Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 170/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 170/2008
Ședința publică din data de 23 IANUARIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Simona Szabo
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtele MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ S, INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ împotriva sentinței civile nr. 2015/04.10.2007 pronunțată de către Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, -, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici - Legea nr. 188/1999.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă reclamanta, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor este scutit de plata taxelor judiciare de timbru iar recursul formulat de DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, ocazie cu care se învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și că la data 14.01.2008 reclamanții au depus întâmpinare.
Reclamanta arată că face parte din grupul de reclamanți cu privire la care s-a dispus disjungerea cauzei.
Curtea de apel, după deliberare, în temeiul art. 301.proc. civ. raportat la dispozițiile art. 103. proc. civ. invocă excepția tardivității introducerii recursului de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S în numele pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității și asupra recursurilor formulate de către DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ S și INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ.
CURTEA:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2.015 din 4.10.2005 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaja fost admisă cererea reclamanților, -, și -, și cererea de intervenție formulată de, -, în contradictoriu cu DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ S, INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ B și, pe cale de consecință, au fost obligați pârâții la plata către reclamanți și intervenienți a primei de vacanță pentru perioada 2001 - 2006, calculate și actualizate cu rata inflației; obligat chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să aloce fondurile necesare plății.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, în raport cu prev. Legii nr. 188/1999, reclamanții și intervenienții sunt îndreptățiți la acordarea drepturilor, drepturi câștigate ce nu pot fi anulate.
Referitor la excepția prescripției invocate se reține că nu este îndreptățită întrucât suspendările succesive ale aplicării actelor normative prin care s-a stabilit dreptul la prima de vacanță, fac ca termenul de prescripție să fie întrerupt și să curgă un alt termen de prescripție care nu s-a împlinit în speță.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor prin S, Direcția Județeană de Statistică S și Institutul Național de Statistică
În susținerea recursului, Direcția Județeană de Statistică Saa rătat că în mod greșit au fost respinse excepțiile și obligată la plata drepturilor salariale actualizate în funcție de indicele de inflație. Astfel, sub cel din urmă aspect, arată recurenta că, în raport cu disp. art. 269 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat să despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu din culpa angajatorului, ori, neacordarea plății primelor de vacanță s-a datorat unor dispoziții legale cărora B nu se putea sustrage și nu culpei instituției.
Mai arată recurenta că nu trebuie omis ca în sistemul Codului civil punerea în întârziere reprezintă o condiție sine qua non a obligării la plata despăgubirilor și ca atare, actualizarea ar putea opera cel mult de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
În plus, se arată că prima de vacanță constituie o sumă independentă față de indemnizația de concediu și nu reprezintă o componentă a dreptului constituțional la odihnă plătit, alături de salariul pentru perioada concediului, astfel nu ar fi avut reglementări distincte față de cele referitoare la indemnizația de concediu și doar pentru anumite categorii de salariați. Legea bugetului de stat pe anul 2007 deși prevede fonduri pentru plata primei de vacanță pentru anul în curs, nu alocă fonduri și pentru primele de vacanță pe perioada solicitată de reclamanți.
Prin recursul declarat, Institutul Național de Statistică relevă că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune și au fost acordate drepturile actualizate, în funcție de inflație. Astfel, în dezvoltarea argumentelor se arată că suspendarea nu poate conduce la concluzia că s-a întrerupt cursul prescripției, câtă vreme, pe de o parte, efectul suspensiv era limitat în timp, iar pe de altă parte, cazurile de suspendare a cursului prescripției sunt limitativ prev. de art. 13 din Decretul nr. 167/1958, în cauză nefăcându-se dovada că au intervenit acte de întrerupere a prescripției.
Se mai arată de recurent că prima de vacanță constituie o sumă independentă față de indemnizația de concediu și nu reprezintă o componență a dreptului constituțional la odihnă alături de plata salariului pentru perioada concediului, astfel nu ar fi avut reglementări distincte față de cele referitoare la indemnizație și doar pentru anumite categorii de salariați. În acest context și al suspendării aplicării dispozițiilor privind dreptul funcționarului public, arată recurentul, cererea reclamanților este neîntemeiată.
Mai arată recurentul că, în condițiile art. 269 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat să despăgubească pe salariat în situația culpei, iar de o culpă a instituției nu poate fi vorba câtă vreme neacordarea s-a datorat unor dispoziții legale, cărora nu i se putea sustrage.
În plus, mai arată recurentul că, nu trebuie omis că în Codul civil condiția punerii în întârziere este o condiție sine qua non a obligării la plata despăgubirilor și ca atare, actualizarea în speță ar putea opera cel mult de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Ministerul Economiei și Finanțelor prin demersul judiciar inițiat susține nelegalitatea din perspectiva reținerii incidenței art. 60 - 63.pr.civ. nefiind admisibilă o cerere de chemare în garanție în cadrul litigiilor de muncă precum și din perspectiva respingerii excepției lipsei calității procesuale raportat la disp. nr.HG 386/2007 privind organizarea ministerului, a Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice și față de disp. nr.OG 22/2002 ce instituie obligații în sarcina ordonatorului de credite ce în speță este Direcția Județeană de Statistică S, singura parte obligată în raportul judiciar dedus judecății și care trebuie să precizeze mijloacele și sursele necesare pentru creșterea cheltuielilor de genul celor solicitate în acțiune.
Răspunzând celor invocate prin întâmpinare, intimații au solicitat respingerea recursurilor, fundamentat pe aceea că dreptul solicitat este prevăzut de lege, termenul de prescripție a fost întrerupt și ca atare, nu este împlinit în speță.
Verificând regularitatea sesizărilor la data de 22.01.2008, Curtea, fundamentat pe art. 132, art. 301.pr.civ. a pus în discuție excepția tardivității recursului declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin S, excepție apreciată ca întemeiată.
În acest sens, se reține că potrivit art. 301.pr.civ. împotriva hotărârilor se poate declara recurs, în termen de 15 zile de la comunicare dacă legea nu dispune altfel. Actele dosarului relevă că hotărârea primei instanțe a fost comunicată Ministerului Economiei și Finanțelor la 9.11.2007 ( 100, dosar fond); că recursul a fost declarat la data de 28.11.2007 ( 7), deci cu depășirea termenului prevăzut de norma mai sus enunțată.
Ca atare, față de cele rezultate din acte și norma enunțată, excepția apare ca întemeiată și urmează a fi admisă, iar recursul recurentului Ministerul Economie și Finanțelor respins ca tardiv.
Trecând așadar la examinarea recursurilor declarate de recurentele Direcția Județeană de Statistică S și Institutul Național de Statistică B, Curtea reține că acestea sunt neîntemeiate.
În acest sens se reține că actul normativ evocat prin demersul judiciar inițiat de intimat, Legea nr. 188/1999, în cuprinsul art. 35 alin. 2 prevede că funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Din cele enunțate rezultă că dreptul la plata primei de vacanță s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului activ al raportului născut să efectueze o prestație pozitivă, respectiv de a da o sumă de bani cu titlu menționat.
Privit din această perspectivă, se observă că deși acest drept a existat pur și simplu, pârâtele au refuzat acordarea în considerarea că dispozițiile invocate au fost suspendate. Atare susțineri nu pot fi reținute ca motiv al neacordării celor instituite de lege cu privire la dreptul acordat, cunoscut fiind că dispozițiile afectate de suspendarea reintră, în vigoare la expirarea duratei pentru care a fost dispusă suspendarea conform disp. Legii nr. 24/2000. Pe de altă parte, nu trebuie omis că legea circumstanțiază instituția suspendării actului normativ numai de situațiile speciale. Ori, aceste situații speciale nu au existat, context în care o astfel de măsură, în raport cu dispozițiile ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, este nelegală. În acest sens se reține că prin Codul muncii se prevede imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări, limitări, ele fiind apărate împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz, arbitrariu,
Tot astfel, prin art. 41 și art. 53 din Constituție se prevede că salariații au dreptul la protecție socială a muncii ce prevede și concediul de odihnă plătit, că retragerea unor drepturi poate fi dispusă, dacă este necesar, iar măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o nediscriminatoriu, fără a se aduce atingere existenței în sine a dreptului.
Cu alte cuvinte este interzisă limitarea, îngrădirea drepturilor ce afectează însăși esența acestuia, fiind un drept derivat dintr-un raport de muncă, un drept câștigat el nu poate fi îngrădit prin actele invocate de către pârâta-recurentă. În speță se observă că prin suspendarea exercițiului dreptului sau prelungirea termenului de punere în aplicare, dreptul la plata primei a fost îngrădit în mod nepermis. Din această perspectivă, cu prilejul soluționării recursului în interesul legii Înalta Curtea d e Casație și Justiție prin decizia nr. XXIII/2005 a statuat că pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada în care exercițiul lui a fost suspendat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea; se susține, de asemenea, că prelungirea valabilității dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ar fi de neconceput și inadmisibil.
Prin urmare, intimații fiind funcționari publici sunt pe deplin îndreptățiți să se prevaleze de disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, iar sub acest aspect, susținerile recurentelor conform cărora nu există o bază legală pentru acordarea drepturilor urmează a fi respinse.
Nici susținerile referitoare la actualizare nu pot fi primite întrucât sumele ce constituie drepturi salariale se stabilesc în timp la o anumită valoare nominală, dar care datorită neacordării la timp se diminuează. Or, în această situație, a diminuării pentru conservarea creanței datorate cu titlul arătat, se impune actualizarea, nefiind necesară o punere în întârziere în sensul normelor evocate,
În plus nici restul susținerilor nu pot fi primite deoarece primele de vacanță sunt prevăzute de lege tuturor funcționarilor publici ce își desfășoară activitatea în baza raporturilor de serviciu, nefiind creată nici o diferențiere în cazul celor aflați în aceeași situație juridică.
Evident, se relevă că drepturile suplimentare precum prima pot fi modificate. Această susținere nu prezintă în cauză concludenta reținută de recurenți, deoarece litigiul nu se poartă asupra posibilității sau imposibilității modificării, acordării au stabilirii perioadei, ci asupra existenței însăși a dreptului și asupra efectelor încetării suspendării asupra substanței dreptului. Or, așa cum s-a arătat mai sus, acest drept este recunoscut de legiuitor funcționarilor publici, iar pentru executarea acestuia și atingerea scopului și finalității urmărite de lege, este necesar să se creeze și mecanismele necesare, altfel s-ar ajunge la negarea legii, ceea ce este de neadmis.
Desigur, se mai susține că sumele nu pot fi acordate întrucât nu au fost cuprinse în buget. Atare susțineri nu pot fi primite deoarece necuprinderea în buget nu poate fi imputată intimaților, entitățile recurente având obligația statuării asupra proiectului bugetului, inclusiv sub aspectul stabilirii sumelor necesare efectuării unor cheltuieli de personal care să vizeze și primele prevăzute prin dispozițiile aplicabile funcționarilor publici. Pe de altă parte, nu trebuie omis că instituția rectificării bugetului este funcțională și implică atribuții în sarcina entităților recurente, acestea fiind astfel în măsură să solicite o atare rectificare necesară acoperirii sumelor neprevăzute. Ca atare, în contextul abilităților prevăzute de lege și a posibilități conferite, susținerile recurenților sunt neavenite și urmează a fi respinse.
Neîntemeiate sunt și susținerile referitoare la greșita respingere a excepțiilor deoarece se omite a se reține că în cauză operează principiul non valentem apere non currit prescription care să constituie ca motiv de suspendare al cursului prescripției extinctive prev. de disp. art. 13 lit. a din Decretul nr. 167/1958. Or, raportat la dispozițiile arătate și la momentul la care a încetat aplicabilitatea dispozițiilor vizând suspendarea, intimații au fost în termen de a formula acțiunea, iar sub acest aspect reținerile primei instanțe nu pot fi considerate greșite.
Prin urmare, față de cele arătate, constatând că nu sunt motive întemeiate, în baza art. 312.pr.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge recursurile declarate de Direcția Județeană de Statistică S și Institutul Național de Statistică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul declarat de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 2.015 din 4 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Respinge recursurile declarate de DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ S și INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ împotriva aceleiași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./28.01.2008.
Jud.fond:,.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Simona Szabo, Floarea Tămaș
