Litigiu privind funcționarii publici statutari. Decizia 283/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR:--16.01.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.283
Ședința publică din 06.03.2008
PREȘEDINTE: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 2: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel Chiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Serviciul Român de Informații - 0653 Reșița, împotriva sentinței civile nr.179/24.09.07, pronunțată în dosarul nr.-, al Tribunalului C S, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestare decizie imputare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtului recurent, lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului și în principal, casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre soluționare Curții de Apel București iar în subsidiar, modificarea sentinței prin respingerea acțiunii, pentru motivele arătate în scris.
După încheierea dezbaterilor dar înainte de încheierea ședinței de judecată, se prezintă avocat în reprezentarea reclamantului intimat, depune împuternicire avocațială, chitanță pentru suma de 400 lei reprezentând onorariu de avocat, concluzii scrise și arată că, în soluționarea prezentului litigiu competența revine Curții de Apel Timișoara.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.179/24.09.07, pronunțată în dosarul nr. -, Tribunalul CSa dmite acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului Serviciul Român de Informații, Secția Județeană de Informații CSp entru contestare act, sens în care:
Anulează decizia de imputare a pârâtului -/26.09.2006.
Constată netemeinicia hotărârii nr.-/23.11.2006 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul 0653 Reșița și a hotărârii nr.29/01.02.2007 a Comisiei de jurisdicție a imputațiilor din cadrul Serviciului Român de Informații.
Respinge excepția de necompetență materială, invocată de pârât.
Se constată că prin cererea înregistrată sub nr.1004/115/22.03.2007 reclamantul a chemat în judecată pârâtul Serviciul Român de Informații, Secția Județeană de Informații CS( 0653 Reșița) pentru contestarea deciziei de imputare nr.-/26.09.2006.
În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că a fost trecut în rezervă, în urma depunerii demisiei, prin ordinul 0403/15.04.2006, fiind, totodată, obligat să restituie cheltuielile de școlarizare efectuate de Institutul Național de Informații.
Reclamantul a precizat că a demisionat, întrucât pârâtul nu i-a aprobat numirea într-o altă funcție publică de la. la Ministerul Administrației și Internelor, unde, de altfel, activează în prezent ca inspector de poliție.
Reclamantul a invocat, mai întâi nulitatea deciziei de imputare, deoarece temeiul legal al imputării pagubei este art.25 al.1 și 2 iar nu art.35 din OG121/1998 cum s-a consemnat în decizie.
Pe fond, reclamantul a susținut că nu există pagubă materială în sensul prevederilor OG121/1998, produsă de el în calitate de cadru militar, punându-se doar problema nerespectării unei clauze contractuale, angajamentul fiind încheiat de el în calitate de student, situație care ar da naștere dreptului pârâtului de a-l acționa în judecată, iar nu de a recupera în mod unilateral prejudiciul printr-o decizie de imputare.
De asemenea, reclamantul a precizat că prin angajamentul pe care l-a semnat la 23.10.1996, potrivit art. 16 al.1 din nr.HG206/1995, s-a obligat să lucreze 10 ani după terminarea cursurilor ca militar activ, fără a se distinge între diferitele instituții militare. Or, deși în cadrul Inspectoratului General al Poliției, el este și în prezent ofițer activ.
Pârâtul a formulat întâmpinare solicitând, în primul rând, declinarea competenței la Curtea de Apel București, pe motiv că ceea ce se atacă în contencios administrativ nu este, de fapt, decizia de imputare, ci hotarârea Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor, competența revenind, în acest caz, curții de apel, potrivit art.3 pct.1 cod pr.civilă.
Pe fond, pârâtul a susținut că reclamantul a urmat în perioada 26.09.1996 - 31.07.2000 cursurile Institutului Național de Informații, cheltuielile de școlarizare fiind suportate din bugetul
La 23 octombrie 1996 reclamantul a semnat angajamentul - prin care s-a obligat să restituie cheltuielile de școlarizare dacă nu va activa minim 10 ani în unitățile și garnizoanele în care va fi încadrat sau mutat ulterior.
La 31 iulie 2000, reclamantul a fost încadrat la una din unitățile pentru ca la 15 aprilie 2006 să fie trecut în rezervă prin Ordinul 0403/15.04.2006 în urma depunerii demisiei, astfel că reclamantul avea obligația restituirii cheltuielilor de școlarizare, emițându-se în acest sens decizia de imputare nr.-/26.09.2006.
Reclamantul a atacat această decizie la Comisia de Soluționare a Contestațiilor, iar împotriva hotărârii acesteia a formulat plângere la Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, aceasta admițându-i în parte plângerea și diminuând suma imputată la 7434,43 lei.
Analizând dosarul cauzei, instanța reține că potrivit principiului disponibilității, reclamantul stabilește cadrul procesual, inclusiv sub aspectul obiectului.
În speța de față, reclamantul a precizat expres că ceea ce solicită este anularea deciziei de imputare nr.-/26.09.2006 emisă de Serviciul Român de Informații, Secția Județeană de Informații C-S, astfel că din interpretarea coroborată a art.2 pct.1 lit.d și art.3 pct.1 cod pr.civilă, competența aparține din punct de vedere material tribunalului.
Este adevărat că reclamantul a solicitat și constatarea netemeiniciei hotărârilor -/23.11.2006 Comisiei de soluționare a contestațiilor din 0653 Reșița și 29/01.02.2007 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul ( 0198 B), dar aceste hotărâri sunt subsecvente deciziei de imputare, iar contestarea lor are caracter accesoriu cererii de anulare a deciziei de imputare.
Este accesoriu un act a cărui existență este în strânsă legătură cu existența și valabilitatea unui alt act considerat principal.
Pe fond, instanța reține că reclamantul a încheiat cu Institutul Național de Informații angajamentul -/23.10.1996 prin care se obligă ca după absolvirea institutului să îndeplinească serviciul minim 10 ani în unitățile și garnizoanele unde va fi încadrat sau mutat ulterior, în raport de nevoile serviciului Român de Informații în caz contrar trebuind să restituie cheltuielile de școlarizare.
Angajamentul -/23.10.1996, încheiat de reclamant în calitate de student nu are ca obiect și nu este în legătură cu formarea, administrarea sau gestionarea resurselor financiare și materiale, în sensul art.2 din OG121/1998, ci eventual, cu resursele de personal.
De altfel, art.4 din nr.OG121/1998 prevede că răspunderea materială revine militarilor care au fost însărcinați legal cu atribuții privind formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale, dar și celor care le-au îndeplinit numai în fapt.
Prin urmare, nr.OG121/1998 reglementează răspunderea militarilor pentru săvârșirea de fapte culpabile în îndeplinirea atribuțiilor privind formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale, iar nu răspunderea contractuală a militarilor.
Or, așa cum recunoaște și pârâtul, angajamentul semnat de reclamant este, potrivit art.16 ind.1 din nr.HG 206/1995, un contract, iar răspunderea pentru nerespectarea acestuia nu face obiectul nr.OG 121/1998.
Art.51 din nr.OG121/1998 prevede că în situațiile neprevăzute de prezenta Ordonanță se vor aplica dispozițiile legislației muncii și ale legislației civile.
În concluzie, instanța de fond reține că stabilirea și recuperarea prejudiciului rezultat din nerespectarea angajamentului -/23.10.1996 nu se putea face prin decizia de imputare, emisă în condițiile OG nrt.121/1998 ci pe calea unei acțiuni în justiție.
Pârâtul Serviciul Român de Informații recurează soluția tribunalului, invocând excepțiile de necompetență materială a instanței, de tardivitate a introducerii acțiunii și aspecte de fond privind netemeinicia și nelegalitatea soluției.
Necompetența tribunalului este susținută astfel:
Reclamantul contestă nu numai Decizia de imputare nr.- din 26.09.2006, Hotărârea nr.-/23.11.2006 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul 0653 Reșița, ci și Hotărârea nr.29/01.02.2007 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor a Serviciului Român de Informații care este un act administrativ cu caracter jurisdicțional emis de un organ al autorității administrative centrale.
În consecință, contestația acestuia atrage competența curții de apel în soluționare pe fond.
În ceea ce privește atragerea competenței Curții de Apel București, date fiind susținerile intimatului privitoare la emiterea deciziei de imputare de către Secția Județeană de Informații C-S, se impune concluzia că acesta a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, ca instanță competentă în soluționarea cazului, în conformitate cu dispozițiile art.10 alin.3 din Legea nr.554/2004.
Totodată, instanța de fond în mod greșit a reținut că cele două hotărâri administrativ-jurisdicționale au caracter accesoriu cererii de anulare a deciziei de imputare, astfel încât competent ar fi tribunalul, în condițiile în care posibilitatea de a introduce acțiune în instanță a fost înscrisă în dispozitivul Hotărârii Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor.
Mai mult, prin Hotărârea nr.29/01.02.2007 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor a fost admisă în parte plângerea numitului -, întrucât, în urma verificării modului de calcul al cheltuielilor de școlarizare, a rezultat un cuantum mai mic al acestora.
În consecință, a fost diminuat debitul imputat de la 7872,56 lei la 7434,473 lei.
În aceste condiții, este eronată precizarea instanței de fond că "hotărârile celor două comisii nu ar fi fost posibile fără decizia de imputare, în schimb, decizia de imputare ar fi existat și fără hotărârile celor două comisii de soluționare a contestațiilor", în condițiile în care prin soluționarea contestației, respectiv a plângerii, se procedează la o reverificare a aspectelor invocate de contestator.
Curtea, analizând recursul în temeiul prevederilor art.304 și 3041Cod procedură civilă și în considerarea dispozițiilor aplicabile din art.137 Cod procedură civilă în baza cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, urmează a da o soluție pe excepția de necompetență materială a tribunalului în judecarea acțiunii, respectiv de a stabili că aceasta revine curții, în primă instanță, care nu va fi instanța domiciliului pârâtului cum solicităpârâtul, ci instanța de la domiciliul reclamantului, potrivit cererii lui, dată fiind competența alternativă instituită prin art.10 aliniat 3 din Legea contenciosului administrativ. Reclamantul are alegerea instanței de la domiciliul său sau al pârâtului, conform prevederilor legale menționate.
Competența Curții de Apel este atrasă de obiectul și natura cauzei, astfel:
Reclamantul intimat a contestat decizia de imputare a pagubei reprezentând cheltuielile de școlarizare la care a fost obligat, în baza prevederilor Ordonanței Guvernului nr.121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.
Totodată, a atacat actele administrativ-jurisdicționale emise ca urmare a contestării deciziei de imputare, în procedura administrativ-jurisdicțională declanșată la cererea sa, în temeiul dispozițiilor art.30 și următoarele din nr.OG121/1998, finalizată prin Hotărârea nr.- din 23.11.2006 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din nr.0653 Reșița și prin soluția dată ca urmare a plângerii formulate împotriva Hotărârii nr.-, de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor de pe lângă Serviciul Român de Informații, respectiv Hotărârea nr.29 din 01.02.2007. Prin aceasta din urmă Comisia de Jurisdicție a - nr.0198 B, a admis în parte plângerea reclamantului intimat din prezenta cauză și a modificat decizia de imputare diminuând debitul și dispunând continuarea aplicării acesteia pentru diferență.
Or, reclamantul, alegând calea administrativ-jurisdicțională stabilită de legea specială incidentă, așa cum s-a reținut, din art.30 și următoarele ale nr.OG121/1998, a procedat apoi la sesizarea instanței de contencios, conform prevederilor art.43 din același act normativ, care statuează că, în situația în care, după epuizarea acestor căi de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în condițiile prezentei ordonanțe consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente, potrivit legii.
Este de menționat aici conținutul art.6 din Legea nr.554/2004, în care sunt preluate dispozițiile constituționale conform cu care jurisdicțiile administrative speciale sunt facultative și gratuite, dar, odată aleasă această procedură partea nu mai poate apela la instanța de contencios decât cu respectarea cerințelor impuse de textul art.6 al Legii nr.554/2004, ceea ce în speță nu s-a întâmplat, tocmai pentru că partea a uzat de jurisdicția specială.
Pentru stabilirea instanței competente, în situația dată, sunt de aplicat reglementările procedurale în materia contenciosului administrativ, din art.10 alin.1, teza a doua, având în vedere calificarea ca acte administrative a actelor contestate, și atacarea actului administrativ jurisdicțional al Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor, ca autoritate de nivel central, cu atribuții de jurisdicție administrativă specială (art.2 alin.1 lit.d, e, din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ).
În consecință, văzând că obiectul acțiunii în contencios vizează actul administrativ-jurisdicțional al unei autorități centrale care determină competența în primă instanță a curții de apel și în considerarea celor reținute mai sus, în temeiul prevederilor art.312 aliniat 7 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa sentința recurată și va reține cauza spre competentă soluționare în primă instanță, instanța competentă urmând a analiza cererile și apărările părților în motivele de excepție și de fond ridicate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Serviciul Român de Informații împotriva sentinței civile nr.179/24.09.07, pronunțată în dosarul nr. -, al Tribunalului C
Casează sentința recurată și reține cauza spre soluționare în primă instanță, la Curtea de Apel Timișoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 6.03.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - LIBER - - -
GREFIER
- -
Red./04.04.2008
Tehnored. /07.04.2008
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul C S - judecători,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECȚIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR:--16.01.2008
Către
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
D-LUI PREȘEDINTE AL SECȚIEI CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Vă trimitem alăturat dosarul cu nr. de mai sus privind recursul declarat de pârâtul Serviciul Român de Informații - 0653 Reșița, împotriva sentinței civile nr.179/24.09.07, pronunțată în dosarul nr.-, al Tribunalului C S, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestare decizie imputare, întrucât prin decizia civilă 283/06.03.2008 a fost admis recursul și s-a dispus casarea sentinței atacate și reținerea cauzei spre rejudecare în primă instanță la Curtea de Apel Timișoara.
Dosarul cusut și numerotat conține file.
Anexă:.nr.- - Tribunalul CS= 85 file.
PREȘEDINTE
- - GREFIER
- -
Tehnored./07.04.2008
Ex.2
Președinte:Victoria CatargiuJudecători:Victoria Catargiu, Claudia, Mircea Ionel Chiu
