Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 239/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 239/ Dosar nr-

Ședința publică de la 7 aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marcela Comșa judecător

- - - - judecător

- - - - judecător

Grefier -

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, -, și împotriva entinței civile nr. 72/15 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 31 martie 2008, când părțile au fost lipsă, iar instanța în temeiul art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise și în baza art.260 alin.1 Cod procedură civilă, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 7 aprilie 2008.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că la data de 17 decembrie 2008, reclamanții, -, și au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Consiliul local și Primarul comunei, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se admită acțiunea formulată și să fie obligați pârâții la calcularea, acordarea și plata efectivă a sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, actualizate cu rata inflației, de la data numirii în funcție și în continuare, pentru viitor până la încetarea raporturilor de serviciu.

Acțiunea reclamantelor a format obiectul dosarului nr- a Tribunalului Covasna.

În acest dosar instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr. 72/15.01.2009 prin care a dispus respingerea acțiunii formulată de reclamanții, -, și împotriva pârâților Consiliul local și Primarul comunei pentru plata suplimentului postului și al treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:

În fapt, reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Primăriei comunei, împrejurare de fapt necontestată de pârâți.

Conform art. 31 din Legea nr. 188/1999 - republicată în anul 2007- pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază; sporul pentru vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Prin același articol, la alin. 3 se prevede că "salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici"

Norma referitoare la compunerea salariului a fost introdusă prima dată prin art. 29 al Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

În perioada 2004 - 2006 aplicarea prevederilor referitoare la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare au fost suspendate prin art. 44 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, aprobată prin Legea nr. 75/2005, art. 48 din Ordonanța de Guvern nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

În Legea nr.251/2006, la art. XIII s- prevăzut că "prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor art. 29, 56, 57, 58^1 și ale art. 60^1 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, precum și cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2007".

De asemenea, art. 3 din Ordonanța de Guvern nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșteri salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007 prevede că "gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobat de lege".

De principiu, suspendarea acordării suplimentului postului si a suplimentului corespunzător treptei de salarizare prin actele normative sus menționate contravine prevederilor art.41 și prevederilor art.53 alin.2 din Constituția României care limitează restrângerea exercițiului unor drepturi doar la situații în care această măsură se impune într-o societate democratică, fiind necesar ca măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.

Sub acest aspect, actele normative prin care s-a suspendat acordarea suplimentului postului si a suplimentului corespunzător treptei de salarizare pentru funcționarii publici contravin dispozițiilor constituționale menționate care de altfel prevăd posibilitatea restrângerii unor drepturi și nu a suspendării lor.

Trebuie precizat că prevederile art. 15 alin. 2 din Constituție consacră principiul neretroactivității legii civile și prin urmare, unui drept deja câștigat nu i se pot aduce îngrădiri prin acte normative ulterioare.

Pe de altă parte, actele normative menționate nu prevăd desființarea dreptului la acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare ci doar suspendarea exercițiului acestuia, ceea ce nu echivalează cu înlăturarea dreptului respectiv. Suspendarea exercițiului dreptului nu poate suprima un drept recunoscut de lege deoarece ar contraveni dispozițiilor constituționale precum și Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale conform cărora, nu se poate aduce atingere sau îngrădiri unui drept deja câștigat.

Instanța a mai reținut că suspendarea aplicării unor dispoziții dintr-un act normativ, în speță a dispozițiilor art. 29 alin. 1 lit. c si d din Legea nr. 188/1999 (devenit art. 31 în forma republicată a legii), nu echivalează cu abrogarea acestora, respectiv cu suprimarea dreptului subiectiv recunoscut prin aceste prevederi legale.

S- mai arătat că dispozițiile art. 38 din Codul muncii prevăd în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.

Din cele expuse mai sus, s-a constatat că dreptul ca atare, la plata suplimentului postului și al treptei de salarizare, subzistă.

Prin suspendarea repetată, Guvernul a încălcat normele constituționale și cele ale codului muncii.

În actele normative prin care s-a dispus suspendarea acordării drepturilor de natură salarială, nu s- dat nici o explicație și nu s-a făcut nici o referire la situația care ar fi impus- Ca urmare, instanța de fond nu a putut trage o altă concluzie decât aceea că Guvernul a urmărit practic să aducă atingere însăși existenței dreptului.

Conduita Guvernului poate fi apreciată în acest context ca fiind puțin responsabilă și de natură a aduce o atingere serioasă principiului încrederii în statul de drept, principiu care impune aplicarea efectivă actelor normative adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricăror tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive cu consecința obstacolării titularilor drepturilor de a se bucura efectiv de acestea.

Cu toate considerentele mai sus menționate, în ce privește acordarea suplimentului postului și al treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază - pe perioada suspendării acestor drepturi și ulterior, cu începere de la 01.01.2007 - instanța de fond a fost pusă în situația de analiza în ce măsură procentul solicitat de reclamanți, de 25%, este fondat sau nu.

Deși a fost legiferat ca parte componentă salariului funcționarilor publici, suplimentul postului și al treptei de salarizare nu fost cuantificat (calculat) în nici una din legile ori ordonanțele de completare și modificare a Legii nr. 188/1999.

Pentru a fi posibilă cuantificarea este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin.1 lit. c și d (actualmente art.31) din Legea nr. 188/1999, atribuție care revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor legii.

De principiu, obligarea Guvernului la promovarea unui act normativ cu forță juridică, în sensul menționat, nu este posibilă.

Sub acest aspect, astfel cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal (Decizia nr. 1257 din 28.02.2007, în Jurisprudența Secției pe anul 2007 - semestrul I, p. 17-20), este inadmisibilă în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004, cerere de chemare în judecată a Guvernului pentru emiterea unui act normativ cu conținut special.

În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, acordarea acestor drepturi ar presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, cuantificarea de către instanță, indiferent de criteriile abordate, ar reprezenta nesocotire a Deciziei nr.820/2008 a Curții constituționale.

Prin decizia respectivă - cu toate că a fost pronunțată într-o altă materie - s-a reținut în mod expres că "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative"

Decizia Curții Constituționale este obligatorie potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992 republicată.

Prin decizie se stabilește o regulă de principiu și anume aceea că instanța nu are competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.

Împrejurarea că practica instanțelor este neuniformă și că unele instanțe au dispus plata efectivă a unor astfel de drepturi nu poate constitui un temei de drept al acestei acțiuni. Sub acest aspect, în practica judiciară, în afară de considerațiunile generale privind încălcarea normelor constituționale și cele ale codului muncii - care de altfel sunt adevărate - nu s-a adus nici o precizare la modul în care suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare au fost cuantificate la procentul de 25%.

În speță nu se poate face analogie nici cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de vacanță deoarece există o deosebire fundamentală. Astfel, în cazul acordării primei de concediu, dispozițiile Legii nr. 188/1999 sunt fără echivoc: "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".

Ca o concluzie, față de cele expuse, instanța reține că fără existența unui act normativ, dat de legiuitor ori de Guvern, ori a uni act administrativ dat de ordonatorul de credit prin care să se cuantifice drepturile salariale pretinse, acordarea suplimentului postului și al suplimentului treptei de salarizare de 25% din salariul de bază nu poate fi dispusă.

În consecință, acțiunea reclamanților a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termenul legal reclamanții, -, și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea criticilor de recurs se arată următoarele:

Hotărârea instanței de fond poate fi împărțită în 2 părți, față de considerentele acesteia, o parte prin care li se recunoaște expres dreptul reclamanților la plata suplimentului postului și suplimentul treptei de salarizare și abuzul neaplicării prevederilor legale, iar pe de altă parte argumentele pentru respingerea acțiunii în sensul imposibilității acordării acestor drepturi motivat pe lipsa unui act normativ care să le cuantifice.

Recurenții au susținut că hotărârea este nelegală deoarece cuprinde dispoziții contradictorii, motivate de prevederile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.

De asemenea, hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu interpretarea greșită a legii.

Se invocă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, susținând că aceste drepturi (sporuri) sunt drepturi de creanță, ele reprezentând un bun în sensul prevăzut de art. 1 din Protocol.

Prin modul în care a reținut instanța de fond, ca argument de respingerea acțiunii, rezultă că acest drept este doar formal și lipsit de conținut, prin neacordarea acestor suplimente salariale prevăzute de lege.

Se invocă și practica judiciară în materie în sensul că aceste drepturi au fost acordate de instanțe prin hotărâri judecătorești și chiar de acest judecător care a pronunțat hotărârea în cauză.

Prin respingerea acțiunii reclamanților se încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii, actul de justiție fiind compromis iremediabil.

În concluzie, recurenții au solicitat admiterea recursului în baza prevederilor art. 31 alin. 1 lit.c și d din Legea nr. 188/1999, art. 304 pct. 7 și pct. 9, art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.

În susținerea recursului au depus copii de pe sentințe judecătorești în materie (filele 8 - 34 dosar recurs).

Intimații pârâți nu au formulat Întâmpinare la recurs.

Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată nr- a Tribunalului Covasna prin prisma criticilor de Recurs și față de prevederile legale aplicate, ținând cont de prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă constată recursul ca fondat, urmând a fi admis în parte pentru următoarele considerente:

Reclamanții au calitatea de funcționari publici la pârâți, fapt necontestat de aceștia.

Potrivit art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 funcționarii publici au dreptul pe lângă salariul de bază și la suplimentul al postului și la suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Aceste drepturi au fost suspendate prin Ordonanța de Guvern nr. 92/2004, Ordonanța de Guvern nr. 6/2007, astfel încât ele nu au fost efectiv acordate.

Faptul că sporurile respective au fost reglementate expres în lege, chiar dacă aplicarea lor a fost ulterior suspendată prin acte normative, acest lucru nu înseamnă că dreptul în sine la aceste sporuri a fost înlăturat, dimpotrivă el există, acest text de lege nefiind abrogat de legiuitor.

Ca atare, acțiunea reclamanților are un temei legal și urmează a fi admisă în parte în sensul că vor fi obligați pârâții să calculeze, să aloce și să plătească reclamanților suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pe perioada 17.12.2005 și în continuare până la noi dispoziții de drept.

Având în vedere prejudiciul creat prin neplata la timp a acestui supliment, urmând ca în baza art. 1082, să se admită cererea de reactualizare a sumelor cuvenite cu acest titlu pe perioada de la 1.01.2005 și până la data efectivă a plății acestor drepturi bănești către reclamanți.

În ce privește acordarea acestor drepturi și în continuare, de la data pronunțării, prezentei decizii, instanța apreciază că până la noi reglementări aceste drepturi li se cuvin reclamanților câtă vreme ei au calitatea de funcționari publici, astfel că se reține ca întemeiată și această cerere a reclamanților.

Însă, în ce privește acordarea suplimentelor "în procent de 25%" pentru fiecare spor calculat la salariul de bază, instanța de recurs apreciază că acest cuantum în procente nu poate fi admis, întrucât prin dispozițiile legale mai sus menționate, legiuitorul nu a fixat un procent, așa încât nu există un act normativ care să prevadă acest 25%, motiv pentru care se va admite în parte acțiunea reclamanților conform prezentei Decizii.

Pentru aceste considerente se vor respinge pretențiile reclamanților privind procentul de 25 %, pentru aceste sporuri

În sensul admiterii recursului, instanța a avut în vedere atât prevederile Legii nr. 188/1999 - art. 31 alin. 1 lit. și d, cât și prevederile art.1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru Drepturile Omului, Dreptul referitor la plata drepturilor salariale legale.

În concluzie se constată ca fondat recursul și conform prevederilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmând a fi admis, iar sentința atacată va fi modificată în parte în sensul precizat mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite în parte recursul formulat de reclamanții, -, și împotriva sentinței civile nr. 72/15 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr- pe care o modifică în parte în sensul că:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, și în contradictoriu cu pârâții Consiliul și Primarul comunei și, în consecință,

Obligă pârâții la calcularea și plata efectivă a sumelor de bani reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare calculate la salariul de bază începând cu data numirii în funcția publică a fiecărui reclamant, dar nu mai devreme de 26.11.2004 și până la data prezentei decizii (7.04.2009) și în continuare până la modificarea situației de fapt sau de drept.

Obligă pârâții la plata acestor sume actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii acestor drepturi și până la data plății efective.

Respinge restul pretențiilor formulate de reclamanți.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 07.04.2009.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Lorența Butnaru

- - - - -

Grefier,

Red. MI 7.04.2009/dact. VP 08.04.2009/3 ex

Judecător fond

Președinte:Marcela Comșa
Judecători:Marcela Comșa, Lorența Butnaru, Maria Ioniche

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 239/2009. Curtea de Apel Brasov