Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 1263/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - litigiu funcționarii publici -

R O ÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1263

Ședința publică din 18 iunie 2009

PREȘEDINTE: Galan Marius

JUDECĂTOR 2: Artene Doina

JUDECĂTOR 3: Sas Remus

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual () din cadrul - Biroul Teritorial din S, cu sediul în municipiul S, dul 1 - 2. nr. 19, județul S, împotriva sentinței nr. 3267 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția Comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative - reprezentat prin Direcția Generală Juridică - B, cu sediul în B, nr. 1, sector 1, Inspectoratul Județean de Poliție al județului, cu sediul în S, dul 1 - 2. nr. 19.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic pentru pârâtul intimat Ministerul Administrației și Internelor B - prin Direcția Juridică, lipsă fiind recurentul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual () și pârâtul intimat Inspectoratul de Poliție Județean

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care, grefierul de ședință învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus răspuns la întâmpinare de către recurent în care se face referire la situația că toți polițiștii lucrează în ture, invocându-se art. 4 norma 12 "B" din Ordinul MAI nr. 440/2003, din care un exemplar s-a înmânat reprezentantului părții prezente.

Consilier juridic pentru pârâtul intimat Ministerul Administrației și Internelor B - prin Direcția Juridică, întrebat fiind precizează că nu mai are alte probe de administrat.

Instanța verifică actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul.

Consilier juridic pentru pârâtul Ministerul Administrației și Internelor B - prin Direcția Juridică, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada că polițiștii din tabelul anexat la cererea de chemare de judecată s-ar încadra în vreuna din situațiile prevăzute de Norma nr. 12 "B".

Întrebat fiind, răspunde că punct de comandă reprezintă dispecerate, în care se lucrează în ture.

În conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal sub nr- la data de 20.06.2008 reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual ( ) din cadrul - Biroul Teritorial din cadrul S - reprezentant prin vicepreședinte, au solicitat în contradictoriu cu pârâții B și S obligarea acestora în solidar la plata către fiecare membru

(conform tabelelor anexate) - Biroul Teritorial din cadrul, a drepturilor bănești cuvenite și neachitate, reprezentând echivalentul bănesc neimpozabil a normei de hrană nr. 12 B, conform nr.HG 65/2003, de la data de 23 ianuarie 2003 și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, obligarea pârâților la calcularea și restituirea acestor sume, actualizate la data efectuării plății, prin aplicarea coeficientului de inflație și a dobânzii legale la sumele datorate, de la data nașterii dreptului și până la data introducerii acțiunii, obligarea pârâților să efectueze retroactiv mențiunile corespunzătoare în evidențele privind salarizarea reclamanților și cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii au arătat reclamanții că sunt angajați ai, în temeiul unor raporturi de muncă atipice, potrivit dispozițiilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.

S-a mai arătat că norma nr.12 B reprezentând supliment pentru eforturi deosebite sau situații speciale, se acordă " gratuit" și personalului căruia i se aplică Statul Polițistului, care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura, iar potrivit art.5 lit.b) și art. 12 alin.2 din Legea nr. 218/2002, Inspectoratele Județene de Poliție sunt unități teritoriale în subordinea R, și, ca atare, reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de această normă.

S-a mai precizat de către reclamanți că de la intrarea în vigoare a nr.HG 65/2003 și a nr. 440/2003, nici un polițist din cadrul S nu a beneficiat de acest supliment de alocație de hrană ( 12 B ) sau de contravaloarea acestuia. Prin urmare acest drept prevăzut în favoarea lor a avut caracterul unei obligații lipsite de conținut, redusă la nudum jus de aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute de lege să se bucure efectiv de ele.

Au precizat reclamanții că Ordinul nr. 440/05 mai 2003 avut un caracter secret și că au luat cunoștință de prevederile acestuia abia la începutul anului 2007 după declasificarea acestui ordin, la cererea expresă a Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, iar neștiind care a fost modalitatea de aplicare a nr.HG 65/2003, întrucât Ordinul ministrului a avut un caracter secret, nu au avut posibilitatea introducerii unei cereri de chemare în judecată privitoare la acest drept și deci nu se poate invoca de pârâți prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 23 ianuarie 2003 - 20 iunie 2005.

În drept și-au întemeiat acțiunea reclamanții pe dispozițiile art.91 ind.1 din Legea nr. 188/1999, art.51 din Constituția României, art.28 din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, art.2 pct.1, lit.b) ind.1, art.109 alin.1 și art.112 cod procedură civilă, art. 53 din Constituția României, Legea nr. 360/2002 cu modificările și completările ulterioare, nr.OG 38/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, nr.HG 65/2003 și art. 93 din Legea nr. 188/1999 coroborat cu prevederile art.285 din Legea nr. 53/2003.

Au depus la dosar reclamanții în dovedirea celor susținute, înscrisuri, practică judiciară și Ordinul nr. 440/05.05.2003.

Pârâta - prin Direcția Generală Juridică a depus la dosar în temeiul art. 118 cod procedură civilă - întâmpinare, prin care a invocat excepțiile prescripției dreptului la acțiune pentru perioada cuprinsă între 23.01.2003 și momentul anterior cu trei ani datei introducerii acțiunii precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, în susținerea pretențiilor formulate prin acțiune sunt invocate prevederile nr.HG 65/2003 privind stabilirea drepturilor de hrană, în timp de, ale personalului aparținând structurile Ministerului Internelor și Reformei Administrative, cu modificările și completările ulterioare. Normele de hrană zilnice, plafoanele calorice și categoriile de personal pentru care se acordă sunt prevăzute în anexa hotărârii nr. 65/2003. Potrivit prevederilor art.4 din nr.HG 65/2003, cu modificările și completările ulterioare, " normele de aplicare a prezentei hotărâri, precum și structura normelor de hrană se stabilesc prin ordin al ministrului administrației și internelor ".

Art.24 al acestui ordin nr. 440 arată cu claritate că: " alocarea ( scoaterea) la ( de la ) hrană a personalului Ministrului Internelor și Reformei Administrative care beneficiază de norme de hrană se face în toate situațiile, nominal, prin ordin de zi pe unitate/ dispoziția zilnică a șefului unității".

Drepturile pretinse sunt reglementate de prevederile nr.HG 65/2003 privind stabilirea drepturilor de hrană, în timp de, ale personalului aparținând structurilor Ministerului Internelor și Reformei Administrative, cu modificările și completările ulterioare.

Cu privire la Norma nr.12 B s-a arătat de pârâtă că aceasta este un supliment care se acordă pentru eforturile deosebite sau în situații speciale mai multor categorii de personal, printre care și polițiștii care încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura Inspectoratului General al Poliției Române.

S-a mai arătat că nu există temei legal care să permită instanței obligarea pârâtei la achitarea dobânzii legale la sumele de bani solicitate prin acțiune, pe lângă achitarea acestora în sumă actualizată cu rata inflației.

Pârâta a precizat că nu se pot acorda două modalități de acoperire integrală a prejudiciului ( actualizare cu indicele de inflație și dobânda legală), deoarece o asemenea soluție ar determina o îmbogățire fără just temei.

Prin sentința nr.3267 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal, s-au respins excepțiile invocate și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți, reținând în motivare următoarele:

Pe fondul cauzei prima instanță a reținut că în susținerea pretențiilor formulate pe calea prezentei acțiuni sunt invocate prevederile nr.HG 65/2003 privind stabilirea drepturilor de hrană, în timp de, ale personalului aparținând structurilor Ministerului Internelor și Reformei Administrative, cu modificările și completările ulterioare.

În baza și executarea dispozițiilor acestui act normativ, ministrul internelor și reformei administrative a emis Ordinul nr. 440/2003 privind hrănirea efectivelor Ministerului Administrației și Internelor în timp de, cu modificările și completări le ulterioare, prin care a fost reglementată procedura de alocare/scoatere a personalului instituției căruia i se aplică Statutul polițistului la/de la drepturile instituite de nr.HG 65/2003.

Art. 24 al acestui ordin arată cu claritate că "alocarea (scoaterea) la (de la) drepturi de hrană a personalului Ministerului Administrației și Internelor care beneficiază de norme de hrană se face în toate situațiile, nominal, prin ordin de zi pe unitate/ dispoziția zilnică a sefului unității".

Norma nr. 12 "B", solicitată de reclamanți prin prezenta acțiune, este un supliment care se acordă pentru eforturi deosebite sau în situații speciale personalului căruia i se aplică Statutul polițistului, aflat în una din situațiile următoare, prevăzute expres în tabelul nr. 1 din Ordinul nr. 440/2003, cu modificările și completările ulterioare:

1. care se deplasează în bazinele producătoare de cartofi pentru aprovizionarea unităților cu cantități le necesare pentru iarnă;

2. polițiștilor din structurile aparținând Poliției de Frontieră Române, aflate în zona de frontieră, stabilită potrivit legii, și celor care de servesc punctele de trecere a frontierei de stat, cu excepția polițiștilor de frontieră din unitățile de învățământ aflate în această zonă;.

3. personalului care face parte din asociațiile sportive;

4. încadrează poligoanele de tragere cu activitate permanentă;

5. încadrează unitățile și subunitățile de poliție din structura Inspectoratului

General al Politiei Române;

6. execută dresajul sau îngrijirea cailor ori câinilor de serviciu;

7. participă la ceremoniale și onoruri polițienești sau militare;

8. participă la parade militare sau manifestări ocazionate de aniversările unor serbări naționale (evenimente istorice) sau la aplicații în România împreună cu efective din țările membre și partenere;

9. se deplasează peste hotare cu unități (subunități) constituite, la aplicații, trageri, tabere de instrucție, misiuni internaționale (de menținere a, parteneriat pentru etc.) pe toată durata activității respective;

10. participă la înlăturarea efectelor unor calamități naturale (cutremure, incendii etc.);

11. se acordă gratuit, personalului căruia i se aplică Statutul polițistului, elevilor și studenților instituțiilor de învățământ de formare a agenților și ofițerilor zilele festive, ori de câte ori se depune jurământul, în ziua armelor precum și absolvenților instituțiilor de învățământ în ziua acordării gradului profesional.

Reclamanții pot beneficia de dreptul pretins numai dacă se află într-una dintre aceste situații.

Însă, în mod greșit, reclamanții apreciază că se află în situația prevăzută de pct. 8 din tabelul nr. 1 din nr. 440/2003, deoarece aceștia nu sunt încadrați într-o unitate din structura Inspectoratului General al Politiei Române. S se află într-un raport de subordonare ierarhică față de Inspectoratul General al Poliției Române, însă nu face parte din structura, conform dispozițiilor art. 5, lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.

De asemenea, pentru a beneficia de acest drept salarial, nu este de ajuns să fie îndeplinită condiția menționată anterior, ci reclamanții trebuie să facă dovada situației speciale sau a eforturilor deosebite depuse, care să justifice acordarea normei de hrană.

Față de excepțiile invocate, instanța a apreciat că sunt neîntemeiate.

Excepția tardivității dreptului la acțiune pentru perioada 23.01.2003 - 23.06.2005 este neîntemeiată dat fiind faptul că Ordinul nr. 440/2003 emis în baza și executarea dispozițiilor HG nr. 65/2003 a fost declasificat conform Notei de Raport a Direcției Generale de Informații și Protecție Internă nr. S/ -/15.04.2005 emisă în temeiul art. 20 alin.1 lit. b) și alin.2. Iar cât privește lipsa calității procesuale pasive a pârâtului MIRA, nici această excepție nu este întemeiată având în vedere calitatea de ordonator principal de credite al acestuia.

Împotriva sentinței a declarat recurs Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (C), arătând pe de o parte că instanța trebuia să analizeze dacă reclamanții pot fi încadrați "la alte categorii de personal", așa cum se arată în capitolul 1 pct. 2 din nota ce precede tabelul Nr. 1 din Norma 12B, iar pe de altă parte că toți polițiștii lucrează în ture sau schimburi așa încât se încadrează la poziția a doua din Anexa la Ordinul nr. 440 din 5 mai 2003.

Recursul este neîntemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Munca în ture, departe de a fi sinonimă cu munca în schimburi, necesară în acele instituții, întreprinderi în care anumite activități nu suportă o întrerupere totală are efecte nocive asupra sănătății celui care o prestează, alternarea perioadelor de muncă la interval de câteva zile suprasolicitând ritmul biologic și favorizând apariția bolilor cronice.

Dar pentru a vorbi de muncă în ture, este necesar ca această formă de organizare a timpului de lucru să aibă un caracter de durată, organizat, de genul 12 ore lucrate, 24 ore libere, 16 ore lucrate, 32 ore libere. Din acest motiv trebuie evitată confuzia dintre munca în ture și așa numitele gărzi sau plantoane specifice spitalului și armatei ori poliției, aceasta având un regim anume stabilit prin regulamente și ordine interne și în final remunerate distinct și corespunzător.

Caracterul mai dificil al acestui mod de organizare a timpului de muncă a făcut ca persoanelor care lucrează în acest fel de program să le fie acordate anumite drepturi sau facilități, care, în ce privește pe polițiști constă, printre altele, în acordarea unui supliment de hrană care să compenseze sau să diminueze efecte nocive ale acestui program.

Așa fiind, susținerea apărătorului recurenților potrivit căreia este de notorietate că toți polițiștii desfășoară munca în ture vădește superficialitate și în nici un caz nu deplasează sarcina probei către intimați, aceștia recunoscând că, dat fiind numărul mare al intimaților, există posibilitatea ca unii dintre ei să lucreze în ture.

Cum însă "idem est non esse non probari"și cum faptul pretins nu este notoriu în sensul teoriei probelor în procesul civil, Curtea constată că recurenții nu au făcut dovada încadrării lor în vreuna dintre categoriile prevăzute de Anexa la ordinul nr. 440/ din 5 mai 2003, pentru a beneficia de suplimentul de hrană din norma nr. 12B.

În consecință, constatând legală și temeinică soluția primei instanței,Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, cu completarea motivării în sensul celor arătate anterior.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECI DE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual () din cadrul - Biroul Teritorial din S, cu sediul în municipiul S, dul 1 - 2. nr. 19, județul S, împotriva sentinței nr. 3267 din 13 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția Comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative - reprezentat prin Direcția Generală Juridică - B, cu sediul în B, nr. 1, sector 1, Inspectoratul Județean de Poliție al județului, cu sediul în S, dul 1 - 2. nr. 19.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.- -

Jud.fond:

Tehnoredact.

2 ex. /30.06.2009

Președinte:Galan Marius
Judecători:Galan Marius, Artene Doina, Sas Remus

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 1263/2009. Curtea de Apel Suceava