Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 189/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

- Secția de contencios administrativ și fiscal

DECIZIA CIVILĂ NR.189/R/-. DOSAR NR.7165/62/R/-./2008

Ședința publică din data de:-17 Martie 2009

PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă judecător

- - - - judecător

- - - judecător

- - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului promovat de reclamanții, G, și -, precum și a recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva Sentinței civile nr.829/CA din data de 17 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici".

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc asupra recursului în ședința publică din data de 10 martie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 17 martie 2009.

În urma deliberării, instanța a pronunțat hotărârea de mai jos:

CURTEA:

Asupra recursurilor de față:

Constată că prin Sentința civilă nr.829/CA/10 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B; s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2004; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, G, și - în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B și a fost obligată pârâta să acorde fiecărui reclamant, în funcție de data angajării, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare datorate pe perioada 01.01.2005 - 17.12.2008, data pronunțării hotărârii, actualizate cu indicele inflației din momentul nașterii dreptului și până la data plății efective; a fost obligată pârâta să plătească reclamanților dobânda legală aferentă sumelor acordate, până la data plății efective; s-au respins restul pretențiilor. De asemenea, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Excepția inadmisibilității acțiunii este nefondată, dispozițiile art.31 din Ordonanța de Guvern nr.6/2007 nefiind aplicabile în speța de față, atâta vreme cât dispozițiile legale prevăzute de acest text de lege privesc contestații în legătură cu stabilirea sporurilor, or sporurile solicitate prin prezenta acțiune nu numai că nu au fost stabilite de pârâta, ci nu au fost acordate deloc.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice B, aspect necontestat de pârâtă, și rezultă din adeverința anexată cererii de chemare în judecată.

Legea nr.188/1999, inițial prin art.29, alin.1, lit.c și lit.d și apoi prin art.31 instituit dreptul funcționarilor publici la un salariu compus, în afară de salariul de bază și sporul de vechime, și din suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Dispozițiile art.29 și apoi ale art.31, alin.1, lit.c și lit.d din Legea nr.188/1999 au fost suspendate succesiv prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2004 - art.44 pentru anul 2005 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.2/2006 pentru anul 2006.

Deși prin efectul actelor normative arătate mai sus, exercițiul dreptului de a încasa cele două sporuri, prevăzut de prevederile art.29, alin.1, lit.c și lit.d (devenit art.31) din Legea nr.188/1999 republicată, a fost suspendat până la sfârșitul anului 2006, totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul dreptului.

Dreptul continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria a drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.

Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea primei celor două sporuri în perioada 2005 și 2006 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr. 47/1992, republicată.

Instanța de fond a apreciat că dispozițiile privind suspendarea nu au produs niciun efect sub aspectul existenței dreptului la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei, și deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care au fost în ființă. Această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.

Deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art.56 și art.64 din Legea nr.24/2000.

Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2005 - 2006.

Suspendarea acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art.53 din Constituția revizuită (art.49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada celor 2 ani, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Ca urmare, ordonatorilor principali de credite și, după caz, ordonatorilor de credite de inferior le revine obligația să plătească funcționarilor publici, pentru anii 2005-2006, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei cuvenite acestora în conformitate cu art.31, alin.1, lit.c și lit.d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, acțiunea fiind admisă în parte.

Reclamanții au solicitat și obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de aceștia, cerere care este fondată.

Este nefondat petitul reclamanților referitor la acordarea celor două suplimente și pentru viitor având in vedere că această creanță nu îndeplinește, cumulativ, cele trei condiții, respectiv de a fi certă, lichidă și exigibilă, nefiind născută și putând fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de serviciu dintre părți.

De asemenea, este întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile aferente anului 2004,atâta timp cât nu s-a dispus suspendarea acordării drepturilor decât pentru anii 2005 și 2006,astfel că pentru aceste drepturi termenul de prescripție s-a împlinit,față de dispozițiile art.7 din Decretul lege ne.167/1958 care stipulează termenul general de prescripție de 3 ani.

În ceea ce privește perioada 01.01.2005 -30.10.2005,deși acțiunea a fost promovată la data de 30.10.2008,urmare a suspendării acordării acestor drepturi pe anul 2005 s-a suspendat și dreptul la acțiune,motiv pentru care pentru această perioadă nu operează prescripția.

Deși reclamanții au solicitat în scris procentul de 25 % pentru fiecare spor instanța de fond nu a acordat procentual aceste drepturi având în vedere că procentul ne este stabilit de legiuitor,iar practica judecătorească invocată de reclamanți nu constituie izvor de drept.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanții, G, și - și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții reclamanți, G, și - arată că în mod greșit s-a admis excepția prescripției pentru anul 2004 și nu s-au acordat drepturile și pentru viitor.

1). Prin art.29, alin.1 devenit art.31, alin.1 din Legea nr.188/1999 republicată, reclamanții funcționari publici au dreptul la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Prevederile respective au fost suspendate până la data de 31 decembrie 2006 prin art.44 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2004, suspendarea dreptului nu presupune însă pierderea lui. Norma de suspendare se apreciază că, contravine dispozițiilor art.41, art.53 și art.15, alin.2 din Constituție, deci este lovită de nulitate. Se consideră că raportat la art.64, alin.3 din Legea nr.24/2000 și dispozițiile Decretului nr.167/1998, prescripția nu curge pe perioada când actul normativ este suspendat.

2). Referitor la pretențiile lor pentru viitor arată că drepturile au fost acordate prin lege deci, li se cuvin cât timp norma legală nu este abrogată. Se consideră un bun în sensul art.1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța nu s-a pronunțat cu privire la cuantumul solicitat de 25% din salariul de bază, așa cum este practica altor instanțe din țară.

II. Direcția Generală a Finanțelor Publice B consideră că:

1. Acțiunea este prescrisă și pe perioada 01.01.2005 - 30.10.2005 față de prevederile art.3 din Decretul nr.167/1958.

Acțiunea este inadmisibilă față de dispozițiile art.31 din Ordonanța de Guvern nr.6/2007, care prevăd o procedură obligatorie de soluționare a acestor categorii de litigii.

2. Pe fond, apreciază că în mod greșit s-a admis acțiunea reclamanților, aplicabilă este Ordonanța de Guvern nr.6/2007 și nu Legea nr.188/1999 în ceea ce privește salarizarea reclamanților. Se citează prevederi din Ordonanța de Guvern nr.6/2007. Consideră că suplimentele se pot acorda doar după apariția legii unice de salarizare pentru funcționarii publici. Art.31 din Legea nr.188/1999 a fost suspendat succesiv prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2004, art.44 pentru anul 2005 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.2/2006 pentru anul 2006.

Apreciază că nu se justifică nici acordarea plății acestor sporuri actualizate cu indicele de inflație și nici cu dobânda. Nu au nicio culpă în neacordarea acestor drepturi salariale.

Direcția Generală a Finanțelor Publice Bad epus la dosar și întâmpinare la recursul reclamanților, solicitând respingerea acestuia. Se indică dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția și art.1 din Ordonanța de Guvern nr.6/1007.

Referitor la cuantum nu există nici un act normativ care să îl prevadă.

Reclamanții, G, și - au depus întâmpinare la recursul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice B, solicitând respingerea acestuia. Acțiunea lor e admisibilă, pârâta a refuzat să le soluționeze cererea, iar pe fond au aceste drepturi conferite de lege care au fost suspendate cu încălcarea dispozițiilor constituționale.

Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul reclamanților este parțial fondat, iar recursul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice B este nefondat.

1). Se constată în prealabil că, recurenții au criticat dispoziția referitoare la admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune și la respingerea acțiunii ca prescrisă pe perioada 1.01.2004 - 31.12.2004. Potrivit art.7, alin.1 din Decretul nr.167/1958 "prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune". Aceasta este regula generală.

Sumele solicitate cu titlu de sporuri sunt prestații periodice, lunare. Până la suspendarea lor prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2004, reclamanții au avut posibilitatea de a acționa și de a-și cere drepturile. Pentru perioada anterioară intrării în vigoare a ordonanței menționate, cursul prescripției nu fost suspendat. Prescripția pentru fiecare prestație lunară a început să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv în ianuarie 2004, februarie 2004, etc.

Suspendarea drepturilor prin actele normative menționate, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2004 și Ordonanța Guvernului nr.2/2006, a suspendat și prescripția extinctivă. S-a modificat cursul acestei prescripții, s-a oprit de drept curgerea termenului de prescripție până la momentul încetării acestei situații care a pus în imposibilitate de a acționa pe reclamanți, titularii dreptului la acțiune.

În consecință nici critica reclamanților, nici cea a pârâtei referitoare la modul de soluționare a excepției prescripției nu sunt întemeiate.

2). Față de modul de soluționare a fondului cauzei, se rețin următoarele:

Conform prevederilor art.31, alin.1 din Legea nr.188/1999 (forma actuală), pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Dispoziția legală privind compunerea salariilor funcționarilor publici a fost suspendată prin art. 44 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.92/2004, text care a dispus expres că la data intrării în vigoare a acestui act normativ se suspendă aplicarea dispozițiilor art.29 din Legea nr.188/1999 (actual art.31), cu modificările ulterioare.

Prin Ordonanța Guvernului nr.2/2006, au fost suspendate prevederile art.29, alin.1, lit.c și lit.d din Legea nr.188/1999 (actual art.31), până la 31 decembrie 2006.

Prin modificarea adusă Legii nr.188/1999 prin Legea nr.251/2006, lit."d" a aliniatului 1 al art.29, care prevedea suplimentul corespunzător gradului, a fost modificată, în sensul prevederii suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

Prin Ordonanța Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007, au fost reglementate drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar al legii de salarizare și altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și drepturile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.

Conform art.1, alin.2 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi.

Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare se circumscriu noțiunii de sporuri, care fac parte din structura salariului funcționarilor publici, așa cum rezultă din prevederile art.31, alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată.

Ordonanța Guvernului nr.6/2007 nu a abrogat prevederile textului enunțat, prin care s-a stabilit structura salariului, ci dimpotrivă în art.48 al acestui act normativ se arată că prevederile ordonanței se completează cu dispozițiile Legii nr.188/1999, republicată.

Se reține că, în componența salariilor funcționarilor publici trebuie să se regăsească suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Acordarea acestor suplimente se circumscrie prevederilor legale analizate mai sus, suspendarea dispusă prin actele normative menționate încetându-și aplicabilitatea, context în care dreptul revine în patrimoniul reclamanților, devenind actual.

Suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art.37 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007, text în temeiul căruia salariile funcționarilor publici se plătesc înaintea oricăror alte obligații de plată ale autorității sau instituției publice și ele nu pot face obiectul vreunei limitări sau renunțări.

Art.37, alin.3 teza ultimă din Ordonanța Guvernului nr.6/2007, prevede expres că orice limitare sau renunțare efectuată cu încălcarea acestui principiu este lovită de nulitate absolută.

Alături de argumentele deduse din legislația națională, se constată că în speță sunt incidente și prevederile art.1 din Protocolul nr.1, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, act normativ care de altfel face parte din dreptul intern, ca urmare a ratificării Convenției de către România, prin Legea nr.30/18 mai 1994.

Potrivit art.11 din Constituția României, statul român are obligația de a îndeplini întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

Garantarea drepturilor consacrate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului presupune, atât respectarea acestora de către autoritățile naționale, cât și înlăturarea consecințelor eventualelor încălcări suferite de titularii lor și se asigură, în primul rând, de fiecare stat contractant.

Primul judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului este judecătorul național, care urmează să aplice direct prevederile privitoare la protecția drepturilor omului care au aplicabilitate directă în dreptul intern.

Articolul 1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și libertăților fundamentale prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a arătat prin jurisprudența sa constantă că noțiunea de "bun" se referă la orice valoare patrimonială, ca ansamblu de interese care decurg din raporturile cu conținut economic, pe care o persoană ar fi putut în mod efectiv și licit sa le dobândească.

Anterior a fost prezentată legislația națională care reglementează compunerea salariului funcționarilor publici și s-a arătat că în mod neîndoielnic salariul funcționarilor publici cuprinde, alături de alte elemente suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Aceste două sporuri au conținut economic și, dacă legiuitorul român nu ar fi suspendat dreptul periodic, reclamanții ar fi putut să aibă în patrimoniul lor în mod efectiv și licit sumele aferente suplimentelor.

Prin suspendarea periodică, reclamanții au fost privați de un drept constituit prin lege și ca urmare de un drept legitim, licit, pe care ar fi trebuit ă-l dobândească în mod efectiv.

În consecință prin neacordarea în fapt a drepturilor aferente celor două suplimente a avut loc o încălcare a art.1 din Primul protocol adițional.

În baza art.11 și art.20 din Constituția României, au prioritate reglementările internaționale, la care România a devenit parte prin ratificarea Convenției.

Neacordarea drepturilor de natură salarială, prevăzute de art.31, alin.1, lit.c și lit.d din egea nr.188/1999 republicată, se circumscrie și încălcării art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind procesul echitabil, în sensul consacrat prin jurisprudența Curții Europeana a Drepturilor Omului.

În concepția jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instituțiile de drept public sunt asimilate, în dreptul intern într-o mare măsură statului, așa încât refuzul de a acorda sumele de bani aferente unor drepturi prevăzute într-o lege se constituie în încălcarea art.1 din Protocolul nr.1 și art.6 din Convenție, dacă au poate fi justificată printr-una din excepțiile prevăzute în acest articol.

Partea a doua a articolului 1 din Protocolul nr.1 prevede trei condiții în care privarea de un bun nu reprezintă o încălcare a titularului dreptului asupra acelui bun: privarea sa fie prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile în materie, să fie impusă de o cauză de utilitate publică, să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional.

În cauza dedusă judecății, niciuna dintre condițiile enunțate în textul Protocolului nu se regăsește. Este necesar ca toate cele trei condiții să fie cumulativ îndeplinite.

Reclamanții au avut o speranță legitimă, consacrată de însuși legiuitorul român privind plata celor două suplimente salariale, aceștia fiind titularii unor interese patrimoniale care intră sub protecția instituită de art.1 din Protocolul nr.1, dreptul lor la a primi sporuri având o bază legală.

legitimă a reclamanților s-a întemeiat pe prevederile art.31, alin.1, lit.c și lit.d din Legea nr.188/1999, așa încât ea nu poate fi apreciată ca fiind o simplă speranță, între cele două noțiuni existând o diferențiere consacrată de asemenea în practica Curții Europene a Drepturilor Omului.

Față de considerentele arătate, Curtea apreciază că aceste sporuri se pot acorda și în continuare până la modificarea situației de fapt (încetarea raporturilor de serviciu ale reclamanților, a calității de funcționar public) și/sau de drept (modificarea dispozițiilor legale avute în vedere la pronunțarea prezentei sentințe).

Prejudiciul viitor este cert, deși nu s-a produs încă, dacă la data la care se pretinde repararea lui este sigur că se va produce în viitor fiind astfel susceptibil de evaluare.

3). Referitor la motivul de recurs al Direcției Generale a Finanțelor Publice B privind acordarea sumelor actualizate cu indicele de inflație și dobânda, Curtea reține că nici acesta nu este întemeiat.

Conform art.1084 Cod civil, reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit prin neplata acestor sporuri prevăzute de lege. Actualizarea cu indicele de inflație păstrează valoarea reală a obligației bănești, iar dobânda reprezintă beneficiul nerealizat.

4). Față de neindicarea cuantumului sporurilor, se va reține că prevederea legală nu stabilește cuantumul acestora. Instanța nu poate adăuga la lege și nici stabili un procent prin analogie (a se vedea și dispozițiile Deciziei nr.820/2008 a Curții Constituționale).

Pentru considerentele arătate, Curtea în baza art.312, alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.304, pct.9 și art.3041Cod procedură civilă urmează să admită în parte recursul reclamanților și să respingă recursul pârâtei.

Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă.

Pentru aceste motive,

În Numele Legii,

DECIDE:

Admite în parte recursul declarat de recurenții, G, și - (toți cu domiciliul ales la sediul Administrației Finanțelor Publice a Orașului, din,-, jud. B), împotriva Sentinței civile nr.829/CA/17.12.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în parte, în sensul că:

Obligă pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B (cu sediul în B,-, jud.B) să acorde reclamanților suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare și în continuare după data de 17.12.2008, până la modificarea situației de fapt și/sau de drept.

Menține restul dispozițiilor sentinței civile recurate.

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva aceleiași sentințe.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa

- - - - - -

Grefier,

Red.:-/17.03.2009

Dact.:-/4 ex./24.03.2009

Jud.fond:-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

- Secția de contencios administrativ și fiscal

Dosar nr.7165/62/R/-./2008

.:-27.03.2009

Către,

TRIBUNALUL BRAȘOV

- Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal

Vă trimitem alăturat, pentru evidența practicii de casare, un exemplar al Deciziei civile nr.189/R/-./20.03.2009, prin care Curtea de APEL BRAȘOV - Secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte recursul declarat de recurenții, G, și - (toți cu domiciliul ales la sediul Administrației Finanțelor Publice a Orașului, din,-, jud. B), împotriva Sentinței civile nr.829/CA/17.12.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr.-.

PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă

- - - Grefier,

Președinte:Clara Elena Ciapă
Judecători:Clara Elena Ciapă, Marcela Comșa, Lorența

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 189/2009. Curtea de Apel Brasov