Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 192/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- secția de contencios administrativ și fiscal
Decizia civilă nr.192/R/-. Dosar nr.6740/62/R/-./2008
Ședința publică din data de:-17 Martie 2009
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă judecător
- - - - judecător
- - - judecător
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, -, și, precum și a recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva sentinței civile nr.42/CA din 19 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici".
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc asupra recursului în ședința publică din data de 10 martie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 17 martie 2009.
Se constată depuse la dosar, prin serviciul Registratură al instanței, concluzii scrise formulate de către recurenții reclamanți, -, și.
În urma deliberării, instanța a pronunțat hotărârea de mai jos:
CURTEA:
Asupra recusurilor de:
Constata ca prin sentinta penala nr 42/CA/19.01.2009 pronuntata de Tribunalul B - Sectia comerciala si de contencios administrativ, s-a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii sub aspectul cererii de anulare a adresei nr 5071/22.09.2008 emisa de Directia Generala a Finantelor Publice B; s-a respins ca inadmisibila cererea formulata de reclamantii, -, si in contradictoriu cu parata Directia Generala a Finantelor Publice B privind anularea adresei nr 5071/22.09.2008 emisa de parata; a respins exceptia inadmisibilitatii celorlalte cereri formulate de reclamanti; a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune; a admis in parte actiunea formulata de reclamantii, -, si in contradictoriu cu parata Directia Generala a Finantelor Publice B si a obligat parata sa plateasca fiecarui reclamant suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare incepand cu data de 01.01.2004 si in continuare pana la schimbarea situatiei de fapt si/sau de drept pentru reclamantii, si, cu data de 23.10.2006 si in continuare pana la schimbarea situatiei de fapt si/sau de drept pentru reclamanta -, cu data de 16.10.2006 si in continuate pana la schimbarea situatiei de fapt si/sau de drept pentru reclamantul si cu data de 01.01.2004 si pana la data de 03.09.2007 pentru reclamantul, toate sumele actualizate cu indicele de inflatie pana la data platii efective; a obligat parata sa plateasca reclamantilor dobanda legala aferenta celor dua suplimente incepand cu data de 13.10.2008 pana la data platii; a respins restul pretentiilor si a luat act ca reclamantii nu au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:
Exceptia inadmisibilitatii actiunii este fondata sub aspectul cererii privind anularea adresei nr 5071/22.09.2008 emisa de parata Directia Generala a Finantelor Publice B, apreciindu-se de catre instanta de fond ca acest act nu are caracterul unuia administrativ in sensul stabilit de art 2 lit c din Legea nr 554/2004 neputand fi anulat intr-o actiunea pe calea contenciosului administrativ.
de aceste considerente, actiunea reclamantilor privind anularea actului mentionat a fost respinsa ca inadmisibila.
Exceptia inadmisibilitatii celorlalte petite ale actiunii reclamantilor este nefondata, precizandu-se ca dispozitiile at 31 din Ordonanta Guvernului nr 6/2007 nu sunt aplicabile in speta atat vreme cat disozitiile legale prevaute de acest de lege privesc contestatii in legatura cu stabilirea sporurilor, iar cele solicitate prin actiune nu numi ca nu aiu fost stabilite de parata, ci nu au fost acordate deloc. S-a mai precizat ca reclamantii s-au adresat paratei pentru obtinerea acestor suplimente, cererea fiind solutionata negativ prin adresa nr 5242/3.10.2008, concluzionandu-se ca actiunea formulata este admisibila, in temeiul dispozitiilor art 2 lit i din Legea nr 554/2004, de refuzul paratei de acordare a suplimentelor.
Relativ la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, s-a apreciat ca aceasta este nefondata intrucat dispozitiile art 39 si apoi 31 al 1 lit c, d din Legea nr 188/1999 au fost suspendate succesiv prin art 44 OUG nr 92/2004 pentru anul 2005 si prin OUG nr 2/2006 pentru anul 2006, iar incepand cu anul 2007 aceste dispozitii legale nu au mai fost suspendate, si ca aceasta evolutie a reglementarilor legale mentionate echivaleaza cu o recunoastere a dreptului la cele doua suplimente si, totodata, cu o intrerupere a cursului prescriptiei cu toate consecintele care decurg din aceasta imprejurare conform dispozitiilor art 71 din Decretul -Lege nr 167/1958. Pentru aceste considerente, a fost respinsa prescriptia dreptului material la actiune pentru pretentiile aferente perioadei 01.01.2004-12.11.2005 invocata de parata.
Pe fondul cauzei s-a stabilit calitate de functionari publici in cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Bar eclamantilor, pe baza adeverintei existente la dosar si s-a realizat o analiza a dispozitiilor legale ce prevad acordarea suplimentelor solicitate de reclamanti, stabilindu-se ca Legea nr 188/1999, initial prin art 29 al 1 lit c si d si apoi prin art 31, instituit dreptul functionarilor publici la un salariu compus, in afara de salariul de baza si sporul de vechime, si din suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare si ca aceste dispozitii au fost suspendate succesiv prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr 92/2004 - art 44 pentru anul 2005 si Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr 2/2006 pentru anul 2006.
Desi prin efectul actelor normative aratate mai sus, exercitiul dreptului de a incasa cele doua sporuri, a fost suspendat pana la sfarsitul anului 2006, totusi aceasta imprejurare nu echivaleaza cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizarii prerogativelor sale in intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercitiul dreptului.
Dreptul continua sa existe pana la momentul adoptarii unei dispozitii legale exprese contrare intrucat in materia dreptului muncii este pe deplin aplicabil principiul derivand din " teoria drepturilor castigate ", astfel incat nu poate fi acceptata ipoteza unei abrogari implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al functionarului public este similar unui raport de munca in ceea ce priveste drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil si in situatia functionarilor publici.
Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea celor doua suplimente in perioada 2005 si 2005 au avut caracter temporar, iar in prezent nu mai sunt in vigoare, astfel incat nu mai pot forma obiectul controlului de neconstitutionalitate, conform Legii nr 47/1992 republicata.
Instanta de fond a apreciat ca dispozitiile privind suspendarea nu au produs niciun efect sub aspectul existentei dreptului la suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei si, deci, nu au avut drept consecinta suprimarea acestuia in materialilatea sa pentru perioada in care au fost in fiinta. Aceasta suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizarii acestuia in intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercitiul sau.
Desi nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispozitii legale, acest aspect trebuie exercitat cu respectarea cerintelor impuse de art 56 si art 64 din Legea nr 24/2000.
Mai mult, suspendarea exercitiului dreptului nu echivaleaza cu insasi inlaturarea lui, cat timp prin nici o dispozitie legala nu i-a fost inlaturata existenta pentru anii 2005 - 2006.
Suspendarea acestui drept recunoscut si garantat nu poate inlatura existenta lui anterioara, pentru ca s-ar contraveni atat art 53 din Constitutia Romaniei privind cazurile in care se poate restrange exercitiul unui drept, cat si reglementarilor date prin art 1 din Protocolul nr 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevazut de lege sa nu devina doar o obligatie lipsita de continut, redusa la nudum jus, ceea ce ar constitui o ingradire nelegitima a exercitarii lui, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat i perioada celor 2 ani, pentru care exercitul lui a fost suspendat, iar nu inlaturat. Altfel, s-ar ajunge la situatia ca un drept patrimonial, a carui existenta este recunoscuta, sa fie vidat de substanta sa si, practic, sa devina lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului increderii in statul de drept, care implica asigurarea aplicarii legilor adoptate in spiritul si litera lor, concomitent cu eliminarea oricarei tendinte de reglementare a unor situatii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute sa nu poata fi impiedicati de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada in care au fost prevazute de lege.
Ca urmare, ordonatorilor principali de credite si, dupa caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligatia sa plateasca functionarilor publici, pentru anii 2005-2006, suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei cuvenite acestora in conformitate cu art 31, alin 1, lit c si lit d din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici actiunea fiind admisa in parte.
Pentru toate aceste considerente, prima instanta a obligat parata la plata sumelor reprezentand suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare incepand cu datele aratate in dispozitiv, actualizate cu indicele de inflatie de faptul ca, in material raporturilor de serviciu, similar raporturilor de munca, se prezuma punerea in intarziere a angajatorului odata cu nasterea dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nasterii prejudiciului.
S-a considerat ca de refuzul paratei de a plati cele doua suplimente este admisibila si cererea privind acordarea si pentru viitor, dispunandu-se de catre prima instanta in acest sens.
S-a apreciat fondata si cererea reclamantilor privind obligarea paratei la plata dobanzii legale aferente sumelor datorate, avandu-se in vedere dispozitiile art 1084 cod civil in sensul ca dobanda legala este de natura sa acopere beneficiul nerealizat de reclamanti urmare a neacordarii celor doua suplimente, aceasta fiind acordata incepand cu data introducerii actiunii considerat ca moment al punerii in intarziere.
In privinta cuantumului de 25% indicat de reclamanti pentru fiecare dintre cele doua suplimente, prima instanta a retinut ca Legea nr 188/1999 nu prevede acest cuantum si ca, in lipsa unei prevederi exprese a legii, instanta de judecata nu se poate substitui legiuitorului in sensul stabilirii cuantumului.
Impotriva aceste sentinte au declarat recurs reclamantii, -, si si parata Directia Generala a Finantelor Publice B, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantii, -, si au criticat hotararea Tribunalului B sub aspectul neacordarii cuantumului de 25% precizat in actiunea pentru fiecare dintre cele doua suplimente, aratandu-se ca stabilirea acestui cuantum trebuie supusa controlului unei instante intrucat, in ipoteza in care hotararea va ramane definitiva in forma pronuntata de instanta de fond, parata are posibilitatea sa le acorde intr-un cuantum foarte mic intrucat nu este prevazut de Legea nr 188/1999, hotararea fiind lipsita de efecte juridice si neputand fi executata silita. Totodata, s-a mai facut vorbire despre practica judiciara atat la nivel local cat si national, in sensul unui cuantum de 25%, invocandu-se si discriminarea ce se va realiza intre aceleasi categorii profesionale care ar beneficia de cuantumuri diferite pentru acelasi spor.
II. De asemenea, in cererea de recurs, parata Directia Generala a Finantelor Publice Bac riticat sentinta primei instante sub urmatoarele aspecte:
1. Raportat la data introducerii actiuni de catre reclamanti, s-a implinit termenul general de prescriptie astfel cum este reglementat de art 3 din Decretul-Lege nr 167/1958; dreptul la actiune al reclamantilor nu a fost ingradit in perioada in care a operat suspendarea acordarii drepturilor pentru anii 2005 si 2006; de aceste sustineri, s-a solicitat constatarea implinirii termenul de prescriptive si respingerea pretentiilor pentru perioada respective ca prescrise;
2. S-a criticat respingerea exceptiei inadmisibilitatii actiunii si a aprecierii primei instante in sensul ca in cauza nu sunt aplicabile dispozitiile art 31 din Ordonanta Guvernului nr 6/2007; s-a mai aratat ca adresa a carei anulare s-a solicitat nu reprezinta un act administrativ in sensul dispozitiilor art 2 din Legea nr 554/2004, raporturile juridice care fac obiectul raspunsului comunicat fiind nascute in temeiul legii de salarizare a functionarilor; adresa nr 5071/22.09.2008 este o simpla adresa de raspuns la o petitie, emisa in conditiile Ordonantei Guvernului nr 27/2002 si, indiferent de raspunsul angajatorului, legea de salarizare a functionarilor publici nu permite plata drepturilor solicitate;
3. Relativ la fondul cauzei s-a aratat ca actul normativ care reglementeaza salarizarea functionarilor publici este Ordonanta Guvernului nr 6/2007, iar nu Legea nr 188/1999 privind statutul functionarilor publici, ordonanta care nu prevede acordarea suplimentelor solicitate de reclamanti, in acest context subliniindu-se faptul ca numai legiuitorul are posibilitatea sa stabileasca care anume sporuri sau suplimente se adauga anumitor categorii de salariati; s-a procedat la intepretarea art 31 al 1 si al 3 din Legea nr 188/1999 in sensul ca cele doua component solicitate de functionarii publici urmeaza a fi reglementate prin Legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru functionarii publici si ca, in conditiile in care aceasta lege nu a fost adoptata pana in prezent, functionarilor publici le sunt aplicabile la acest moment prevederile Ordonantei Guvernului nr 6/2007 facandu-se referire la art 1 din acest act normativ.
4. S-a considerat de aspectele invocate pe fondul cauzei ca nu poate fi retinuta niciun fel de culpa a paratei si ca, astfel, nu se justifica nici acordarea platii suplimentelor actualizate cu indicele de inflatie si cu dobanda legala pana la data platii efective.
5. S-a criticat si acordarea drepturilor banesti si pentru viitor intrucat este vorba despre o creanta ce nu este nascuta, nu este certa, lichida si exigibila si poate fi influentata de modificarile legislative viitoare.
Parata Directia Generala a Finatelor Publice a depus intampinare la recursul formulat de reclamanti solicitand respingerea acestuia intrucat in mod corect prima instanta a retinut ca nu se poate stabili un cuantum al celor doua suplimente.
Reclamantii au depus la dosar o serie de hotarari date in recurs de catre Curtea de Apel B - Sectia de contencios administrativ si fiscal.
Analizand actele si lucrarile dosarului, sentinta atacata raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constata ca recursul paratei Directia Generala a Finantelor Publice este partial fondat, iar recursul reclamantilor este nefondat.
1 ) astfel, referitor la prescriptia dreptului material la actiune, se constata ca drepturile salariale solicitate de reclamanti, in forma componentelor la salariul functionarului public, astfel cum sunt prevazute de art 31 ( fost 29 ) lit c si d din Legea nr 188/1999, se constata ca acordarea acestor a fost suspendata succesiv anterior datei de 01.01.2007, pe aceasta perioada prescriptia dreptului material la actiune fiind suspendata in conditiile art 13 din Decretul - Lege nr 167/1958. In cauza suspendarea acordarii drepturilor reprezinta o cauza de supendare, iar nu de intrerupere a cursului prescriptiei exctinctive intrucat, chiar daca aceste cazuri de suspendare sunt limitativ prevazute de lege, iar conform doctrinei nu se pot extinde prin analogie, trecerea unei perioade foarte lungi de timp de la data intrarii in vigoare a actului normativ cadru al prescriptiei si modificarile suferite de raporturile juridice in toata aceasta perioada, pun in aceeasi situatie din punct de vedere juridic pe beneficiarul dreptului la actiune aflat in imposibilitate de a promova actiunea datorita unui caz de forta majora precum si pe cel aflat in aceeasi imposibilitate a beneficierii de dreptul material la actiune ca urmare a suspendarii de catre legiuitor a drepturilor sale.
Intrucat in cauza este vorba despre o suspendare a dreptului material la actiune si nu de o intrerupere, de efectele juridice diferite ale acestora, instanta de recurs va modifica, urmare a admiterii in parte a recursului paratei, sentinta atacata, in sensul admiterii exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune pentru perioada 01.01.2004-26.11.2004, ultima data fiind cea a intrarii in vigoare a OUG nr 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pentru anul 2005.
2 ) referitor la cel de-al doilea motiv de recurs al paratei, se constata ca prima instanta a procedat la admiterea exceptiei inadmisibilitatii actiunii promovate de reclamanti sub aspectul solicitarii anularii adresei nr 5071/22.09.2008 tocmai pentru considerentele invocate si de recurenta; in privinta inadmisibilitatii celorlalte petite sub aspectul incidentei dispozitiilor art 31 din Ordonanta Guvernului nr 6/2007, chiar continutul acestui text de lege, expus in motivele de recurs ale paratei, conduce la concluzia inaplicarii in prezenta speta a acestei procedurii intrucat reclamantilor nu li s-a comunicat vreun act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, prima instanta retinand in mod corect ca textul este aplicabil doar in situatia indeplinirii conditiei prealabile a stabilirii unor drepturi;
3 ) de modul de solutionare a fondului cauzei, Curtea retine urmatoarele:
Conform prevederilor art 31, alin 1 din Legea nr.188/1999 (forma actuala), pentru activitatea desfasurata, functionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de baza, sporul pentru vechimea in munca, suplimentul postului, suplimentul corespunzator treptei de salarizare.
Dispozitia legala privind compunerea salariilor functionarilor publici a fost suspendata prin art 44 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.92/2004, text care a dispus expres ca la data intrarii in vigoare a acestui act normativ se suspenda aplicarea dispozitiilor art 29 din Legea nr 188/1999 (actual art 31), cu modificarile ulterioare.
Prin Ordonanta Guvernului nr 2/2006, au fost suspendate prevederile art 29, alin 1, lit c si lit d din Legea nr 188/1999 (actual art 31), pana la 31 decembrie 2006.
Prin modificarea adusa Legii nr 188/1999 prin Legea nr 251/2006, lit."d" a aliniatului 1 al art 29, care prevedea suplimentul corespunzator gradului, a fost modificata, in sensul prevederii suplimentului corespunzator treptei de salarizare.
Prin Ordonanta Guvernului nr 6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale si alte drepturi ale functionarilor publici, pana la intrarea in vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare si altor drepturi ale functionarilor publici, precum si drepturile salariale care se acorda functionarilor publici in anul 2007.
Conform art 1, alin 2 din Ordonanta Guvernului nr 6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de baza, sporurile, premiile, stimulentele si alte drepturi.
Suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare se circumscriu notiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului functionarilor publici, asa cum rezulta din prevederile art 31, alin 1 din Legea nr 188/1999 rep.
Ordonanta Guvernului nr 6/2007 nu a abrogat prevederile textului enuntat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci, dimpotriva, in art 48 al acestui act normativ se arata ca prevederile ordonantei se completeaza cu dispozitiile Legii nr 188/1999 rep.
Se retine ca, in componenta salariilor functionarilor publici trebuie sa se regaseasca suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei de salarizare.
Acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale analizate mai sus, suspendarea dispusa prin actele normative mentionate incetandu-si aplicabilitatea, context in care dreptul revine in patrimoniul reclamantilor, devenind actual.
Suplimentul postului si suplimentul corespunzator treptei sunt elemente componente ale salariului de baza al functionarului public, asa incat devin aplicabile prevederile art 37 din Ordonanta Guvernului nr 6/2007, text in temeiul caruia salariile functionarilor publici se platesc inaintea oricaror alte obligatii de plata ale autoritatii sau institutiei publice si ele nu pot face obiectul vreunei limitari sau renuntari.
Art 37 alin 3 teza ultima din Ordonanta Guvernului nr 6/2007, prevede expres ca orice limitare sau renuntare efectuata cu incalcarea acestui principiu este lovit de nulitate absoluta.
Ca urmare, nu pot fi retinute argumentele aduse in motivarea recursului paratei, fiind vorba despre un drept in vigoare, castigat de reclamanti in calitate de functionari publici si care nu poate fi inlaturat pentru ca din legislatie lipseste la acest moment o lege unica a salarizarii si nici printr-o inlocuire fortata a unei astfel de legi cu Ordonanta Guvernului nr 6/2007.
Obiectul prezentei acțiuni se circumscrie si prevederilor art 1 din Protocolul 1 aditional la CEDO, parte a dreptului intern, prioritar acestuia urmare a ratificarii Conventiei de către Romania prin Legea nr 30/1994.
In aceasta analiza prin prisma CEDO, se impune a fi expuse si dispozitiile art 11 din Constitutia României potrivit cu care statul R are obligatia de a indeplini intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Judecatorul national al statului membru CEDO aplica in mod direct prevederile referitoare la protectia drepturilor omului care au prioritate de dreptul intern.
Conform art 1 din Protocolul 1 care garanteaza protectia proprietatii, " orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor ".
Continutul acestui drept este mult mai nuantat, limitele initiale fiind insa depasite de practica aplicarii lui. Domeniul de aplicare al notiunii de " bun " s-a largit de-a lungul timpului, aceasta avand o semnificatie autonoma fara a se limita numai la protectia bunurilor corporale. In acest context, referitor la dreptul de creanta, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis cu valoare de principiu ( cauza Wittek contra Germaniei din 2002 ) ca drepturile de creanta constituie un bun in sensul art 1 din Protocolul nr 1. Se impune a fi precizat sub acest aspect ca exista o diferenta intre actiunile unor reclamanti pendinte pe rolul jurisdictiilor interne prin care se urmarea eventualitatea dobandirii unei creante si cele formulate in vederea obtinerii platii unui drept de creanta, fiind exemplificative in acest sens dispozitia statuata in jurisdictia europeana in alte cauze ( Gaygusuz contra Austriei din 1996 sau Willis contra - din 2002 ) prin care se arata ca un drept pecuniar ( ex o alocatie de urgenta sau o indemnizatie de ), in masura in care este prevazut in legislatia nationala in materie, este un drept patrimonial in sensul art 1 din Protocolul 1.
Pornind de la caracterul autonom al notiunilor utilizate de Conventie si de protocoalele sale aditionale, Curtea a extins notiunea de " bun " la situatiile in care apar puse in discutie interese economice ale unui subiect de drept, persoana fizica sau juridica, care pot sa se prezinte sub forma unor sperante legitime la obtinerea unor indemnizari. Ca urmare, reglementarea celor doua componente ale salariului prin Legea nr 161/2003 i-a facut pe reclamanti titularii unui interes substantial proteguit prin art 1 din Protocolul 1 aditional. Aceasta speranta legitima este conturata ca valoare patrimoniala de dreptul prevazut de lege care este clar, se refera la componentele salariului, a fost suspendat, iar apoi a devenit din nou actual si nu exista controverse legate de interpretarea si aplicarea normelor de drept interne.
In concluzie, si prin prisma jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, dreptul reclamantilor din prezenta cauza poate fi calificat drept " bun " protejat de art 1 Protocolul 1 aditional la Conventia ratificata de Romania, pentru toate considerentele anterior expuse actiunea reclamantilor fiind admisibila.
4 ) referitor la critica adusa de parata hotarii primei instante relativ la acordarea si pe viitor a acestor drepturi salariale, se constata ca, fiind vorba despre un drept actual, in fiinta, cererea privind acordarea acestui drept și pe viitor este întemeiată, în mod corect prima instanță obligând pârâta la plata acestora până la intervenirea vreunei modificări de drept sau de fapt a situației juridice conturată de legislație precum și de calitatea de funcționar public.
5 ) in ceea ce priveste la motivul de recurs al Direcției Generale a Finanțelor Publice B privind acordarea sumelor actualizate cu indicele de inflație și dobânda, Curtea reține că nici acesta nu este întemeiat.
Conform art 1084 Cod civil, reclamantii au dreptul la repararea integrala a prejudiciului suferit prin neplata acestor sporuri prevazute de lege. Actualizarea cu indicele de inflatie pastreaza valoarea reala a obligatiei banesti, iar dobanda reprezinta beneficiul nerealizat.
6 ) reclamantii au criticat sentinta primei instante sub aspectul neacordarii cuantumului solicitat de 25% pentru cele doua suplimente. Sub acest aspect se constata, astfel cum s-a aratat anterior, ca ceea ce reclamantii urmaresc prin actiunea obiect al analizei este obligarea paaratei la indeplinirea unei obligatii corelative unui drept al functionarilor publici, obligatie pe care parata refuza sa o execute. Faptul ca de la momentul nasterii dreptului si pana in prezent legiuitorul nu a reglementat modul de cuantificare a celor doua componente ale salariului nu poate conduce la respingerea actiunii reclamantilor, dar nici la adaugarea la lege de catre instanta prin stabilirea unui cuantum fie aleatoriu, fie prin analogie, considerentele hotararii atacate neoferind vreun criteriu al alegerii cuantumului de 25%. Astfel cum s-a statuat intr-o decizie de speta a Curtii Constitutionale ( nr 820/2008 ), prin asimilare, daca s-ar cuantifica de catre judecator, in lipsa unor dispozitii si criterii legale, cuantumul acestor componente ale salariului functionarilor publici, s-ar ajunge la crearea de norme legale, la substituirea acestora, fapt ce ar incalca principiul separatiei puterilor in stat consacrat de art 1 al 4 din Constitutia Romaniei, dar si dispozitiile art 61 al 1 ale aceluiasi act.
Ca urmare, sub acest aspect, al stabilirii unui cuantum pentru fiecare dintre cele doua componente ale salariului functionarilor publici, recursul formulat de reclamanti va fi respins.
Pentru considerentele aratate la pct 1 ), recursul formulat de parata Directia Generala a Finantelor Publice B va fi admis in parte, cu consecinta modificarii in parte a sentintei atacate, respectiv a admiterii prescriptiei dreptului material la actiune pentru perioada mentionata si a modificarii momentului de la care parata este obligata sa plateasca reclamantilor drepturile salariale si cu mentinerea restului dispozitiilor sentintei civile atacate.
Pentru aceste motive,
În Numele Legii,
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B (cu sediul în B,-, jud.B), împotriva Sentinței civile nr.42/19.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01.2004 - 26.11.2004.
Obligă pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanții, și, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, începând cu data de 01.11.2004.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suplimentul postului și suplimentul corespunzător de salarizare începând cu data de 01.11.2004.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile atacate.
Respinge recursurile formulate de recurenții, -, și (toți cu domiciliul ales la sediul Direcției Generale a Finanțelor Publice B, B, B-, jud.B).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa
- - - - - -
Grefier,
Red.:-/17.04.2009
Dact.:-/3 ex./23.04.2009
Jud.fond:-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- secția de contencios administrativ și fiscal
Dosar nr.6740/62/R/-./2008
.:-
Către,
TRIBUNALUL BRAȘOV
- Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal
Vă comunicăm alăturat, pentru a fi avută în vedere la practica de casare, copia Deciziei civile nr.192/R/CA-./17.03.2009, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul civil nr.6740/62/R/CA-./2008, prin care s-a
admis în parte recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B (cu sediul în B,-, jud.B), împotriva Sentinței civile nr.42/19.01.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-.
PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă
- - - Grefier,
Președinte:Clara Elena CiapăJudecători:Clara Elena Ciapă, Marcela Comșa, Lorența
