Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1062/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 1062/R-CONT
Ședința publică din 28 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
: - - - - JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
: - - - JUDECĂTOR 3: Corina
: - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, în numele și pentru DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.97/CA din 09 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-, intimată-reclamantă fiind NAȚIONALĂ A SINDICATELOR "SED " FILIALA, cu sediul ales la ȘI ASOCIAȚII, în Pitești,-,.4, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru intimata-reclamantă, lipsă fiind recurentul-pârât.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatei-reclamante arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra sa.
Apărătorul intimatei-reclamante, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică pentru motivele invocate în întâmpinarea aflată la dosar și susținută oral în ședință. Arată că, recursul este declarat de o persoană fără calitate procesuală, întrucât nu a avut calitate de parte în această cauză. Mai precizează faptul că, recursul este nul pentru că nu este semnat de persoana care reprezintă în mod legal Ministerul Finanțelor Publice.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 24 octombrie 2008, reclamanta Națională a Sindicatelor "SED " - Filiala A, în numele salariaților Direcției Generale a Finanțelor Publice Aac hemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A pentru a fi obligată să plătească salariaților săi suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, fiecare în procent de 25%, sume ce se impun a fi actualizate cu indicele de inflație.
În motivare s-a arătat că salariații A sunt funcționari publici și beneficiază de drepturile ce le-au fost recunoscute prin Legea nr.188/1999, inclusiv cele la care se referă art.31 alin.1 lit.c și d, drepturi ce nu le-au fost achitate, nesocotindu-se astfel dispozițiile constituționale și cele din Codul muncii.
Prin sentința civilă nr.97/CA/2009, Tribunalul Argeșa admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamanților, funcție de data angajării și pentru perioada 1 ianuarie 2004-9 februarie 2009, sumele ce reprezintă suplimentul postului în procent de 25% și suplimentul corespunzător treptei de salarizare de 25%, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, precum și 13.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul pârâtei, beneficiază de drepturile salariale recunoscute de lege, iar tranzacțiile cu privire la acestea sunt lovite de nulitate.
În ceea ce privește suspendarea dreptului pe o anumită perioadă de timp, aceasta nu are efectul încetării existenței dreptului și în prezent oricum suspendarea nu mai subzistă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru Direcția Finanțelor Publice A, invocând dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, pentru motive încadrabile în aceste dispoziții legale și în art.3041din același act normativ, în dezvoltarea cărora a susținut, în esență, următoarele:
- în cazul funcționarilor publici ce se află într-un raport de serviciu și practic în prezența unui contract de drept public, nu este posibilă negocierea individuală a sporurilor salariale atunci când nici un act normativ nu prevede un procent corespunzător drepturilor pretinse cu acest titlu. Solicitând instanței să reglementeze o omisiune legislativă se pretinde practic transformarea puterii judecătorești într-un legislator pozitiv, ceea ce nu poate fi acceptat. Se poate ajunge ca instanța să nu aibă nicio justificare în alege un spor în cuantum de 25% și nu unul de 75% sau 10% din salariul de bază, observându-se și că pentru suplimentul corespunzător treptei de salarizare diferențierea între trepte se face de câte un procent de 5%.
- așa cum rezultă și din OG nr.6/2007, prin acest act normativ și de altfel în raport de întregul cadrul legislativ ce vizează salarizarea funcționarilor publici, drepturile acestora sunt reglementate de legile speciale de salarizare, până la intrarea în vigoare a sistemului unitar de salarizare;
- din perspectiva art.1 al Protocolului nr.1 pentru ca o creanță să fie considerată bun se impune ca ea să fi fost constatată sau stabilită anterior printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat pe când, în cauză, dreptul de creanță pretins de reclamanții-intimați nu este reglementat sub aspectul întinderii sale nici prin lege și nici printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Examinând criticile formulate se constată că ele sunt fondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
Acțiunea formulată de reclamanți a avut drept cauză juridică drepturile reglementate de dispozițiile art.31 lit.c și d din Legea nr.188/1999. Potrivit acestor prevederi legale, de principiu salariul funcționarilor publici este compus și din suplimentul postului și din suplimentul treptei de salarizare, însă, nici Legea nr.188/1999 și nici actele normative de salarizare, inclusiv OG nr.6/2007, nu au stabilit care este cuantumul acestor sporuri.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr.820/2008, potrivit căreia "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Așadar, instanța de judecată nu are competența de a se substitui legiuitorului sau executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, drept care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport de prevederile art.72 din Legea nr.188/1999 trebuie reținut, așa cum de altfel susține și recurenta, că stabilirea cuantumului suplimentelor pretinse de reclamanți nu poate fi făcută nici cu ocazia încheierii contractelor colective de muncă. Potrivit acestui text de lege "(1) Autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau cu reprezentanții funcționarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la: a) constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă; b) sănătatea și securitatea în muncă; c) programul zilnic de lucru; d) perfecționarea profesională; e) alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale."
Cum textul enumeră în mod limitativ aspectele ce pot face obiect al acordului colectiv de muncă, aspecte printre care nu se află și elemente ce țin de salarizarea funcționarilor publici - una din justificări putând fi sursa de finanțare - se apreciază că nu numai instanța, dar nici angajatorul, acesta singur sau împreună cu sindicatul, nu pot determina întinderea fiecăruia din cele două suplimente pretinse.
Dreptul la cele două suplimente nu poate fi apreciat ca un "bun" în sensul art.1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, nici în sens strict, nici în sens larg, întrucât în absența prevederilor legale de stabilire a cuantumului suplimentelor sau a criteriilor de cuantificare a acestora "bunul" nu este definit și deci nu poate naște legitimă de a-l obține.
În concluzie, chiar dacă sub aspect formal dreptul reclamanților are un suport legal, el nu are însă un conținut determinat sau determinabil, fie prin legea însăși, fie prin acte normative de aplicare a acestora, iar instanța de judecată nu poate face o asemenea cuantificare decât depășindu-și limitele constituționale și încălcându-le astfel pe cele ale puterii legislative sau executive.
Pentru toate aceste considerente, se apreciază că recursul este fondat și în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă, urmează să fie admis și modificată sentința în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, în numele și pentru DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr.97/CA/9 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, în dosarul nr-, intimată-reclamantă fiind NAȚIONALĂ A SINDICATELOR "SED " FILIALA, cu sediul ales la ȘI ASOCIAȚII, în Pitești,-,.4, județul
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red./19.11.2009
GM/EM/6 ex.
Jud.fond:
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Ingrid Emina Giosanu, Corina
