Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 276/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--07.02.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.276
Ședința publică din 5 martie 2008
PREȘEDINTE: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 2: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 3: Pătru Răzvan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâții A și B împotriva sentinței civile nr. 2879/11.12.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții intimați, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâții recurenți consilier juridic, lipsă reclamanții intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care consilier juridic depune la dosar delegație pentru reprezentarea în cauză a pârâților recurenți și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Se constată că s-au depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise din partea reclamanților intimați, în un exemplar.
Nemaifiind alte cereri și nici excepții, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul pârâților recurenți solicită admiterea recursului, și exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2879/11.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea reclamanților, și; a obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A să le plătească reclamanților primele pentru concediile de odihnă aferente anilor 2001-2004, după cum urmează: - 2680 lei, - 1700 lei, - 2546 lei, - 2607 lei, - 2546 lei, - 2645 lei, - 2514 lei și - 788 lei, reactualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data de 31 august 2007, urmând ca reactualizarea să se facă de la această dată până la data efectivă a plății, din care urmează să fie reținute impozitele și contribuțiile datorate de reclamanți, a respins acțiunea reclamanților față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor; a obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A să le plătească reclamanților 1822 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin art.33 alin. 2 din Legea nr. 188/1999,devenit ulterior art. 34, s-a stabilit că funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu,care se impozitează separat.
Cu toate acestea, îndată după intrare în vigoare a Statutului funcționarilor publici, prin art. III din OUG nr.33/2001, privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcționarilor publici, s-a dispus suspendarea până la data de 01.01.2002, a dispozițiilor art. 33 al.2 din Legea nr.188/1999, referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediul de odihnă.
Prin art.32 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2002, nr. 744/2001 și art.12 din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 s- prevăzut că termenele reglementate de art. III din OUG nr. 33 /2001 se prelungesc până la data de 30 decembrie 2002.
Prin art.10 al.3 din Legea bugetului de stat pe anul 2003, nr.631/2002, s-a prevăzut o dispoziție similară, în sensul prelungirii până la data de 31 decembrie 2003 a suspendării.
Și prin art.9 din Legea bugetului de stat pe anul 2004, nr. 507/2003, s-a dispus că aplicarea prevederilor din actele normative referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă prevăzute de Statutul funcționarilor publici se suspendă până la data de 31 decembrie 2004.
Art.8 alin.7 din Legea bugetului de stat pe anul 2005, nr. 511/2004 reiterat aceeași dispoziție de suspendare pentru un nou termen, data de 31.12.2005.
În sfârșit, ultima lege, cea bugetului de stat pe anul 2006, nr.379/2005, dispune în art. 5 al.5 că prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele de concediu ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă se suspendă până la data de 31 decembrie 2006.
Potrivit dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care prevăd că în cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ, cu obligativitatea de a se prevedea, data de la care se produce suspendarea precum și durata ei determinată.
2 al art. 64 prevede, imperativ, că la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
În consecință, la data expirării ultimei suspendări, - 31 decembrie 2006 - art. 34 al.2 din Statutul funcționarilor publici a reintrat în vigoare.
Acest drept patrimonial reglementat de Statutul funcționarilor publici, lege organică, potrivit art.73 lit.j din Constituția revizuită, fost suspendat prin legile ordinare menționate, în mod succesiv, de la intrarea sa în vigoare până la 31.12.2006, iar efectul a fost golirea de conținut însuși dreptului funcționarilor publici la plata anuală primei de concediu, situație ce echivalează cu recunoașterea unui drept patrimonial, dar vidarea acestuia de însăși substanța sa, lipsindu-l practic de orice valoare. În acest mod, funcționarii publici, titulari ai dreptului reglementat în favoarea lor de statutul propriu, au fost obstaculați de a se bucura efectiv de acesta pe întreaga perioadă de suspendare succesivă.
Instanța de fond a constatat însă, că dreptul nu a fost afectat în însăși ființa lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i- fost înlăturată existența, de la instituire, până azi.
Astfel, deși dreptul există, exercițiul său a fost împiedicat, contravenindu-se astfel art. 53 din Constituție revizuită( art. 49 din Constituția din 1991), împrejurare în care, instanța de fond a restabilit principiul constituțional încălcat prin legile de suspendare cât și principiul că un drept legal prevăzut are un conținut real, efectiv,neputând fi redus la nudum jus.
În argumentarea acestei soluții, instanța de fond a avut în vedere și dispozițiile art. 18 din vechiul Cod al muncii și pe cele ale art. 38 din actualul Cod al muncii, în sensul că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
Dispozițiile constituționale și cele cuprinse în Statutul funcționarilor publici și Codul muncii, amintite, sunt într-un perfect acord cu reglementările date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aplicabil și în dreptul nostru intern.
Pe lângă despăgubirea ce s-a acordat reclamanților pentru neplata primelor de concediu pentru perioada 2001-2004, acestora li se cuvin și daune interese compensatorii, în scopul acoperirii prejudiciului suferit ca urmare a devalorizării monedei naționale pentru perioada respectivă, calculate potrivit coeficienților de inflație în condițiile prevăzute de art. 161 al.4 și art. 295 al.2 din Legea nr. 53/2002, aplicabile și funcționarilor publici, în virtutea dispozițiilor art.93 din Statutul funcționarilor publici. Potrivit acestora, Codul muncii se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, dacă acestea nu sunt complete și este compatibilă completarea lor cu dreptul comun, respectiv Codul muncii. Acesta prevede în art. 161 al.4, că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului pin neexecutarea la termen a obligației.
La acțiune, reclamanții au anexat copii după carnetele de muncă din care rezultă că în perioada respectivă au avut calitatea de funcționari publici, în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului A și note de calcul, cu primele de concediu, calculate în sume brute cumulate, cuvenite pentru perioada 2001 - 2004, actualizate cu indicele de inflație până la data de 31 august 2007; note de calcul semnate de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului și necontestate de către aceasta.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului - cu care reclamanții au raporturi de serviciu - să le plătească primele de concediu, astfel cum au fost reactualizate cu indicele de inflație până la data de 31 august 2007, cuvenite pentru concediile de odihnă aferente anilor 2001-2004, în cuantumul stabilit prin notele de calcul, urmând ca actualizarea să se facă de la această dată până la data plății efective a sumei, cu scăderea impozitelor și a celorlalte contribuții datorate, și a respins acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, având în vedere că între acesta și reclamanți nu au existat raporturi de muncă și ca atare nici obligația de plată a acestor drepturi.
În conformitatea cu art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A să le plătească reclamanților suma de 1822 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorarii de avocat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice A în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor a criticat sentința primei instanțe și a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului la acțiunea reclamantului de acordare a primelor de concediu pentru anii 2001, 2002, 2003 și 2004, invocând dispozițiile art. 3 din decretul nr. 167/1958.
Pe fond, solicită respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată arătând că plata indemnizației de concediu a fost suspendată printr-o serie de acte normative succesive până la data de 31.12.2006, astfel încât dreptul reclamantului nu este actual, acesta neputând solicita acordarea unui drept care a fost suspendat. Mai arată că nu consideră că măsura suspendării acordării dreptului la prima de concediu dispusă prin legile bugetare este suficientă pentru a stabili că pârâta nu se află în culpă pentru a fi obligată la plata sumelor solicitate cu titlu de primă de concediu actualitate.
Recursul este nefondat și se va respinge pentru următoarele motive:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților pentru acordarea primelor de concediu aferente anilor 2001, 2002,2003 și 2004, Curtea consideră că dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut la data la care a încetat orice cauză de suspendare, care a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune beneficiarii prevederilor legale susmenționate și a cărei aplicare a fost suspendată sau amânată, prin acte normative temporare, până la data de 1 ianuarie 2007.
În privința consecințelor suspendării drepturilor în litigiu, prin legile bugetare, instanța apreciază că dreptul la prima pentru concediu de odihnă al funcționarilor publici a fost introdus prin art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999.
Faptul că exercițiul dreptului în discuție, a fost suspendat printr-o serie de acte normative ulterioare, nu echivalează cu o înlăturare a existenței lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu s-a prevăzut acest lucru, iar prin nerecunoașterea sa s-ar contraveni atât art.53 din Constituție cât și reglementărilor date prin art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Drept urmare dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut la data la care a încetat orice cauză de suspendare, care a întrerupt cursul prescripției dreptului la acțiune pentru beneficiarii prevederii legale susmenționate și a cărei aplicare a fost suspendată sau amânată, prin acte normative temporare, până la data de 1 ianuarie 2007.
Că este așa, rezultă fără echivoc și din prevederile art.64 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, conform cărora la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
Este adevărat că drepturile salariale suplimentare în discuție au fost suspendate prin acte normative succesive pentru perioada 2001-2006, ceea ce nu echivalează - cu înlăturarea existenței dreptului, o altă interpretare fiind contrară principiului constituțional al garantării realizării drepturilor legale acordate.
Este de reținut în acest sens că prin decizia în interesul legii, nr. XXIII/12.12.2005, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru aplicarea unor prevederi legale privind drepturile salariale care au fost suspendate de un alt act normativ, se statuează că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența, pentru perioada în cauză.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația că un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa, și practic, să devină lipsit de orice valoare.
În raport de cele de mai sus, Curtea, potrivit art.312 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice A în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâții A și B împotriva sentinței civile nr. 2879/11.12.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5.III.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /22.04.2008
Tehnored. /29.04.2008/ 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecători:,.
Președinte:Barbă IonelJudecători:Barbă Ionel, Olaru Rodica, Pătru Răzvan
