Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 176/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR:--22.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.176
Ședința publică din 14.02.2008
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Cristian Alexandru
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile formulate de reclamanții, și, precum și de către pârâții Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în nume propriu și în reprezentarea Autorității Naționale a Vămilor B, împotriva sentinței civile nr.860/19.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. -, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă din partea reclamantei recurente soțul acesteia, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei recurente depune împuternicire și copie a diplomei de licență în drept.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantei recurente solicită admiterea recursului reclamanților așa cum a fost formulat, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâților și la plata primelor de concediu aferente anilor 2001-2003. Totodată solicită respingerea recursului formulat de pârâtele autorități vamale.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.860 din 19 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr.-, s-a admis în parte acțiunea reclamanților, și, în contradictoriu cu Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și-n consecință au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a primelor de concediu aferente anilor 2004, 2005 și 2006 actualizate cu rata inflației.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrata sub nr.- reclamantele au solicitat in contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 si 2006 actualizate cu indicele inflației, conform tabelului întocmit de
În fapt se arată că reclamantele sunt angajate ale T, având calitatea de funcționari publici potrivit Legii nr.188/1999.
Potrivit art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 actualizată:" funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o prima egală cu salariul de baza din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat ".
Astfel prin art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002 până la data de 31.12.2003, prin art.9 pct.7 din Legea nr.507/2003 până la data de 31.12.2004, prin art,8 alin.7 din Legea nr.511/2004 până la data de 31.12.2005 si prin art.5 alin.5 din Legea nr.379/2005 până la data de 31.12.2006.
Reclamantele arată că în prezent Legea nr.486/2006 a bugetului de stat pe anul 2007 nu mai prevede o nouă suspendare a primei de concediu prevăzută de art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999.
Pârâta Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Tad epus la dosar întâmpinare prin care a solicitat în principal admiterea excepției de necompetență materială a Tribunalului Timiș, în subsidiar admiterea excepției inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile cu consecința respingerii acțiunii ca inadmisibilă, admiterea excepției prescripției dreptului de a mai cere restituirea primei de concediu aferentă anilor 2001, 2002, și 2003 iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.
Față de actele existente la dosar, instanța a reținut că reclamantele au calitatea de funcționari publici. Raportat la aceasta calitate, îi sunt aplicabile prev. art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, privind salarizarea și alte drepturi potrivit cărora "la plecarea in concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Conform art.1 al.1 din nr.360/2002, funcționarilor publici le sunt aplicabile prev.nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din nr.215/2006 de modificare a nr.188/1999, ce atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componentă a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu.
Este adevărat, ca disp.art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din nr.507/2003 s-a suspendat până la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din nr.511/1004 până la 31.12.2005 si prin art.5 al.5 din nr.379/2005 a fost suspendată până la 31.12.2006.
De altfel și Curtea Constituțională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 si nr.511/2004, a respins-o ca inadmisibilă, respectiv neîntemeiată prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera ca dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003, nu există câta vreme dispozițiile legale ce-l consacră, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale.
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din OG nr.38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică aplicarea legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada in care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel în ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
In acest sens s-a pronunțat si JBp rin decizia de admitere a recursului în interesul legii nr. XII/5.02.2007 publicata in din 30.10.2007 în care a reținut că potrivit art. 38 din Codul muncii drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.
Concluzionând că obligațiile cuprinse în OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, precum si cele ale 511/2004 și 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite, Jad ecis ca în aplicarea art.37 al.2 teza OG 38/2003, prima de concediu se cuvine pe perioada anilor 2004-2006.
Văzând și caracterul obligatoriu al deciziei mai sus enunțate, conform art.329 al.3.proc.civ. instanța a procedat la admiterea acțiunii reclamantelor, în parte, și a obligat pârâții la plata către acestea a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2004-2006 actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective, pentru a asigura astfel repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamante prin neplata la termen a acestor sume.
Disp.art.6 din OG nr.38/2003, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toata perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
În ceea ce privește excepțiile formulate de pârâți prin întâmpinare, respectiv excepției de necompetență materială a Tribunalului Timiș, excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a lipsei procedurii prealabile și excepția prescripției dreptului de a mai cere restituirea primei de concediu aferentă anilor 2001, 2002, și 2003 instanța le-a respins ca nefondate mai puțin excepția prescripției dreptului de a mai cere restituirea primelor de concediu pe anii 2001, 2002 și 2003, excepție care este întemeiată, conform art.166 alin.1 din Codul muncii. Incidența prevederilor Codului Muncii este determinată de art.93 din Legea nr.188/1999.
Față de cele de mai sus instanța a admis în parte acțiunea reclamantelor și a respins excepțiile invocate ca nefondate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele, și și pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor
Reclamantele au solicitat modificarea sentinței în parte, și rejudecând cauza să se dispună respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, pentru perioada 2001-2003, iar pe fond, admiterea în totalitate a acțiunii, astfel cum a fost formulată.
În motivarea recursului se arată că acordarea dreptului la primele de concediu pentru funcționarii publici, a fost suspendat în mod succesiv, până în luna decembrie 2006, când s-a născut dreptul la acțiune începând cu anul 2001, de când acest drept a fost suspendat, conform art.64 alin.2 din Legea nr.24/2000, care prevede că la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Pârâta a solicitat prin motivele de recurs, în principal, admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Timiș, casarea sentinței și declinarea competenței judecării cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, având în vedere că reclamantele au solicitat obligarea Autorității Naționale a Vămilor la plata primelor de concediu, iar în subsidiar, solicită respingerea acțiunii în totalitate, deoarece, conform art.9 alin.7 din Legea nr.567/2003, privind bugetul de stat pe anul 2004, preluat ș de legile bugetelor de stat ulterioare, se prevede că aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare, referitoare la primele de concediu, pentru funcționarii publici, se suspendă până la data de 31 decembrie 2005.
Recursul declarat de reclamante este fondat, iar recursul declarat de pârâtă este nefondat.
Din examinarea hotărârii instanței de fond, prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu conform art.306 alin.2 Cod procedură civilă, rezultă că prima instanță a reținut corect starea de fapt pe baza actelor și probelor de la dosar, dar, în mod greșit a admis acțiunea reclamantelor numai în parte, respingând pretențiile acestora privind acordarea primelor de concediu și pentru perioada 2001-2003, cu motivarea că dreptul la acțiune pentru această perioadă s-a prescris.
Sub acest aspect hotărârea primei instanțe este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, caz de modificare a sentinței prevăzut de art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
Or, din actele și probele de la dosar, rezultă că reclamantele, au calitatea de funcționari publici și beneficiază potrivit art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată și modificată, de prima de concediu. Această prevedere legală a fost suspendată succesiv până la data de 31 decembrie 2006, astfel că, la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare. Or, conform art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă se prevede că prescripția începe să curgă din momentul în care se naște dreptul la acțiune, respectiv de la 1 ianuarie 2007.
De altfel, prin nr.OUG146/2008 s-a aprobat plata primelor de concediu de odihnă, suspendate pentru perioada 2001-2006.
Referitor la recursul declarat de pârâtă, se constată că este nefondat, având în vedere, în primul rând, că în mod legal Tribunalul Timișa soluționat în primă instanță acțiunea reclamantelor, care se află în raporturi juridice de muncă cu Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și nu cu Autoritatea Națională a Vămilor B, iar acordarea primelor de concediu a fost doar suspendată pe perioada 2001-2006, dreptul la acțiune al reclamantelor născându-se la 1 ianuarie 2007, pentru întreaga perioadă de suspendare - 2001-2006.
Pentru aceste considerente, instanța va admite recursul reclamantelor, modifică sentința și admite în totalitate acțiunea reclamantelor, conform art.312 pct.3 din Codul d e procedură civilă, iar, referitor la recursul pârâtei, urmează să-l respingă ca nefondat, conform art.312 pct.1 din Codul d e procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul reclamanților, și, împotriva sentinței civile nr.860 din 19 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr.-.
Modifică sentința și admite în tot acțiunea, și obligă pârâții să plătească reclamanților primele de concediu aferente și anilor 2001-2002, și 2003, actualizate cu indicele de inflație. Menține în rest dispozițiile sentinței.
II. Respinge recursul pârâtei T, în numele și pentru declarat împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 14 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
Red./19.03.2008
Tehnored. /19.03.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul Timiș - judecători,
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Cristian Alexandru
