Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 193/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--17.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 193
Ședința publică din 20 februarie 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 2426/30.10.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, întâmpinare din partea reclamanților intimați, în 3 exemplare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2426/30.10.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins excepția de necompetență materială a instanței și excepția prescripției dreptului la acțiunea; a admis acțiunea precizată formulată de reclamanții, împotriva pârâtelor Autoritatea Națională a Vămilor B și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T;a obligat pârâtele să plătească reclamanților despăgubiri reprezentând primă de concediu aferentă anilor 2001-2006, în sumă brută actualizată cu indicele de inflație după cum urmează: - 2947 lei, - 2672 lei, - 2687 lei, -3034 lei, - 3195 lei, - 3243 lei, - 5104 lei, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Acțiunea reclamanților are ca obiect raporturile de serviciu ale unor funcționari publici, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. c Cod procedură civilă, raportat la art. 284 al.2 Codul Muncii, art. 10 al.3 și art. 91 ind. 1 din Legea nr. 188/1999, astfel că soluționarea cauzei revine Tribunalului Arad, având în vedere că domiciliul reclamanților este în A și calitate de pârât o are un organ de specialitate al Administrației publice locale - Direcția Regională Vamală.
Cu privire la prescripția dreptului la acțiune pentru perioada 2001-2003 instanța de fond a constatat că potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având ca obiect pretenții patrimoniale se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de art. 3 al aceluiași decret, respectiv de 3 ani.
Art. 7 al.3 din aceleași decret prevede că dacă dreptul este sub un termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când a expirat acest termen.
Cum termenul de suspendare succesivă a expirat doar la 31.12.2006, dreptul la acțiune al reclamanților pentru prime de concediu aferente perioadei 2001-2003 s-a născut doar la această dată, astfel că nu este prescris.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că reclamanții au fost funcționari publici în cadrul Biroului Vamal și au formulat prezenta acțiune, întrucât în anii 2001-2006 nu au beneficiat de prima de concediu la acare aveau dreptul conform art. 34 al.2 din Legea nr. 188/1999, care prevede că:"funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat". Aceste dispoziții au fot suspendate în mod succesiv până la data de 31.12.2006. Succesiunea în timp a actelor normative a făcut ca instanța de fond să rețină faptul că dreptul la prima de concediu de odihnă a fost introdus prin art. 34 al.2 din Legea nr. 188/1999 republicată (fost art. 33 al.2) și și-a produs efecte de la data de 1.01.2001, iar suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2001-2006
Astfel, pentru ca un drept să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fie considerat că nu există în perioada 2001-2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic să devină lipsit de valoare.
Instanța de fond a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată, aceștia fiind îndreptățiți la plata despăgubirilor reprezentând prima de concediu pentru perioada 2001-2006.
Având în vedere prevederile art. 93 din Legea nr. 188/1999 republicată, potrivit cărora dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum, și cu reglementările de drept civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice și prevederile art. 161 al.4, art. 292 al.1 și art. 295 al.2 din Legea nr. 53/2002 Codul Muncii și art. 1082.civil, instanța de fond a acordat reclamanților daune interese compensatorii pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale calculate conform coeficienților de inflație, conform calculului efectuat de Direcția Regională Vamală
Pentru stabilirea drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pentru ani 2001-2006 actualizată cu indicele de inflație, au fost întocmite de către Direcția Regională Vamală T, nota de calcul cu nr. 16086/07.06.2007, în care s-au calculat pentru fiecare reclamant sumele datorate.
Împotriva acestei hotărâi au declarat recurs pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în nume propriu cât și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor
Recurenta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în nume propriu cât și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor B critică sentința pentru că a pronunțat-o cu încălcarea competenței materiale a instanței de contencios administrativ, prevăzută de art.3 alin.1 Cod procedură civilă.
De asemenea recurenta invocă excepția prescripției dreptului de a cere plata drepturilor salariale reprezentând primele de vacanță aferente perioadei 2001-2003, pe motiv că plata acestor drepturi se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, potrivit prevederilor art. 92 din Legea nr. 188/1999.
Pe fond arată că nu a existat temei legal pentru a acorda primele de concediu în ani 2004, 2005 și 2006, deoarece în acești ani a fost suspendată prin lege aplicarea prevederilor art. 34 al.2 din Legea nr. 188/1999.
Conform art. 64 al. 2 din Legea nr. 24/200, republicată, această suspendare înseamnă că dispoziția suspendată nu a fost în vigoare și deci în acești ani nu a fost prevăzut de lege dreptul la primele de concediu. Nu există temei legal pentru a acorda în prezent primele de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006. la data de 01.01.2007 a expirat durata de suspendare și au reintrat în vigoare de drept prevederile art. 34 al.2 din Legea nr. 188/1999, dar el nu pot fi aplicate retroactiv pentru anii 2004, 2005 și 2006, ci numai pentru viitor, conform art. 15 al.2 din Constituția României republicată.
Recursul este nefondat și se va respinge pentru următoarele motive:
Recursul pârâtei este nefondat în privința necompetenței materiale a instanței de fond, având în vedere că reclamanții au avut locul de muncă în cadrul pârâtei Direcția pentru Accize și Operațiuni Vamale T, cu care se află în raporturi de serviciu, astfel că revine Tribunalului Arad competența materială pentru judecarea acțiunii.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților intimați pentru acordarea primelor de concediu aferente anilor 2001, 2002 și 2003, Curtea consideră că dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut la data la care a încetat orice cauză de suspendare, care a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune beneficiarii prevederilor legale susmenționate și a cărei aplicare a fost suspendată sau amânată, prin acte normative temporare, până la data de 1 ianuarie 2007.
În privința consecințelor suspendării drepturilor în litigiu, prin legile bugetare, instanța apreciază că dreptul la prima pentru concediu de odihnă al funcționarilor publici a fost introdus prin art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999.
Faptul că exercițiul dreptului în discuție, a fost suspendat printr-o serie de acte normative ulterioare, nu echivalează cu o înlăturare a existenței lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu s-a prevăzut acest lucru, iar prin nerecunoașterea sa s-ar contraveni atât art.53 din Constituție cât și reglementărilor date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Drept urmare dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut la data la care a încetat orice cauză de suspendare, care a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii prevederii legale susmenționate și a cărei aplicare a fost suspendată sau amânată, prin acte normative temporare, până la data de 1 ianuarie 2007.
Că este așa, rezultă fără echivoc și din prevederile art.64 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Este adevărat că drepturile salariale suplimentare în discuție au fost suspendate prin acte normative succesive pentru perioada 2001-2006, ceea ce nu echivalează - cu înlăturarea existenței dreptului, o altă interpretare fiind contrară principiului constituțional al garantării realizării drepturilor legale acordate.
Este de reținut în acest sens că prin decizia în interesul legii, nr. XXIII/12.12.2005, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru aplicarea unor prevederi legale privind drepturile salariale care au fost suspendate de un alt act normativ, se statuează că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența, pentru perioada în cauză.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa, și practic, să devină lipsit de orice valoare.
În raport de cele de mai sus, Curtea, potrivit art.312 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, în nume propriu și în numele Autorității Naționale a Vămilor
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T și Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 2426/30.10.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.II.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /22.04.2008
Tehnored../28.04.2008/ 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecători:,.
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Barbă Ionel, Olaru Rodica
