Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 191/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

- Secția de contencios administrativ și fiscal

Decizia civilă nr.191/R/-. Dosar nr.431/119/R/-./2008

Ședința publică din data de:-17 Martie 2009

PREȘEDINTE: Clara Elena Ciapă judecător

- - - - judecător

- - - judecător

- - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C, pentru Administrația Finanțelor Publice Î Buzăului, împotriva Sentinței civile nr.1675 din data de 25 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect "anulare act de control taxe și impozite".

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc asupra recursului în ședința publică din data de 10 martie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.

Pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 17 martie 2009.

În urma deliberării, instanța a pronunțat hotărârea de mai jos:

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Constată că prin Sentința civilă nr.1675 din 25.11.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna, s-a respins excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtă, s-a respins excepția rămânerii fără obiect a petitului doi din acțiune, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Î Buzăului; a fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a diferenței de 1303 lei taxă de primă înmatriculare achitată cu chitanța nr.- din 05.02.2008 și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data de 05.02.2008 și până la data restituirii efective, a fost obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente diferenței restituite reclamantului în sumă de 2181 lei, dobândă calculată de la data de 05.02.2008 și până la data de 07.10.2008, s-au respins restul pretențiilor reclamantei.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul a dobândit prin cumpărare autoturismul marca Volkswagen, an de fabricație 2005, provenit din spațiul comunitar.

Pentru înmatricularea acestui autoturism în România, reclamantul a plătit taxa de prima înmatriculare, în sumă totală de 3483,61 lei, pretinsă de pârâtă în temeiul art.2141Cod fiscal (conform chitanței seria - nr.-/ 05.02.2008).

Potrivit art.2141- art.2143din Codul fiscal și pct.311-pct.312din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătea (până la data de 01.07.2008) cu ocazia primei înmatriculări în România, de către o persoană fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.

Conform art.90, paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, conform căruia, niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

Rațiunea reglementării comunitare menționate este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din state membre (concluzie formulată și în Hotărârea CJE în cauza Weigel/2004).

Așadar, finalitatea acestei reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Or, în România nu se percepea nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară și înmatriculate aici.

Prin introducerea art.2141din Codul fiscal, legiuitorul român încalcă în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului, instituind un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele aduse în România din Comunitatea Europeană și reînmatriculate pe teritoriul României, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara lor de proveniență, în timp ce, pentru reînmatricularea autoturismelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.

Reținând așadar că, de la data de 01.01.2007, art.90, alin 1 din Tratat face parte din ordinea juridica internă a României, instanța de fond a apreciat că reclamantul este îndreptățit să solicite realizarea dreptului său conferit de reglementarea comunitara de bază, drept care îi este încălcat prin impunerea aplicării reglementării dreptului național cu caracter contrar.

În ceea ce privește apărarea pârâtei referitoare la modificările legislative intervenite în materie, instanța de fond a reținut că procedura de infringement inițiată de Comisia Europeană împotriva României în aplicarea dispozițiilor art.226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană (Tratatul) a fost finalizată prin adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ prin care s-a dispus abrogarea dispozițiilor art.2141- art.2143din Codul d e procedură fiscală, dispoziții inițial introduse prin Legea nr.343/2006, lege ulterior modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.110/2006. Guvernul a motivat necesitatea adoptării pe calea ordonanței de urgență a instituirii taxei pe poluare pentru autovehicule și implicit abrogarea dispozițiilor din Codul d e procedură fiscală prin care s-a instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prin aceea că trebuie să se țină cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, și că se are în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale.

Conform dispozițiilor art.11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr.686/2008. Tribunalul a reținut că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare. În astfel de situații Curtea de Justiție Europeana a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 I/S contre danois des impts accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și parag. 61-70). Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.

Instanța de fond a mai reținut, în context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.

Restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție. Din această perspectivă, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului.

Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a respins excepția de inadmisibilitate și excepția rămânerii fără obiect a cererii, reținând că reclamantul a achitat o taxă de înmatriculare nelegală, deci nedatorată, ca urmare, în temeiul art.18 alin.1 pct.1 din Legea nr.554/2004 a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la restituirea sumei ce a fost reținută de organele fiscale cu titlu de taxă de mediu, în urma aplicării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.50/2008.

Pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantului prin imposibilitatea folosirii respectivei sume, instanța de fond a obligat pârâta la plata dobânzii legale aferente debitului, calculată de la data plății fiecărei taxe și până la restituirea efectivă.

A fost respinsă pretenția de restituire a diferenței rămasă până la suma indicată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, dat fiind faptul că la dosarul cauzei a fost depusă dovada de încasare de către reclamant a acelei diferențe (2181 lei).

În temeiul art.274 Codul d e Procedură Civilă, instanța de fond a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1043,3 lei, cheltuieli de judecată (onorariu avocațial, taxă de timbru si timbru judiciar).

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice C, pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Î Buzăului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza art.304, pct.8 și pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că:

1). În mod incorect s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii față de lipsa contestației la organul fiscal teritorial, în înțelesul dat de art.205 din Ordonanța de Guvern nr.92/2003; restituirea sumelor și dobânzilor cuvenite se face conform cu procedurile aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.1899/2004; se citează dintr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a arătat că procedura administrativă prevăzută de art.175 din Codul d e procedură fiscală este obligatorie și de asemenea, din Ordinul menționat, nu s-a contestat o decizie a organului fiscal, deci acțiunea este inadmisibilă.

2). Și față de prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.50/2008 privind instituirea taxei de poluare și a Hotărârii de Guvern nr.686/2008 privind normele metodologice, acțiunea este inadmisibilă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că sunt excluse din câmpul de aplicare al art.6 obligațiile care rezultă din legislația fiscală.

Taxa specială a fost reglementată prin art.214^1-art.214^3 din Legea nr.571/2003, deci trebuia achitată de contribuabil. Actele normative au fost adoptate de Parlamentul României, doar Curtea Constituțională se putea pronunța în legătură cu încălcarea legislației comunitare.

Comisia Europeană nu a fost împotriva perceperii unei taxe pe principiul "poluatorul plătește"; în 16 state europene se percep astfel de taxe, taxa de primă înmatriculare nu a fost contrară dispozițiilor comunitare. Art.11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 prevede că se restituie doar diferența dintre taxa achitată și taxa de poluare datorată, acesta trebuie să se aplice.

3). S-a respins excepția rămânerii fără obiect a petitului 2, deși reclamantul a optat pentru beneficierea de dispozițiile noii reglementări. Se impunea aplicarea principiului "electa una ". Prin Hotărârea de Guvern nr.686/2008 s-a creat o procedură urgentă și operativă pentru soluționarea acestor cereri. În 7 octombrie 2008, reclamantul și-a ridicat banii, după ce a depus cererea la Administrația Finanțelor Publice Î Buzăului în data de 1 iulie 2008.

4). Nici respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Î Buzăului nu este întemeiată, deoarece aceasta nu este organul care a elaborat actul normativ prin care s-a stabilit taxa specială pentru a fi parte în proces, ea doar a încasat taxa.

5). Greșit a fost obligată la plata de dobânzi aferente sumelor deja restituite față de voința reclamantului de a beneficia de prevederile noii reglementări.

6). Nu poate fi reținută culpa procesuală a pârâtei pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată de 1043,3 lei, ea este doar colector al acestor sume. Nu s-a analizat măsura în care au fost admise pretențiile și munca depusă de avocat. În cauză, sunt incidente prevederile art.274, alin.3, teza finală și art.276 din Codul d e procedură fiscală.

Intimatul reclamant nu a depus la dosar întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința civilă atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este parțial fondat.

1). Pentru a-și putea înmatricula autoturismul Volkswagen, reclamantul a achitat o taxă de primă înmatriculare în cuantum de 3483,61 lei, cu chitanța - nr.-/05.02.2008. Ulterior, prin cererile adresate Administrației Finanțelor Publice Î Buzăului, a solicitat restituirea acestei taxe. Pârâta i-a răspuns prin adresele nr.1138/22.02.2008 și nr.1803/11.03.2008 că nu poate da curs favorabil cererii, având în vedere că taxa s-a încasat legal, în temeiul legislației în vigoare.

Ca urmare a acestor răspunsuri, reclamantul s-a adresat instanței de judecată prin cererea înregistrată în prezentul dosar în data de 9 aprilie 2008.

Se constată deci că s-a respectat procedura administrativă prealabilă, deci cererea reclamantului nu este inadmisibilă. Faptul că nu i s-a soluționat cererea printr-o decizie nu este culpa reclamantului ci tocmai a Administrației Finanțelor Publice Î Buzăului.

2). Corect a reținut prima instanță că taxa de primă înmatriculare percepută reclamantului este nelegală, fiind în contradicție cu prevederile art.90, alin.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și a dispus restituirea acestei taxe.

Prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.

Această taxă, stabilită de art.2141din Codul fiscal era percepută doar în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, nu și pentru un autovehicul care a fost deja înmatriculat în România, indiferent de nivelul de poluare.

Curtea constată că, în aceste împrejurării, nu se aplică în mod uniform principiul "poluatorul plătește" și nici nu se respectă prevederile art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.

Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauzele reunite C-290/05 și C 333/2005 . Nâdasdi -es - Regionalis, respectiv Hona Nemeth -es - Regionalis - a arătat următoarele:

În sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art.90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries ).

În ceea ce privește impozitarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art.90 caută să asigure completă neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01,Weigel).

Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art.90 par.1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel) Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.

În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurență între autoturismele uzate aflate deja pe piața națională și autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât C în cauză cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în acea țară și cărora, pentru acest scop, Ie-a fost deja aplicată această taxă. ( În speță se analiza situația Ungariei ).

O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în țară înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art.90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.

Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea Europeană de Justiție a observat că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal în care acele diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art.90 par.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană să se facă pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu).

În contextul sistemului taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.

Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.

Faptul că pe parcursul soluționării litigiului intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule nu afectează nelegalitatea taxei de primă înmatriculare.

Compensarea nu este posibilă atâta timp cât nu este stabilită o creanță a recurentei pârâte împotriva reclamantului. Prin compensație se sting dacă două obligații reciproce până la concurența celei mai mici. În prezent doar creanța reclamantului este certă, lichidă și exigibilă, recurenta pârâtă nu deține o creanță față de aceasta, stabilită printr-un act administrativ fiscal definitiv. Dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.50/2008 nu pot retroactiva.

3). Acțiunea reclamantului nu a rămas fără obiect prin restituirea unei părți din taxa achitată. Pretenția concretă a reclamantului, obiectul petitului 2 din cererea de chemare în judecată a fost obligarea la plata sumei de 3483,61 lei cu dobânda legală. Faptul că pe parcursul procesului a intrat în vigoare Ordonanța de Guvern nr.50/2008 și Hotărârea de Guvern nr.686/2008, iar reclamantul a solicitat restituirea sumelor și pe cale separată nu echivalează cu renunțarea la acțiunea formulată și înregistrată în prezentul dosar la Tribunalul Covasna.

4). Administrația Finanțelor Publice Î Buzăului este organul fiscal care a încasat taxa și corect s-a reținut că are calitate procesuală pasivă în cauză. Nu s-a solicitat anularea actului normativ. Dispozițiile din Codul d e procedură fiscală menționate au fost abrogate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008.

5). Dobânda se acordă ca beneficiul nerealizat. Potrivit art.1084 cod civil "Creditorul are dreptul de a dobândi pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit". Art.1088 Cod civil arată că aceste dobânzi se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica vreo pagubă.

Acordarea dobânzii legale este întemeiată.

6). Față de valoarea pricinii, Curtea apreciază că într-adevăr cheltuielile de judecată acordate reclamantului sunt nepotrivit de mari. Pârâta a restituit o parte importantă din sumă pe parcursul desfășurării procesului, recunoscând parțial pretențiile reclamantului, iar acțiunea a fost admisă în parte.

Raportat la dispozițiile art.274, alin.3, art.275 și art.276 Cod procedură civilă, Curtea va menține obligarea pârâtei la plata sumei de 543,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art.312, alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.304, pct.8 și pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, urmează să admită în parte recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice C pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Î Buzăului și să modifice în parte sentința atacată, în sensul obligării pârâtei să plătească reclamantului doar suma de 543,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă (nu s-a depus de către intimat dovada cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, respectiv chitanța de plată a onorariului avocațial).

Pentru aceste motive,

În Numele Legii,

DECIDE:

Admite în parte recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice C (cu sediul în G,-, jud.C) pentru pârâta Administrația Finanțelor Publice Î Buzăului (cu sediul în Î Buzăului,-, jud.C), împotriva Sentinței civile nr.1675 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna, pe care o modifică în parte, în sensul că:

Obligă pârâta să plătească reclamantului (cu domiciliul ales la avocat, în B,-,.8,.17, jud.B) suma de 543,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Menține restul dispozițiilor sentinței civile recurate.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Marcela Comșa

- - - - - -

Grefier,

Red.:-/17.03.2009

Dact.:-/7 ex./24.03.2009

Jud.fond:-

Președinte:Clara Elena Ciapă
Judecători:Clara Elena Ciapă, Marcela Comșa, Lorența

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act de control taxe și impozite. Decizia 191/2009. Curtea de Apel Brasov