Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 192/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--17.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 192
Ședința publică din 20 februarie 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A împotriva sentinței civile nr. 2858/5.12.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată și pârâtul intimat Consiliul Județean A, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta recurentă consilier juridic, lipsă celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare, în 2 exemplare, un exemplar se înmânează reprezentantului pârâtei recurente.
Consilier juridic depune la dosar delegație pentru reprezentarea în cauză a pârâtei recurente și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurent solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingeri acțiunii.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal sub nr- la data de 7.09.20078, reclamantaa chemat în judecată pârâții Consiliul Județean A și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A și a solicitat să fie obligați la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu cuvenită pentru perioada 2001-2006, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la acțiune și până la plata efectivă cu motivarea că a fost funcționar public la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A, începând cu 1 decembrie 2001, dar nu a beneficiat de o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecări în concediu, impozitată separat, astfel cum prevăd dispozițiile Legii nr. 188/1999.
Prin precizarea cererii din 3.10.2007, reclamanta a arătat că solicită drepturile bănești numai pentru anii 2001-2003, întrucât la data de 1.08.2003 a încetat raporturile de serviciu cu pârâta 2 ș numai dintr-o eroare a indicat anul 2006.
La 29.1.2007, reclamanta și-a precizat din noi cererea, solicitând prima de concediu și pentru restul de 17 zile de concediu de odihnă neefectuate, aferente anului 2001, pentru care a primit o compensare bănească întrucât din cauza problemelor de serviciu nu a putut să-și efectueze integral concediul aferent anului 2001.
Prin întâmpinare Consiliul Județean Aai nvocat excepția lipsei calități procesuale pasive, întrucât nu a avut raporturi de serviciu, în baza Legii nr. 188/1999 cu reclamanta, aceasta fiind funcționar public la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A, instituție separată de ce a Consiliului județean, care i-a acordat toate drepturile salariale cuvenite.
Prin întâmpinare, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A și a solicitat respingerea acțiunii precizate a reclamantei, întrucât primele de concediu reglementate legal nu au fost cuprinse în bugetul instituției și este imposibil să fie plătite.
Prin sentința civilă nr. 2858/05.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea modificată a reclamanteiformulată împotriva pârâtei Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A, a obligat pârâta să plătească prima de concediu în cuantum de 2692 lei actualizată cu indicele de inflație până la data de 31.12.2006, actualizată în continuare până la data plății efective; a obligat pârâta și la plata primei de concediu pentru 17 zile de concediu de odihnă neefectuate în anul 2001, compensate în bani în luna ianuarie 2002, cu actualizarea sumei începând de la data compensării și până la plata efectivă; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean și a respins acțiunea față de acesta.
Instanța de fond a reținut că din documentația depusă de reclamantă și de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Aar ezultat că reclamanta, în calitate de funcționar public, a deținut funcția de director executiv adjunct economic începând cu 1 decembrie 2001 până la data de 1 august 2003, când a încetat raportul de activitate prin dispoziție administrativă.
După numirea în funcția publică, începând cu 1 decembrie 21001, reclamanta a efectuat concediul de odihnă aferent anului 2001, fiind la serviciu, a fost rechemată din concediu prin adresa nr. 17118/6.12.2001, astfel că după ce a efectuat numai 3 zile de concediu din anul 2001 revenit la serviciu, li datorită complexității sarcinilor și activităților din instituția nu a putut continua efectuarea concediului de odihnă, astfel că pentru cele 17 zile din concediul de odihnă aferent anului 2001 primit o indemnizație bănească în cursul anului 2002.
Pentru cele 3 zile de concediu de odihnă efectuate în luna decembrie 2001, reclamantei i se cuvine o primă de concediu reactualizată începând cu anul 2001 până la 31 decembrie 2006, de 130 lei.
În anul 2002 reclamanta a efectuat concediul de odihnă integral având salariul de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă de 942 lei. Indemnizația actualizată până la data de 31 decembrie 2006, este în cuantum de 1731 lei.
În anul 2003 prima de concediu cuvenită pentru numărul de zile lucrate în raport de salariul de bază din luna anterioară fost calculată la 555 lei, iar actualizată până la 31.12.2006, la suma de 831 lei.
Sub aspectul reglementării legale, prima instanță a reținut că Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor publici, a reglementat, inițial în art. 33 al.2, ulterior în art. 34 al.2, iar în prezent de art. 35 al.2, dreptul funcționarului public, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat și care se acordă pe lângă indemnizația de concediu.
Potrivit art. 18 din Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripția extinctivă, instanța este obligată ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune al reclamantei este prescris.
Îndată după intrarea în vigoare a Statutului funcționarilor publici, prin art. III din OUG nr. 33/2001, privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici, s-a dispus suspendarea până la data de 01.01.2002, a dispozițiilor art. 33 al.2 din Legea nr. 188/1999, referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediul de odihnă.
Prin art. 32 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002, nr. 744/2001 și art. 12 din Legea bugetului de sta pe anul 2002 nr. 743/2001 s-a prevăzut că termenele reglementate de art. III din OUG nr. 33/2001, se prelungesc până la data de 30 decembrie 2002.
Prin art. 10 al.3 din Legea bugetului de stat pe anul 2002, nr. 631/2002, s-a prevăzut o dispoziție similară, în sensul prelungirii până la data de 31 decembrie 2003 suspendării.
Prin art. 9 din Legea bugetului de stat pe anul 2004, nr. 507/2003, s-a dispus că aplicarea prevederilor din actele normative referitoare la primele ce se acordă cu vocația plecării în concediul de odihnă prevăzute de Statutul funcționarilor publici, se suspendă până la data de 31 decembrie 2004.
Art. 8 al.7 din Legea bugetului de pe anul 2005, nr. 51/2004 a reiterat această dispoziție de suspendare pentru un nou termen, data de 31.12.2005.
Legea bugetului de sta pe anul 2006 nr. 379/2005, dispune prin art. 5 al.5 că prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele de concediu ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit la art. 3 din același decret, care este de 3 ani.
Art. 7 al.3 din același decret, prevede că dacă dreptul este sub termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când a expirat termenul.
Când termenul de suspendare succesivă a expirat doar la 31 decembrie 2006, dreptul la acțiune al reclamantei pentru primele de concediu aferente perioadei 2001-2003, s-a născut doar la această dată, astfel că nu este prescris.
Referitor la fondul acțiunii, prima instanță a observat că dispozițiile art. 64 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care prevăd că în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ, cu obligativitatea de a se prevedea, data de la care se produce suspendarea precum și durat ei determinată.
Al. 2 al art. 64 prevede imperativ, că la expirarea duratei de suspendare, actul normativ au dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
La data expirării ultimei suspendări, dispozițiile referitoare la prima de concediu din Statutul funcționarilor publici au reintrat în vigoare.
Da, acest drept, patrimonial reglementat de Statutul funcționarilor publici, lege organică, potrivit art. 73 lit. j din Constituția revizuită, a fost suspendat prin legile ordinare menționate, în mod succesiv, de la intrarea sa în vigoare, până la 31.12.2006, iar efectul a fost golirea de conținut a însuși dreptului funcționarilor publici la plata anuală a primei de concediu, situație ce echivalează cu recunoașterea unui drept patrimonial, dar vidarea acestuia de însăți substanța sa, lipsindu-l practic de orice valoare. În acest mod, funcționarii publici, titulari ai dreptului reglementat în favoarea lor de statutul propriu au fost suspendați de a se bucura efectiv de acesta pe întreaga perioadă de suspendare succesivă.
Instanța de fond a constatat că dreptul nu a fost afectat în însăși ființa lui, cât timp, prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența, de la instituire până în prezent.
Astfel, deși dreptul există, exercițiul său a fost împiedecat, contravenindu-se astfel art. 53 din Constituția revizuită, împrejurarea în care instanța de fond a restabilit principiul constituțional încălcat prin legile de suspendare, cât și principiul că un drept legale prevăzut are un conținut real, efectiv, neputând fi redus la nudum jus.
În argumentarea acestei soluții, instanța de fond a avut în vedere și dispozițiile art. 18 din vechiul Cod al muncii și pe cele ale art. 38 din actualul Cod al muncii, în sensul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
Dispozițiile constituționale și cele cuprinse în statutul funcționarilor publici și Codul Muncii, sunt într-un perfect acord cu reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aplicabil și în dreptul nostru intern.
Pe lângă sumele bănești ce s-au acordat reclamantei, pentru neplata primelor de concediu pentru perioada 2001-2003, instanța de fond a considerat că acesteia i se cuvin daune interese compensatorii, în scopul acoperiri prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale pentru perioada respectivă, calculate potrivit coeficienților de inflație în condițiile prevăzute de art. 161 al.4 și art. 295 al.2 din Legea nr. 53/2002, aplicabile și funcționarilor publici, în virtutea dispozițiilor art. 117 din Statutul funcționarilor publici. Potrivit acestora, Codul munci se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, dacă acestea nu sunt complete și este compatibilă completarea lor cu dreptul comun, respectiv Codul muncii. Acesta prevede în art. 161 al.4, că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului prin neexecutarea la termen a obligației.
Pârâta a depus la dosarul primei instanțe note de calcul pentru primele de concediu, în sume brute, pe perioada 2001-2003, note de calcul ce nu au fost contestate de către reclamantă și care poartă sigiliul pârâtei.
Instanța de fond, văzând că pe întreaga perioadă pentru care reclamanta a solicitat drepturile bănești, s-a aflat în raporturi de funcție publică cu pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A, a admis acțiunea, a obligat pe pârâtă la plata primelor de concediu cuvenite, acesteia, pentru perioada în care a efectuat efectiv concediile de odihnă, reactualizate. Prima instanță a admis acțiunea și pentru a i se acorda primele de concediu aferente concediului de odihnă neefectuat ca urmare a întreruperii concediului de odihnă și a nevoii de a fi prezentă în instituție, din motive independente de voința reclamantei. Instanța de fond a avut în vedere și împrejurarea că dacă nu ar admite acțiunea pentru aceste prime de concediu ar crea o situație discriminatorie față de funcționarii publici care și-au efectuat concediul de odihnă din instituție și care au beneficiat de plata drepturilor respective. discriminarea ar opera și față de reclamantă, iar pentru perioada în care, datorită nevoilor unității, a trebuit să se sacrifice personal și să muncească în interesul societății, nesocotind interesul personal de a-și reface capacitățile de muncă, să nu primească prima de concediu. În acest fel la sacrificiul personal s-ar adăuga și o discriminare de natură salarială ce nu ar putea fi justificată în nici un fel prin reglementarea fostului art. 33 al.2, actualul art. 35 al.2 din Statutul funcționarilor publici.
Prin admiterea acțiunii, prima instanță a dispus reactualizarea sumei până la data efectivă a plății.
Cererea reclamantei a fost respinsă față de pârâtul Consiliul Județean A, în temeiul excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia, reclamanta neavând raporturi de serviciu cu această instituție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului solicitând instanței admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiuni formulate, precizate și modificate de reclamanta.
În motivarea recursului, pârâta recurentă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Aaa rătat că, având în vedere suspendările succesive cu privire la plata primelor de concediu ale funcționarilor publici prin OUG nr. 33/2001, Legea nr. 743/2001, Legea nr. 744/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004 și Legea nr. 379/2005, recurenta s-a aflat în imposibilitatea legală de a face aplicarea prevederilor legi funcționarilor publici cu privire la solicitarea reclamantei pentru acordarea primelor de concediu.
Pârâta recurentă arată că nu deținea nici fondurile necesare, acestea trebuind să fie alocate de către Consiliul Județean A, în calitate de ordonator principal de credite.
În conformitate cu prevederile art. 105 al.2, 3 și 4 din Legea nr. 272/2004 Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului este instituție publică cu personalitate juridică, înființată în subordinea consiliului județean, structura organizatorică, numărul de personal și funcționarea direcție fiind aprobată de către consiliul județean, care o înființează, astfel încât să asigure îndeplinirea în mod corespunzător a atribuțiilor ce îi revin și atribuțiile din regulamentul cadru de organizare și funcționare a direcției generale se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Conform art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 1434/2004, finanțarea Direcției se asigură din bugetele locale ale județelor.
Recurenta mai invocă prevederile OG nr. 22/2002, art. 2 care prevede că ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virările de credite bugetare, în condițiile legii pentru asigurarea în bugetele propriii și ale instituțiilor din subordine creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii și arată că art. 29 al.1 din Legea nr. 47/1192 nu constituie temei de drept pentru a aplica și a fi motivată sentința atacată, motivarea sentinței în temeiul art. 18 și 38 din Codul Muncii fiind nefondată și neîntemeiată.
Instanța de fond a admis greșit acțiunea deoarece nu a ținut seama nici de prevederile art. 18 din vechiul cod al muncii invocat de reclamantă ca temei de fiind nu poate fi reținut ca temeinic și fondat pentru simplul motiv că aceasta a fost funcționar public și nu personal contractual și astfel nu se aplică prevederile codului muncii funcționarilor publici. Arată că nici prevederile art. 166 al.1 Codul Muncii nu pot fi reținute ca temeinice și legale pe motiv că reclamanta a fost funcționar public și nu personal contractual.
De asemenea nici prevederile art. 41 al.2 și art. 53 al.1 din Constituție nu pot fi reținute ca temeinice și legale, deoarece faptul că nu se poate restrânge un drept câștigat, nu se referă la raporturile juridice de dreptul muncii, prevederile constituționale având în vedere ca acestea au caracter general.
Reclamanta intimată a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, și admiterea în tot a sentinței civile atacate, în sensul obligării la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu actualizate, la zi cu indicele de inflație de la data nașterii raportului dreptului până la data plății efective.
În motivarea întâmpinării, reclamanta intimată consideră că are dreptul al prima de concediu pentru anii în care a avut calitatea de funcționar public, conform notelor de calcul anexate, întocmite de recurentă, astfel că prin aceste note de calcul pârâta recurentă a recunoscut calitatea reclamantei intimate de funcționar public.
Mai arată că dreptul de a beneficia de primă de concediu face parte din conținutul complex al dreptului fundamental la muncă și nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu.
Arată că pârâta recurentă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A putea și trebuia să prevadă și să solicite Consiliului Județean A, fondurile necesare primei de concediu, având în vedere existența unor sentințe civile prin care Consiliul Județean Aaf ost obligat la alocarea de fonduri pentru plata primei de concediu pentru membrii sindicatului "" și faptului că reclamanta intimată a solicitat pe cale amiabilă plata primei de concediu care i se cuvenea.
Reclamanta intimată arată că recurenta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A confundă dreptul la prima de concediu prevăzută de Legea nr. 188/1999 republicată a funcționarului public cu indemnizația de concediu care este un drept salarial.
Reclamanta intimată arată că prin OG nr. 146/19.12.2007 Guvernul României a recunoscut dreptul unor categorii din sectorul bugetar de a li se acorda o primă cu ocazia plecări în concediul de odihnă ce a fost instituită în baza prevederilor art. 35 al.2 din Legea nr. 188/1999 și a stabilit o modalitate de plată a drepturilor restante.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
În privința excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2001-2003, Curtea observă că reclamanta a solicitat obligarea pârâților Consiliul Județean A și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A la plata primelor de concediu aferente anilor 2001-2006, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.
Or, potrivit art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167 din 10 aprilie 1958, privitor la prescripția extinctivă, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, "dacă dreptul este sub condiție suspensivăsau cu termen suspensiv,prescripția începe să curgă de la data cînds-a împlinit condițiasau a expirat termenul."
În raport cu această reglementare, dreptul la acțiune al reclamantei la plata primelor de concediu nu s-a născut decât după încetarea suspendării exercițiului acestui drept, astfel încât excepția prescripției, invocată de recurentă, nu este fondată.
Examinând fondul pricinii, în raport cu motivele de recurs, cu privire la acordarea primelor de concediu, Curtea reține că litigiul are de obiect dreptul reclamantei - funcționar public - la primele de concediu aferente anilor 2001-2006, în contextul în care acest drept cu caracter salarial a fost suspendat succesiv prin mai multe acte normative.
În opinia Curții, soluționarea acestei cereri este influențată de stabilirea efectelor unor dispoziții legale care au fost suspendate ulterior printr-un alt act normativ de aceeași forță juridică.
În rezolvarea acestei chestiuni, Curtea observă că prin Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unor dispoziții legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru polițiști, stabilind, în dispozitiv, că "în aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, -prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată."
În privința acestei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea observă că aceasta a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii promovat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție"pentru a se asigura"- potrivit art. 329 al. 1 Cod de Procedură Civilă -"interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României". Fiind pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, această decizie este obligatorie pentru viitor, având în vedere dispozițiile art. 329 alin. 3 teza a doua Cod de Procedură Civilă, conform cărora "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe".
În consecință, în prezenta cauză Curtea va da eficiență acestor dispoziții legale și va respecta interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în măsura în care interpretarea din aceste decizii este incidentă în prezentul litigiu.
Având în vedere principiul egalității, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, precum și principiul nediscriminării, instanța constată că interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție este incidentă, pentru identitate de rațiune, și în prezenta cauză.
În consecință, Curtea, reiterând interpretarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost exprimată în Decizia nr. XII din 5 februarie 2007, reține că suspendarea exercițiului unui drept - cum este dreptul la prima de concediu, în prezent a cauză - nu echivalează cu "însăși înlăturarea lui".
După cum s-a arătat în continuare în motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție,"prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
De aceea, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate."
Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, întrucât actele normative care au determinat suspendarea dreptului reclamanților la prima de concediu nu se referă la "eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere în aplicare,-suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat.
Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege."
De asemenea, Curtea reține și că printr-o altă decizie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, respectiv prin decizia nr. 77/5.11.2007, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit:
"Dispozițiile art. 34 alin. (2) (devenit art. 35 alin. 2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că:
Prima de concediu, reprezentând o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, se cuvenea acestei categorii de personal."
Deși decizia nr. 77/5.11.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost publicată în Monitorul Oficial până la data pronunțării prezentei hotărâri, instanța reține că dispozitivul acesteia a fost adus la cunoștință publică prin publicarea sa pe site-ul Internet al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, Curtea reține că după pronunțarea hotărârii recurate, a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr. 146 din 19 decembrie 2007, pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 877 din 20 decembrie 2007.
Conform art. 2 alin. 1 din această Ordonanță de Urgență, "personalul din sectorul bugetar căruia până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență nu i s-au acordat primele de concediu de odihnă pentru perioada 2001 - 2006 urmează să primească aceste drepturi în anul 2008, în mod eșalonat, în 3 tranșe, după cum urmează:
a) în luna martie - pentru anii 2001 și 2002;
b) în luna iunie - pentru anii 2003 și 2004;
c) în luna octombrie - pentru anii 2005 și 2006."
Având în vedere acest normativ, care confirmă interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în sensul existenței dreptului funcționarilor publici la plata primelor de concediu eferente anilor 2001-2006 - ținând seama de interpretarea obligatorie dată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la efectele actelor normative de suspendare a unor dispoziții legale care prevedeau acordarea primei de concediu pentru funcționarii publici - Curtea apreciază ca fiind întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata primelor de concediu.
De asemenea, Curtea consideră întemeiată obligarea pârâților și la plata primei de concediu aferentă celor 17 zile de concediu neefectuate din concediul pentru anul 2002, în contextul în care respingerea acestei cereri ar determina o lipsire a reclamantei de plata integrală a primei de concediu legal datorată de pârâtă.
Curtea apreciază că, în condițiile în care întreruperea concediului de odihnă sau neefectuarea integrală a acestui concediu a fost determinată de nevoile unității angajatoare, care a solicitat reclamantei prezența la serviciu, refuzul acordării integrale a primei de concediu ar conduce la crearea unui tratament discriminatoriu în defavoarea reclamantei și la posibilitatea unităților respective de a uza de posibilitatea de a solicita funcționarilor publici întreruperea concediului de odihnă sau limitarea acestui concediu pentru a evita efectuarea plății integrale a primei de concediu datorate acestora.
În consecință, în raport cu cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Arad este temeinică și legală, recursul formulat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A împotriva sentinței civile nr. 2858/5.12.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului A împotriva sentinței civile nr. 2858/5.12.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /20.03.2008
Tehnored. /28.03.2008/ 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecători:,
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Barbă Ionel, Olaru Rodica
