Refuz acordare drepturi conform legii nr. 309/2002. Sentința 94/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR Nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 94/2008
Ședința publică din 23 IANUARIE 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Simona Szabo
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
GREFIER: - -
-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă mandatarul reclamantului dl., cu procură judiciară depusă la dosar, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, constată că din eroare s-a înregistrat la data de 22.01.2008 întâmpinare, în 2 exemplare, din partea pârâtei Casa Județeană de Pensii C și dispune înlăturarea acestor înscrisuri de la dosar, acestea privind un alt dosar cu nr-.
Mandatarul reclamantului invederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat în afara înscrisurilor depuse deja la dosar.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin încheierea civilă nr. 2.178 din 09.11.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul, în favoarea Curții de Apel Cluj.
Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul a chemat în judecată pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, solicitând anularea hotărârii nr. 22.382 din 12.03.2007, precum și obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri prin care să i se acorde drepturile ce i se cuvin conform Legii nr. 309/2002.
În motivare, s-a relevat că a efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a în perioada 18.05.1955 - 15.05.1957, împrejurare dovedită prin înscrierile existente în livretul său militar, precum și în răspunsul primit de la Ministerul Apărării Naționale, prin care s-a confirmat că unde a efectuat stagiul militar a făcut parte din Direcția Generală a Serviciului.
Excepția a fost admisă în considerare prev. art. 6 alin. 5 din Legea nr. 309/2002.
Pe rolul acestei instanțe, cauza a fost înregistrată la data de 7 decembrie 2007.
Analizând actele dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26.02.2007 la CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, sub nr. 1.331/2007, reclamantul a solicitat acordarea drepturilor conferite de art. 2, 5 din Legea nr. 309/2002, aferente stagiului militar satisfăcut în cadrul unui detașament de muncă.
În probațiune a depus o copie a livretului său militar, acte de stare civilă, precum și fișa de evidență eliberată de către 02405 cu nr. 8.623.
Prin hotărârea nr. 22.382 din 12.03.2007, pârâta respinge cererea reclamantului, considerând că acesta nu a dovedit încadrarea în prev. Legii nr. 309/2002.
Conform dispozițiilor acestui act normativ, eneficiază de prevederile prezentei legi persoana, cetățean R, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de munca din cadrul Direcției Generale a Serviciului în perioada 1950 - 1961 (art. 1).
Art. 5 din același act normativ prevede că persoanele prevăzute la art. 1 vor beneficia de prevederile prezentei legi cu începere de la data de întâi a lunii următoare depunerii cererii, precum și de următoarele drepturi: a) asistenta medicală și medicamente în mod gratuit, atât în tratamentul ambulatoriu, cat și în timpul spitalizării; b) scutirea de la plata taxei de abonament la radio și televizor. De aceste drepturi beneficiază și văduvele supraviețuitoare ale persoanelor care s-au aflat în situația prevăzută la art. 1, care nu s-au recăsătorit.
Hotărârea emisă de către casele județene de pensii pot fi atacate la Curtea de Apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, în baza prev. art. 6 alin. 5 din Legea nr. 309/2002.
Din analiza actelor de la dosarul cauzei de către reclamant, prin prisma disp. art. 6 alin. 2 din Legea nr. 309/2002, Curtea apreciază că acțiunea reclamantului este fondată, fiind dovedită încadrarea în prev. art. 1 din același act normativ.
Astfel, conform textului mai sus arătat, există două posibilități pentru dovedirea faptului că o persoană a efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului, și anume, cu livretul militar, iar în lipsa acestuia sau în completarea lui, cu adeverință eliberată de către centrele militare teritoriale sau de către structura care gestionează fondul arhivistic al Ministerului Apărării Naționale, respectiv 02405 Pitești.
Aceste aspecte se regăsesc și în textul art. 6 alin. 1 din nr.HG 1.114/2002, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 309/2002.
Instanța reține faptul că reclamantul și-a efectuat stagiul militar, având gradul de soldat și funcția deconstructor, în cadrul 03199, în perioada 18.05.1955 - 22.01.1957 și în carul 03939, în perioada 22.01.1957 - 15.05.1957.
Aceste aspecte sunt atestate și prin fișa de evidență nr. 8.623, care a stat la baza atestării stagiului militar efectuat în cadrul Direcției Generale a Serviciului, de către 02405 Pitești ( 7 - 10).
Văzând toate aceste înscrisuri, care atestă fără putință de tăgadă temeinicia cererii reclamantului privind acordarea drepturilor prev. de Legea nr. 309/2002, urmare a încadrării acestuia în disp. art. 1 din acest act normativ, Curtea va admite acțiunea formulată și în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, va anula hotărârea atacată, obligând pârâta să-i recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, aferente perioadei 18.05.1955 - 15.05.1957 începând cu data de 1 martie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul, domiciliat în comuna, sat, nr. 4, jud. C, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII C, cu sediul în C-N, str. -, nr. 2, jud. C și, în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 22.382 din 12.03.2007 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, aferente perioadei 18.05.1955 - 15.05.1957 începând cu data de 1 martie 2007.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Dact./4 ex./09.02.2008.
Președinte:Simona SzaboJudecători:Simona Szabo, Mirela Budiu