Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 194/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--17.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 194
Ședința publică din 20 februarie 2008
PREȘEDINTE: Pătru Răzvan
JUDECĂTOR 2: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 3: Olaru Rodica
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A, împotriva sentinței civile nr. 2747/21.XI.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru se prezintă pentru pârâta recurentă consilier juridic, lipsă reclamanta intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise din partea reclamantei intimate la care este anexată împuternicirea avocațială dată de reclamanta intimată avocatului, pentru reprezentarea în cauză.
Reprezentanta pârâtei recurente arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei intimate.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.2747/21.XI.2007 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Arada admis acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâta DGFP A la plata sumei de 6305 lei, actualizată până la data de 31 august 2007, ce se va actualiza până la data plății efective, reprezentând prima de concediu cuvenită reclamantei pe perioada 2001-2005, respins excepția lipsei calității procesuale invocată de pârâtă.
În motivare s-a reținut că prin art.33 alin.2 din Statutul funcționarilor publici, s-a stabilit că funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
După republicarea Legii nr.188/1999 în Monitorul oficiul nr.365 din 29.05.2007, acesta a devenit art.35, fiind în vigoare, în aceeași formă și la această dată.
Cu toate acestea, îndată după intrarea în vigoare a Statutului funcționarilor publici, prin art.III din OUG nr.33/2001, privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici, s-a dispus suspendarea până la data de 01.01.2002, a dispozițiilor art.33 alin.2 din Legea nr.188/1999, referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediul de odihnă.
Prin legi bugetare ulterioare, a fost suspendată acordarea acestui drept, ultima lege, cea a bugetului de stat pe anul 2006, nr.379/2005, dispune în art.5 alin.5 că prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele de concediu ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006.
Potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit la art.3 din același decret, care este de 3 ani.
Art.7 alin.3, din același decret, prevede că dacă dreptul este sub un termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când a expirat termenul.
Cum termenul de suspendare succesivă a expirat doar la 31 decembrie 2006, dreptul la acțiune al reclamantului pentru rimele de concediu aferente perioadei 2001-2005, s-a născut doar la această dată, astfel că nu este prescris.
Este necesar să se observe dispozițiile art.64 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care prevăd că în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ, cu obligativitatea de a se prevedea, data de la care se produce suspendarea precum și durata ei determinată.
2 al art.64 prevede, imperativ, că la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
În consecință, la data expirării ultimei suspendări, dispozițiile privitoare la prima de concediu din Statutul funcționarilor publici a reintrat în vigoare.
Instanța de fond a respins excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de pârâta DGFP A cu motivarea că potrivit art.2 din HG 495/2007, modificată prin HG nr.1171/2007, Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice Județene, sunt instituții publice cu personalitate juridică. Așa cum s-a arătat, reclamanta este în raporturi de serviciu, fiind încadrată în calitate de funcționar public la instituția pârâtă de la care aceasta primește lunar salariul. În consecință, toate drepturile de salarizare, inclusiv primele de concediu, de care reclamanta beneficiază, sunt acordate de către instituția pârâtă.
În cauză a declarat recurs pârâta DGFP A solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
În esență, recurenta critică prima instanță pentru că a respins excepția lipsei sale de calitate procesuală pasivă, motivat de faptul că potrivit art.2 din hotărârea Guvernului nr.495/23.05.2007 "În subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală se organizează și funcționează garda Financiară, Agenția Națională a Vămilor, direcțiile generale ale finanțelor publice județene. Direcția generală a Finanțelor Publice a Municipiului B și Direcția Generală de Administrare a Contribuabili".
Mai mult, conform art.4 alin.2 pct.44 din același act normativ: " Agenția Națională de Administrare Fiscală reprezintă statul în fața instanțelor și a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi și obligații și pentru că recurenta este numai ordonator terțiar de credite nu dispune de bani pretinși de reclamantă.
Pe fondul cauzei, recurenta a invocat faptul că plata indemnizației de concediu a fost suspendată printr-o serie de acte normative succesive până la data de 31 decembrie 2006. Astfel, prevederile art.3 alin.1 din OUG nr.33/2001 ale art.32 din Legea nr.744/2001 și ale art.12 din Legea nr.743/2001 au suspendat acordarea acestui drept până la data de 31.12.2002, cele ale art.10 alin.3 din Legea nr.631/2002 au suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2003, cele ale art.9 alin 7 din Legea nr.507/2003 au suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2004, cele art.8 alin.7 din Legea nr.511/2004 au suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2005 și cele ale art.5 alin.5 din Legea nr.379/2005 au suspendat acordarea dreptului până la data de 31.12.2006.
Astfel, avându-se în vedere faptul că acordarea primelor de concediu a fost suspendată până la data de 31 decembrie 2006, acțiunea reclamantei intimate este netemeinică și nelegală.
Una dintre condițiile pentru exercitarea acțiunii și dobândirea calității de parte în proces este dreptul. Pentru a putea fi valorificat pe cale de acțiune, dreptul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerințe: să fie recunoscut și ocrotit de lege, să fie exercitat potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege, să fie exercitat cu bună-credință și să fie actual. Astfel cum este recunoscut în doctrină, pentru a fi actual, dreptul nu trebuie să fie supus unui termen sau unei condiții suspensive.
Prin urmare, atât timp cât, astfel cum a arătat mai sus, acordarea dreptului la prima de concediu a fost suspendată pentru anii 2001-2006 prin acte normative succesive-legi, dreptul reclamantei intimate nu este actual, aceasta neputând solicita acordarea unui drept care a fost suspendat.
Această suspendare nu constituie o lipsire de drepturi, subiectivă, arbitrară și abuzivă, deoarece însăși legea prevede posibilitatea suspendării unui act normativ sau articol din acesta pentru o anumită perioadă de timp-în speță anii 2001-2006.
Se mai arată ă este nelegală și obligarea recurentei la plata actualizată a sumei din litigiu pentru lipsă de culpă, conform art.1082 cod civil care dispune că: "Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de adune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată și de asemenea acțiunea este fără obiect față de OUG nr.146/2007.
Examinând recursul în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă, se constată că este nefondat și se respinge pentru că:
Privitor la excepția invocată, instanța o consideră nefondată, pentru că obligarea pârâtei la plata drepturilor din litigiu s-a făcut în calitatea s-a de angajator, astfel că are calitate de pârâtă și are obligația acordării drepturilor ce decurg din Legea nr.188/199 raportat la dispozițiile Codului muncii.
Privitor la suspendarea dreptului în discuție, prin legi bugetare, instanța constată că dreptul la prima pentru concediu de odihnă al funcționarilor publici a fost introdus prin art.34 alin.2 din Legea nr.188/199.
Faptul că exercițiul dreptului în discuție, a fost suspendat printr-o serie de acte normative ulterioare, nu echivalează cu o înlăturare a existenței lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu s-a prevăzut acest lucru, iar prin nerecunoașterea sa s-ar contraveni atât art.53 din Constituție cât și reglementărilor date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Drept urmare dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data la care a încetat orice cauză de suspendare, care a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune beneficiarii prevederilor legale susmenționate și a cărei aplicare a fost suspendată sau amânată, prin acte normative temporare, până la data de 1 ianuarie 2007.
Că așa este, rezultă cu echivoc și din prevederile art.64 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Invocarea imposibilității alocării sumelor din litigiu, nu este de natură să ducă la respingerea cererii reclamantei, atâta timp cât drepturile sale decurg din lege, motiv pentru care, recursul se respinge ca nefondat sub toate aspectele.
Este nefondată critica legată de lipsa culpei în plata primei de concediu, pentru că aceasta există atâta timp cât dreptul prevăzut prin Legea nr.188/1999 nu a fost acordat astfel că în mod justificat s-a actualizat suma cuvenită reclamantei.
În consecință, pentru motivele expuse recursul pârâtei se respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A, împotriva sentinței civile nr. 2747/21.XI.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, 20.II.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /25.02.2008
Tehnored. /10.03.2008
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecători:,
Președinte:Pătru RăzvanJudecători:Pătru Răzvan, Barbă Ionel, Olaru Rodica
