Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 282/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
DECIZIA NR.282/CA/2008-
Ședința publică din 18 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Blaga Gabriela JUDECĂTOR 2: Rițiu Roxana
- - - JUDECĂTOR 3: Boța Marilena
- - - judecător
- - - grefier
&&&&&&&&&
Pe rol fiind judecarea recursurilor în contencios administrativ declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, din O, - -, nr.10, jud.B și intimata pârâtă CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O, - -, nr.10, jud.B, împotriva sentinței nr.91/CA din 3 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nici o parte a litigiului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că, recursurile sunt scutite de plata taxelor de timbru, că intimata reclamantă a depus la dosar concluzii scrise, la care a anexat un set de acte - menționate în concluzii, că recurenții pârâți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă în baza prevederilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, precum și faptul că, cauza se află la primul termen de judecată în recurs, după care:
CURTEA D APEL
deliberând:
Asupra recursului în contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.91/CA din 3 martie 2008, Tribunalul Bihora respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și a admis acțiunea formulată de reclamanta cu domiciliul ales în O,-, jud. B, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI cu sediul în B,- sector 5, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR cu sediul în B,-, sector 5 și CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O,-, jud. B și, în consecință:
A obligat pârâții la calcularea și plata despăgubirilor reprezentând sumele ce i s-ar fi cuvenit cu titlu de diferență de salariu pe perioada 15.11.2007 până la pronunțarea sentinței, între salariul prevăzut de lege pentru funcționarii publici din cadrul departamentului economico financiar al Înaltei Curți de Casație și Justiție și cel prevăzut de lege pentru funcționarii publici din cadrul departamentelor similare ale celorlalte instanțe judecătorești, sumele urmând a fi actualizate la data plății cu indicele de inflație.
Pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției, au fost obligați să includă în bugetul de stat, la prima rectificare sumele datorate reclamantei.
Totodată, a obligat pe pârâți să acorde aceste drepturi și pentru viitor.
Pârâta Curtea de APEL ORADEA, a fost obligată la refacerea corespunzătoare a deciziei de încadrare și la operarea și efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Examinând mai întâi, în conformitate cu dispozițiile art. 137(1) din Codul d e procedură civilă, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, ridicată de acesta, instanța a respins-o ca neîntemeiată, în temeiul art. 19 din Legea nr. 500/2002, întrucât rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete și că, în lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare pârâta angajatoare se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata drepturilor bănești solicitate.
Sub aspectul fondului cauzei, instanța a reținut următoarele:
Reclamanta este funcționar public în cadrul departamentului economico-financiar și administrativ al Curții de APEL ORADEA și este salarizată conform anexei nr. 3 din OUG nr. 1992/2002, din OUG 82/2004, din OUG 92/2004, din OG 2/2006 și din OG 6/2007.
În aceeași perioadă funcționarii publici din departamentul economico-financiar și administrativ al Înaltei Curți de Casație și Justiție au realizat venituri salariale superioare în baza altor anexe la legislația specifică de salarizare a funcționarilor publici și anume - a anexelor nr. 1 la actele normative menționate mai sus.
Gestiunea economico-financiară și administrativă a instanțelor judecătorești este asigurată prin departamentele economico-financiare și administrative existente atât în structura tribunalelor, a curților de apel, cât și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conduse de câte un manager economic.
Atribuțiile, competențele și activitatea acestor departamente economico-financiare și administrative din structura instanțelor judecătorești, indiferent de gradul de jurisdicție al acestora, sunt identice, având același conținut, conform prevederilor art.125 al.3 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară.
Condițiile de recrutare ale managerilor economici și ale funcționarilor publici din cadrul acestor departamente, cât și atribuțiile acestora, indiferent de nivelul instanței din a cărei structură fac parte, sunt reglementate în mod unitar, identic prin dispozițiile art.126-128 din aceeași lege.
În acest context, tratamentul diferențiat de salarizare aplicat reclamantei, ca funcționar public din departamentele economico-financiare și administrative din structura Curții de APEL ORADEA, față de omologii săi din departamentul similar din structura Înaltei Curți de Casație și Justiție constituie o faptă de discriminare nejustificată de vreo motivație sau criteriu obiectiv.
Acest tratament inechitabil și discriminatoriu contravine atât legislației interne - care, în art. 6 al. 2 din Codul muncii, consacră principiul potrivit căruia la muncă și pregătire profesională egală - este garantată o retribuție egală, cât și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; art. 19 pct. 3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice ratificat prin decretul 212/1974; art. 4 pct. 3 din Legea 74/1999 pentru ratificarea Cartei sociale europene revizuite și art. 1 alin. 2 lit. c din Legea 103/2006 pentru ratificarea Protocolului nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acte normative cu caracter internațional, care au toate în vedere principul excluderii discriminării în exercitarea dreptului la muncă și asigurarea unei remunerații egale pentru muncă de valoare egală, fără nici o discriminare.
În condițiile în care în conformitate cu prevederile art. 20 din Constituția României și ale art. 46 din CEDO, reglementările internaționale susmenționate sunt pe deplin aplicabile în plan intern, obligarea instituțiilor publice angajatoare a respecta principiile legalității și nediscriminării, prin hotărâre judecătorească, nu reprezintă o modalitate de arogare a atributului legiferării ori de înfrângere a voinței legiuitorului prin încălcarea separației puterilor statului, cum a susținut pârâtul Ministerul Justiției.
Dimpotrivă, dată fiind importanța drepturilor invocate, instanța judecătorească, a considerat a fi îndreptățită la aprecieri și respectiv la a judeca și dispune asupra lor în temeiul ansamblului reglementărilor interne și internaționale, recunoscute de Statul Român, și nu exclusiv în limitele anexelor ordonanțelor privind salarizarea funcționarilor publici în vigoare în perioada 2004-2007.
La sesizarea Asociației funcționarilor publici "Justiția", care a reclamat tratamentul diferențiat în cadrul aceleiași categorii profesionale prin stabilirea salarizării pe anexe diferite, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin Hotărârea nr. 262 din 21.06.2007 (filele 12-21), a constatat că faptele prezentate în sesizare cu privire la salarizarea diferențiată a funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative din cadrul instanțelor de judecată reprezintă un tratament diferențiat și o discriminare în același timp.
Este de reținut faptul că, până la data de 15.12.2002, salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative al instanțelor de judecată de orice grad se făcea în baza unei anexe unice nr.1 la OUG 24/2001 și OUG 33/2001, completate prin OUG 42/2001 și OUG 187/2001; și că doar de la acea dată, când a intrat în vigoare OUG 192/2002 - s-a recurs la un tratament diferențiat în materie de salarizare pe baza unor anexe diferite, nr.1 pentru cei de la Înalta Curte de Casație și Justiție și nr.3 pentru cei de la tribunale și curți de apel, nejustificat de vreun motiv ori criteriu obiectiv, în contextul legal actual unitar de organizare, competențe și activitate a departamentelor economico-financiare și administrative și de recrutare și atribuții a funcționarilor publici din cadrul acestora.
Existența unei discriminări, în sensul definit de art.2 al.1 din OUG 137/2000 actualizată, fiind dovedită, iar aceasta fiind de natură a produce prejudicii actuale efective, cât și viitoare, dar sigure, reclamantei - funcționar public în departamentele economico-financiare și administrative din cadrul Tribunalului Bihor și al Curții de APEL ORADEA printr-o salarizare inferioară față de omologii lor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a apreciat că, se impune repararea lor potrivit prevederilor art.2 al.9 din ordonanță și înlăturarea celorlalte consecințe negative trecute, prezente și viitoare ale discriminării.
Prin urmare, acțiunea reclamantei s-a constatat a fi fondată și a fost admisă.
Cererea reclamantei formulată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor, s-a apreciat ca fiind întemeiată, de vreme ce reclamanta, are calitate de funcționar public ce desfășoară activitatea în instituții publice finanțate din bugetul statului, iar acestui minister îi revin obligații specifice la întocmirea proiectului legii bugetului, privind rectificarea acestuia cu luarea în considerare a proiectelor de buget ale ordonatorilor de credite, printre care și ordonatorul primar de credite Ministerul d e Justiție.
Astfel, pentru opozabilitate, s-a apreciat justificată cererea de chemare în judecată și a acestui pârât, care a fost obligat a asigura și vira fondurile necesare plății sumelor cuvenite reclamantei cu titlu de diferențe de drepturi salariale.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutite de plata taxelor de timbru, au declarat recurs Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Recurentul Ministerul Justiției, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând cauza să fie respinsă în întregime acțiunea reclamantei.
În motivarea recursului său, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, recurentul Ministerul Justiției, critică sentința pentru motive de nelegalitate, constând în pronunțarea hotărârii cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă și pentru aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Astfel, arată recurentul, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești reprezintă o situație gravă de natură a înfrânge principiul separației puterilor în stat, consacrat prin art.1 din Constituția României.
Din cuprinsul considerentelor sentinței recurate, se observă că instanța nu a găsit și nu a justificat existența unui caz de discriminare în ceea ce privește aplicarea legii, față de persoane care se află în situați analoage sau comparabile. Tribunalul Bihora apreciat că soluția legislativă reprezintă un tratament diferențiat, enumerând o serie de prevederi legale care au fost încălcate.
Prin aceasta tribunalul și-a depășit competența avută, acea de a stabili o situație de fapt la care să aplice dispozițiile legale aplicabile, iar nu de a modifica actele normative și de a acorda drepturi neprevăzute în lege.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, arată recurentul că funcționarii publici din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt salarizați în mod diferit de funcționarii publici din cadrul celorlalte instanțe judecătorești.
Acestora din urmă le sunt aplicabile Anexa III la OG nr.6/2007, aprobată prin Legea nr.232/2007 și modificată prin nr.OG9/2008, în timp ce funcționarilor publici din cadrul le sunt aplicabile dispozițiile Anexei I ale aceluiași act normativ.
Chiar dacă dispozițiile art.125 - 128 ale Legii nr.304/2004 republicată, relative la organizarea și funcționarea departamentelor economico - financiar și administrative din cadrul instanțelor judecătorești au caracter uniform pentru tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în situația particulară a managerilor economici există atribuții de serviciu identice pentru toate instanțele judecătorești, în speță existența unei discriminări - trebuia analizată nu prin prisma calității de funcționar public, ci din punct de vedere al atribuțiilor de serviciu, complexitatea acestora și responsabilitățile funcției.
Concluzionând, arată recurentul, cu o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale, atât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cât și instanța de fond, au reținut în mod greșit că salarizarea diferențiată a funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico financiare și administrative din cadrul instanțelor de judecată, reprezintă un tratament diferențiat și o discriminare în același timp.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B - în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, cu consecința respingerii ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție a acestuia.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiat pe prevederile art.304 Cod procedură civilă, recurenta critică sentința pentru motive de nelegalitate, constând în greșita admitere a acțiunii reclamantei în sensul obligării pârâților la plata drepturilor bănești, reprezentând diferențe de salariu actualizate, întrucât pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Raporturile juridice de muncă în speță s-au stabilit între reclamantă și Ministerul Justiției, astfel că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la plata unor sporuri aparținând angajaților altor instituții.
Pe de altă parte, Guvernul României răspunde de realizarea prevederilor bugetare și repartizează ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat, conform destinațiilor bugetare stabilite prin legea bugetară anuală.
În același sens, potrivit prevederilor art.28 lit.d și e din Legea nr.500/2002 "proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza politicilor și strategiilor sectoriale respectiv a propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite."
Cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, contravine dispozițiilor art.60 - 63 Cod procedură civilă, întrucât acest pârât recurent nu avea nici o obligație față de angajații Ministerului Justiției, astfel că este inadmisibilă.
Intimata a formulat concluzii scrise, prin care a răspuns punctual motivelor de recurs invocate de Ministerul Justiției.
Astfel, arată intimata, din chiar cuprinsul motivării recursului, rezultă că se recunoaște împrejurarea că dispozițiile art.125 - 128 din Legea nr.304/2004 au caracter uniform pentru tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, dar se susține că această analogie nu subzistă din punctul de vedere al conținutul concret al sarcinilor de serviciu, al complexității acestora și al responsabilității funcției.
Această susținere este o interpretare eronată a prevederilor art.22 din Legea nr.500/2002.
Pe de altă parte, arată intimata, nici susținerea că legiuitorul a stabilit salariile de bază și în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv central sau local nu este una conformă realității și prevederilor Legii nr.304/2004.
Aceasta, deoarece legiuitorul a definit justiția ca fiind unică, principiu statuat și la art.124 și 126 din Constituția României.
Motivul de casare prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă, constând în depășirea puterii autorității judecătorești, este nefondat, întrucât atunci când instanța de judecată constată că o lege încalcă dispozițiile constituționale și prevederile reglementărilor internaționale, are obligația să restabilească supremația legii și să impună autorităților publice respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, ocrotite de legislația internă și internațională.
susținute de recurentul Ministerul Justiției, cu privire la conținutul concret al atribuțiilor de serviciu nu au temei legal câtă vreme proiectul de lege nr.801/2007, privind aprobarea nr.OUG100/2007, adoptată de în ședința din 19.03.2008, prevede la art.15 că "funcționarii publici și personalul contractual din cadrul instanțelor judecătorești sunt salarizați potrivit dispozițiilor legale aplicabile acelorași categorii de personal din aparatul Consiliului Superior al Magistraturii".
Nici recursul Ministerului Economiei și Finanțelor nu este fondat, instanța de fond reținând în mod corect că are calitate procesuală în cauză, câtă vreme este ordonatorul ce alocă sumele necesare pentru executarea obligației de plată a despăgubirilor.
În probațiune, arată intimata că depune 13 hotărâri judecătorești, ce constituie practica instanțelor în această materie.
Analizând recursurile formulate în cauză, prin prisma motivelor mai sus arătate, au fost apreciate ca fondate, astfel că au fost admise, fiind modificată în întregime sentința, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamantă.
Motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, pe care recurentul Ministerul Justiției a înțeles să-l motiveze cu aceea că, deși dispozițiile art.125 - 128 ale Legii nr.304/2004, republicată, relative la organizarea și funcționarea departamentelor economico - financiar și administrative din cadrul instanțelor judecătorești, au caracter uniform pentru tribunale, curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, iar cu referire la situația particulară a managerilor economici, atribuțiile de serviciu ale acestora sunt reglementate în mod identic pentru toate instanțele judecătorești, totuși în cauză existența unei discriminări în materie de salarizare nu trebuie analizată doar prin prisma calității de funcționar public, ci din punctul de vedere al conținutului concret al atribuțiilor de serviciu, complexitatea acestora, responsabilitățile funcției, este fondat.
În același sens este întemeiată și susținerea recurentului, conform căreia existența unei situații comparabile între categoriile de funcționari publici din sistemul justiției, reținută de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și respectiv de către instanța de fond, ca temei al admiterii acțiunii, este greșită.
Potrivit art.27 din Ordonanța Guvernului nr.137/2000, persoana care se consideră discriminată poate cere instanței de judecată anularea prevederilor legale pe care le consideră discriminatorii și respectiv restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare.
Prin aceasta, nu se poate înțelege că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
O astfel de interpretare, a dat Curtea Constituțională, admițând excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției, prin decizia nr. 820/3 iulie 2008, atunci când a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, sunt neconstituționale.
Întrucât temeiul admiterii acțiunii l-a constituit Hotărârea nr.262 din 21.06.2007 a Consiliului Național de Combatere a Discriminării, precum și dispozițiile art.2 din nr.OG137/2000, raportat la caracterul obligatoriu al deciziei Curții Constituționale, critica recurentului întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, este întemeiată.
Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art.304 pct.4 Cod procedură civilă, constând în depășirea atribuțiilor puterii autorității judecătorești, este nefondat, câtă vreme instanța de judecată ori de câte ori constată că o lege încalcă dispozițiile constituționale și prevederile reglementărilor internaționale, are obligația să restabilească supremația legii și să impună autorităților publice respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, ocrotite de legislația internă și internațională.
Pe de altă parte, restabilirea supremației legii și respectiv repararea drepturilor încălcate, sunt guvernate de principiul legalității, instanțele fiind chemate să aplice legea aplicabilă în cazul dedus judecății.
Recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor urmează a fi admis pentru rațiunile mai sus arătate, ce justifică respingerea acțiunii formulate de reclamantă.
În cauză, nu a fost admisă cererea de chemare în garanție la care face referire recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, astfel că prin respingerea acțiunii reclamantei, o astfel de critică rămâne fără obiect.
Apărările intimatei, dezvoltate în concluziile scrise depuse la dosar, constând în împrejurarea că Legea nr.500/2002 privind finanțele publice nu diferențiază responsabilitățile ordonatorilor de credite în funcție de rangul acestora, deși întemeiate, nu justifică admiterea acțiunii, câtă vreme legiuitorul a stabilit criteriile pentru salarizarea funcționarilor publici în cuprinsul art.4 din nr.OG6/2007, iar în prezent în actul normativ indicat de intimată în întâmpinare.
Practica instanțelor de judecată în această materie, depusă în probațiune de către intimată, este anterioară pronunțării deciziei nr.820/3 iulie 2008 de către Curtea Constituțională, astfel că nu poate constitui temei al admiterii acțiunii.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
DECI D E:
ADMITE ca fondate recursurile declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței nr.91/CA din 3 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în totalitate și în consecință:
RESPINGE acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul ales în O, - -, nr.10, jud.B, împotriva pârâțilorMINISTERUL JUSTIȚIEI,cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,- șiCURTEA DE APEL ORADEA,cu sediul în O, - -, nr.10, jud.B, având ca obiect despăgubiri rezultate din drepturi salariale.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 18 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- Red. dec. -
- jud. fond. - -
- dact. - 2 ex.
- 24.09.2008
Președinte:Blaga GabrielaJudecători:Blaga Gabriela, Rițiu Roxana, Boța Marilena
