Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 999/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 999
Ședința publică de la 05 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Morina Napa
JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan
Grefier - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenții-reclamanți, și, împotriva sentinței civile nr. 98/CA din 05 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru toți recurenții-reclamanți, avocat, lipsă fiind reprezentantul intimatei-pârâte Primăria comunei prin PRIMAR.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care avocat depune la dosar în susținerea recursului, copia sentinței civile nr.225 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- și copia sentinței civile nr.226 din 20 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, având cuvântul, susține că reclamanții din prezenta cauză au solicitat la instanța de fond, în contradictoriu cu Primăria comunei, județul N, ca aceasta din urmă să fie obligată la acordarea de drepturi salariale ce constau în suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% începând cu data de 01.01.2004, drepturi acordate în baza art.31 din Legea nr.188/1999.
În continuare, susține că aceste drepturi au fost suspendate prin nr.OUG92/2004, ulterior, prin art.29 din Legea nr.251/2006 aceste drepturi au fost reactivate, urmând să fie acordate începând cu data de 01.01.2007. Având în vedere că aceste drepturi nu au fost acordate, reclamanții au formulat prezenta acțiune.
Apărătorul reclamanților consideră că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, invocând următoarele aspecte:
1. Un prim aspect îl reprezintă faptul că aceste două drepturi nu necesită stabilirea
unor modalități speciale de calcul, având în vedere faptul că aceste suplimente ca și celelalte sporuri se raportează la salariul de bază, iar calculul prin care se determină aceste procente de 25% din salariul de bază este un simplu calcul matematic.
2. Un al doilea aspect rezidă și din faptul că prin neacordarea acestor suplimente
pentru simplul motiv că acestea nu sunt calculate în mod distinct, instanța de fond nu a făcut decât să mențină în mod abuziv restrângerea unui drept. Examinând prevederile art.44 din OUG92/2004 prin care a fost suspendată plata drepturilor bănești, se poate constata că legiferarea s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale, ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă. Consideră că potrivit acestor texte constituționale un drept derivat dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat. Având în vedere faptul că OUG92/2004 nu anulează dreptul, ci doar suspendă obligația de executare a autorității publice, odată ce această suspendare încetează, reclamanții în calitate de funcționari publici redobândesc dreptul de a fi executată obligația legală instituită prin art.31 al.1 lit. c și d din Legea nr.188/1999.
3. Un al treilea aspect care vine să confirme netemeinicia sentinței recurate, în ceea ce privește respingerea unor drepturi conferite prin lege, vizează și dispozițiile art.38 și 39 al.1 lit.d din Legea nr.53/2003 texte de lege care prevăd în mod imperativ că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Având în vedere că recurenții - reclamanți sunt funcționari publici, că cele două drepturi salariale sunt consfințite de art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999 și că până în prezent aceste drepturi nu au fost acordate, apărătorul reclamanților solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii recurate, iar pe fond, admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la acordarea de drepturi salariale ce constau în suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25%, actualizate în raport de rata inflației.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 98/CA/ 5 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâta primăria comunei prin primar, acțiunea având ca obiect acordarea drpeturilor salalriale ce constau în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % fiecare din salariul de bază, începând cu data de 1.01.2004, actualizate în raport de rata inflației.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Primărie: c. In această calitate, reclamanții au solicitat în prezenta cauză obligarea pârâtului la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%.
Tribunalul constatat că temeiul acordării suplimentului postului și i suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost indicat de reclamanți ca fiind art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform cărora "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de bază:b) sporul pentru vechime în muncă; c)suplimentul postului; d)suplimentul corespunzător treptei de salarizare". Reține totodată, că în perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/ 2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006. In aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art. 29 din Legea nr. 188/1999) - text introdus prin Legea nr. 161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri. Tribunalul a observat însă că acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent,astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revinefie legiuitorului,în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege,fie Guvernului,în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999. Trebuie semnalat în acest context că, prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008,Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000 "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".Or, în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii,reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008,astfel că instanțele judecătoreștinu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.În raport cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus, instanța apreciază că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente. Față de cele de mai sus va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, recursul fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru conform dispozițiilor art. 15 lit. a din Legea nr. 146/1997.
În motivarea recursului reclamanții au arătat că acordarea sporurilor nu necesită stabilirea unor modalități speciale de calcul, aceste sporuri raportându-se la salariul de bază, prin neacordarea acestora fiind menținută în mod abuziv restrângerea unui drept, contrar echității impuse de o societate democratică, iar dispozițiile OUG92/2004, de suspendare a plății acestor drepturi, reprezentând o încălcare a dispozițiilor constituționale.
Intimata-pârâtă, legal citată, nu a fost reprezentată în fața instanței și nu formulat cereri în cauză.
Examinând reursul formulat pentru motivele arătate, având în vedere dispozițiile art. 304, 304 Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Drepturile salariale ale funcționarilor publici sunt cele prevăzute de art. 31 al. 1 din Legea nr. 188/1999 republicată (art. 29 alin. 1 anterior republicării) și de celelalte acte normative date în aplicarea acestei legi, funcționarii publici având un statut legal și nu unul contractual. În consecință, dispozițiile menționate le sunt obligatorii și numai acolo unde acestea sunt lacunare pot fi completate cu cele de drept comun, precum Codul Muncii.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 31 al. 3 din Legea nr. 188/1999 salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii pentru stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici. În lipsa acestei legi, au fost adoptate legi speciale anuale care reglementează sistemul de salarizare a funcționarilor publici.
În perioada 2004 - 2006 reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005 s-a realizat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.92/2004 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.76/2005, iar pentru anul 2006 prin Ordonanța Guvernului nr.2/2006 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.417/2006.
În ceea ce privește anul 2007 și 2008, sistemul de salarizare al funcționarilor publici a fost legiferat de: Ordonanța Guvernului nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de Ordonanța Guvernului nr.9/2008 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr.232/2007 și pentru acordarea unor creșteri salariale pentru funcționarii publici în anul 2008.
Aceste acte normative au reglementat sistemul de salarizare a funcționarilor publici fără a cuprinde prevederi referitoare la cele două elemente prevăzute de legea generală - art. 31 al. 1 lit. c, d din Legea nr. 188/1999, republicată, respectiv suplimentul postului și cel al treptei de salarizare.
Pe de altă parte, instanța constată că aceste sporuri nu sunt reglementate de legiuitor, decât la nivel de principiu, fără a cuprinde elemente de concretizare, criterii de determinare a cuantumului, a modalității de calculare și categoriilor cărora le sunt recunoscute. Reprezentând o componentă a exercițiului puterii legiuitoare, instanța nu poate substitui realizarea acestuia, decât cu acceptarea consecinței de înfrângere a principiului constituțional al separației puterilor în stat, prevăzut de art. 1 al. 4 din Constituția României.
Referitor la susținerea recurenților cu privire la modul de calcul al sporurilor solicitate instanța constată că aceștia au plecat de la premiza reglementării procentelor corespunzătoare celor două sporuri, procente a căror aplicare urmează a se realiza potrivit regulilor matematice prin raportarea la salariul de bază, deși tocmai această inexistență a reglementării reprezintă, în esență, motivul respingerii acțiunii. Nici referirea la modul de adoptare a OUG92/2004 și la obiectul de reglementare al acesteia nu este de natură să conducă la concluzia că instanțele judecătorești au posibilitatea substituirii puterii legislative prin recunoașterea și stabilirea celor două sporuri.
Relevanță în cauză prezintă și împrejurarea că prin decizia nr. 20/21 septembrie 2009 pronunțată în interesul aplicării legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe calea judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți, și, toți cu domiciliul în comuna, județul N, împotriva sentinței civile nr. 98/CA din 05 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - pârâtă PRIMĂRIA COMUNEI
prin PRIMAR, cu sediul în comuna, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05 2009.
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
.
GREFIER,
Red.
Red.
13 ex. 30 nov. 2009
Președinte:Morina NapaJudecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Lăcrămioara Moglan