 cu modificările ulterioare și, prin Legea privind finanțele publice locale nr. 273/2006, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii,nu acordă tichete de masă în anul 2007 ", fiind astfel excluși de la posibilitatea de a beneficia de tichete de masă și o parte considerabilă din salariații din sectorul bugetar și, în condițiile în care prin legile succesive de salarizare a funcționarilor publici nu s-a făcut trimitere în mod expres la posibilitatea ca și funcționarii publici să beneficieze de dispozițiile Legii nr. 142/1998, instanța de fond a apreciat că reclamanții, funcționari publici nu beneficiază de dispozițiile Legii nr. 142/1998 în sensul că aceștia nu au și nu au avut dreptul de a beneficia de alocația individuală de hrană sub forma tichetelor de masă, drepturile salariale ale acestora fiind în mod expres și limitativ prevăzute de legi speciale în funcție de rolul și importanța în societate a funcției publice în care aceștia sunt numiți.
Întrucât nici un funcționar public nu beneficiază și nu a beneficiat niciodată de dispozițiile Legii 142/1998, reclamanții privitor la drepturile bănești solicitate nu dețin un bun în sensul prevăzut de art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și de interpretarea dată acestei noțiuni în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel că aceștia nu pot invoca în fața instanței naționale dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece acest drept poate fi invocat numai cu privire la drepturile și libertățile pe care Convenția le reglementează.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs și solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ.
Cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că prima instanță a aplicat în mod greșit dispozițiile legale în materie, respectiv art.1 din Legea nr. 142/1998 și art.41 și 53 din Constituția României, pronunțând o soluție nelegală.
În primul rând, instanța de fond face distincție între salariații angajați în baza unui contract de muncă și cei care sunt funcționari publici, excluzându-i pe aceștia din urmă de la măsurile de protecție socială a muncii constând în concret în speță la contravaloarea tichetelor de masă solicitate de recurenții reclamanți. Art.1 din Legea nr.142/1998 nu realizează o asemenea distincție (prima instanță interpretând eronat această normă juridică) și nici art.41 din Constituția României revizuită, care prevede că salariații au dreptul la beneficiul acestor măsuri de protecție socială în mod egal și nediscriminatoriu.
În al doilea rând, chiar dacă în prin art.3 din OUG nr.88/2006 s-a prevăzut expres că nu se acordă tichete de masă în anul 2004 categoriei salariale din care am făcut parte în cadrul instituției pârâte, această dispoziție legală nu retroactivează, legea civilă prevăzând doar pentru viitor. În consecință, este greșit raționamentul instanței de extindere a acestei excepții cu 3 ani în urmă, cu atât mai mult cu cât orice excepție este de strictă interpretare.
Pe de altă parte, de vreme ce s-a prevăzut în mod expres exceptarea acestei categorii de salariați pentru anul 2007 de la măsurile de protecție socială în cauză, rezultă per a contrario că până la adoptarea acestui act normativ, categoriile de salariați respective au beneficiat, în principiu și cu respectarea anumitor condiții prevăzute de lege, de aceste drepturi.
Nu poate fi de acord nici cu interpretarea primei instanțe în sensul că acordarea tichetelor de masă este condiționată de existența fondurilor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat. Faptul că Legea nr.142/1998 prevede posibilitatea acordării tichetelor de masă fără să stabilească obligativitatea acordării acestora în sarcina angajatorului, nu înseamnă în mod automat că angajații în cauză nu au dreptul la acordarea la acordarea acestor tichete. Dimpotrivă, în aprecierea îndreptățirii la acordarea acestora, se ține seama de caracterul și natura lor și anume ca măsuri de protecție ale salariaților pentru asigurarea securității muncii și a unor condiții optime la locul de muncă, având drept scop asigurarea hranei zilnice și compensarea unor cheltuieli suplimentare, iar nicidecum caracterul facultativ al acestora.
De asemenea, apreciază ca apărările intimatei pârâte în sensul că tichetele de masă nu pot fi acordate datorită faptului că nu sunt prevăzute în buget sume cu această destinație sunt neîntemeiate. Acordarea acestor tichete nu este o chestiune lăsată la aprecierea pur potestativă a angajatorului, acesta din urmă având obligația ca, în urma constatării îndreptățirii salariaților la măsura de protecție socială invocată, să solicite alocarea și virarea fondurilor necesare în acest scop.
Totodată este eronată și reținerea instanței de fond din finalul considerentelor sale, în privința inexistenței vreunei discriminări, cu argumentul că " nici un funcționar public nu beneficiază și nici nu a beneficiat vreodată de dispozițiile Legii nr. 142/1998 ", atâta timp cât, așa cum rezultă și din practica judiciară depusă la dosarul primei instanțe, prin hotărâri judecătorești irevocabile, s-a statuat deja în sensul îndreptățirii mai multor categorii de funcționari publici la acordarea drepturilor solicitate și de recurenții reclamanți în prezentul dosar.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.4 Cod Procedură Civilă.
Prin întâmpinare, intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ SMa solicitat respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, cu motivarea că instituția nu are temei legal în baza căruia să acorde contravaloarea tichetelor de masă solicitate.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prevederilor art. 304 ind.1 Cod Procedură Civilă, apreciază recursul declarat de recurenții și, ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Conform art.1 al.1 din Legea nr.142/1998privind tichetele de masă "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator,potprimi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportat integral de către angajator ".
2 al aceluiași articol prevede că " tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, de bugetele locale, pentru unitățile din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii pentru celelalte categorii de angajator ".
Într-adevăr, art.1 din Legea nr.142/1998 nu realizează distincția între salariații angajați în baza unui contract de muncă și cei care sunt funcționari publici, cum greșit a reținut instanța de fond, dar din economia textelor legale menționate mai sus rezultă că în sectorul bugetar acordarea tichetelor de masă este condiționată de existența fondurilor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat.
În perioada pentru care reclamanții solicită contravaloarea tichetelor de masă au fost respectate prevederile art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998 coroborat cu legile anuale ale bugetului de stat, în sensul că nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație.
Contrar poziției exprimate de recurenți, acordarea tichetelor de masă nu reprezintă o obligație legală pentru angajator, ci doar ofacultatea angajatorului, a cărei punere în aplicare conduce la efectuarea unor plăți voluntare, astfel în ceea ce privește unitățile bugetare, prerogativele angajatorului în stabilirea drepturilor salariale sunt limitate la nivelul resurselor alocate de la bugetul public național.
Conform Legii nr.142/1998, dreptul la acordarea alocației de masă se stabilește numai dacă sunt întrunite două condiții cumulative: existența unui contract individual de muncă și capacitatea angajatorului de a suporta costurile tichetelor de masă.
Prin neacordarea alocației individuale de hrană, reclamanții recurenți invocă nesocotirea egalității în drepturi a tuturor cetățenilor români în fața legii, principiu fundamental consacrat de art.16 al.1 din Constituția României, însă diferența esențială o constituie natura raporturilor de muncă și condițiile specifice de încheiere a contractelor de muncă, motiv pentru care nu există în speță o discriminare față de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă, regimul juridic aplicabil fiecărei categorii de salariați fiind diferit.
În aceste condiții, având în vedere că în perioada de referință acordarea tichetelor de masă pentru instituțiile bugetare nu a fost posibilă datorită prevederilor Legii nr.142/1998 și a legilor bugetului de stat anuale, recurenții nu au temei legal în baza căruia să solicite acordarea tichetelor de masă.
În consecință, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică, recursul declarat de recurenții și va fi respins ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenții și domiciliați în S M, B-dul - -7,.3 în contradictoriu cu intimatul pârât INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ SMs tr. - nr.14 împotriva Sentinței civile nr.323 din 10.10.2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABI LĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12.03.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - - - -
Red.dec.-
În concept la 17.03.2008
Jud.fond A,
Tehn.red./2 ex.
18.03.2008
Președinte:Toros Vig Ana MariaJudecători:Toros Vig Ana Maria, Blaga Ovidiu
