Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1323/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1323
Ședința publică din 8 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTORI: Floarea Tămaș, Mirela Budiu Eleonora Gheța
- - - Președintele secției
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul formulat de către pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ M, precum și recursul formulat de către reclamanții, -, B, -G, C, (prin, (prin, G, -, (prin, -, M, -, -, -, -, -, T, - și, împotriva Sentinței civile nr. 4238 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999).
La apelul nominal, la prima și a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, recursul pârâtei este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, iar recursul reclamanților este legal timbrat cu 20 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Se mai menționează că la data de 6 aprilie 2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinare la recursul pârâtei, din partea reclamanților.
La aceeași dată, 6 aprilie 2009, s-a înregistrat la dosar întâmpinare la recursul reclamanților, din partea pârâtei.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 137 și art. 306 alin. 2.pr.civ. invocă excepția prematurității demersului introductiv de instanță promovat de reclamanți și reține recursul în pronunțare, prin prisma acestui incident procedural.
CURTEA:
Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4238, pronunțată la data de 28.11.2008, în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, a fost admisă în parte acțiunea reclamanților, -, B, -G, C, (prin, (prin, G, -, (prin, -, M, -, -, -, -, -, T, - și, împotriva pârâtei AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ M, fiind aceasta obligată să le recunoască dreptul la plata drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare începând cu data de 1.01.2004-28.11.2008, fiind respinse celelalte capete de cerere.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 29 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, funcționarii publici au dreptul la salariu care se compune din salariu de bază, sporuri și indemnizații.
Art.30 din aceeași lege - publicată în forma inițială - arată că sistemul de salarizare a funcționarilor publici se stabilește prin lege, urmând a se avea în vedere următoarele:
a) necesitatea de a restrânge costurile administrației publice, în condițiile în care functionarii publici competenți trebuie motivati și recompensati în mod corespunzător;
b) crearea unei ierarhii a sistemului de salarizare pe categorii, grade, clase și trepte, bazate pe evaluarea postului;
c) stabilirea unui raport just între partea fixa și partea variabila a salariului, care să țină seama de activitatea depusă și de importanța ei.
Prin Legea nr. 161/2003, art.30 din Legea nr. 188/1999 a fost abrogat, iar art.29 din aceeași lege, a primit un nou conținut, în sensul că "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul gradului.
Același text de lege, reiterează în alin. 3 că " Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".
O astfel de lege nu s-a mai adoptat și, de aceea, prin nr.OUG 92/2004, s-a suspendat aplicarea art. 29 din Legea nr. 188/1999, reglementându-se, totodată, drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005.
Această ordonanță a fost aprobată cu modificări și completări, prin Legea 76/2005.
Raportat la întreaga evoluție legislativă privind salarizarea funcționarilor publici din momentul adoptării Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici și până în prezent, se pot trage următoarele concluzii:
Suspendarea dispozițiilor referitoare la un drept salarial cuprinse într-o lege nu se putea realiza, în mod procedural, decât printr-un act normativ de egal, motiv pentru care acțiunea a fost admisă în parte, conform dispozitivului, reținându-se și că nu este posibilă cuantificarea, de către instanța, a celor două sporuri solicitate, în lipsa unor dispoziții legale exprese.
De asemenea, pentru aceleași considerente, s-a apreciat și că aceste drepturi nu pot fi acordate și pe viitor.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs pârâta AJOFM M, susținând în esență că soluția adoptată este nelegală, raportat la prevederile de suspendare a acordării celor două sporuri în perioada 2004-2006, precum și la faptul că Legea nr. 188/1999 și actele normative ulterioare nu reglementează modalitatea de acordare a drepturilor ce fac obiectul cererii.
Ca atare, în aceste condiții și față de prev. Legii nr. 500/2002, este fără temei legal solicitarea de acordare a celor două sporuri.
Prin recursul declarat împotriva aceleiași sentințe de către reclamanții, s-a solicitat modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu consecința obligării pârâtei la plata celor două suplimente, în cuantum de câte 25%.
În dezvoltarea argumentelor aduse, se arată că nu s-a solicitat instanței obligarea angajatorului la acordarea unor drepturi/suplimente neprevăzute, eventual viitoare, ci obligarea la plata unor drepturi salariale stabilite/acordate de o normă în vigoare la data formulării cererii introductive. Instanța nu are competența de a anula ori a refuza aplicarea unor acte normative ori a unei legi, considerând că nu pot fi aplicate deoarece ar urma să se găsească, în viitor o altă soluție legislativă adecvată. În cauză, instanța s-a substituit legiuitorului în sensul neacordării unor drepturi prevăzute de lege, lege a cărei existență, valabilitate și aplicabilitate este admisă de chiar instanța de judecată. Pe de altă parte arată recurenții deși prevederile art. 38 din codul muncii interzic limitarea drepturilor recunoscute prin lege acest articol este neobservat și în condițiile în care alte instanțe s-au pronunțat fără rezerve asupra cererilor privitoare la drepturile respectiv acordarea sporurilor prevăzute de art.31 alin.1 lit.c și d din Legea nr.188/1999.
La termenul de astăzi, Curtea, din oficiu, a invocat excepția referitoare la prematuritatea demersului introductiv de instanță promovat de reclamanți.
Analizând argumentele aduse prin recursurile promovate, în raport de actele dosarului și normele juridice pe care s-a fundamentat soluția atacată, precum și luând în considerare incidența prev. art. 306 alin. 2.pr.civ. Curtea reține următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță, reclamanții au solicitat instanței să fie obligată pârâta AJOFM M la acordarea și plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază, suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 01.01.2004 până la zi și în continuare până la încetarea raporturilor de serviciu.
În susținerea celor solicitate, reclamanții au arătat că sunt funcționari publici și îndreptățiți la acordarea suplimentului în contextul încetării suspendării dispuse succesiv, suspendare ce contravine dispozițiilor constituționale și Codului muncii; iar încălcând prevederile legale, pârâta refuză să le acorde aceste drepturi lună de lună.
Din conținutul argumentelor aduse prin demersul promovat, se observă că reclamanții atacă refuzul de a se plăti suplimentul postului și treptei de salarizare, în procent de 25%, în considerarea dispozițiilor legii contenciosului, respectiv faptul că refuzul este nejustificat iar prin aceasta Ii se aduce o vătămare într-un drept recunoscut de Legea nr.188/1999, art.31, lit. c și
Conform prevederilor art.1 din Legea nr.554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ, se poate adresa instanței de contencios pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim.
În sensul actului normativ, refuzul nejustificat constituie exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de nu rezolva cererea, iar excesul semnifică exercitarea dreptului de apreciere aparținând autorităților cu încălcarea drepturilor prevăzute de Constituție sau lege.
În speță nu se poate reține un refuz, în sensul evocat de dispozițiile Legii contenciosului reținute de reclamanți. Astfel, actul normativ prin dispozițiile art.31 alin.1 lit.c și din Legea nr.188/1999 prevede că pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul compus din:" c) suplimentul postului, d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
Textul enunțat nu prevede un procent propriu zis al suplimentului, iar o altă dispoziție legală în actul normativ care să individualizeze conținutul concret al dreptului pretins, nu există.
Or, în aceste circumstanțe, dată fiind neindividualizarea, cuantificarea nu se poate vorbi de obligație de plată la un procent de 25% și, ca atare, de un refuz nejustificat.
Instanțele judecătorești nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât recunoașterea unei atare prerogative ar încălca principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Curtea nu faptul că Legea funcționarilor recunoaște dreptul la supliment, dar nu poate proceda la cuantificarea, individualizarea lui în maniera solicitată, întrucât misiunea sa este aceea de a soluționa litigiile aplicând legea, iar aceasta nu prevede un cuantum.
Acordarea procentului de 25 %, prin analogie cu alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici, pe temeiul existenței unei practici judiciare în acest sens, sau ca urmare a faptului că pârâta nu ar fi contestat procentul propriu-zis solicitat, nu apare ca fiind justificată.
Atât acordarea dreptului cât și a procentului concret este justificată, în principal, pe baza principiului legalității. Procentul de 25 % nu este prevăzut de o normă legală, astfel încât nu se poate face aplicarea principiului menționat anterior.
Revine autorităților cu prerogative în materie de legiferare să cuantifice, să definească noțiunea și valoarea suplimentului postului, precum și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Legile fiind adoptate de către Parlament, Guvernului, ca organ suprem executiv, îi revine prerogativa organizării executării legilor, scop în care emite hotărâri tocmai pentru a face o lege cât mai clară și aoa plica cât mai corect. Evident că hotărârea de guvern nu are calitatea, în nici un caz, de a crea drept.
Puterea judecătorească nu are dreptul de a interfera în activitatea de legiferare. Reclamanții vor putea solicita celor două foruri competente inițierea demersurilor potrivit prerogativelor lor de a legifera corespunzător dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa încât acesta să poată fi clar individualizat și să fie posibilă aplicarea corectă a legii.
Nu poate fi reținută, în acest context, nici apărarea conform căreia instanțele nu au competența de a anula ori refuza aplicarea dispozițiilor mai sus enunțate. Această susținere nu poate fi validată, întrucât reclamanții nu cer recunoașterea unui drept, acesta fiind dat de lege, ci cer obligarea la plata unui anume procent, care nu este cuantificat de nici o dispoziție legală și, ca atare, nu se poate dispune obligarea la ceva ce nu este individualizat concret.
Pentru aceste considerente, se va aprecia și că este nelegală dispoziția prin care tribunalul a obligat pârâta la recunoașterea drepturilor în litigiu, un astfel de petit nefiind formulat prin cererea introductivă de instanță, recunoașterea dreptului reclamanților derivând chiar din prevederile art. 31 din Legea nr. 189/1999.
Așadar, față de cele menționate, în temeiul art. 304.pr.civ. raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea urmează a da o soluție de admitere a recursurilor promovate în cauză, cu consecința modificării sentinței recurate, în sensul respingerii cererii reclamanților, ca prematur formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ M și de către reclamanții, -, B, -G, C, (prin, (prin, G, -, (prin, -, M, -, -, -, -, -, T, - și, împotriva sentinței civile nr. 4238 din 28 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o modifică, în sensul că respinge ca prematură acțiunea formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta AJOFM
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2009.
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș | JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu Eleonora Gheța | Judecător, |
Grefier, |
Judecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu Eleonora Gheța
