Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1395/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 188/1999 -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1395
Ședința publică din 03 iulie 2009
PREȘEDINTE: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 2: Hîncu Cezar
JUDECĂTOR 3: Grosu Cristinel
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatorul, domiciliat în comuna, județul B, împotrivasentinței nr. 427 din 01 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu intimata Direcția Silvică, cu sediul în B,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorul și consilier juridic pentru intimata Direcția Silvică
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, grefierul de ședință învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus întâmpinare de către intimata Direcția Silvică B, din care un exemplar s-a înmânat contestatorului.
Contestatorul depune decizia nr. 380 R din 08 aprilie 2009 a Tribunalului Botoșani - Secția civilă -pronunțată în dosarul nr-, bilet de ieșire din spital și bilet de trimitere.
Instanța verifică actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Contestatorul consideră că obiectul dosarului de față îl constituie litigiu de muncă fiind de competența secției conflicte de muncă. Pe fond, solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii cu obligarea pârâtei la reîncadrarea în locul de muncă ocupat anterior emiterii deciziei. Arată că din raportul de expertiză întocmit s-a demonstrat nevinovăția sa. Cu privire la actul de control întocmit, precizează că persoanele care au procedat la întocmirea actului de control, au fost sancționate pentru săvârșirea unor abateri.
Consilier juridic pentru intimata Direcția Silvică B solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar. Arată că în mod corect a reținut prima instanță că în cauză sunt incidentele dispozițiile art. 52 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 59/2000. Pe fond, contestatorul a săvârșit în mod repetat abateri, a fost pentru neîndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor de serviciu și nu a probat o altă situație de fapt decât cea reținută prin decizia de sancționare.
În conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului de constituie obiectul prezentului dosar.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 20 februarie 2008 la Secția civilă a Tribunalului Botoșani, contestatorul a solicitat în contradictoriu cu Direcția Silvică B, anularea Deciziei nr. 25 din 08 februarie 2008 prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă, motivat de faptul că ais -au imputat tăieri ilegale de arbori - în mod nelegal; comisia de disciplină nu a verificat veridicitatea documentației și s-a lăsat antrenată între conflictul personal existente între contestator și șeful său -. Nu s-au respectat prevederile contractului colectiv de muncă și Regulamentul pentru paza fondului forestier.
De asemenea a solicitat daune morale în cuantum de 30.000 lei.
Intimata, a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de competență materială a instanței investite și pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată.
A motivat intimata că la controalele efectuate în cursul anului 2007 s-au depistat 125 arbori tăiați ilegal, din care 114 nejustificați, contestatorul nu a raportat probleme de pază, nu a menționat existența tăierilor ilegale în rapoartele lunare și în declarațiile date la începutul controlului de fond, a săvârșit în mod repetat abateri disciplinare, a încălcat atribuțiile din fișa postului, fiind răspunzător de asigurarea pazei pădurilor din raza cantonului său.
Prin încheierea din 09 aprilie 2008, Secția Civilă a Tribunalului Botoșania admis excepția invocată prin întâmpinare și a trimis dosarul spre competentă soluționare Secției Comerciale, Contencios Administrativ și Fiscal.
Prin sentința nr. 427 din 1 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de contestator.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin precizările depuse de contestator ( 8,127 și 165 dosar fond) acesta a contestat modalitatea de efectuare a controalelor și numărul de arbori constatați ca fiind nejustificați și a solicitat reîncadrarea sa pe postul avut anterior și obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor salariale de a fost lipsit.
Instanța a admis proba cu expertiza tehnică solicitată de contestator și proba testimonială solicitată de intimată.
Prin Decizia nr. 25 din 08 februarie 2008, contestatorul a fost sancționat disciplinar cu desfacerea contractului de muncă justificat de faptul că la controalele efectuate în anul 2007
s-au depistat 125 arbori tăiați ilegal, din care 114 nejustificați, în repetate rânduri contestatorul a avut un comportament neadecvat prin consumul de alcool și ascunderea faptelor reale, a mai fost sancționat disciplinar în repetate rânduri.
Măsura disciplinară a fost dispusă având în vedere raportul întocmit de Comisia de Disciplină și întreaga documentație aferentă controalelor efectuate la cantonul administrat de contestator.
Documentația ce a stat la baza emiterii deciziei contestate a fost depusă la dosar iar declarațiile martorilor audiați care au participat efectiv la efectuarea controlului în cantonul silvic al contestatorului ai confirmat situația de fapt reținută prin actul de constatare.
Din raportul de expertiză depus la fila 73 dosar fond, prima instanță a reținut că expertul nu a fost în măsură, datorită trecerii timpului, să identifice arborii tăiați ilegal, însă nu a procedat la analiza actelor de control și la interpretarea acestora, astfel că au fost înlăturate aprecierea acestuia privind legalitatea actelor de constatare întocmite de organele silvice la momentul efectuării controalelor din anul 2007, reținând - în lipsa unor constatări de fapt care să poată fi analizate de expert - că valoarea probantă a martorilor oculari este superioară probei cu expertiza care nu avut ca rezultat lămurirea unor împrejurări de fapt datorită perioadei îndelungate de timp ce a trecut de la data efectuării controalelor de fond și până la data deplasării expertului în teren.
A reținut prima instanță că, contestatorul nu a probat o altă situație de fapt decât cea reținută prin decizia de sancționare, nici existența unui motiv de nulitate a acesteia privind respectarea procedurii prealabile judecății și nici caracterul subiectiv al deciziei determinat de un eventual conflict personal avut și șeful său.
Faptele imputate contestatorului prin Decizia nr. 25/2008 au fost dovedite prin documentația ce a stat la baza emiterii acesteia, precum și prin probele testimoniale administrate în cauză, sancțiunea este justificată de gravitatea abaterilor săvârșite de contestator, în mod repetat, și de cantitatea mare de material lemnos tăiat ilegal, acesta fiind sancționat disciplinar de 4 ori.
Împotriva sentinței a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a invocat necompetența materială a secției de contencios administrativ, considerându-se că litigiul este de competența secției conflicte fiind vorba de un litigiu de muncă.
S-au invocat ca aspecte de fond nulitatea unor acte emise de intima Direcția Silvică B, nedovedirea altora, precum și faptul că asupra martorilor audiați s-ar fi exercitat presiuni.
Intimata Direcția Silvică B, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, nefiind dată nici excepția necompetenței materiale invocată de recurentă, nici aspectele invocate pe fondul cauzei.
Examinând recursul în raport de motivele invocate Curtea constată că nu este întemeiat.
Astfel, în ceea ce privește excepția necompetenței materiale a secției de contencios administrativ, dispozițiile art. 52 alin. 3 din OUG, nr. 55/2000 stabilesc competența materială exclusivă a acestor cauze în favoarea instanței de contencios administrativ.
În ceea ce privește aspectele de fond invocate, atât cele referitoare la presiunile ce s-ar fi exercitat asupra martorilor audiați în cauză, cât și cele referitoare la nulitatea actelor întocmite de pârâta intimată, nu au fost probate în nici un mod, deși sarcina probei revenea contestatorului.
Mai mult, în faza cercetării judecătorești în fond la Tribunalul Botoșanis -a administrat și proba cu expertiza tehnică de specialitate, care confirmă responsabilitatea tăierilor ilegale de arbori a contestatorului pentru o valoare totală de 12,105.
Deosebit de aceasta, prin Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în dosarul nr. 2710/P/2007 din 31.01.2008 rezultă că a recunoscut faptele imputate aplicându-i-se și amendă administrativă de 900 lei.
Toate acestea aspecte, converg spre concluzia Curții că hotărârea Tribunalului Botoșani contestată este temeinică și legală și cum în cauză nu sunt date motive de nulitate absolută care să poată fi invocate din oficiu, în temeiul dispozițiilor 312 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul, domiciliat în comuna, județul B, împotrivasentinței nr. 427 din 01 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu intimata Direcția Silvică, cu sediul în B,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pentru judecător - -
aflată în concediu de odihnă, semnează
președintele instanței, conform
art. 261 alin. 2 Cod procedură civilă
Red. - -
Jud.fond:
Tehnoredact.
2 ex./20.07.2009
Președinte:Bratu IleanaJudecători:Bratu Ileana, Hîncu Cezar, Grosu Cristinel