Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 168/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 168/2008
Ședința publică din data de 23 IANUARIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Simona Szabo
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ S și de către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE în numele chematului în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 2057/15.10.2007 pronunțată de către Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - Legea nr. 188/1999.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite plata taxelor judiciare de timbru iar recursul formulat de pârâta Direcția Județeană de Statistică S este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 14.01.2008 reclamantul a depus întâmpinare, în 2 exemplare.
Curtea de apel, după deliberare, apreciază că la dosar există suficiente probe, cauza aflându-se în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2.057 din 15.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaja fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta DIRECȚIA DE STATISTICĂ JUDEȚEANĂ S, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale invocată de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR; a fost admisă acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ S și cu chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B și, pe cale de consecință, au fost obligați pârâta și chematul în garanție - în limitele competențelor să plătească reclamantului suma de 835 lei reprezentând prima de vacanță aferentă anului 2001, sumă actualizată cu coeficientul de inflație de la data plății.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune nu este întemeiată întrucât pentru intervalul 2.03.2001 - 31.12.2005 a fost suspendat exercițiul dreptului, astfel că numai din acest moment curge termenul de prescripție.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale, se reține că, de asemenea, excepția nu este întemeiată întrucât rolul chematului în garanție, în raport cu disp. Legii nr. 500/2002 este de a răspunde de elaborarea bugetului, de angajare a cheltuielilor din bugetul aprobat, de a gestiona și vira sumele necesare.
Referitor la susținerile reclamantului, reține instanță că în raport cu disp. art. 37 alin. 2 din nr.OG 38/2002 are dreptul de a beneficia de prima de concediu; că acest drept a fost doar suspendat nu și desființat, că un atare drept, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție, în contextul analizei recursului în interesul legii, nu poate fi considerat că nu a existat, astfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută, să fie golit de substanța sa și protecție, să devină lipsit de orice valoare. Statul de drept implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor prin FP. S și Direcția Județeană de Statistică S, solicitând admiterea recursului și desființarea sentinței atacate ca netemeinică și nelegală, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție.
În susținerea celor solicitate, Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat lipsa calității procesuale pasive a ministerului, fundamentat pe aceea că în litigiile de muncă nu sunt admisibile cereri de chemare în garanție că instituția chemării în garanție, așa cum prev. art. 60 - 63.pr.civ. reprezintă o formă de participare a terților la activitatea judecătorească ce conferă uneia din părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a persoanelor care ar avea o obligație de garanție sau de despăgubire, în ipoteza în care partea responsabilă ar pierde procesul ori, între Ministerul Economiei și Finanțelor și Direcția de Statistică S nu există o obligație de garanție, iar simplul fapt cp ordonatorul de credite S nu a corectat drepturile reclamantului, nu conferă acestuia nici o garanție legală din partea pentru eventualele sume ce ar trebuie să le plătească în baza raportului de muncă. Pe de altă parte, se arată că ministerul, potrivit prev. nr.HG 386/2007, ale Legii nr. 500/2002 elaborează proiectul bugetului de stat, iar după depunerea proiectului legi bugetare pot fi aprobate proiecte de majorare a cheltuielilor aprobate prin buget prin acte normative numai în condițiile art. 15 alin. 1 din actul normativ menționat, cu precizarea surselor de acoperire; că în raport cu prev. nr.OG 22/2002 ordonatorii de credite au obligația să dispună de toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite, în condițiile legii pentru asigurarea în bugetele proprii, iar S, ca ordonator principal de credite, este singura parte obligată în raportul dedus judecății.
Concluzionând, arată recurentul, că în raport cu actele normative arătate, rezultă că ministerul nu poate fi implicat în plata drepturilor solicitate întrucât aceste fonduri sunt asigurate din bugetul
Prin recursul declarat, Direcția Județeană de Statistică Sar elevat că soluția a fost dată de o instanță necompetentă în raport cu disp. Legii nr. 188/1999 ce prevăd că acele cauze care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios.
Referitor la cele reținute prin hotărârea atacată, arată recurenta, că în cauză greșit nu s-a reținut excepția prescripției dreptului la acțiune conform regulii cuprinse în art. 7 alin. 1 respectiv prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, ori dreptul material al reclamantului a început din 1.01.2002 și s-a prescris la data de 1.01.2005.
Mai arată recurentul că în mod greșit este reținută suma cu titlu de primă de vacanță întrucât nu reflectă realitatea, acesta se ridică la suma de 433 RON + indicele de inflație de 402 RON + contribuția în sumă de 242 RON.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursurilor, susținând că în raport cu disp. Legii nr. 188/1999 are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu; că prescripția dreptului la acțiune nu poate fi reținută întrucât au operat suspendările succesive care întrerup prescripția și după acestea curgând un alt termen care în speță nu este împlinit.
Analizând argumentele aduse prin recursurile declarate, Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea sau casarea hotărârii atacate pentru următoarele considerente:
Actul normativ evocat prin demersul judiciar inițiat de intimat, în cuprinsul său prevede că funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Din cele enunțate rezultă că dreptul la plata primei de vacanță s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului activ al raportului născut să efectueze o prestație pozitivă, respectiv de a da o sumă de bani cu titlu menționat.
Privit din această perspectivă, se observă că deși acest drept a existat pur și simplu, pârâtele au refuzat acordarea în considerarea că dispozițiile invocate au fost suspendate. Atare susțineri nu pot fi reținute ca motiv al neacordării celor instituite de lege cu privire la dreptul acordat, cunoscut fiind că că, în condițiile Codului Muncii și al Constituției un drept câștigat nu poate fi îngrădit prin actele invocate de către pârâta-recurentă. În speță se observă că prin suspendarea exercițiului dreptului sau prelungirea termenului de punere în aplicare, dreptul la plata primei a fost îngrădit în mod nepermis. Din această perspectivă, cu prilejul soluționării recursului în interesul legii Înalta Curt ea de Casație și Justiție prin decizia nr. XXIII/2005 a statuat că pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada în care exercițiul lui a fost suspendat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii, pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea; se susține, de asemenea, că prelungirea valabilității dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ar fi de neconceput și inadmisibil.
Prin urmare, funcționarul public este pe deplin îndreptățit, în raporturile cu prevederile actului normativ evocat, la acordarea primei, iar sub acest aspect, susținerile recurenților conform cărora nu există o bază legală pentru acordarea drepturilor urmează a fi respinse.
Desigur, se susține că în condițiile legii bugetare, cheltuielile se angajează în anumite limite care nu pot fi depășite și ca atare din perspectiva legii bugetare nu pot fi acordate, că orice modificare trebuie justificată și cerută de ordonatorul de credite. Atare susțineri, nu pot fi primite întrucât cuprinderea unor sume în buget nu le poate fi imputată intimaților-reclamanți, entitatea recurentă având și ea obligația statuării cu privire la bugetul de stat, inclusiv sub aspectul aprobării și virării de sume. Pe de altă parte, instituția rectificării bugetare este funcțională și impune implicarea celor neprevăzute, respectiv a cuprinderi și a unor sume stabilite ca drepturi prin dispoziții legale aplicabile funcționarilor.
În plus, faptul că, în condițiile legii și ale nr.OG 22/2002, ordonatorul de credite este obligat să ia măsuri, nu poate duce la exonerarea obligației recurentului de a lua el însuși măsuri de a include, respectiv a adopta, proiectul legii bugetare sau de rectificare, în concordanță cu sumele ce urmează a fi primite de intimați în baza unor eventuale hotărâri judecătorești pentru a se evita astfel și neîndeplinirea obligației de a aproba virarea și efectuarea doar a cheltuielilor cu destinație precisă.
De altfel, nu trebuie omis că activitatea intimatului-reclamant este finanțată de la bugetul de stat, iar potrivit Legii nr. 500/2002, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetelor pentru pregătirea proiectelor, legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și a legilor privind aprobarea contului general. Astfel, rolul ministerului este de a răspunde de elaborarea proiectului legii bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite precum și a proiectelor de rectificare a acestor bugete. Prin urmare, raportat la abilitatea prevăzută de lege, pot figura în proces în condițiile disp. art. 60.pr.civ. iar din această perspectivă nu se poate reține că în mod greșit prima instanță a aplicat dispozițiile legale, procedura menționată nefiind interzisă în cadrul litigiilor având ca obiect acordarea drepturilor ce derivă din raporturile de serviciu ale funcționarilor.
Nici susținerile recurentului vizând inadmisibilitatea nu pot fi reținute, întrucât norma evocată vizează numai situația actelor administrative și nu și refuzul nejustificat. A cere în acest context intimaților a urma o procedură prealabilă, înseamnă a le cere un demers fără o finalitate concretă, de vreme ce refuzul autorităților este evident și a-i îndepărta astfel de la justiție. Ca atare, nefiind vorba de anularea unui act administrativ, așa cum instituie art. 7 alin. 1 din legea arătată, invocarea excepției este neîntemeiată și sub acest aspect, reținerile primei instanțe nu pot fi considerate greșite.
În plus, nici susținerile cu privire la competență nu pot fi primite. Obiectul principal al cererii introductive de instanță îl constituie acordarea drepturilor salariate, respectiv prima de vacanță rezultată din raportul de serviciu încheiat de intimatul-reclamant cu o autoritate locală. Un astfel de litigiu derivând din raportul încheiat cu autoritatea locală, dat fiind refuzul acordării drepturilor, se soluționează în primă instanță de tribunal, în raport cu disp. Legii nr. 188/1999, art. 2 lit. a, art. 3.pr.civ. și art. 10 din Legea nr. 554/2004. Faptul că obligația subsidiară referă la autorități centrale ce au obligația virării unor sume nu conferă o altă competență decât a tribunalului în compunerea cerută de lege, la momentul sesizării. Ori, o astfel de competentă a reținut și prima instanță, context în care reținerea spre judecată nu poate fi considerată greșită
Greșită nu poate fi reținerea instanței referitoare la prescripție, deoarece o atare măsură a fost instituită de legiuitor ca măsură de sancționare a creditorului care nu este diligent și nu își realizează drepturile în termenul prevăzut de lege, adică manifestă pasivitate. Ori, intimatului nu i se poate imputa o astfel de pasivitate, aflându-se în imposibilitatea de a acționa urmare a suspendării, câtă vreme suspendarea a dăinuit prin voința legiuitorului, dreptul la acțiune al intimatului nu poate fi considerat ca născut. Acest drept s-a născut la momentul la care a încetat suspendarea și neaplicarea acestor prevederi. Ca atare, în contextul dispozițiilor actului normativ Decretul nr. 167/1958 privind suspendarea, cererea se consideră, așa cum corect a reținut prima instanță, introdusă în termen.
Așadar, față de cele arătate, constatând că nu sunt motive întemeiate, în baza art. 312.pr.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și recursul DIRECȚIEI JUDEȚEANE DE STATISTICĂ împotriva sentinței civile nr. 2.057 din 15 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./28.01.2008.
Jud.fond:;.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Simona Szabo, Floarea Tămaș
