Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 24/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.24
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Giurgiu Afrodita G -
JUDECĂTORI: Giurgiu Afrodita, Tănăsică Elena Nițu Teodor
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtele MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,- și CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județ P împotriva sentinței nr. 407 din data de 7 octombrie 2008 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamantele -, -, ambele cu sediul procesual ales în P,-, județ P și pârâta MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B, sector 5,-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns recurentele-pârâte Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, intimatele-reclamante -, - și intimata-pârâtă Ministerul Economiei și Finanțelor.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei s-a depus prin Serviciul Registratură întâmpinare din partea intimatelor-reclamante -, -, după care,
Curtea verificând actele și lucrările dosarului, ia act că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art.242 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului de față reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- reclamantele si au solicitat in contradictoriu cu parații CURTEA DE APEL P, MINISTERUL JUSTITIEI SI MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR, obligarea primilor doi pârâți la plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul ICCJ si cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul celorlalte instanțe judecătorești pentru perioada 1.11.2004-31.12.2007 actualizată și în continuare; in ceea ce privește reclamanta în raport cu rata inflației la data plații efective a acestora si pentru perioada 1.02.2007-29.11.2007 actualizata și pentru reclamanta in raport cu rata inflației la data plătii efective; obligarea acordării în continuare către reclamanta a acelorași drepturi salariale pana la elaborarea unui sistem nediscriminatoriu de salarizare; obligarea paraților sa includă in bugetul de stat la prima rectificare de buget a sumelor datorate.
In motivarea cererii, reclamantele au aratat ca sunt funcționari publici in cadrul Biroului de Informare si Relații Publice al Curtii de Apel P, in ceea ce privește reclamanta, iar reclamanta a avut calitatea de funcționar public in cadrul aceluiași birou pe o perioada determinata intre 1.02.2007-29.11.2007.
Potrivit art.116 alin.1 lit.d din Legea 304/2004, toate instanțele judecătorești si toate parchetele au în structură compartimente auxiliare de specialitate intre care si Biroul de Informare si Relații Publice.
Recrutarea si atribuțiile funcționarului public din cadrul acestui birou, indiferent daca funcționează la ICCJ ori, la celelalte instanțe, sunt reglementate unitar asa cum prevăd disp.art.77 si 78 din HG 387/2005. Începând cu 1.11.2004, salarizarea funcționarilor publici din cadrul J, a fost stabilită în anexa 1 OUG 82/2004, în timp ce funcționarii publici din cadrul departamentelor celorlalte instanțe au fost salarizați conform anexei 3, situație discriminatorie ce s-a perpetuat conform OUG 92/2004, OG 2 /2006 si OG 6/2007.
Menționează reclamanții că dreptul lor de a beneficia de aceeași salarizare ca și colegii din a fost consfințit prin Hotărârea nr. 262/2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
La termenul de judecata din data de 27.05.2008 reclamanta a formulat precizare la acțiune prin care a solicitat obligarea pârâților la acordarea drepturilor salariale solicitate prin cererea principala pentru perioada cuprinsa intre anii 2005-2008 si în continuare.
La același termen de judecata parata Curtea de Apel Paf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata, arătând ca salarizarea funcționarilor publici din cadrul ICCJ este reglementata în anexa I din ordonanța, iar a funcționarilor publici din cadrul celorlalte instanțe în anexa 3.Prin urmare, legiuitorul a prevăzut o delimitare a celor doua categorii de personal stabilind modalități de salarizare diferite în funcție de caracterul central sau local al instituției în care aceștia lucrează.
La același termen de judecata, paratul MEF prin DGFP Paf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa.
Ministerul Justiției, la rândul sau, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința nr.407 pronunțată în data de 7 octombrie 2008 Tribunalul Prahovaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive a MEF invocata de DGFP PH, a respins acțiunea precizata fata de parata MEF ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției invocata de acest parat, a admis în parte acțiunea precizata formulata de reclamantele și -, împotriva pârâților Curtea de Apel P, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor.
A obligat parații Curtea de Apel P si Ministerul Justiției la plata către: reclamanta a drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul ICCJ B si cel prezent pentru funcționarii publici din cadrul celeilalte instanțe judecătorești pentru perioada 2005-2008, în care si-a desfășurat efectiv activitatea in calitate de expert în cadrul, sume actualizate în raport cu rata inflației de la data exigibilității la data plății efective a acestora și către reclamanta a drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul ICCJ B si cel prevăzut pentru funcționarii publici din cadrul celorlalte instanțe judecătorești pentru perioada 1.02.2007-29.11.2007, în care si-a desfășurat efectiv activitatea în calitate de expert - referent de specialitate cu studii superioare juridice, sume actualizate in raport cu rata inflației de la data exigibilității la data plății efective a acestora.
A mai obligat pârâții Curtea de Apel P si Ministerul Justiției să plătească reclamantei, drepturile salariale precizate mai sus si pentru viitor, pana la elaborarea unui sistem nediscriminatoriu de salarizare a funcționarilor publici.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâților sa includă in bugetul de stat la prima rectificare de buget, sumele datorate reclamantelor, ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a MEF invocata de DGFP PH, împrejurarea ca MEF nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite, nu repartizează sume de la buget acestora, respectivele sume fiind alocate conform destinațiilor bugetare in conformitate cu legea bugetului de stat, sens în care tribunalul a admis aceasta excepție având in vedere disp.art.282 din Codul Muncii.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a, tribunalul a respins aceasta excepție, având in vedere disp.art.7 din HG 83/2005, privind organizarea si funcționarea, acesta fiind ordonator principal de credite, care asigura repartizarea resurselor financiare din teritoriu.
A reținut că salarizarea funcționarilor din cadrul acestor departamente este diferită, deși potrivit art.125 -128 din Lg.304/2004, organizarea si funcționarea departamentelor economico financiare si administrative este uniformă atât pentru tribunale, cat si pentru curțile de apel, respectiv Astfel, dispozițiile anexei 1 din OUG 92/2004 reglementează salarizarea funcționarilor publici din cadrul ICCJ pentru anul 2005, iar pe de alta parte, funcționarii publici ce-si desfășoară activitatea la nivelul tribunalelor, respectiv curților de apel sunt salarizați potrivit anexei 3 din OUG 92/2004, anexa care stabilește un nivel salarial inferior, situație menținută si de dispozițiile OG 2/2006 si respectiv OG 6/2007.
A constatat faptul că o astfel de diferențiere salarială este inechitabilă și discriminatorie, încălcându-se disp. art.6 alin.2 din Codul Muncii care stipulează ca pentru toți salariații se garantează retribuție egala pentru muncă si pregătire profesionala egala.
In condițiile existentei unor atribuții sensibile asemănătoare în multe cazuri chiar identice si ale unei pregătiri profesionale situata la același nivel, salarizarea diferita a acestor categorii de funcționari publici apare incontestabil discriminatorie, aspect ce contravine si Normelor comunitare privind raporturile de muncă si drepturile salariale consacrate prin Declarația Universala a Drepturilor Omului, art.14 din CEDO, practica in materie a CEDO, norme care potrivit art.20 din Constituția României trebuie aplicate si interpretate in concordanta cu Declarația Universala a drepturilor Omului, cu pactele si tratatele la care România este parte.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtele Curtea de APEL PLOIEȘTI și Ministerul Justiției, ambii recurenți invocând motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat recurenții au susținut că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 din OG nr.137/2000 privind prevederile și sancționarea tuturor formelor de discriminare au fost declarate neconstituționale, astfel cum rezultă din Decizia 818/2008 a Curții Constituționale, pronunțată la 3 iulie 2008 și publicată în MO nr.537/16.07.2008.
Curtea Constituțională constatat faptul că unele dispoziții ale OG nr.137/2000, și anume prevederile art.1, art.2, alin.3 și art.27 alin.1, lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles constituțional, în virtutea căruia instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituție prin acte normative aplicabile în cauzele deduse judecății.
Având în vedere faptul că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, hotărârea dată de instanță de fond este nelegală în măsura în care dispune acordarea către intimate a unui drept neprevăzut de lege.
În al doilea rând instanța de fond ar fi trebuit să analizeze și să admită excepția prescripției parțiale dreptului material la acțiune.
Așadar, în cazul de față, sunt incidente dispozițiile art.12 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în conformitate cu care "în cazul în care un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită".
De altfel, art.4 din OUG nr.6/2007 stabilește criteriile pentru salarizarea funcționarilor publici după cum urmează " Salariul de bază se stabilește în funcție de categorie, de clasă, care reflectă nivelul studiilor necesare exercitării funcției publice, și, după caz, de gradul profesional al funcției publice, precum și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor nr.1-6".
Prin motivele de recurs se susține că este de observat că o diferențiere în ceea ce privește felul muncii prestate în raport de caracterul local sau central al autorității publice rezultă și din dispozițiile art.90 alin.5 din Legea nr.188/1999 privind statul funcționarilor, republicată, care prevăd că "Transferul la cerere se face într-o funcție publică de aceeași categorie, clasă și grad profesional sau într-o funcție publică de nivel inferior, în urma aprobării cererii de transfer a funcționarului public de către conducătorul autorității sau instituției publice la care se solicită transferul. În acest caz, transferul poate avea loc numai între autorități sau instituții publice din administrația publică centrală, între autorități administrative autonome, ori, după caz, între autorități sau instituții publice din administrația publică locală".
Cât privește obligarea pârâtelor de către instanță la plata drepturilor solicitate de către reclamante și pentru viitor consideră că aceasta nu reprezintă altceva decât o depășire limitelor puterii judecătorești și un amestec nepermis în sfera atribuțiilor autorității legiuitoare exercitate de judecătorul fondului care trebuie sancționate ca atare de către instanța de control.
Se solicită admiterea recursurilor, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii.
Intimațele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursurile sunt fondate potrivit considerentelor ce urmează:
Curtea Constituțională, prin Deciziile nr.818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, publicate în nr. 537 din 16 iulie 2008 admis excepția de neconstituționalitate constatând că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Astfel se consideră că instanțele de judecată nu pot cenzura soluția aleasă de legiuitor în stabilirea retribuției unor categorii profesionale și să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege. S-ar încălca, astfel, rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat.
Așadar, instanța de judecată nu este în măsură să instituie ea însăși o normă juridică nediscrirninatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu reclamanțele care se consideră discriminațe.
Orice plată nu poate fi decât urmarea directă și nemijlocită a recunoașterii dreptului și a materializării acestuia într-un act administrativ, care să înlocuiască, sau să modifice, actul inițial, considerat nelegal și discriminatoriu, politicile salariale fiind de resortul absolut al Guvernului și Parlamentului și nu al instanțelor judecătorești, al căror atribut este doar de a aplica legea, nu de a face lege.
Ca atare, în lipsa unei reglementări legale în acest sens, invocarea de către reclamante a unei situații discriminatorii, nu justifică pretențiile acestora.
diferite de salarizare ale diferitelor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categoriile profesionale din instituții diferite. Diferența de tratament instituită prin reglementările care guvernează sistemul de salarizare al diverselor categorii profesionale are o justificare obiectivă prin raportare la deosebirea dintre aceste grupuri.
În concluzie, situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariații determină soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității, care nu semnifică uniformitate. Prin Hotărârile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 23/2007 și 318/2007 s-a reținut că situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariații determină soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluției să se încalce principiul egalității.
Tratamentul juridic diferențiat instituit în temeiul unor situații obiective diferite nu constituie privilegii ori discriminări. Mai mult, Curtea Constituțională, în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, a statuat că principiul egalității în drepturi și al discriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage.
Nefiind un drept reglementat printr-un act normativ în vigoare nu face obiectul protecției normelor constituționale, precum a convențiilor și tratatelor invocate de reclamante. Art. 14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, așa cum a statuat CEDO, în jurisprudența sa (cazul Thimmenos contra Greciei) nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalele sale. Altminteri, înseamnă că orice instanță de judecată poate să adauge la lege și să creeze o nouă lege cea ce este vădit inacceptabil și contravine rolului și funcției puterii judecătorești.
În consecință, Curtea în baza dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va admite recursurile formulate de Ministerul Justiției și Curtea de APEL PLOIEȘTI, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va respinge acțiunea precizată a reclamantelor, menținând restul dispozițiilor sentinței, în cauză fiind incident motivul de modificare prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,- și CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județ P împotriva sentinței nr. 407 din data de 7 octombrie 2008 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamantele-intimate - și -, ambele cu sediul procesual ales în P,-, județ P și pârâtul-intimat MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B, sector 5,-.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea precizată a reclamantelor.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Giurgiu Afrodita, Tănăsică Elena Nițu Teodor
G - - - - -
Grefier,
- -
Red. / Tehnored.
2ex./20.01.2009;
f- - Tribunalul Prahova
JUDECĂTOR 2: Tănăsică Elena Nițu Teodor
Operator de date cu caracter personal,
Nr. notificare 3120
Președinte:Giurgiu AfroditaJudecători:Giurgiu Afrodita, Tănăsică Elena Nițu Teodor
