Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1624/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr.188/1999 -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.1624
Ședința publică din15 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Rață Gabriela
JUDECĂTOR 2: Surdu Oana
JUDECĂTOR 3: Grosu Cristinel
Grefier - -
Pe rolul instanței se află recursurilor declarate depârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, cu sediul în municipiul B, Calea Națională nr. 81, județul Bși Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu sediul în B, sector 3, Bulevardul I nr. 24,împotriva sentinței nr. 633 din 27 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cureclamanții-intimați -- și -.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, deși părțile lipsesc, socotindu-se lămurită, în temeiul art.150 din Codul d e procedură civilă, declară dezbaterile închise, rămânând în pronunțare asupra recursurilor ce constituie obiectul prezentului dosar.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Secției comerciale, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Botoșani la data de 13.04.2009, reclamanta -, personal și în calitate de a surorii sale, ambele moștenitoare ale numitei - fost funcționar public în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B, a solicitat în contradictoriu cu pârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând sporul privind suplimentul postului în procent de 25% din salarul tarifar de încadrare și sporul privind suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% din salarul tarifar de încadrare, pentru perioada 01.01.2004 - 15.03.2006, precum și diferența la primele de concediu rezultate prin acordarea acestor drepturi, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus înscrisuri privind calitatea de moștenitoare a sa și a surorii sale după defuncta, mama lor și dovada că aceasta a fost funcționar public în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că aceste sporuri sunt prevăzute de art. 29 din Legea nr. 188/1999, modificată, că prin OG92/2004 sporurile au fost suspendate pentru perioada 2004-2006, însă nu au fost abrogate, trebuind a fi acordate după încetarea perioadei de suspendare.
Mai arată reclamanta că, anterior introducerii acțiunii, a solicitat pârâtei Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B, prin procedură prealabilă, acordarea acestor drepturi, însă solicitarea a fost refuzată.
În drept, a invocat Constituția României, Legea nr. 53/2004, Legea nr. 188/1999 și Legea nr. 554/2004.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Pârâta Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Bad epus întâmpinare la dosar, solicitând respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
Același punct de vedere rezultă și din întâmpinarea depusă de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale care a invocat și excepția necompetenței materiale a instanței, apreciind că în cauză competența soluționării revine Curții de Apel Suceava, având în vedere dispozițiile art. 10 al.1 din Legea 554/2004 coroborat cu art. 3 al. 1 Cod procedură civilă și a lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că nu există raporturi de serviciu între el și reclamante. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința nr.633 din 27 mai 2009, Tribunalul Botoșani - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței sale materiale și a lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele - și - prin mandatar -, în calitate de moștenitoare ale numitei și a obligat pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală să acorde reclamantelor suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, sporuri aferente perioadei efectiv lucrată de defuncta, respectiv pentru perioada 01.01.2004 - 15.03.2006, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, respingând cererea privind plata diferenței la îndemnizația de concediu rezultate prin acordarea acestor drepturi.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, asupra excepției de necompetență materială invocată de pârâtul că reclamantele au chemat în judecată unitatea cu care a avut raport de serviciu defuncta, respectiv Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B, situație în care competența de soluționare a cauzei, conform art. 10 din Legea 554/2004, revine Tribunalului Botoșani.
Instanța de fond a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a, întrucât acesta este ordonator principal de credite și are obligația asigurării fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale solicitate de reclamante.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că temeiul legal al drepturilor salariale pretinse prin acțiune îl constituie disp. art. 29 din Legea nr. 188/1999 modificată, care - în forma actuală - prevede că salariul funcționarului public este compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Ori, această componență a salariului a fost introdusă prin art. 13 din Titlul III - Reglementări privind funcția publică și funcționarii publici - din Legea nr. 161/2003, care a modificat prevederile anterioare ale disp. art. 29 din Legea nr. 188/1999 și care, prin art. 25 din aceeași lege, a prevăzut data aplicării acestui text de lege, respectiv data de 1.01.2004.
Prin urmare, s-a apreciat că sporurile cerute prin acțiune sunt întemeiate începând cu data prevăzută expres prin art. 25 din Legea nr. 161/2003 - respectiv, 1.01.2004 - și până la data pronunțării hotărârii, întrucât legiuitorul le-a prevăzut expres în lege, din acel moment nefiind lăsate la aprecierea ordonatorilor de credite.
În ce privește efectul suspendării sporurilor respective prin nr.OG 92/2004 și OG nr. 2/2006, pentru perioada 2004-2006, instanța de fond a constatat că acestea nu au fost abrogate, reintrând de drept în vigoare la data încetării perioadei de suspendare, conform dispozițiilor art. 64 aliniat 2 din Legea nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.
Față de lipsa prevederii acestor sporuri prin nr.OG 6/2007 privind salarizarea funcționarului public pentru anul 2007, prima instanță a constatat că dispozițiile unei ordonanțe nu pot înlătura o prevedere a legii în vigoare, întrucât abrogarea trebuie realizată doar în condițiile prevăzute de art. 62 din Legea nr. 24/2000 - respectiv printr-un act normativ de același nivel sau superior.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Ministerul Agriculturii Pădurilor și Dezvoltării Rurale B și Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B, criticând sentința ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului său, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B arată că salarizarea funcționarilor publici se efectuează în conformitate cu prevederile actelor normative privind sistemul anual de salarizare pentru funcționarii publici, nefiind culpa recurentei neonorarea acestor drepturi, cu atât mai mult cu cât avea obligația de a respecta actele normative OUG nr.92/2004, nr.OG2/2006 și nr.OG 6/2007, precum și Legea nr. 500/2002. Sporurile cuvenite funcționarilor publici nu pot fi decât cele prevăzute în sistemul anual de salarizare, aprobat prin lege, specific acestei categorii profesionale. Mai mult, în bugetele aprobate pentru anii 2008 - 2009, nu au fost prevăzute credite bugetare cu această destinație.
Pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în motivarea recursului, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, motivat de faptul că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe, invocând prevederile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă.
Recurentul a invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, motivat de faptul că reclamantele nu fac dovada că sunt titularele dreptului afirmat, ele solicitând "obligarea pârâtelor la acordarea următoarelor drepturi care i se cuveneau mamei noastre ". A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competență soluționare Curții de Apel, iar în subsidiar admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate cu respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivare, recurentul a mai arătat că nu există nici un criteriu legal de stabilire a celor două suplimente, instanța fiind în imposibilitatea de a stabili cuantumul acestora în condițiile în care sunt reglementate în toată legislația sporuri variabile.
Pentru a fi posibilă cuantificarea celor două suplimente, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea art. 31 alin. 3 din Legea nr.188/1999, atribuție ce revine fie Parlamentului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, prin delegare legislativă sau prin adoptarea unei hotărâri date în executarea prevederilor mai sus indicate.
În concluzie, recurentul a subliniat faptul că drepturile salariale în discuție nu au suficientă bază în dreptul intern, ele fiind enunțate în Legea nr. 188/1999 republicată, fără a fi definite prin însuși actul normativ care le instituie ori prin legi de salarizare a funcționarilor publici, iar în lipsa unor criterii pentru cuantificare, creanța pe care dreptul o implică nu are un caracter cert.
Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a motivelor invocate în recurs,urteaconstată că recursurile sunt nefondate.
Cu privire la excepția necompetenței materiale a Tribunalului în soluționarea acțiunii reclamanților invocată în recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, Curtea va respinge ca nefondată excepția pentru următoarele considerente:
Instanța competentă material să soluționeze acțiunea formulată de un funcționar public având ca obiect acordarea unor drepturi salariale și prin care sunt chemate în judecată atât o autoritate publică de nivel central, cât și o autoritate publică locală, se stabilește după cum o parte în raportul juridic de drept dedus judecății este fie o autoritate publică locală, fie autoritatea publică centrală căreia îi revine obligația de a plăti drepturile salariale solicitate de funcționarul public.
Cum raportul de serviciu al reclamantei a fost fără îndoială stabilit în mod direct cu Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală B și față de aspectul că această autoritate este organ administrativ descentralizat constituit la nivel local, cu capacitate juridică administrativă proprie, având deci competența legală de a dispune cu privire la drepturile salariale cuvenite reclamanților aflați în raport de serviciu direct cu instituția, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004, raportate la dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. " " din Codul d e procedură civilă care stabilesc competența tribunalului ca primă instanță în materia contenciosului administrativ.
Referitor la lipsa calității procesuale active a reclamantelor, Curtea constată că este nefondată, având în vedere că reclamantele justifică dreptul de a participa ca părți în activitatea judiciară, în condițiile în care, potrivit certificatului de moștenitor nr.276/21 noiembrie 2007 emis de BNP asociați - (fila 6 dosar fond) acestea au dobândit calitatea de moștenitoare legale care le conferă vocația de a culege atât activul cât și pasivul moștenirii.
Având în vedere faptul că autoarea lor justifica îndreptățirea de a culege pentru perioada solicitată sumele de bani reprezentând sporurile ce fac obiectul prezentei cauze și care în acest context constituie pentru reclamante un drept de creanță, calitatea procesuală activă instituită de lege apare ca fiind evidentă.
Cu privire la criticile recurenților care vizează fondul cauzei, Curtea le găsește ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 31 al. 1 lit. "c" și "d" din Legea nr. 188/1999 "pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
De principiu, o normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista a unei legi să aibă doar caracter formal.
Potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului".
Dreptul reclamantei la sporurile salariale reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare este un drept de creanță și prin urmare, un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar atâta timp cât nu s-a dovedit existența unei cauze de utilitate publică pentru nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare, pârâtul corect a fost obligat la plata sumelor solicitate prin cerere.
Cât privește suspendarea aplicării dispozițiilor art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 prin art. 44 din nr.OUG 92/2004, corect a reținut instanța de fond că, măsura suspendării s-a dispus cu încălcarea dispozițiilor constituționale ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă.
Suspendarea aplicării acestor dispoziții, care evident a avut un caracter temporar, nu duce la stingerea dreptului.
Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns, iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democrată. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală.
sumelor în buget nu eop roblemă de acordare și existență a dreptului, ci doar de executare.
Împrejurarea că nu a fost prevăzut cuantumul exact al sporului prin hotărâri ale Guvernului României de punere în aplicare și executare a legii, nu constituie un temei al respingerii acțiunii. Fiind prevăzut de lege, dreptul pretins nu poate fi înlăturat de instanță. Exercitarea reală a acestui drept, impune statului luarea unor măsuri pozitive printre care și măsura stabilirii cuantumului sporului, lipsa acestei măsuri echivalând cu o ingerință în exercițiul dreptului de proprietate și cu neîndeplinirea obligațiilor pozitive ale statului ce îi incumbă pentru salvgardarea dreptului de proprietate, obligații pozitive reținute și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Oneryiediz Turcia din 18 iunie 2002. Sancționarea ingerinței statului, poate fi realizată doar prin stabilirea cuantumului sporului, de către instanță. Nu a fost învederat nici un motiv pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar avea caracter nerezonabil și niciCurteanu constată motive pentru care cuantumul sporului acordat de prima instanță ar putea fi considerat excesiv.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursurile ca nefondate.
Văzând că reclamantele-intimate nu au solicitat cheltuieli de judecată din recurs,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE,
Respinge ca nefondate recursurile declarate depârâții Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, cu sediul în municipiul B, Calea Națională nr. 81, județul Bși Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, cu sediul în B, sector 3, Bulevardul I nr. 24,împotriva sentinței nr. 633 din 27 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cureclamanții-intimați -- și -.
Ia act că reclamantele-intimate nu au solicitat cheltuieli de judecată din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./03.11.2009
jud.fond
Președinte:Rață GabrielaJudecători:Rață Gabriela, Surdu Oana, Grosu Cristinel
