Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 281/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 281/R/
Ședința publică din 07 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru judecător
: - - -, JUDECĂTOR 2: Corina Georgeta Nuță
: - -, JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță
: - -, grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții-chemați în garanție MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, reprezentat prin Direcția Generală Juridică, cu sediul în B, nr. 1A, sector 1, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 632/CA din07 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă- Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți I, -., (), și intimați-pârâți PREFECTUL JUDEȚULUI, cu sediul în Pitești, nr. 1, județul A și GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, nr. 1, sector1.
La apelul nominal, făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură s-a depus din partea intimatului-pârât Guvernul României o cerere prin care solicită comunicarea motivelor de recurs, în vederea formulării unei apărări corespunzătoare. Totodată, se constată că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit dispoz. art. 242 pct. 2 cod.pr.civilă.
Curtea respinge cererea formulată de intimatul-pârât Guvernul României, analizează actele și lucrările dosarului, iar în urma deliberării a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr.632/CA/7 decembrie 2007 a Tribunalului Argeș - Secția civilă - Complet specializat în contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale invocată de Guvernul României și a fost respinsă acțiunea față de acesta; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative (MIRA) și de pârâtul - chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor (MEF); a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Guvernul României pentru perioada 2001-2003; și, în fine, a fost admisă acțiunea reclamanților I, -., (), și a fost obligat Prefectul Județului A să plătească acestora prima de vacanță pe perioada 2001-2006, actualizată cu coeficientul de inflație de la data plății, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat și perioada în care fiecare reclamant a avut calitatea de funcționar public și cu dreptul la concediul de odihnă avut și efectuat; a fost obligat MIRA să pună la dispoziția pârâtului Prefectul Județului A fondurile necesare plății primei de vacanță; a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de MIRA și a fost obligat pârâtul-chemat în garanție MEF să asigure pârâților fondurile necesare plății acestui drept.
Pentru a decide astfel,tribunalula constatat că la 6.07.2007 a fost înregistrată la Tribunalul Argeș sub nr-, acțiunea formulată de reclamanții I, -. și alții, prin care aceștia au solicitat obligarea Instituției Prefectului Județului A, a Ministerului Internelor și Reformei Administrative, a Guvernului României și a Ministerului Economiei și Finanțelor să fie obligat primul pârât la plata primei de vacanță pe perioada 2001-2006, actualizată cu coeficientul de inflație de la data plății și obligarea celorlalți pârâți să asigure fondurile necesare pentru plata acestor drepturi, sub motiv că, potrivit art.34 alin.2 din legea nr.188/1999, republicată, reclamanții aveau dreptul la prima de vacanță, drept care a fost suspendat prin legile bugetare succesive pe perioada anilor 2001-2006.
Tribunalul a mai constatat că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinare(88-89), a solicitat respingerea acțiunii invocând, cu titlu de excepție, lipsa calității procesuale pasive deoarece nu se află în raporturi de serviciu cu reclamanții iar pe fond, acțiunea este neîntemeiată deoarece nu poate suporta din bugetul său cheltuielile altui ordonator de credite și că Guvernul este cel care răspunde de alocarea fondurilor.
De asemenea, tribunalul a constatat că pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, prin întâmpinare(136-137 și nr.141-144), a solicitat respingerea acțiunii reclamanților invocând, cu titlu de excepție, lipsa calității procesuale pasive deoarece reclamanții s-au aflat în raporturi de serviciu numai cu primul pârât iar pe fond, începând cu anul 2001 și până la 31.12.2006, dreptul la plata primei de vacanță a fost suspendat prin mai multe acte normative situație ce nu face posibilă plata acesteia, deoarece aceste sume nu pot fi încadrate în fondurile bugetare repartizate anual.
De asemenea, tribunalul a constatat că pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru ca, în cazul admiterii acțiunii reclamantului, acesta să fie obligat să asigure fondurile necesare plății acestui drept.(138-139); și că Guvernul României, prin întâmpinare(154-159), a solicitat respingerea acțiunii reclamantului invocând, cu titlu de excepție, lipsa calității procesuale pasive, pe considerentul că este organ colegial, fără personalitate juridică, care poate sta ca parte în proces numai în litigiile de contencios administrativ ce privesc anularea actelor administrative pe care le adoptă în exercitarea atribuțiilor și competențelor sale legale, în acest caz fiind în prezența unei capacități speciale de drept public; că pe fondul cauzei, acesta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că în perioada 2001-2006 dreptul la plata primei de vacanță a fost suspendat prin mai multe acte normative, anual, precizând care sunt acestea iar pentru perioada 2001-2003 dreptul la acțiune este prescris.
Analizând acțiunea,tribunalula constatat că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul Prefecturii Județului A și că pe perioada anilor 2001-2006 aceștia nu au primit prima de vacanță.
1. Asupra excepției prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001-2003, invocată de către pârâtul Guvernul României, tribunalul a constat că, prin nr.OUG33/2001 a fost dispusă suspendarea plății primei de concediu pe termen de 1 an, pentru anul 2001, măsură menținută anual, până la 31.12.2006, prin legile de aprobare a bugetului de stat și că prin aceasta a operat și suspendarea exercitării dreptului la acțiune, cursul prescripției fiind întrerupt; că, începând cu 1.01.2007 a fost reluată plata primei de vacanță, astfel că de la această dată curge termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de Decretul nr.167/1958.
În concluzie, tribunalul a constatat că această excepție este neîntemeiată.
2. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale invocată de și,tribunalula constatat că potrivit Legii nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor are competențe relative la elaborarea bugetelor, modificarea și execuția acestora, invocând sarcinile acestora prevăzute în art.15 și art.48 din această lege; că, de asemenea, și prin HG nr.386/2007, privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, la art.3 se prevede că în realizarea funcțiilor sale Ministerul Economiei și Finanțelor, ca și A, au atribuții legate de organizarea și executarea bugetelor anuale.
3. Cu privire la excepția lipsei calității și capacității procesuale invocată de pârâtul Guvernul României,tribunalula constatat că acestea sunt întemeiate, deoarece, potrivit Legii nr.500/2002, Guvernul nu are competențe care pot duce la concluzia că el răspunde de asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor pretinse de reclamant.
4. Cu privire la fondul cauzei,tribunalula constatat că reclamanții sunt funcționari publici în aparatul Prefecturii A și că în această calitate ei au dreptul la prima de vacanță reglementată prin art.33 alin.2, în prezent art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999, privind statutul funcționarilor publici; că, pe perioada anilor 2001-2006, acestora nu le-a fost acordată prima de vacanță, deoarece prin legile bugetare succesive din anii arătați a fost suspendată plata acestei prime; că, potrivit dispozițiilor art. 53 din Constituția României "exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății ori moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într- societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat- să fie aplicată, în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății"; că aceste dispoziții constituționale reprezintă o garanție a protecției juridice a drepturilor omului, restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți cetățenești fiind permisă autorităților publice doar pentru situații de excepție și numai condiționat; că, de asemenea, un drept deja câștigat nu poate fi restrâns sau retras decât printr-un act normativ cu aceeași putere.
În concluzie, tribunalul a constatat că acțiunea reclamanților este fondată, urmând a fi admisă.
In ceea ce privește perioada pentru care prima de vacanță este datorată,tribunalula constatat că această chestiune a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.2696/25.05.2007 și, pe cale de consecință, potrivit principiului egalității de tratament în fața legii, reclamanții au dreptul la prima de vacanță pe aceeași perioadă prevăzută pentru funcționarii publici, din Ministerul Muncii, menționați în decizie, respectiv pe perioada 2001-2006.
Drept consecință, în raport de aceste dispoziții legale, urmează ca pârâta Instituția Prefectului A să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2001-2006, actualizată cu coeficientul de inflație la data efectuării plății.
Cu privire la pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, tribunalul a constatat că acesta a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite, în al cărui buget este cuprins și bugetul Instituției Prefectului A, în vederea obligării la asigurarea fondurilor necesare plății drepturilor reclamantului, astfel că cererea de chemare în judecată a acestuia este fondată și, la fel este și cererea de chemare în garanție formulată de aceasta față de, căci acesta din urmă are calitatea de administrator general al bugetului statului, răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat și pe baza proiectelor bugetare ale ordonatorilor de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale asigură fondurile necesare ordonatorilor de credite în vederea plății drepturilor salariale funcționarilor publici.
În ceea ce privește cererea de chemare în judecată a pârâtului Guvernul României,tribunalul, admițând excepția lipsei calității procesuale a acestuia a constatat că nu se mai poate pronunța pe fondul cauzei cu privire la răspunderea acestuia.
În concluzie,tribunalula constatat că acțiunea reclamanților va fi admisă în parte, în sensul obligării pârâtei Instituția Prefectului Județ A să plătească acestuia prima de vacanță pe perioada 2001-2006, actualizată cu coeficientul de inflație de la data plății, calculată în raport de timpul efectiv lucrat a perioadei în care fiecare reclamant a avut calitatea de funcționar public și a concediului de odihnă avut și efectuat; va fi obligat pârâtul A să asigure pârâtului Prefectului Județului A fondurile necesare plății acestor drepturi; se va admite cererea de chemare în garanție formulată de împotriva F și va fi obligat pârâtul-chemat în garanție să asigure fondurile necesare plății primei de vacanță; și va fi respinsă acțiunea față de pârâtul Guvernul României, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
La 7 ianuarie 2008, Ministerul Internelor și Reformei Administrative a declarat recurs, criticând soluția primei instanțe ca nelegală.
Se susține că soluția instanței de fond este greșită deoarece pretenția reclamanților este nefondată și deci obligarea Instituției Prefectului la plata acestor drepturi nu are temei juridic. În acest sens se arată că prima de vacanță reglementată de art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999 este condiționată de existența fondurilor necesare plății și că, de asemenea, plata acesteia a fost suspendată prin OUG nr.33/2001, aprobată prin Legea nr.386/2001, suspendare care apoi a fost prelungită prin Legea nr.743/2001 a bugetului de stat pe anul 2002 și apoi prin Legile nr.631/2002, nr.507/2003, nr.511/2004 și nr.379/2005. Se mai susține de asemenea, că potrivit art.64 din Legea nr.24/2000, republicată, un act normativ poate fi suspendat printr-un act normativ de același nivel sau de nivel superior, urmând ca după încetarea suspendării actul normativ suspendat să reintre în vigoare.
În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului.
II. La 7 ianuarie 2008 a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, criticând soluția primei instanțe ca nefondată și nelegală.
Greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei. Se susține că instanța nu a motivat respingerea acestei excepții și că recurenta nu are raporturi de muncă cu reclamanții și în consecință aceasta nu poate fi obligată față de ei.
Se mai arată că, în speță, potrivit art.21 alin.1 din Legea nr.500/2002, ordonatorii principali de credite au sarcini relative la repartizarea creditelor bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite.
Recursurile nu sunt fondate.
Nu este fondată critica recurentei MIRA, încadrată din oficiu de curte în motivul prev.de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Curtea constată că nu sunt fondate criticile recurentei deoarece, așa cum corect a reținut instanța de fond, reclamanții au dreptul la prima de vacanță pe perioada anilor 2001-2006, suspendarea acestei prime prin legile bugetare succesive începând cu anul 2001 a încetat la 31 decembrie 2006 și de la această dată a renăscut dreptul reclamanților la plata acestei prime prevăzută în art.34 alin.2 din Legea nr.188/1999.
Nu poate fi primită critica recurentei care susține că suspendarea aplicării unui act normativ are ca efect încetarea aplicării drepturilor născute în temeiul actului normativ suspendat și că numai după încetarea suspendării acest act normativ reintră în vigoare, invocând în acest sens art.64 din Legea nr.24/2000. Curtea constată că recurenta interpretează greșit textul art.64 din Legea nr.24/2000, căci din interpretarea acesteia rezultă că noțiunea de stingere a unui drept este sinonimă cu noțiunea de suspendare a acestuia, concluzie care nu poate fi adevărată. În realitate, din interpretarea acestui text rezultă că un act normativ poate fi suspendat printr-un alt act normativ de același nivel sau de un nivel ierarhic superior, însă după încetarea suspendării actul normativ suspendat reintră în vigoare și o dată cu aceasta renasc și drepturile subiective reglementate de actul normativ ce fusese suspendat, renaștere care acoperă retroactiv și perioada suspendării. Dacă s-ar interpreta altfel textul art.64 din Legea nr.24/2000, ar însemna că între suspendare și stingerea unui drept există o relație de egalitate, concluzie care este irațională și din acest motiv nu poate fi primită.
II. Nu este fondat nici recursul formulat de MEF, încadrat corect de aceasta în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Curtea constată că soluția instanței de fond este justă cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei MEF, deoarece, așa cum rezultă din dispozițiile art.19 alin.1 lit.a, g, art.28 și art.48 din Legea nr.500/2002, MEF are atribuții legate de organizarea elaborării legii bugetare și a executării acesteia și în consecință pretenția reclamanților de a obliga acest minister la a lua măsuri de elaborare și de executare a legii bugetare în așa fel încât să fie asigurate sumele necesare achitării drepturilor lor bănești, este întemeiată.
Este adevărat că art.21 alin.1 din Legea nr.500/2002, invocat de recurentă ca motiv al justificării criticii sale, prevede obligații în sarcina ordonatorilor principali de credite relative la repartizarea creditelor bugetare aprobate, dar acest text nu are legătură cu atribuțiile recurentei. Legea arătată prevede în textele enumerate mai sus atribuții și în sarcina recurentei, atribuții care îndreptățesc pe reclamanți să pretindă obligarea acesteia la a lua măsuri de a asigura fondurile necesare plății sumelor ce face obiectul prezentului litigiu.
Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 Cod pr.civilă, se vor respinge cele două recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de pârâții-chemați în garanție MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, reprezentat prin Direcția Generală Juridică, cu sediul în B, nr. 1A, sector 1, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 632/CA din07 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția Civilă - Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți I, -., (), și intimați-pârâți PREFECTUL JUDEȚULUI, cu sediul în Pitești, nr. 1, județul A și GUVERNUL ROMÂNIEI, cu sediul în B, nr. 1, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
14.03.2008
Red.DV
EM/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:DumitruJudecători:Dumitru, Corina Georgeta Nuță, Ioana Miriță
