Alte cereri. Decizia 279/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--15.02.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.279
Ședința publică din 5 martie 2008
PREȘEDINTE: Barbă Ionel
JUDECĂTOR 2: Olaru Rodica
JUDECĂTOR 3: Pătru Răzvan
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul Ministerul Justiției, împotriva deciziei civile nr. 1040/22.XI.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin cererea de recurs, contestatorul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare constată următoarele:
Prin contestația în anulare formulată de Ministerul Justiției, împotriva decizie civile nr. 1040/22.XI.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- a solicitat anularea hotărârii judecătorești menționate, arătând că, instanța de recurs, Curtea de Apel Timișoara, în cauza respectivă, a omis să cerceteze motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă invocat de acesta. De asemenea, a arătat contestatorul, instanța de recurs a cercetat incomplet motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în care recurentul a criticat hotărârea primei instanțe în privința acordării sporului de confidențialitate pentru viitor, în decizia contestată neprecizându-se considerentele pentru care apărările ministerului justiției au fost respinse.
În drept, Ministerul Justiției, și-a întemeiat contestația pe prevederile art. 318 Cod procedură civilă.
Examinând contestația în anulare, prin prisma prevederilor art. 318 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceasta este întemeiată și urmează a fi admisă pentru cele ce urmează:
Prin sentința civilă nr. 639/12.09.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Timiș, Curtea de Apel Timișoara, Ministerul Justiției B, Ministerul Economiei și Finanțelor B și Consiliul Național pentru combaterea discriminării
S-a respins cererea formulată de reclamanți, privind chemarea în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor
S-a dispus obligarea în solidar a pârâților de 1,2,și 3 Tribunalul Timiș, Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Justiției B, la plata către reclamanți a drepturilor bănești privind sporul de confidențialitate, prevăzut de art. 15 din nr.OG 6/2007, în procent de 15 % calculat la indemnizația brută pentru perioada 20.04.2004 - 20.04.2007 precum și în continuare, pe durata derulării raporturilor juridice de muncă, actualizat conform indicelui de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică B, la data plății efective, obligarea în solidar a pârâților 1- 3 să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, după rămânerea definitivă a sentinței civile, a acestor sume datorate de primirii 3 pârâți pentru perioadele anterior menționate.
Reclamanta a fost îndreptățită la acordarea acestor drepturi numai pe perioada 20.04.2004 - 1.09.2005, până la data transferului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B să aloce fondurile necesare în vederea efectuării plății acestor drepturi, fără cheltuieli de judecată nesolicitate.
În motivarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanții, mai puțin reclamanta care la data de 1.09.2005,s-a transferat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, au calitate de funcționari în cadrul Tribunalul Timiș.
Conform art. 137 Cod procedură civilă "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a B, excepție invocată de acest pârât, instanța a respins-o ca fiind neîntemeiată, deoarece conform art. 15 din nr.HG 83/2000, toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, aceiași posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art. 118 din Legea nr. 304/2004, art. 19, art. 4 aliniatul 2 și punctul 30 aliniatul 2 din Legea nr. 500/2002, ce conțin prevederi care obligă de a coordona potrivit competențelor cei revin, sistemul bugetar, în ceea ce privește pregătirea proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Instanța nu poate primi apărarea acestui minister, conform căreia nu ar avea calitatea procesuală pasivă în cauză întrucât între reclamanți, respectiv funcționarii publici salariați ai Tribunalului Timiș și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există nici o relație de serviciu sau de muncă, deoarece împrejurarea că pârâții Tribunalul Timiș, Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Justiției B își desfășoară operațiunile financiare prin intermediul trezoreriilor Ministerului Economiei și Finanțelor, respectiv ale T (Trezoreria T), are relevanță în ceea ce privește prezentul litigiu.
Instanța a respins ca neîntemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției în ceea ce privesc pretențiile solicitate de reclamanta, apreciind că acest minister are calitate procesuală în cauză, în calitatea sa de ordonator principal de credite, având obligația de a asigura fondurile bănești necesare achitării drepturilor salariale angajaților din structurile sale. Reclamanta a solicitat alături de restul reclamanților plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate începând cu perioada 20.04.2002, dată la care aceasta avea calitatea de angajat al Tribunalului Timiș, transferul său intervenind la data de 1.09.2005.
Analizând excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Be xcepție invocată de acest minister, instanța a admis-o ca fiind întemeiată, întrucât în speță nu sunt întrunite dispozițiile art. 60 aliniatul 1 Cod procedură civilă, conform cărora "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubiri". Reclamanții din dosar sunt cei care pretind drepturi și nu cei care cad în pretenții, astfel că cererea de chemare în garanție, astfel că cererea de chemare în garanție formulată este inadmisibilă.
În ceea ce privește fondul acțiunii reclamanților instanța a constatat că raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care acesta face parte trebuie să se bazeze pe principiul bunei credințe al consensualității obligațiilor și drepturilor inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa atribuțiilor de serviciu, dar și cu plata integrală a muncii prestate, precum și cu recunoașterea tuturor drepturilor salariale acordate prin lege.
Văzând dispozițiile art. 40 din nr.OUG 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, care prevăd că funcționarii publici beneficiază de sporurile și alte drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, în speță instanțele judecătorești, instanța a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de aceleași drepturi salariale ca cele ale personalului auxiliar de specialitate.
În privința condițiilor și a elementelor salarizării lunare, a recunoașterii și acordării drepturilor bănești cuvenite, trebuie avute în vedere normele juridice imperative cuprinse în art. 29 și următoarele din Legea nr. 188/1999 republicată, precum și cele ce derivă din cuprinsul Legii nr. 50/1996 modificată și Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, astfel încât reforma salarială trebuie privită sub aspectul plății integrale a drepturilor bănești cuvenite reclamanților în raport cu prevederile art. 35 aliniatul 1 și 3 și art. 40 din nr.OUG 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005.
Potrivit art. 1 din nr.OUG 92/2004 "sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele și alte drepturi".
În conformitate cu dispozițiile art. 4 din nr.OUG 92/2004, privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, funcționarii publici beneficiază de salariul de merit precum și de creșteri salariale în cazul absolvirii unei forme de învățământ superior, de spor de vechime, de plata orelor suplimentare, spor de 15 % pentru titlu științific de "doctor", de spor de confidențialitate de 15 %, precum și de premiu anual.
Potrivit art. 41 din același act normativ, dispozițiile nr.OUG 92/2004 se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 republicată privind statutul funcționarilor publici, precum și cu dispozițiile actelor normative speciale care reglementează salarizarea și alte drepturi pentru personalul bugetar.
Prin art. 29 aliniatul 2 din Legea nr. 188/1999 republicată, "funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii", iar art. 15 din nr.OG 6/2007 stipulează: (1) " Sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului de până la 15 % din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale - Consiliul Legislativ".
(2) Categoriile de funcționari publici, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege (în cuantum de până la 15 %), prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat".
Reclamanții în calitate de funcționari din cadrul Tribunalului Timiș (ordonator terțiar de credite, având ca ordonator principal de credite Ministerul Justiției), nu pot fi tratați inegal din punct de vedere al salarizării, discriminați fără un criteriu obiectiv și rațional, motiv pentru care. În vederea egalității de tratament se impune acordarea drepturilor salariale solicitate.
Astfel, dispozițiile legale în materia dreptului muncii, atât generale cât și speciale, trebuie interpretate prin prisma principiului conform căruia unde este identitate de rațiuni este și identitate de soluții, astfel încât și funcționarii publici din cadrul Tribunalului Timiș ar trebuie s beneficieze de sporul de confidențialitate în cuantum de 15 %.
Un argument în plus pentru admiterea acțiunii reclamanților îl constituie și Hotărârea nr. 199 din 3.04.2007 emisă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, aflată la fila 16 din dosarul de fond prin care s-a dispus sesizarea ministrului justiției cu propunerea a unui nou articol după art. 22.
În raport de cele arătate și având în vedere temeiurile de drept indicate, instanța a admis acțiunea reclamanților considerând-o a fi întemeiată și a dispus obligarea în solidar a pârâților de 1,2 și 3, Tribunalul Timiș, Curtea de Apel Timișoara și Ministerul Justiției B, la plata drepturilor bănești privind sporul de confidențialitate, prevăzut de art. 15 din nr.OG 6/2007, în procent de 15 % calculat la indemnizația brută pentru perioada 20.04.2004 - 20.04.2007 precum și în continuare, pe durata derulării raporturilor juridice de muncă, actualizat conform indicelui de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică B, la data plății efective, obligarea în solidar a pârâților 1- 3 să includă în bugetul de stat respectiv la prima rectificare de buget, după rămânerea definitivă a sentinței civile, a acestor sume datorate de primii 3 pârâți pentru perioadele anterior menționate.
De menționat că reclamanta este îndreptățită la acordarea acestor drepturi numai pe perioada 20.04.2004 - 1.09.2005, până la data transferului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Instanța a admis ca fiind întemeiat și capătul de cerere din acțiunea reclamanților având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B să aloce fondurile necesare în vederea plății acestor drepturi, fără cheltuieli de judecată nesolicitate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs T în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor B, Tribunalul Timiș și Ministerul Justiției solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile atacate, în sensul rejudecării cauzei sub toate aspectele și în principal pe cale de consecință, solicită constatarea lipsei calității procesuale pasive ca pârât a Ministerului Economiei și Finanțelor B, în subsidiar, solicită respingerea ca inadmisibilă a unei eventuale cereri de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată dep ârâții Tribunalul Timiș Curtea de Apel Timișoara sau Ministerul Justiției B, de asemenea în subsidiar respingerea acțiunii ca vădit nelegală și neîntemeiată.
În motivarea recursului se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 punctul 9.pr.civ.). Mai arată în principal că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția invocată privind constatarea lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor B ca pârât sau ca și chemat în garanție, considerând că între reclamanți respectiv funcționarii publici salariați ai Tribunalului Timiș și Ministerul Finanțelor Publice nu există absolut nici o relație de serviciu sau de muncă.
Mai precizează că Ministerul Economiei nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Între Ministerul Economiei și Finanțelor B și Ministerul Justiției B ori Tribunalul Timiș - Curtea de Apel Timișoara, nu există nici o obligație de garanție, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite Ministerul Justiției B prin Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara, nu a acordat reclamanților acest spor de confidențialitate nu îi conferă acestui ordonator principal de credite (Ministerul Justiției ) nici o garanție legală din partea unui alt ordonator principal de credite (Ministerul Economiei și Finanțelor) pentru eventualele sumei ce ar trebui să le plătească într-un raport de muncă izvorând dintr-un raport de serviciu sau contract de muncă. În principal se solicită pe cale excepție solicită constatarea lipsei calității procesuale pasive ca pârât a Ministerului Economiei și Finanțelor B, iar în subsidiar respingerea ca inadmisibilă a unei eventuale cereri de chemare în garanție.
Tribunalul Timiș în motivarea recursului consideră că soluția primei instanțe este nefondată, deoarece nu se identifică vreun temei legal care să confere expres un astfel de drept constând în sporul de confidențialitate.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Ministerul Justiției.
Prin decizia civilă nr. 1040/22.XI.2007 pronunțată în dosarul nr-, Curtea de Apel Timișoaraa respins ca nefondate recursurile pârâților.
În soluționarea contestației în anulare Curtea constată că în ceea ce privește recursul pârâtului Ministerul Justiției, acesta a formulat două motive de recurs, primul, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă - "când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești", al doilea, prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă - "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii."
În privința primului motiv de recurs Ministerul Justiției a arătat, în esență, următoarele:
Față de obiectul acțiunii, așa cum a fost calificat de instanța de fond, anume drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația brută, recurentul a solicitat că aceste drepturi au fost stabilite de legiuitor exclusiv în favoarea personalului auxiliar prevăzut în mod expres de art. 15 al.1 din OG nr. 6/2007.
Prin urmare instituirea acestui spor reprezintă o problemă de legiferare; este vorba de opțiunea legiuitorului, întrucât numai el are dreptul să reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizațiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum și a sporurilor sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați.
Obligarea Ministerului Justiției la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 15% din indemnizația brută și altor categorii de persoane decât cele prevăzute de lege, reprezintă a adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
Câtă vreme drepturile solicitate de intimații - reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, dispoziția în cauză nu a fost abrogată, modificată ori declarată neconstituțională, ținând cont și de principiul separației puterilor în stat, astfel că cererea reclamanților nu putea fi soluționată de instanța de fond, care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege a depășit limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare.
În acest sens, în motivarea hotărârii criticate, instanța de fond a invocat o propunere de: "completare a Legii pentru aprobarea OG nr. 8/2007 cu propunerea de reintroducere a unui nou articol după art.22", chiar dacă acest act normativ este străin de natura pricinii, referindu-se în fapt la salarizarea personalului auxiliar de specialitate, singura concluzie, la care aparent și prima instanță aderă, este că doar legiuitorul poate stabili ce sporuri se acordă anumitor categorii de salariați.
În privința celui de al doilea motiv de recurs s-a arătat că:
Din analiza dispozițiilor legale aplicabile în materia salarizării funcționarilor publici rezultă cu evidență faptul că reclamanții intimați nu se regăsesc în categoriile de persoane îndreptățite la acordarea sporului de confidențialitate.
În plus, acest spor nu are caracter general obligatoriu pentru toți funcționarii publici din cadrul instituțiilor enunțate în cuprinsul art. 15 al.1 din OG nr. 6/2007, al.2 al aceluiași articol stabilind că prin actul administrativ al ordonatorului de credite se stabilesc categoriile de funcționari publici care îl primesc și condițiile de acordare, având în vedere specificul activității desfășurate de unii funcționari, respectiv întocmirea unor lucrări sau desfășurarea unor activități confidențiale care ar impune acordarea sporului respectiv.
Mai mult art. 15 al.2 din OG nr. 6/2007 stabilește în mod expres și o altă cerință referitoare la necesitatea încadrării în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.
În ceea ce privește discriminarea în materie de salarizare reținută de instanță, recurentul a arătat că potrivit art. 1 al.3 din OG nr. 137/2000 "Exercitarea drepturilor enunțate - privește persoanele aflate în situații comparabile".
Principiul nediscriminării presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor egali în drepturi, iar diferența de tratament instituie prin reglementările care guvernează sistemele de salarizare ale reclamanților și ale altor funcționari publici are o justificare obiectivă prin raportare la deosebirile dintre activitățile desfășurate.
În speța de față, unde se ridică chestiunea unei discriminări în materie de salarizare, existența unei situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu doar prin prisma calități d funcționar public - criteriul este mult mai general având în vedere că atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de funcționari publici sunt diferențiate în raport de funcția ocupată și competențele acesteia - ci doar din punctul de vedere al conținutului concret al atribuțiilor de serviciu, complexității acesteia, ci din punctul de vedere al conținutului concret al atribuțiilor de serviciu, complexității acestora,și responsabilității funcției ocupate, deosebirile dintre activitățile concrete desfășurate de anumite categorii de funcționari publici din cadrul instituțiilor precizate în art. 15 al.1 din OG nr. 6/2007, precum și prin poziționarea și competențele atribuite prin lege acestor instituții publice, aspecte avute în vedere de legiuitor la adoptarea dispozițiilor legale ce instituie sporul salarial la care reclamanții fac referire la acțiune. Dincolo de faptul că reclamanții intimați se încadrează în aceeași categorie profesională cu funcționarii publici care beneficiază de sporul respectiv este vădit că nu poate fi vorba despre existența vreunei "comparabilități" sau "analogii" între cele două categorii.
Cu privire la soluția instanței de fond de a obliga pârâții să plătească reclamanților sporul de confidențialitate și în continuare, pe durata derulării raporturilor de muncă, recurentul a solicitat Curții de Apel Timișoara să aprecieze că Tribunalul Timiș ar fi trebuit să constate că acest capăt de cerere nu putea fi primit întrucât se referea la un drept pe viitor, care nu s-a născut încă, astfel încât reclamanții intimați nu justificau un interes actual, ci devine actual în mod succesiv pe măsura derulării raporturilor de muncă.
Soluționând recursul Curtea de Apel Timișoaraa reținut următoarele:
Prima instanță a reținut corect starea de fapt, pe baza criteriilor și probelor reclamanților și i-a obligat pe pârâți la plata sporului de confidențialitate în procent de 15 % calculat în condițiile prevăzute de lege.
Prima instanță a soluționat în mod corect în primul rând, conform art. 137 din Codul d e procedură civilă, excepțiile invocate de pârâți, pe care în mod legal le-a respins ca neîntemeiate și a apreciat că pârâții au calitate procesuală pasivă. Pe fond, prima instanță a admis acțiunea reclamanților și a reținut că potrivit art. 40 din nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, aceștia beneficiază de sporul de confidențialitate de 15 %. Conform art. 41 din nr.OUG 92/2004 se prevede că dispozițiile acest act normativ se completează cu prevederile Legii nr. 188/1999 republicată privind Statutul funcționarilor publici.
Din cele ce preced, Curtea constată că într-adevăr instanța prin modul în care a soluționat recursul formulat de Ministerul Justiției, nu a examinat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă și, de asemenea, nici cel de al doilea motiv întemeiat pe art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, că, practic, instanța de recurs a omis să cerceteze criticile recurentului, rezumându-se să formuleze o apreciere globală că prima instanță a făcut o corectă apreciere a stării de fapt și a aplicat corect prevederile legale incidente în speță.
Din examinarea conținutului deciziei contestate este evident că nu se poate vorbi că instanța de recurs ar fi, grupat argumentele și că ar fi formulat un considerent comun pentru a răspunde cele două motive de recurs.
În consecință, Curtea văzând prevederile art. 318 Cod procedură civilă, la teza a doua, referitoare la omisiunea instanței de a examina motivele de modificare a hotărârii judecătorești atacate cu recurs de Ministerul Justiției, constatând întemeiată contestația în anulare, o va admite, și va desființa decizia nr. 1040/22.XI.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-.
Se va fixa termen pentru recurs în data de 16 aprilie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația în anulare formulată de contestatorul Ministerul Justiției, împotriva deciziei civile nr. 1040/22.XI.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr- și, în consecință anulează decizia contestată.
Fixează termen pentru soluționarea recursului la 16 aprilie 2008.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5.III.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /7.04.2008
Tehnored. /11.04.2008/ 2 ex.
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător:
Instanță de recurs: Curtea de Apel Timișoara
Judecători: Liber,.
Președinte:Barbă IonelJudecători:Barbă Ionel, Olaru Rodica, Pătru Răzvan
