Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 195/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--28.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 195
Ședința publică din 20 februarie 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, în nume propriu și în numele Autorității Naționale a Vămilor și de A, în reprezentarea chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 2880/11.12.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat G, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor consilier juridic, lipsă celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care consilier juridic depune la dosar delegație pentru reprezentarea în cauză a pârâtei recurente Direcția Generală a Finanțelor Publice A, OUG nr. 146/19.12.2007 și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursurilor și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2880/11.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor B prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T; a obligat pârâta să plătească reclamantului despăgubiri bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2001, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006, în sumă netă de 3251 lei actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective; a obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele solicitate de reclamanți cu reactualizările dispuse.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Examinând excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantei, aceasta a fost unită cu fondul, în condițiile prev. de art. 137 alin. 2 Cod procedură civilă și a fost analizată împreună cu fondul cauzei fiind strâns legată de dreptul dedus judecății.
Reclamantul este funcționar public la Autoritatea Națională a Vămilor B - - A și potrivit art. 33 alin. 2 din Legea 188/1999 în vigoare, începând cu data de 8 decembrie 1999 și potrivit art. 34 alin. 2 din Legea 188/1999 republicată, în vigoare începând cu data de 25.03.2004, are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Aplicarea prevederilor acestui text de lege a fost suspendată succesiv ca efect al adoptării legilor bugetului național după cum urmează: art. 10 alin. 3 din Legea 631/2002 suspendă până la data de 31.12.2003; art. 9 pct 7 din legea 507/2003 suspendă până la data de 31.12.2004; art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 suspendă până la data de 31.12.2005; art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005 suspendă până la 31.12.2006.
Analizând toate dispozițiile legale menționate, rezultă că suspendarea plății primei de concediu a avut un caracter temporar, legiuitorul folosind sintagma " se suspendă până la 31 decembrie 2004, respectiv 31 decembrie 2005 și 31 decembrie 2006 cât are aplicabilitate legea bugetului respectiv".
Cum termenul de suspendare succesivă a expirat doar la 31 decembrie 2006, dreptul la acțiune al reclamantului pentru primele de concediu aferente perioadei 2001 - 2006, s-a născut doar de la această dată, astfel că nu este prescris.
Revenind la fondul acțiunii instanța de fond a constatat că Legea nr. 486/2006 a bugetului de stat pe anul 2007 nu mai prevede o nouă suspendare a primei de vacanță așa cum stipula art. 34 alin. 2 din Legea 188/1999 rezultând fără putință de tăgadă faptul că la data expirării ultimei suspendări, dispoziția art. 34 alin. 2 din Statutul funcționarilor publici a reintrat în vigoare.
Suspendarea plății primei de concediu având un caracter temporar limitat, odată cu încetarea suspendării temporare a plății, se naște dreptul patrimonial al funcționarilor publici reglementat de Statutul funcționarilor publici, lege organică, potrivit art. 73 lit.j din Constituția revizuită la plata anuală a primei de concediu conferit prin art. 34 alin. 2 din legea 188/1999.
Atâta timp cât printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă iar ulterior exercițiul acestui drept a fost suspendat cu consecința amânării plății instanța de fond a constatat că dreptul există și că nu a fost afectat în însăși ființa lui cât timp prin nici dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența, de la instituire, până azi.
În argumentarea acestei soluții, instanța de fond a avut în vedere și prevederile art. 64 din legea 24/2000 privind tehnica legislativă care în alin. 2 prevede imperativ că, la expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare și care se află în deplină consonanță cu art. 1 alin. 5 din Constituție care garantează realizarea principiului constituțional al supremației legii și cel al caracterului excepțional al limitării unor drepturi, principii pe care autoritățile și instituțiile publice sunt chemate să le respecte. Aceste dispoziții constituționale se află de asemenea într-un perfect acord cu reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale aplicabil și în dreptul nostru intern.
Critica vizând greșita solicitare a reclamantului, obligarea la plata sumelor nete actualizate cu indicele de inflație, a fost găsită de instanța de fond ca neîntemeiată.
În considerarea dispozițiilor art. 1084 cod civil potrivit cărora daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit și raportat la prevederile art. 161 alin. 4 din Codul Muncii potrivit cărora întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea la plata de daune interese pentru repararea pagubei produs salariatului prin neexecutarea la termen a obligației.
Prin neplata sumelor reprezentând contravaloarea primelor de concediu s-a creat reclamatului un prejudiciu determinat de valorizarea monedei naționale astfel că pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit de reclamant se impune obligarea pârâtei în condițiile prev. de art. 161 alin. 4 și art. 295 alin. 2 din Legea 531/2002 aplicabile și funcționarilor publici la plata sumelor actualizate cu indicele de inflație la momentul plății, cu indicele adecvat.
Împotriva acestei hotărâi au declarat recurs pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în nume propriu cât și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor B și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A, în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor
Recurenta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T în nume propriu cât și în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor B critică sentința pentru că a pronunțat-o cu încălcarea competenței materiale a instanței de contencios administrativ, prevăzută de art.3 alin.1 Cod procedură civilă, și pentru că a admis acțiunea chiar în lipsa procedurii prealabile prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004, și pe fond arată că nu a existat temei legal pentru a acorda primele de concediu în ani 2004, 2005 și 2006, deoarece în acești ani a fost suspendată prin lege aplicarea prevederilor art. 34 al.2 din Legea nr. 188/1999.
Conform art. 64 al. 2 din Legea nr. 24/200, republicată, această suspendare înseamnă că dispoziția suspendată nu a fost în vigoare și deci în acești ani nu a fost prevăzut de lege dreptul la primele de concediu. Nu există temei legal pentru a acorda în prezent primele de concediu pentru anii 2004, 2005 și 2006. la data de 01.01.2007 a expirat durata de suspendare și au reintrat în vigoare de drept prevederile art. 34 al.2 din Legea nr. 188/1999, dar el nu pot fi aplicate retroactiv pentru anii 2004, 2005 și 2006, ci numai pentru viitor, conform art. 15 al.2 din Constituția României republicată.
Mai arată că eronat, instanța de fond a obligat autoritatea vamală la plata sumei nete de 3251 lei actualizată cu indicele de inflație, având în vedere faptul că suma de 3251 lei, reprezintă suma brută actualizată deja cu rata inflației așa cum rezultă din tabelul depus de reclamant la dosarul cauzei, acest calcul fiind efectuat de către Serviciul Contabilitatea din cadrul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale De asemenea, se precizează faptul că din suma de 3251 lei nu au fost deduse impozitele aferente.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor a criticat sentința primei instanțe și a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului la acțiunea reclamantului de acordare a primelor de concediu pentru anii 2001, 2002, 2003 și 2004, invocând dispozițiile art. 3 din decretul nr. 167/1958.
De asemenea pârâta recurentă a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, arătând că acesta nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, rolul acestui minister fiind de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de art. 19 -47 din Legea nr. 500/2002.
Arată că Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite, iar Autoritatea Națională a Vămilor B este ordonator secundar de credite cu personalitate juridică și cu buget propriu alocat. Atât Autoritatea Națională a Vămilor B cât și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T au alocat în bugetul propriu sumele necesare plății drepturilor salariale pentru salariații din subordine, motiv pentru care Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata către salariații altor instituții, între acest minister și reclamant neexistând un raport de muncă și deci nicio obligație de despăgubire de natură salarială.
Pe fond, solicită respingerea acțiuni reclamantului ca neîntemeiată arătând că plata indemnizației de concediu a fost suspendată printr-o serie de acte normative succesive până la data de 31.12.2006, astfel încât dreptul reclamantului nu este actual, acesta neputând solicita acordarea unui drept care a fost suspendat. Mai arată că nu consideră că măsura suspendări acordării dreptului la prima de concediu dispusă prin legile bugetare este suficientă pentru a stabili că pârâta nu se află în culpă pentru a fi obligată la plata sumelor solicitate cu titlu de primă de concediu actualitate.
Recursurile nu sunt fondate și se vor respinge pentru următoarele motive:
Recursul pârâtei Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T este nefondat în privința necompetenței materiale a instanței de fond, având în vedere că reclamantul are locul de muncă în cadrul pârâtei Direcția pentru Accize și Operațiuni Vamale T, cu care se află în raporturi de serviciu, astfel că revine Tribunalului Arad competența materială pentru judecarea acțiunii.
a fost admisă acțiunea și fără îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art.7 din legea nr.554/2004 pentru că din analiza sistematică a dispozițiilor art.91 și 93 din Legea nr.188/1999 republicată, rezultă faptul că acestea stabilesc nu numai competența materială de soluționare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, în favoarea instanțelor de contencios administrativ, ci și procedurile de soluționare a unor astfel de litigii, derogatorii de la dreptul comun în materia contenciosului administrativ, iar în cauza de față, actul normativ precizat nu prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, motiv pentru care nu se impune realizarea acesteia.
De precizat, că în cazul în care legiuitorul a dorit ca acest fapt să aibă loc, l-a menționat în mod expres, într-o singură împrejurare, respectiv prin art.89, în care dispune că în situația încetării raportului de serviciu, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios administrativ, însă în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr.554/2004 modificată.
Privitor la excepția lipsei calități procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor invocată de recurent, instanța o respinge ca neîntemeiată având în vedere prevederile art. 4 aliniatul 2 art. 28, art. 35 și art. 19 litera b din Legea nr. 500/2002 care prevăd că fără asigurarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești de către Ministerul Finanțelor Publice nu se vor putea plăti sumele bănești ce reprezintă prime de concediu, întrucât pârâții sunt finanțați de la bugetul de stat de către Ministerul Finanțelor Publice.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului pentru acordarea primelor de concediu aferente anilor 2001, 2002,2003 și 2004, Curtea consideră că dreptul la acțiune al reclamantului s-a născut la data la care a încetat orice cauză de suspendare, care a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune beneficiarii prevederilor legale susmenționate și a cărei aplicare a fost suspendată sau amânată, prin acte normative temporare, până la data de 1 ianuarie 2007.
În privința consecințelor suspendării drepturilor în litigiu, prin legile bugetare, instanța apreciază că dreptul la prima pentru concediu de odihnă al funcționarilor publici a fost introdus prin art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999.
Faptul că exercițiul dreptului în discuție, a fost suspendat printr-o serie de acte normative ulterioare, nu echivalează cu o înlăturare a existenței lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu s-a prevăzut acest lucru, iar prin nerecunoașterea sa s-ar contraveni atât art.53 din Constituție cât și reglementărilor date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Drept urmare dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut la data la care a încetat orice cauză de suspendare, care a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii prevederii legale susmenționate și a cărei aplicare a fost suspendată sau amânată, prin acte normative temporare, până la data de 1 ianuarie 2007.
Că este așa, rezultă fără echivoc și din prevederile art.64 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Este adevărat că drepturile salariale suplimentare în discuție au fost suspendate prin acte normative succesive pentru perioada 2001-2006, ceea ce nu echivalează - cu înlăturarea existenței dreptului, o altă interpretare fiind contrară principiului constituțional al garantării realizării drepturilor legale acordate.
Este de reținut în acest sens că prin decizia în interesul legii, nr. XXIII/12.12.2005, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru aplicarea unor prevederi legale privind drepturile salariale care au fost suspendate de un alt act normativ, se statuează că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența, pentru perioada în cauză.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa, și practic, să devină lipsit de orice valoare.
În raport de cele de mai sus, Curtea, potrivit art.312 Cod procedură civilă va respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, în nume propriu și în numele Autorității Naționale a Vămilor și de A, în reprezentarea chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, în nume propriu și în numele Autorității Naționale a Vămilor și de A, în reprezentarea chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 2880/11.12.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.II.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /18.04.2008
Tehnored. /25.04.2008/ 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecători: G,
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Barbă Ionel, Olaru Rodica
