Litigii curtea de conturi (legea nr.94/1992). Decizia 128/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția Comercială, de Contencios
Administrativ și Fiscal-
DOSAR NR.-
DECIZIA NR.128/CA/2009 -
Ședința publică din 12 martie 2009
PREȘEDINTE: Vîrtop Florica- -- JUDECĂTOR 2: Blaga Ovidiu
- - -JUDECĂTOR 3: Tătar Ioana
- - - judecător
- - - grefier
*******
Pe rol fiind soluționarea recursurilor în contencios administrativ și fiscal formulate de pârâții, domiciliat în Viile S M,-, jud.S M, domiciliată în Viile S M,-, jud. S M și, domiciliat în Viile S M,-, jud. S M și intervenientulSINDICATULcu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie, nr.1, jud. S M, în contradictoriu cu intimatele reclamanteCURTEA DE CONTURIcu sediul în B,--24, jud. I, sector 1 șiCAMERA DE CONTURIcu sediul în S M, P-ța -, nr.3-5, jud. S M, intimatul chemat în garanție CONSILIUL LOCAL VIILE S cu sediul în Viile S M, jud. S M și intimata pârâtăCOMUNA VIILE Scu sediul în Viile S M, jud. SMî mpotriva sentinței nr.203/CA din 21 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect- litigii curtea de conturi (Legea nr.94/1992) -.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi,nu se prezintă nici o parte a litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru, recurentul intervenient nu s-a prezentat în fața instanței, în vederea semnării și ștampilării recursului declarat, intimații nu s-au pronunțat asupra excepției invocate de recurenții pârâți, cauza este la al treilea termen de judecată în recurs, precum și că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:
Instanța, având în vedere că recursul formulat de recurentul intervenient nu a fost semnat și nici ștampilat, deși la termenul anterior instanța i-a pus în vedere acest aspect, din oficiu invocă nulitatea cererii de recurs formulată de această parte și rămâne în pronunțare având în vedere că se solicită judecarea cauzei și în lipsă.
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Asupra recursului în contencios administrativ și fiscal de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.203/CA din 21 mai 2008, Tribunalul Satu Marea respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților și excepția lipsei calității procesuale a unității administrativ - teritoriale invocată de pârâți.
A fost admisă în parte cererea de intervenție în interesul pârâților formulată de SINDICATUL cu sediul în S M, P-ța 25 Octombrie nr. 1.
A fost admisă în parte încheierea nr. 48/28.12.2007 a completului constituit conform art. 31 lit. b din Legea nr. 94/1992 din cadrul CURȚII DE CONTURI A ROMÂNIEI, CAMERA DE CONTURI S M cu sediul în B,--24, respectiv cu sediul în SMP -ța 25 Octombrie nr. 1 împotriva pârâților domiciliat în comuna Viile S M,-, jud. S M, domiciliată în comuna Viile S M,-, jud. S M și domiciliat în comuna Viile S M,-, jud. S
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâți împotriva chematului în garanție CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI VIILE S în sensul că, a obligat pârâtul, în calitate de ordonator principal de credite, și pe pârâta la plata în contul bugetului local al Comunei Viile SMa sumei de 6484 lei, reprezentând premii anuale plătite persoanelor cu funcții de demnitate publică, la care se adaugă foloase nerealizate în sumă de 608,30 lei calculate până la data de 30.11.2007 și în continuare până la data plății prejudiciului.
A fost respins ca nefondat punctul nr. 2 din încheierea de sesizare privind obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând drepturi bănești decontate angajaților Primăriei, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și excepția lipsei calității procesuale a unității administrativ teritoriale invocate de pârâți prin notele de ședință depuse după soluționarea de către instanță prin încheiere excepțiilor de procedură invocate prin întâmpinare, instanța soluționându-le potrivit art. 137 Cod procedură civilă, a apreciat că acestea sunt neîntemeiate.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților invocată prin prisma argumentelor potrivit cărora nu acești pârâți ar fi vinovați de săvârșirea vreunei fapte ilicite, ci alte persoane care nu au fost chemate în judecată, este neîntemeiată, întrucât pârâții sunt persoane a căror activitate este supusă controlului Curții de Conturi, aceasta poate solicita recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat și bugetelor locale, de la orice persoană pe care o apreciază ca fiind vinovată de cauzarea acestora, stabilirea acestei răspunderi este o problemă de fond și nu de procedură, iar chemarea în judecată doar a anumitor persoane este responsabilitatea și libertatea autorului actului de sesizare al instanței potrivit dispozițiilor de drept comun.
Excepția lipsei calității procesuale a unității administrativ teritoriale urmează a fi respinsă având în vedere considerentele expuse de către instanța de contencios administrativ cu ocazia soluționării excepției lipsei de parte prejudiciată a Primăriei/Consiliul Local.
În litigiile privind prejudiciile cauzate bugetului de stat respectiv bugetelor locale, citarea persoanei juridice despre al cărei buget este vorba, este necesară pentru ca hotărârea judecătorească să-i fie opozabilă pentru ca, astfel, în măsura în care demersul Curții de Conturi se dovedește a fi justificat aceasta să poată trece la executarea silită.
1. Referitor la punctul 1 din încheierea de sesizare a instanței prin care se solicită obligarea primarului și a secretarului la plata prejudiciului cauzat unității administrativ-teritoriale prin acordarea de premii anuale către primar și viceprimar, instanța a apreciat că acesta este întemeiat.
Potrivit art. 3 alin. 4 și 5 din OG nr. 3/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupa funcții de demnitate publica, publicat în nr. 59/23.01.2006, potrivit căruia "(4) Pentru persoanele care ocupa funcții de demnitate publica, alese și numite, indemnizațiile prevăzute în anexele nr. VII/1, VII/2, VII/3 și /la, VII/2a, VII/Ba, precum și în anexele nr. VII/1 b, VII/2b și VII/3 b reprezintă unica forma de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determina în raport cu venitul salarial.
(5) în aplicarea prevederilor alin. (4) persoanele care ocupa funcții de demnitate publica, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în munca și nici de alte sporuri prevăzute de lege".
De asemenea, au fost încălcate prevederile OUG nr. 45/2003 privind finanțele publice locale publicată în nr. 431/19 iunie 2003, cu modificările și completările ulterioare, art. 14 alin. 3, potrivit căruia " (3) Nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin.(2) și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială".
În condițiile în care prevederile legale de mai sus sunt exprese, în sensul că primarul și viceprimarul, persoane care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite nu beneficiază de nici un spor sau premiu prevăzut de lege pentru alte categorii de salariați, indemnizație prevăzută de lege fiind unica formă de remunerare a acestora se constată că acordarea acestora de premii anuale este nelegală, iar cheltuiala angajată și efectuată din bugetul unității administrativ - teritoriale pentru plata acestora nu are o bază legală.
Astfel fiind, s-a constatat existența și săvârșirea unei fapte ilicite de către persoanele care au angajat și aprobat plata premiilor către primar și viceprimar respectiv de către ordonatorul principal de credite și contabilul care a acordat și vizat pentru control financiar preventiv această plată pentru premii.
Consecința acestei fapte ilicite este prejudiciul cauzat în bugetul unității administrativ teritoriale care poate fi cuantificat ca și contravaloare a sumelor achitate cu titlu de premii persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Atitudinea subiectivă a persoanelor care au cauzat prejudiciul amintit este cea a culpei constatată de către instanță prin prisma faptului că dispozițiile legale încălcate nu lasă loc de interpretare și a faptului că practica judiciară în materie de contencios administrativ este constantă în sensul aprecierii ca nelegale a actelor administrative emise de autoritățile publice locale prin care s-a hotărât acordarea unor premii persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Excluderea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au cauzat prejudiciul amintit nu poate fi exclusă prin referire la principiile egalității între cetățeni și al nediscriminării, întrucât s-a constatat că dispozițiile art. 3 alin. 5 din OG nr. 3/2006 anterior citat se aplică tuturor persoanelor aflate în situații juridice identice, respectiv tuturor persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
2. În legătură cu susținerile formulate de autorul actului de sesizare al instanței de judecată privind existența unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii și îndeplinirea în cauză a condițiilor răspunderii civile delictuale, s-a constatat că această formă de răspundere este prevăzută de art. 998 și următoarele cod civil și că, pentru angajarea acestei forme de răspundere, singura invocată prin actul de sesizare al instanței, în mod constant, s-a reținut că este necesară îndeplinirea următoarelor condiții cumulative: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu și culpa persoanei care a săvârșit fapta ilicită.
În opinia autorului actului de sesizare, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii a fost săvârșită de către primar în calitatea acestuia de ordonator principal de credite și de către viceprimar și constă în angajarea unor cheltuieli din bugetul local al unității administrativ teritoriale fără a avea la bază o dispoziție legală și în semnarea unui acord/ contract colectiv de muncă, apreciat de către reclamant ca nelegal.
Referitor la fapta ilicită cauzatoare de prejudicii s-a constatat că acordul/contractul colectiv de muncă invocat ca nelegal a fost confirmat, conform chiar dispozițiilor cuprinse în acesta, iar alocarea sumelor de bani necesare pentru plata drepturilor prevăzute prin acesta a fost aprobată printr-o hotărâre a Consiliului Local al unității administrativ teritoriale care a fost verificată pentru legalitate de către Prefectul Județului S M, nu a fost atacată în justiție și în legătură cu care nu s-a invocat vreun motiv de nelegalitate.
Astfel, s-a constatat că actul juridic semnat de primar în calitate de angajator și de către viceprimar a fost cenzurat sub aspectul legalității de către Consiliul local al unității administrativ teritoriale și de către prefect și că nu acest acord/contract colectiv de muncă a stat la baza angajării cheltuielilor bugetare, ci hotărârea consiliului local.
În condițiile în care hotărârea consiliului local este un act administrativ cu caracter normativ emis de către autoritatea publică locală în exercitarea atribuțiilor privind aprobarea bugetului local, acest act administrativ nu a fost anulat de către o instanță judecătorească, s-a constatat că angajarea cheltuielilor de către primar au avut o bază legală, respectiv Hotărârea de consiliu local.
Pe de altă parte, instanța a constatat și că analizarea legalității acestui acord este superfluă, întrucât starea de fapt de mai sus duce în mod inevitabil la concluzia că, semnarea acestui document de către primar și viceprimar este rezultatul unor negocieri colective purtate cu organizația sindicală competentă, că acest acord/contract colectiv pentru a produce efecte juridice era necesar să fie confirmat de către autoritatea publică competentă să stabilească bugetul corespunzător plății drepturilor cuprinse în acesta, astfel că nu se poate reține natură de ilicită a faptei pârâtului de a semna acest acord și nici natura prejudicială a acestuia în condițiile în care angajarea plăților nu s-a făcut în temeiul acestuia.
Pentru angajarea cheltuielilor apreciate ca nelegale de către reclamantă, în condițiile de mai sus, nu s-a putut reține vreo culpă a pârâților. Chiar în situația în care, ipotetic, s-ar da curs reținerii reclamantei privind caracterul nelegal al acordului/ contractului colectiv sau s-ar pune în discuție legalitatea HCL, răspunderea pentru prejudiciu nu ar reveni doar persoanelor chemate în judecată de către reclamantă, ci și membrilor consiliului local care au aprobat bugetul local, respectiv au aprobat angajarea acestor cheltuieli de către ordonatorul principal de credite, ori acestea nu au fost chemate în judecată. Introducerea acestora în cauză din oficiu nu a fost posibilă, în condițiile în care, dispozițiile art. 70 din Legea nr. 94/1992 privind procedura de soluționare a cererilor în fața colegiilor jurisdicționale (cu excepția celor privind atribuțiile completelor constituite conform art. 31 alin. 1 din lege de a sesiza instanța competentă) au devenit caduce prin revizuirea Constituției României.
În ce privește faptele săvârșite de către pârâtul secretar al unității administrativ teritoriale, s-a constatat că acesta nu a semnat acordul/contractul colectiv de muncă a cărei nelegalitate se invocă, ci HCL prin care acesta a fost aprobat.
" de legalitate" a secretarului unității administrativ teritoriale, exprimată prin semnarea actelor administrative emise de autoritățile publice locale este exprimarea unei interpretări personale a legii, adoptarea de către autoritate publică a actului administrativ nemaifiind condiționată de semnarea acestuia de către secretarul unității administrativ - teritoriale. Pe de altă parte, s-a mai constatat că, actele administrative adoptate de către autoritățile publice locale sunt supuse controlului de legalitate și din partea Instituției Prefectului, care are posibilitatea să solicită autorității publice emitente să revoce actul administrativ apreciat ca nelegal și chiar să introducă acțiune în contencios administrativ pentru anularea acestora. Secretarul orașului, pârât în prezenta cauză, a înaintat hotărârea prin care consiliul local a aprobat acordul/contractul colectiv spre verificarea legalității și la Prefect, care nu l-a sesizat în sensul că actul administrativ ar fi nelegal.
Pentru ca secretarul unității administrativ-teritoriale să se poată face responsabil de aplicare unei vize de legalitate, nu este suficientă aprecierea unui organ de control a faptului că actul vizat este nelegal, ci este necesară stabilirea intenției persoanei de a viza spre legalitatea un act despre care știa că acesta este nelegal. Ori, constatându-se că în aplicarea legislației privind salarizarea și drepturile cuvenite salariaților există interpretări diferite la nivelul diferitelor instituții ale statutului, că la baza adoptării HCL despre a cărui viză de legalitate este vorba s-a aflat un act juridic cu aparență de legalitate în condițiile prevăzute de Legea nr. 188/1999, respectiv ale Legii nr. 130/1996, s-a apreciat că, în sarcina pârâtului nu se poate reținere săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii și cu atât mai mult o culpă în săvârșirea acesteia.
Față de cele de mai sus, instanța de contencios administrativ a constatat că, în privința pârâților indicați în acest punct din actul de sesizare nu sunt îndeplinite elementele răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998 și următoarele din Codul civil, astfel că solicitarea reclamantei privind obligarea acestora la plata prejudiciului calculat de către organul de control este neîntemeiată, motiv pentru care aceasta a fost respinsă.
Avându-se în vedere considerentele de mai sus în temeiul art. 998 Cod civil, art. 8,10,18 din Legea nr. 554/2004, art. 137 Cod procedură civilă, instanța a respins excepțiile invocate de pârâți, a admis în parte încheierea de sesizare a reclamantei și a respins ca nefondată cererea de chemare în garanție a Consiliului Local al comunei Viile SMf ormulată de pârâți, conform dispozitivului prezentei.
În temeiul art. 29 din Legea nr. 554/2004, verificând aplicabilitatea dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, în sensul obligării Curții de Conturi la plata cheltuielilor de judecată suportate de către pârât, instanța a apreciat că această dispoziție procedurală este incompatibilă cu dispozițiile legii contenciosului administrativ în general și cu cele ale Legii nr. 94/1992, în special având în vedere că prin atribuțiile sale Curtea de Conturi a României urmărește realizarea unui interes public general și nu un interes propriu, aceasta introduce acțiuni în justiție în virtutea atribuțiilor legale ale acestuia, prin urmare nu s-a putut reține existența unei culpe procesuale în sarcina acesteia.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs, și, solicitând:
- admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii excepțiilor invocate și pe cale de consecință respingerea în totalitate a încheierii de sesizare nr.48/2007;
- modificarea în parte a sentinței, în sensul admiterii cererii de chemare în garanție, în măsura în care se va aprecia ca legală soluția de respingere a excepțiilor invocate și de menținere a încheierii de sesizare cu privire la drepturile acordate persoanelor cu funcție de demnitate publică. Fără cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că, în mod greșit și cu totul nelegal instanța de fond a procedat la îndreptarea greșelilor materiale din conținutul încheierii de sesizare, atâta timp cât această operațiune reprezintă o instituție procedurală specială, operabilă doar în contextul actelor procedurale emanate de la completul de judecată.
Art.129 alin.6 Cod procedură civilă, arată recurenții că, instituie obligația judecătorilor, în toate cazurile, să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
A veni cu aprecierea, din partea instanței de judecată, că acțiunea reclamantei impune o multitudine de corecturi cu privire la modul de denumire a conturilor verificate, cu privire la instituția verificată și cu privire la entitatea ce ar trebui să beneficieze de reparațiune, fără a fi solicitat reclamantul, sub sancțiunea prevăzută de art.155 Cod procedură civilă, să-și precizeze cererea în sensul lămuririi ei, arată recurenții că se încalcă un principiu elementar de drept procesual, cel al disponibilității, pe de o parte, și, mai grav, li se ia pârâților dreptul la un proces echitabil.
Consideră că, cu atât mai gravă este greșeala instanței, cu cât această atitudine a fost condiționată de nevoia de a soluționa excepțiile invocate de către pârâți cu privire la lipsa obiectului și la lipsa de identitate între persoana verificată și persoana desemnată prejudiciată, contribuindu-se astfel la corectarea acțiunii reclamantei, astfel încât excepțiile să fie golite de argumentele date de petentă prin raportul de control efectuat și acțiunea de sesizare depusă.
Instanța de judecată după ce a corectat acțiunea reclamantei, contrar voinței acesteia și legii, identificând bugetul prejudiciat în bugetul unității administrativ teritoriale, a dispus să fie introdusă în cauză Comuna Viile S
Potrivit art.65 din Legea nr.94/1992 modificată, există posibilitatea, în cazul în care la cauzarea prejudiciului au participat mai multe persoane cu răspundere solidară, din care doar una sau unele au făcut contestație împotriva actului de imputare, recunoscută a instanței de judecată de a extinde, din oficiu, efectele contestației sau ale contestațiilor și asupra celorlalte persoane, pe care le poate introduce în cauză, pronunțând o singură hotărâre cu privire la toate acestea.
Posibilitatea extinderii din oficiu a cadrului procesual vizează doar persoanele solidare în producerea prejudiciului și implicit solidare în obligația de reparare a acestuia, astfel ca faptul depunerii sau nedepunerii contestației împotriva actului de imputare să genereze o singură soluție din partea instanței sesizate cu soluționarea.
Unitatea administrativ - teritorială, nu intră în categoria persoanelor răspunzătoare, ci ar putea fi persoana prejudiciată, în condițiile în care reclamanta a înțeles să o identifice astfel.
Arată recurenții că, dispozițiile art.70 din Legea nr.94/1992, mai prevăd o posibilitate de extindere a cadrului procesual, de această dată nu din oficiu, atunci când se constată existența unor acte materiale noi, ori a unor fapte noi în sarcina aceleiași persoane răspunzătoare sau când la producerea aceluiași prejudiciu dedus judecății au mai participat și alte persoane. Într-o astfel de situație, instanța de judecată va pune în discuția părților extinderea obiectului judecății sau introducerea în cauză a acestor persoane.
Art.71 din același act normativ, arată recurenții că, confirmă susținerea lor, statuând că, în cazul în care instanța constată că nu poate judeca cauza, aceasta poate dispune restituirea ei la completul emitent al încheierii de sesizare, cu arătarea motivelor pentru care se procedează astfel, în speță pentru a indica corect cadrul procesual.
Față de aceste împrejurări, arată că intimații au invocat două excepții: cea a lipsei calității procesuale pasive a persoanelor desemnate răspunzătoare și cea a lipsei calității procesuale a unității administrativ - teritoriale, pe care instanța le-a apreciat din contextul greșitei aplicări a legii și atribuțiilor funcționale ale persoanelor desemnate prejudiciatoare.
Consideră că instanța ar fi trebuit să admită excepțiile, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.61 din Legea nr.215/2001, primarul este autoritatea publică ce asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor și hotărârilor consiliului local.
Prin art.41 alin.5 din Constituția României, arată că, s-a instituit dreptul angajaților la negocieri colective în materie de muncă și garantarea caracterului obligatoriu al convențiilor.
Consiliul Local Viile S M, în exercitarea atribuțiilor sale prevăzute de art.36 din Legea nr.215/2001 republicată, a aprobat bugetul unității administrativ - teritoriale cu sumele alocate pentru plata drepturilor negociate prin contractele colective. Mai mult, a aprobat prin hotărâre contractul și acordul colectiv de muncă, pe care, după aprobarea de către consiliu, le-a semnat primarul în calitatea sa de angajator.
Cu alte cuvinte, arată că, primarul nu putea fi găsit persoană răspunzătoare atâta timp cât nu a făcut altceva decât să-și respecte obligațiile instituite prin art.61 din Legea nr.215/2001. C mult, instanța, raportat la prevederile art.65 din Legea nr.94/1992, poate extinde din oficiu, procesul și cu privire la membrii consiliului local, ca astfel să se pronunțe o hotărâre legală.
Art.71 din Legea nr.94/1992, prevede că, în cazul în care abaterea cu caracter financiar constă în neîndeplinirea de către o persoană juridică din cele prevăzute la art.18 și 19 obligațiilor financiare către stat, unitățile administrativ teritoriale sau instituțiile publice, instanța dispune și virarea sumelor datorate de acestea, inclusiv a dobânzilor și majorărilor de întârziere.
Atunci când persoana răspunzătoare este un funcționar sau un demnitar, instanța de judecată nu poate dispune virarea sumelor, ci doar să mențină încheierea de sesizare, urmând ca persoana juridică titulară a contului prejudiciat să ia măsurile necesare pentru recuperarea prejudiciului.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, arată recurenții că, soluția instanței de fond este nelegală, atâta timp cât, acordarea drepturilor a fost consecința adoptării bugetului local prin hotărâre de consiliu local.
Cu privire la nelegalitatea încheierii de sesizare față de drepturile bănești acordate persoanelor cu funcție de demnitate publică, arată recurenții că, soluția instanței de fond este de asemenea nelegală.
Astfel, arată că, indemnizațiile persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și ale celor care ocupă funcții asimilate cu funcții de demnitate publică sunt prevăzute în anexele nr.VII/1a. VII/2a, VII/3a și VIIIa, pentru perioada 1 februarie - 31 august 2006 și respectiv, în anexele nr.VII/1b, VII/2b, VII/3b și VIII/b, pentru perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2006.
Pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, indemnizațiile prevăzute în anexele nr.VII/1, VII/2, VII/3 și VII/1a, VII/2a, VII/3a, precum și în anexele nr.VII/1b, VII,/2b și VII/3b, reprezintă unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial.
În aplicarea prevederilor alin.4, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege.
Concluzionând arată recurenții că, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în cea ce privește dreptul la muncă, la libera alegere a ocupației, la condițiile de muncă echitabile și satisfăcătoare, la un salariu egal pentru munca egală la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință bazată pe categorie socială, care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Aceste argumente, arată că le susține atât cu privire la acordarea premiului anual, cât și cu privire la acordarea sporului de comisii, care, spre deosebire de primul, trebuie coroborat cu incidența Legii nr.263/2006 de aprobare a nr.OUG209/2005, cât și cu prevederile nr.OUG136/2006.
În drept, au invocat prevederile art.29 și următoarele Cod procedură civilă, art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
Împotriva aceleiași sentințe, în termen legal a declarat recurs și Sindicatul S M, solicitând același lucru ca și recurenții anteriori și pentru aceleași considerente.
Prin cererea înregistrată la 18.11.2008 (fila 26 dosar), recurenții, și au invocat excepția lipsei capacității procesuale a Camerei de Conturi a Județului S M cu privire la promovarea acțiunii în justiție, fără a avea un mandat expres dat de către Curtea de Conturi a României.
A apreciat astfel că, atribuția privind sesizarea instanței de contencios fiscal, aparține Curții de Conturi a României și nicidecum Camerei de Conturi a Județului S M, aceasta din urmă neavând personalitate juridică. După cum se poate observa, încheierea de sesizare nr.49/28.12.2007 poartă antetul Curții de Conturi a României, dar este semnată de membrii Camerei de Conturi a Județului S
Intimații Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi a Județului S M, Consiliul Local Viile S M și Comuna Viile S M, deși legal citați, nu s-au prezentat în instanță.
Cu privire la recursul declarat de recurentul Sindicatul S M, se constată faptul că cererea de recurs nu este semnată de partea recurentă. Cum, potrivit prevederilor art.302/1 lit.d Cod procedură civilă, lipsa semnăturii este sancționată cunulitateacererii de recurs, instanța în temeiul acestui text de lege va constata nulitatea cererii de recurs formulate de recurentul Sindicatul S
Referitor la excepția lipsei capacității procesuale a Camerei de Conturi a Județului S M, invocată de recurenții, și, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, având în vedere prevederile art.1 alin.5 din Legea nr.94/192, în conformitate cu care, în unitățile administrativ - teritoriale funcțiile Curții de Conturi se exercită prin camerele de conturi județene, structuri fără personalitate juridică.
Astfel, Curtea de Conturi a României exercită controlul asupra modului de formare, administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, însă prin lege, în unitățile administrativ - teritoriale, pentru exercitarea acestui control, este mandatată camera de Conturi județeană. Drept urmare, pentru argumentele de mai sus, excepția lipsei capacității procesuale a Camerei de Conturi a Județului S M ca fi respinsă.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prevederilor art.304/1 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurenții, și ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive a persoanelor desemnate răspunzătoare și, respectiv a lipsei calității procesuale a unității administrativ - teritoriale, reiterate în cererea de recurs, contrar poziției exprimate de recurenți, instanța de recurs, consideră ca fiind corectă respingerea acestor excepții de către prima instanță.
Astfel, controlul Curții de Conturi a României a vizat verificarea controlului de execuție și a bilanțului contabil, încheiat pe anul 2006, al Primăriei Viile S M, iar recurenții pârâți, în calitate de primar, viceprimar și secretar, fac parte conform art.77 din Legea nr.215/2001 dintr-o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primărie. Drept urmare, activitatea acestora este supusă controlului Curții de Conturi, instituție care poate solicita recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat și bugetelor locale de la orice persoană pe care o apreciază ca fiind vinovată de producerea acestui prejudiciu. Corect s-a reținut de instanța de fond că, stabilirea acestei răspunderi este o problemă de fond și nu de procedură, iar chemarea în judecată doar a anumitor persoane este responsabilitatea și libertatea autorului actului de sesizare a instanței, potrivit dispozițiilor de drept comun.
Pe de altă parte, extinderea cadrului procesual, în temeiul prevederilor art.65, 70 și 71 din Legea nr.94/1992, nu este posibilă, deoarece aceste dispoziții au devenit caduce prin revizuirea Constituției României.
Referitor la calitatea procesuală a unității administrativ teritoriale, cum potrivit art.18 lit.d din Legea nr.94/192, unitatea administrativ teritorială, respectiv comuna Viile SMe ste o unitate publică supusă controlului Curții de Conturi, citarea persoanei juridice despre al cărei buget este vorba, este necesară pentru ca hotărârea judecătorească să-i fie opozabilă și, în final pentru executarea acestei hotărâri.
Cu privire la legalitatea încheierii de sesizare a Curții de Conturi, în ceea ce privește drepturile bănești acordate persoanelor cu funcții de demnitate publică, instanța de recurs consideră soluția instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Din prevederile art.3 alin.4 și 5 din nr.OG3/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit nr.OUG24/2000 și respectiv art.14 alin.3 din nr.OUG45/2003, privind finanțele publice locale, rezultă că primarul și viceprimarul, persoane care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite, nu beneficiază de nici un spor sau premiu prevăzut de lege pentru alte categorii de salariați,indemnizațiaprevăzută de lege fiindunicaformă de remunerare a acestora.
Nu poate fi primită invocarea prevederilor nr.OG137/2000, privind prevenire și sancționarea tuturor formelor de discriminare, deoarece după cum corect a reținut și instanța de fond, art.3 alin.5 din nr.OG3/2006, se aplicătuturor persoanelor aflate în situații juridice identice,respectiv tuturor persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Consiliului Local al Comunei Viile S M, instanța apreciază că, justificat a fost respinsă prin sentința atacată, câtă vreme s-a constatat existența și săvârșirea unei fapte ilicite de către persoanele care au angajat și aprobat plata premiilor anuale, iar atitudinea subiectivă a acestora este cea a culpei, dispozițiile legale încălcate nelăsând loc de interpretare.
Invocarea prevederilor art.61 din Legea nr.215/2001 în conformitate cu care primarul asigură punerea în aplicare a hotărârilor consiliului local, nu se justifică, deoarece, deși consiliul local a aprobat bugetul unității administrativ - teritoriale cu sumele alocate pentru plata drepturilor negociate prin contractele colective, excluderea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au cauzat prejudiciul nu este posibilă, având în vedere dispozițiile legale încălcate, care nu lasă loc de interpretare.
Este nejustificată și invocarea prevederilor art.65 și 71din Legea nr.94/192, respectiv extinderea din oficiu a procesului la membrii consiliului local, din moment ce aceste dispoziții au devenit caduce prin revizuirea Constituției.
În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții, și.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei capacității procesuale a CAMEREI DE CONTURI.
Constată nulitatea cererii de recurs formulate deSINDICATUL.
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenții, și,împotriva sentinței nr.203/CA din 21 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. dec. - jud.
- în concept - 19.03.2009
- jud. fond. -
- tehnoredact.
- 20.03.2009/2 ex.
Președinte:Vîrtop FloricaJudecători:Vîrtop Florica, Blaga Ovidiu, Tătar Ioana
