Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1030/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ Nr. 1030
Ședința publică de la 06 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Loredana Albescu
JUDECĂTOR 2: Maria Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 3: Vasilică
Grefier șef secție comercială
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit pe rol judecarea recursului formulat de recurentul-reclamant SINDICATUL C M al angajaților din administrație publică locală N, împotriva sentinței civile nr. 248/CA din 23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
Instanța constată recursul la primul termen, declarat în termen, scutit de plata taxelor de timbru. De asemenea, constată că recurentul a solicitat judecata în lipsă, situație față de care, instanța, după verificarea actelor și lucrărilor dosarului reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamantul Sindicatul - cel M al din Administrația Publică Locală solicitat obligarea pârâtei Comuna - prin primar, la acordarea de drepturi salariale ce constau în suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% începând cu data de 1.02.2004, precum și actualizarea sumelor cu indicele de inflație de la data efectuării plății efective.
În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor mai sus menționate în procentele ce vor fi stabilite prin lege sau prin hotărâre de Guvern, calculate pentru perioada 1.02.2004- până la data promovării prezentei acțiuni, precum și actualizarea sumelor rezultate, cu indicele de inflație de la data efectuării plății efective, iar pentru reclamanții care au calitatea de funcționari publici, aceste drepturi să le fie acordate pe toată perioada în care sunt în vigoare dispozițiile art.31 alin.1 lit. c și d din Legea nr.188/1999, republicată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin art. 29 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999 (după republicare devenind art. 31 din Legea nr. 188/1999) s-a prevăzut că, începând cu data de 1.01.2004, funcționarii publici au dreptul, pentru activitatea desfășurată, la un salariu compus din salariul de bază, spor de vechime în muncă, suplimentul postului și cel corespunzător treptei de salarizare, că prin G 92/2004 s-a dispus suspendarea aplicării acestui text, iar prin G 2/2006 s-a prevăzut continuarea suspendării aplicării dispozițiilor lit. (c )și (d) ale art. 29 mai sus menționa. Deși prin Legea nr. 251/2006 s-a prevăzut clar că art. 29 intră în vigoare la 1.01.2007, respectivele sporuri nu au fost acordate. S-a arătat că cele 2 suplimente constituie un drept de remunerare a muncii, care nu poate fi restrâns în mod abuziv; s-a arătat că aceste norme de suspendare contravin dispozițiilor art. 41 și 53 din Constituție, fiind drepturi acordate prin lege, suspendarea acestora neputând să conducă la însuși pierderea dreptului. De asemenea, s-a susținut că au fost încălcate și prevederile art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale. În drept, s-au invocat dispozițiile art.31 din Legea nr.188/1999, Legea nr. 53/2003, Legea nr. 54/2003, Legea nr.251/2006, OG6/2007, prevederile constituționale și ale Protocolului adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor și a Libertăților Fundamentale.
Prin sentința civilă nr. 248/CA din 23 iunie 2009, tribunalul a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul - cel M al din Administrația Publică Locală
A reținut instanța de fond că temeiul acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost indicat de reclamant ca fiind art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform cărora "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
S-a reținut totodată, că în perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31,(fost art. 29 din Legea nr. 188/1999) - text introdus prin Legea nr. 161/2003 este necesară existența unor dispoziții date pentru a fi posibilă cuantificarea suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici.
S-a reținut că în lipsa acestor dispoziții, nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
S-a mai arătat în acest context că, o eventuală cuantificare de către instanță în raport de diverse criterii vine în contradicție cu dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, prin care s-a statuat că instanțele judecătorești nu au competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport cu dispozițiile menționate mai sus, tribunalul a apreciat că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente și în consecință, a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Sindicatul "- cel M" al din Administrația Publică Locală N, în numele și pentru reclamanții, -, - și care au calitatea de membri ai sindicatului.
S-a susținut că hotărârea recurată este dată cu încălcarea legii, întrucât cele două sporuri salariale solicitate prin acțiune sunt prevăzute de art. 31 al. (1) lit. (c) și (d) din Legea 188/1999, iar împrejurarea că nu este stabilit prin lege cuantumul acestor sporuri nu poate determina respingerea acțiunii promovate de reclamanți.
În opinia recurenților reclamanți, sporurile solicitate pot fi stabilite prin asimilare cu procentul de 25 % care se acordă personalului din cadrul cabinetului demnitarului potrivit nr.OG 32/1998 și personalului desemnat să efectueze controlul financiar preventiv propriu, în baza nr.OG 119/1999.
De asemenea, recurenții - reclamanți au făcut referire la principiul aplicării unitare a legii, arătând că alte instanțe de judecată din țară au admis cererile promovate de funcționarii publici, obligând pârâții la plata sporurilor solicitate, în procent de 25 % din salariul de bază.
Se susține, totodată, că instituția pârâtă dispune de fonduri proprii din care poate să asigure sumele necesare pentru acordarea acestor drepturi salariale, fără a fi necesară alocarea sumelor de la bugetul de stat.
Au apreciat recurenții-reclamanți că în mod nejustificat instanța de fond a ținut cont de părerea Consiliului Superior al Magistraturii, întrucât doar Înalta Curte de Casație și Justiție poate emite decizii cu caracter de îndrumare și care trebuie avute în vedere de instanțele de judecată.
Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului și pe fond, admiterea acțiunii.
Analizând sentința recurată, sub aspectul criticilor formulate și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a avut în vedere faptul că sporurile solicitate prin acțiune sunt prevăzute de art. 31 al. (1) lit. (c) și (d) din Legea 188/1999, dar a constatat că nu există dispoziții legale care să permită cuantificarea acestor sporuri, iar atribuția de a stabili cuantumul acestor drepturi salariale aparține în mod exclusiv puterii legiuitoare sau celei executive, dar nu instanțelor de judecată.
Nu este posibilă stabilirea cuantumului celor două sporuri prin asimilare cu sporurile prevăzute de alte acte normative, pentru alte categorii de funcționari, așa cum solicită recurenții - reclamanți, întrucât dacă s-ar proceda în această manieră s-ar încălca dispozițiile deciziilor Curții Constituționale nr. 810, 819, 820 din 2008, prin care s-a stabilit că instanțele judecătorești nu au competența de înlocui (sau completa) acte normative cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Deciziile Curții Constituționale sunt definitive și obligatorii, potrivit art. 31 al. (1) din Legea 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Ca urmare, instanțele de judecată nu au competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care - în prezent - nu este posibil de exercitare efectivă (cum corect a reținut instanța de fond).
În ce privește cel de-al doilea aspect invocat de recurenți, legat de principiul aplicării unitare a legii, împrejurarea că, în cauze similare, funcționarilor publici din cadrul altor instituții publice le-a fost recunoscut dreptul la acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, de către alte instanțe, nu reprezintă un argument de natură a afecta situația de fapt și a influența dispozițiile aplicabile, în condițiile în care în sistemul judiciar român practica instanțelor nu constituie izvor de drept.
Rolul de regulator al divergențelor de jurisprudență revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar existența unei jurisprudențe diferite la nivelul instanțelor de judecată este consecința inerentă a unui sistem de drept bazat pe un ansamblu de instanțe de recurs.
De altfel, la data de 21 septembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând recursul în interesul legii declarat cu privire la aceste sporuri a hotărât că aceste sporuri nu pot fi acordate.
În ce privește faptul că ordonatorul de credite ar dispune de fondurile necesare pentru plata sporurilor solicitate prin acțiune, curtea constată că acesta nu poate fi un argument pentru admiterea cererii reclamanților. Potrivit art. 14 al. (3) din nr.OUG 45/2003 privind finanțele publice locale, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nu poate fi angajată și efectuată, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".
Susținerile recurenților-reclamanți referitoare la faptul că instanța de fond ar fi reținut în motivarea soluției "părerea Consiliului Superior al Magistraturii" sunt eronate, neexistând în hotărârea instanței de fond o astfel de mențiune. Sentința recurată face referire la deciziile Curții Constituționale - ce au relevanță în speță și sunt obligatorii, potrivit art. 31 al. (1) din legea 47/1992.
Față de considerentele expuse, curtea constată criticile recurenților ca neîntemeiate și, ca urmare, în temeiul art. 312 al. (1) Cod procedură civilă, recursul de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant SINDICATUL C M AL DIN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ N în numele și pentru membrii de sindicat din cadrul Primăriei, cu sediul în P N, str. - cel M nr. 8, județul N, împotriva sentinței civile nr.248/CA din 23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă COMUNA - prin primar, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier șef secție,
Red.
Red.r
Tehnored., Ex.4
Președinte:Loredana AlbescuJudecători:Loredana Albescu, Maria Violeta Chiriac, Vasilică
