Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 240/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- Secția de contencios administrativ și fiscal
Decizia nr. 240/R/2009 Dosar nr-
Ședința publică din data de 7 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Marcela Comșa judecător
- - - - judecător
- - - - judecător
- - - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de chematul în garanție Ministerului Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative B împotriva sentinței civile nr.100/CA/2 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici statutari.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 31 martie 2009, când s - au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 7 aprilie 2009.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față.
Constată că prin sentința civilă nr. 100/CA/ 2.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ s-a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de chematul in garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu, pentru pretențiile aferente perioadei 01.01 - 25.06.2005 și s-a respins ca fiind prescrisă acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, cu și Inspectoratul de Poliție al Județului B, pentru perioada 01.01 - 25.06.2005; s-a admis în parte acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului B și, in consecință pârâții au fost obligați să plătească reclamantului sumele reprezentând sporul de fidelitate pentru perioada 26.06 - 30.12.2005, sume actualizate cu rata inflației. Au fost obligați pârâții să plătească reclamantului și dobânda legală aferentă, începând cu data de 26.06.2008 și până la data plății.S-au respins celelalte pretenții ale reclamantului. S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, și a fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze în fondurile pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative sumele stabilite prin hotărâre; au fost obligați pârâții să plătească reclamantului cheltuielile de judecată in sumă de 39,3 lei.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Excepția prescripției dreptului material la acțiune este fondată față de dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 (care prevăd un termen de 3 ani pentru introducerea acțiunii), de data introducerii acțiunii (26.06.2008) și data de la care se solicită sporul de fidelitate ( 01.01.2005 ), s-a admis excepția și s-a respins acțiunea reclamantului pentru perioada 01/01 - - ca fiind prescrisă.
S-a apreciat ca nefondată excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție având în vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor este singurul în măsură să vireze în bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării plății sumelor stabilite prin prezenta hotărâre.
În fapt, reclamantul a dobândit calitatea de polițist în cadrul Inspectoratul Județean de Poliție B, la data de 30.03.2001, dobândind calitatea de funcționar public cu statut special începând cu data de -, aspect ce rezultă din adeverința nr. 2099/2008 eliberată de Inspectoratul de Poliție al Județului
În drept, instanța a apreciat că în cadrul raportului de serviciu existent între reclamant și pârâți pe perioada lucrată de către acesta în intervalul anul 2005 (pe perioada neprescrisă), pârâților le incumbă obligația corelativă drepturilor prevăzute de prevederile art. 6 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, care stabilește că "pentru activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual, polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului de interne", astfel că în ipoteza cererii reclamantului de obligare la plata sumelor reprezentând sporul de fidelitate pentru anul 2005, pârâții au calitate procesuală pasivă, revenindu-le obligația corelativă acestui drept.
Pe fondul acestei cereri, instanța a considerat că, deși prin efectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 118/24.11.2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administrației și Internelor - art. 2, exercițiul dreptului de a încasa sporul de fidelitate, prevăzut de prevederile art. prevederile art.6 din OG nr.38/2003, a fost suspendat în anul 2005, totuși această împrejurare nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării prerogativelor sale în intervalul de timp pentru care s-a suspendat exercițiul drepturilor.
Dreptul la sporul de fidelitate, continuă să existe până la momentul adoptării unei dispoziții legale exprese contrare, deoarece, în materia dreptului muncii, este pe deplin aplicabil principiul derivând din "teoria a drepturilor câștigate", astfel încât nu poate fi acceptată ipoteza unei abrogări implicite a unei prevederi legale care a instituit un drept. Cum raportul de serviciu al funcționarului public este similar unui raport de muncă în ceea ce privește drepturile legale, acest principiu este pe deplin aplicabil și în situația funcționarilor publici.
Ca atare, orice restrângere adusă acestor drepturi, categorie în care intră și suspendarea, poate avea loc numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 53 din Constituție (fostul art. 49 ). Or, nici una dintre legile prin care s-a suspendat exercitarea drepturilor la prima de vacanță și la sporul de fidelitate nu întrunește cerințele impuse de textul legii fundamentale, nefiind adoptate pentru apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor sau pentru desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Prevederile legale prin care s-a suspendat acordarea sporului de fidelitate în anul 2005 au avut caracter temporar, iar în prezent nu mai sunt în vigoare, astfel încât nu mai pot forma obiectul controlului de neconstituționalitate, conform Legii nr. 47/1992, republicată.
Analizând textele în discuție, în aplicarea principiului prevăzut de art. 3 cod civil s-a apreciat că dispozițiile privind suspendarea nu au produs niciun efect sub aspectul existenței dreptului la sporul de fidelitate, și deci, nu au avut drept consecință suprimarea acestuia în materialitatea sa pentru perioada în care au fost în ființă. Această suspendare nu poate echivala cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Deși nu se poate nega dreptul legiuitorului de a suspenda aplicarea anumitor dispoziții legale, acest drept trebuie exercitat cu respectarea cerințelor impuse de art. 56 și 64 din Legea nr. 24/2000.
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune să se rețină că dreptul la sporul de fidelitate al polițiștilor, instituit prin art. 6, fost introdus în OG 38/2003 încă de la adoptarea sa și și-a produs efectele începând din 01 ianuarie 2004, continuând să existe și în prezent, și producând consecințe și in anul 2005.
Așa fiind și cum, în raport cu principiul activității legii civile, ce decurge din art. 15 din Constituție și din art. 1 din Codul civil, dispozițiile art. 6 din OG nr. 38/2003 fiind în vigoare în toată această perioadă, rezultă că dreptul la sporul de fidelitate acordat polițiștilor prin acest text, a existat în perioada anului 2005, fiind în ființă în întreaga perioadă menționată și, fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția anterioară [art. 41 alin. (2) din Constituția revizuită în 2003], nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 118/24.11.2004, neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la sporul de fidelitate, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere în aplicare, nu pot fi considerate nici ele că ar înlătura însăși existența lui.
Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anul 2005.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în anul 2005, pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Potrivit normelor metodologice privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobate prin Ordinul 132/2004, pct. 5.1, polițiștii beneficiază de un spor de fidelitate calculat la salariul de bază, astfel: vechime de:
-1 an și până la 2 ani inclusiv - 4%,
- peste 2 ani și până la 5 ani inclusiv - 8%,
- peste 5 ani și până la 10 ani inclusiv - 10%,
- peste 10 ani și până la 15 ani inclusiv - 13%,
- peste 15 ani și până la 20 ani inclusiv - 16%,
- peste 20 ani - 20%.
Ordinul 1076/2005 a modificat aceste criterii, stabilind la art. 1 că pct. 5.1 se modifică în sensul că polițiștii beneficiază de un spor de fidelitate calculat la salariul de bază astfel: vechime de:
- 5 ani și până la 10 ani inclusiv - 5%,
- peste 10 ani și până la 15 ani inclusiv - 10%,
- peste 15 ani și până la 20 ani inclusiv - 15%,
- peste 20 ani - 20%.
Din adeverința depusă, rezultă că reclamantul a îndeplinit condiția vechimii numai potrivit Ordinului 132/2004 întrucât, la data apariției Ordinului 1076/2004 nu aveau 5 ani sau peste 5 ani de vechime ( ci 4 ani și câteva luni ), iar, potrivit Ordinului 1076/2004, cei cu o vechime sub 5 ani nu pot beneficia de spor de fidelitate.
Raportat considerentelor expuse, având în vedere și dispozițiile art. 6 din nr.OG 38/2003, precum și ale Ordinelor 132/2003 și 1076/2004, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Inspectoratul de Poliție al Județului B și au fost obligați acești pârâți la plata sporului de fidelitate pentru perioada arătată în dispozitivul sentinței, sume actualizate în raport cu rata inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective, având în vedere faptul că în materia raporturilor de serviciu, similar raporturilor de muncă, se prezumă punerea în întârziere a angajatorului, odată cu data nașterii dreptului, sarcina probei revenindu-i acestuia raportat la data nașterii prejudiciului.
De asemenea, au fost obligați pârâții și la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate de aceștia, având în vedere dispozițiile art. 1084 Cod Civil, dobânda legală fiind de natură să acopere beneficiul nerealizat de reclamant, ca urmare a neplății orelor suplimentare. Dobânda va fi plătită începând cu data introducerii acțiunii, -, având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada punerii în întârziere a pârâților anterior acestui moment.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, aceasta este fondată și a fost admisă, având în vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor este, față de dispozițiile Legii nr. 500/2002 și Hotărârea de Guvern nr. 208/2005, singurul în măsură să prevadă și să aloce în bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative sumele necesare efectuării plății sumelor stabilite prin prezenta hotărâre. A fost obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze Ministerului Internelor și Reformei Administrative fondurile necesare plății sumelor stabilite prin prezenta hotărâre.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod Procedură Civilă au fost obligați pârâții să plătească reclamantului cheltuielile de judecată efectuate de acesta, constând în taxă de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
1. În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative arată că hotărârea este nelegală sub aspectul obligării sale la plata sumei reprezentate de sorul de fidelitate, actualizată cu rata inflației plus dobânda legală. Menționează că nu sunt incidente în cauză dispozițiile OG 9/2000; nu este stabilită dobânda prin convenție și nu poate fi pus în întârziere, angajarea cheltuielilor se face în limita creditelor bugetare acordate deci nu există temei pentru a se achita și dobânda legală, aceasta contravenind și dispozițiilor art. 5 și art. 968 din Codul civil.
2. Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B consideră că în mod greșit s-a admis cererea de chemare în garanție nefiind îndeplinite cerințele art.60 - 63 Cod procedură civilă între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu există nicio obligație de garanție, faptul că ordonatorul principal de credite nu a acordat în mod nejustificat indemnizațiile cuvenite de drept reclamantului nu-i conferă acestuia o garanție egală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor. Se menționează că atât ministrul Economiei și Finanțelor cât și ministrul Internelor și Reformei Administrative sunt ordonatori principali de credite, iar conform art.23 alin.3 din Legea nr.72/1996 și Legea nr. 500/2002 "creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite", deci Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să vireze sumele de bani ce fac obiectul litigiului. Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a grupa solicitările tuturor ministerelor și a înainta spre aprobare proiectul de buget.
Conform Legii nr.500/2002 privind finanțele publice nicio cheltuială din fonduri publice, nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există o bază legală pentru acestea iar creditele alocate unui ordonator de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Pe fond arată că sporul de fidelitate solicitat se acordă în condiții stabilite special prin ordin al ministrului de interne, în 2005 nu s-au alocat fonduri cu acest scop iar dispozițiile art. 6 din OG38/2003 au fost suspendate prin art. 2 alin.2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 118/2004.
Aplicarea dobânzii legale și actualizarea apar ca un mijloc de constrângere. Acestea nu se justifică. Potrivit Legii nr. 500/2002 nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget fără bază legală.
Intimații nu au depus la dosar întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate Curtea apreciază ambele recursuri ca nefondate.
1. Recurentul pârât Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu a criticat modul de soluționare a fondului cauzei cu privire la acordarea sporului de fidelitate pentru anul 2005 recunoscând deci implicit acest drept.
S-a criticat acordarea sumelor reactualizate și obligarea la plata dobânzii legale.
Instanța constată că acest motiv de recurs nu este întemeiat.
Actualizarea sumei cu indicele de inflație reprezintă un mijloc de recuperare a prejudiciului efectiv suferit; urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești.
Dobânda se acordă pentru întârzierea în executarea obligației bănești reprezentând beneficiul nerealizat.
Dată fiind natura diferită a reactualizării și a dobânzii acestea se pot cumula. Reclamantul a solicitat și actualizarea cu indicele de inflație și dobânda legală.
Există temei legal pentru achitarea sporului de fidelitate - art. 6 din OG38/2003. De asemenea există un capitol bugetar pentru executarea hotărârilor judecătorești.
2. Nici recursul chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B nu este fondat.
Conform art.19 din Legea nr.500/2002, Ministerul Finanțelor Publice are următoarele atribuții: pregătește proiectele legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție; aprobă clasificațiile bugetare și modificările acestora; analizează propunerile de buget; asigură monitorizarea execuției bugetare; blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite, etc.
Ordonatorii de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare, potrivit art.21.
Ei au o serie de responsabilități prevăzute de art.22.
Proiectele legilor bugetare se elaborează de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice (art.28 din Legea nr.500/2002). Chiar dacă aceste proiecte au la bază și propunerile de cheltuieli ale ordonatorilor principali de credite, puterea de decizie o are conform legii, Ministerul Finanțelor Publice, care poate să cuprindă sau nu în proiectul legii bugetului cheltuielile propuse. De asemenea, doar acesta are posibilitatea de a propune rectificarea bugetară pentru repartizarea unor fonduri suplimentare pentru punerea în executare a dispozițiilor hotărârilor judecătorești.
Recurentul nu a fost chemat în judecată pentru a plăti el drepturile salariale unor persoane angajate la instituțiile subordonate altui ordonator de credite (în speță Ministerul Internelor și Reformei Administrative), ci a fost obligat să asigure aceste sume în conformitate cu atribuțiile ce-i revin conform legii privind finanțele publice.
Ministerul Internelor și Reformei Administrative nu poate cere direct rectificarea bugetului său și alocarea unor fonduri suplimentare, aceasta trebuie să se realizeze prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice.
Din aceste considerente, Ministerul Internelor și Reformei Administrative a chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca acesta să aibă în vedere la elaborarea proiectului de buget și aceste sume cuprinse în hotărârile judecătorești. Ministerul Economiei și Finanțelor nu a fost obligat să plătească el aceste drepturi bănești angajaților Inspectoratului de Poliție al județului B, recurentul a fost obligat să aloce/asigure sumele necesare, îndeplinindu-și atribuțiile ce-i revin conform Legii nr.500/2002.
Corect a admis prima instanță cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Nici criticile referitoare la modul de soluționare a fondului cauzei nu sunt întemeiate.
Conform art. 6 din OG 38/2003 pentru " activitatea desfășurată în instituțiile din sectorul din sectorul de operare națională, ordine publică în calitate de polițist polițiștilor li se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază ". Reclamantul era polițist la Inspectoratul de Poliție al Județului B în 2005 și nu i s-a acordat acest spor motivat de faptul că a fost suspendat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 118/2004.
Prin acest act normativ dreptul nu a fost desființat ci doar suspendat exercițiul acestuia. Suspendarea nu înlătură însăși existența dreptului.
Un drept prevăzut de o prevedere legală nu poate deveni doar o obligație lipsită de conținut. Acest drept patrimonial, cu existență recunoscută nu poate fi vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de valoare.
Dreptul la spor de fidelitate a existat la momentul prevederii lui prin OG38/2003 și nu a fost abrogat acordându-se în continuare.
În mod corect a interpretat prima instanță dispozițiile legale și a soluționat cererea dedusă judecății.
Motivul reprezentând cumulul reactualizării sumelor cu dobânda a fost analizat la recursul Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Față de aceste considerente, Curtea în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct.9 și 304/1 Cod procedură civilă urmează să respingă recursurile declarate de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B și să mențină sentința atacată cu completarea motivării din prezenta decizie.
Văzând și prevederile art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de recurenții chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice și pârâtul Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 100/CA/.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov -secția comercială și de contencios administrativ.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.04.2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Maria Ioniche
- - - - - -
Grefier
- -
Red.--7.04.2009
Dact. -8.04.2009/2 ex.
jud fond -
Președinte:Marcela ComșaJudecători:Marcela Comșa, Maria Ioniche, Lorența Butnaru
