Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2869/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 2869

Ședința publică de la 04 Iunie 2009

Completul constituit din:

Președinte: - - Judecător

- - JUDECĂTOR 1: Doina Ungureanu

- - JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu

Grefier:

*************

S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâții Școala De A Cadrelor Poliției De Frontieră Române - O, Inspectoratul General Al Poliției De Frontieră și Ministerul Internelor Și Reformei Administrative, împotriva sentinței nr. 598 din data de 8 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit: recurenții pârâți Școala De A Cadrelor Poliției De Frontieră Române - O, Inspectoratul General Al Poliției De Frontieră și Ministerul Internelor Și Reformei Administrative și intimatul reclamant.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, recurenții pârâți au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Codul d e procedură civilă.

Apreciindu-se îndeplinite dispozițiile art. 150 Codul d e procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.

Deliberând

CURTEA

Asupra recursurilor de față:

Prin sentința nr. 4511 din 19.09.2007 a Secției Comerciale și de Contencios Administrativ a Tribunalului Mehedinți a fost admisă acțiunea reclamantului și obligați pârâții să plătească acestuia indemnizația de dirigenție pentru anul școlar 2005-2006 în procent de 10% din salariul de bază în sumă actualizată cu indicele ratei inflației, începând cu data nașterii dreptului și până la data efectuării plății. Au fost respinse excepțiile privind lipsa procedurii administrative prealabile, a necompetenței materiale a tribunalului ca primă instanță și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul și-a desfășurat activitatea în cadrul Școlii de a cadrelor de Poliție de Frontieră O, aflată în structura Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și a îndeplinit funcția de diriginte.

S-a mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 51 alin. 4 din Legea nr. 128/1997 raportat la dispozițiile art. 1 din Ordinul Ministerul Administrației și Internelor nr. 459/2004, funcționarii publici cu statut special și cadrele militare în activitate, personal didactic de predare în cadrul instituțiilor de învățământ liceal și formarea inițială a agenților, maiștrilor militari și subofițerilor cu durata de școlarizare 1-3 ani care îndeplinesc și funcția de diriginte la formațiunile de studiu, beneficiază de o indemnizație de 10% din salariul de bază, respectiv solda lunară.

Reclamantul, întrucât îndeplinește funcția de diriginte în structura organizatorică a Școlii de, îi sunt aplicabile dispozițiile legale menționate anterior, fiind îndreptățit la indemnizație de dirigenție.

Prima instanță a reținut și faptul că Ministerul Administrației și Internelor este și titularul creditelor bugetare aprobate personalului din structura sa, fiind ordonator principal de credite, astfel că are calitate procesuală pasivă.

S-a statuat că excepția lipsei procedurii prealabile nu poate fi reținută întrucât în cauză sunt incidente dispozițiile Legii 188/1999 care nu prevăd îndeplinirea procedurii plângerii prealabile.

Cu privire la excepția necompetentei materiale a tribunalului s-a reținut că potrivit art. 91 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 revine acestei instanțe competența de soluționare a cererii reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Inspectoratul General al Poliției de Frontieră B, Ministerul Internelor și Reformei Administrative și Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră O criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică motivat de faptul că în cauza dedusă judecății nu a fost îndeplinită procedura prealabilă conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Se invocă și excepția lipsei calității procesuale pasive, arătându-se că are calitatea de ordonator secundar de credite și în acest context nu deține calitatea de subiect pasiv al dreptului dedus judecății.

Se critică sentința instanței de fond și pentru faptul că a fost admisă acțiunea fără a fi administrată vreo probă din care să rezulte că reclamantul îndeplinește funcția de diriginte, nefiind analizată nici îndeplinirea condițiilor impuse de art. 2 și 3 din Ordinul Ministerul Administrației și Internelor nr. 459/2004 privind acordarea sporului de dirigenție.

Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat recurs împotriva aceleiași sentințe invocând faptul că în mod greșit instanța de fond a respins excepțiile invocate de acest recurent prin întâmpinare.

Pe fondul cauzei recurentele critică sentința deoarece prima instanță nu a administrat nicio probă din care să rezulte că reclamantul îndeplinește funcția de diriginte, iar acordarea indemnizației de acest fel se face doar în cazul în care această activitate este prevăzută ca disciplină în planul de învățământ și nu este cuprinsă în norma didactică de predare a personalului respectiv, fapt prevăzut de art. 2 din Ordinul Ministerul Administrației și Internelor 459/2004. Se mai menționează și faptul că potrivit art. 3 din același act normativ nominalizarea personalului didactic în vederea exercitării funcției de diriginte se face de către Consiliul profesoral la începutul fiecărui an școlar, la propunerea președintelui acestuia. S-a mai susținut că Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră O nu are profil de învățământ liceal și postliceal și nu este acreditată de, în așa fel încât, art. 51 alin. 4 din Legea nr. 128/1997 să poată constitui temei legal al acțiunii intimatului, care a desfășurat doar o activitate de consiliere.

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursurilor ca nefondate arătând că a îndeplinit funcția de diriginte, fiind nominalizat de Consiliul profesoral al Școlii de a Cadrelor Poliției de Frontieră O astfel că, susținerile recurentelor din motivele de recurs sunt nefondate.

Prin decizia nr.8060/21.11.2007 Curtea de Apel Craiova a admis recursul formulat de pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră O împotriva sentinței nr. 4511 din 19.09.2007 pronunțată Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, a asat sentința recurată și a trimis cauza aceleeași instanțe pentru rejudecare.

S-a reținut că instanța de fond trebuia să verifice dacă activitatea desfășurată de reclamantul - intimat, așa cum se precizează de acesta, ca diriginte, pentru care se solicită și drepturile din prezenta cerere, a fost prevăzută ca disciplină în planul de învățământ și nu este cuprinsă în norma didactică de predare ( ore fizice - planificate în orar cu aceeași valoare ca și celelalte discipline) și să administreze probe care să demonstreze că activitatea reclamantului - intimat a fost o activitate suplimentară, precum și faptul că Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră O este acredită de Ministerul Educației și Cercetării ca instituție de învățământ liceal sau postliceal de formare inițială a agenților, maiștrilor militari și subofițerilor Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

În raport de aceste probe instanța de fond va analiza incidența în cauză a dispozițiilor art. 51 alin. 4 din Legea nr. 128/1997, cu ocazia rejudecării urmând să fie analizate și soluționate de către prima instanță și celelalte susțineri privind cererea reclamantului, invocate de recurenții - pârâți în motivele de recurs.

La rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr-.

În cauză s-au solicitat relații de la Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră O, Școala de Pregătire a Poliției de Frontieră O, Ministerul Administrației și Internelor, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră B și s-a administrat proba cu interogatoriul pârâților.

Prin sentința nr. 598 din 8.05.2008 Tribunalul Mehedinția respins excepția lipsei procedurii prealabile.

A respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mehedinți.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor (actualmente Ministerul Internelor și Reformei Administrative).

A admis acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâților Ministerul Administrației și Internelor Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, și Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră

A obligat pârâții să plătească reclamantului indemnizația de dirigenție în procent de 10% din salariul de bază aferentă perioadei 19.09.2005-23.03.2007, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

În considerentele sentinței s-au reținut următoarele:

Cu privire la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mehedinți invocată de pârâții Ministerul Administrației și Internelor ( actualmente Ministerul Internelor și Reformei Administrative ) și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră B, se va dispune respingerea acesteia întrucât reclamantul nu își întemeiază acțiunea pe dispozițiile Legii nr.554/2004, ci pe prevederile Codului Muncii și ale Statutului cadrelor didactice, solicitând plata unor drepturi salariale neacordate.

De asemenea, se va respinge excepția lipsei procedurii prealabile invocată de Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române B având în vedere prevederile Legii nr.360/2002 care se completează cu dispozițiile Legii nr.188/1999 și implicit cu prevederile Codului muncii. Or, nici unul din aceste acte normative nu reglementează obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile în cazul introducerii unei acțiuni, având ca obiect plata unor drepturi salariale. Deosebit de aceasta, cererea de chemare în judecată nu se întemeiază pe dispozițiile Legii nr.554/2004, astfel cum s-a arătat anterior.

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Administrației și Internelor ( actualmente Ministerul Internelor și Reformei Administrative ) va fi respinsă întrucât acesta are calitatea de ordonator principal de credite și, potrivit reglementărilor prevăzute de nr.OG22/2002, are obligația de a dispune măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății stabilite prin titluri executorii.

Pe fond, s-a reținut că reclamantul se află în raporturi de serviciu cu pârâta Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră O, în calitate de funcționar public cu statut special de polițist.

Pârâta Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră O, figurează în structura organizatorică a Poliției de Frontieră Română ca instituție de învățământ pentru pregătirea și specializarea personalului conform art. 6 din nr.OUG 104/27.06.2007 privind Organizarea și Funcționarea Poliției de Frontieră Română.

Atât Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră Române O, cât și Școala de Pregătire a Poliției de Frontieră O sunt instituții de învățământ subordonate Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române.

În perioada septembrie 2005 - iulie 2007 Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră Române a desfășurat cu personalul său didactic activitatea de pregătire a agenților poliției de frontieră, școlarizând 300 elevi pe care i-a format în baza planului de învățământ nr.-/2005 elaborat de Școala de Pregătire a Poliției de Frontieră și aprobat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române, și Ministerul Administrației și Internelor.

Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră Române a desfășurat această activitate cu acordul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române și Ministerului Administrației și Internelor, deși, nu are statutul unei instituții de învățământ postliceal, nefiind acreditată de, din cauza posibilităților limitate de cazare, hrănire și personal didactic de care a dispus Școala de Pregătire a Poliției de Frontieră O, elevii școlarizați fiind înmatriculați la Școala de Pregătire a Poliției de Frontieră

La absolvire, elevilor școlarizați la Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră Române O li s-au eliberat diplomele de către Școala de Pregătire a Poliției de Frontieră O, așa cum reiese din răspunsul la interogatoriu dat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române.

În baza planului de învățământ elaborat de Școala de Pregătire a Poliției de Frontieră O conducerea Școlii de a Cadrelor Poliției de Frontieră Române a emis dispoziție de învățământ pentru anul de învățământ 2005-2006 și anul II de învățământ 2006-2007, prin care a stabilit repartizarea numerică a elevilor și repartizarea activităților didactice pe clase și pe discipline.

Prin dispoziția de învățământ nr. - din 20.09.2005 emisă de directorul Școlii de a Cadrelor Poliției de Frontieră O, reclamantul a fost numit diriginte la clasa 105 cu un număr de 22 elevi.

Prin aceeași dispoziție, la capitolul "Dispoziții finale" s-a stabilit că diriginții vor pregăti și conduce activitatea de consiliere cu elevii conform programei școlare elaborate în acest sens, iar orele de consiliere vor fi luate în calcul la stabilirea normei didactice.

Conform art.1 din Ordinul Mai nr.459/2004 funcționarii publici civili cu statut special și cadrele militare în activitate, personal didactic de predare, în cadrul instituțiilor de învățământ liceal și pentru formarea inițială a agenților, maiștrilor militari și subofițerilor, cu durata de școlarizare de 1-3 ani care îndeplinesc și funcția de diriginte la formațiunile de studiu, beneficiază de o indemnizație de 10% din salariul de bază, respectiv solda lunară în cazul în care aceasta este prevăzută ca disciplină în planul de învățământ și nu este cuprinsă în norma didactică de predare a personalului respectiv.

În speță activitatea de consiliere desfășurată de reclamant este prevăzută în planul de învățământ avizat de și aprobat de Ministerul Administrației și Internelor, ca disciplină distinctă de învățământ (pct.IV, poz.16) având stabilite tematicile orelor de consiliere.

Potrivit disp.art.45 al.3 din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic și Instrucțiunilor nr.787/24.01.1998 elaborate de Ministerul Administrației și Internelor în temeiul acestei legi activitatea de dirigenție, inclusă în planurile de învățământ, nu se include în planurile didactice de predare, cu excepția situației în care în învățământul gimnazial din mediul rural, unde norma didactică nu se poate constitui

Norma didactică este definită de art.4 din Instrucțiunile nr.687/1998 potrivit art.42 al.1 lit.a din Legea nr.128/1997 și numai pentru completarea celor 8 ore pe zi cadrele didactice și instructorii militari execută alte activități printre care și ore de dirigenție și consultații individuale.

Având în vedere dispozițiile legale anterior menționate, activitatea de consiliere( dirigenție) nu se include în norma didactică, ci este o activitate suplimentară, neavând legătură cu o altă disciplină și nici cu specializările înscrise pe diploma de absolvire, includerea activității de dirigenție în norma didactică fiind în contradicție cu aceste reglementări.

De altfel, Școala de a Poliției de Frontieră O în adresa nr.- precizează că orele de consiliere au fost luate în calculul normei didactice pentru profesorii diriginți până în anul școlar 2006-2007 inclusiv și începând cu anul de învățământ 2007-2009 aceste ore prevăzute în planul de învățământ nu au mai fost luate în calcul la stabilirea normei didactice.

Mai mult cu adresa nr.- din 4 aprilie 2008 arată că profesorii diriginți din cadrul Școlii de a Poliției de Frontieră O au beneficiat în perioada 2005-2007 de sporul de dirigenție conform art.1 din Ordinul Ministerul Administrației și Internelor nr.459/2004.

Reclamantul a prestat efectiv activitate ca profesor diriginte în perioada 19.09.2005-23.03.2007, așa cum rezultă din adresa nr.-/27.08.2007.

Având în vedere că reclamantul, în calitate de personal didactic de predare, a îndeplinit și funcția de diriginte, atribuțiile sale fiind identice cu cele ale profesorilor diriginți din cadrul Școlii de a Poliției de Frontieră O ( fiindcă activitatea s-a desfășurat conform planului de învățământ elaborat de această instituție) este irelevant că Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră O nu este acreditată de și că profesorii diriginți din cadrul acesteia sunt salarizați de la articolul bugetar - - ordine publică.

Art. 51 al. 4 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic statuează că personalul didactic de predare care îndeplinește funcția de diriginte primește o indemnizație de 10% din salariul de bază.

Interpretarea și aplicarea diferențiată a acestor dispoziții, precum și a art.1 din Ordinul Ministerul Administrației și Internelor nr.459/2004 cu privire la aceleași categorii socioprofesionale ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul art.16 al.1 Constituția României, nr.OG137/2007 și art.1 din Protocolul actului adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Având în vedere faptul că reclamantul a fost numit diriginte la clasa 105 printr-o dispoziție de învățământ emisă de directorul pârâtei Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră O și că acesta a prestat efectiv activitatea de dirigenție în perioada 19.09.2005-23.03.2007, instanța urmează să oblige pârâții să-i plătească reclamantului indemnizația de dirigenție în procent de 10 % din salariul de bază aferentă perioadei 19.09.2005-23.03.2007, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră Române-O Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

În motivele de recurs formulate de pârâta Școala de a cadrelor Poliției de Frontieră Române s-a susținut că aceasta nu este acreditată de Ministerul Educației și Cercetării ca instituție de învățământ liceal sau postliceal de formare inițială a agenților, maiștrilor militari sau subofițerilor din cadrul MIRA și că Ordinul MIRA 459/2004 reglementează numai acordarea indemnizației de dirigenție personalului care îndeplinește această funcție în cadrul instituțiilor de învățământ liceal și postliceal al MIRA.

S-a mai precizat că acordarea indemnizației de dirigenție se face doar în cazul în care această activitate este prevăzută ca disciplină în planul de învățământ și dacă nu este cuprinsă în norma didactică de predare a personalului respectiv, situație reglementată de art.2 din Ordinul MIRA 459/2004 și că orele de consiliere au fost luate în calcul la stabilirea normei didactice.

A mai arătat că reclamantul și-a desfășurat activitatea într-o școală nominalizată ca fiind de perfecționare a cadrelor Poliției de Frontieră, și nu într-o școală de formare și pregătire a agenților Poliției de Frontieră.

Recurenții Ministerul Administrației și Internelor și au arătat în motivele de recurs că prima instanță nu a administrat nicio probă din care să rezulte că reclamantul îndeplinește funcția de diriginte, iar acordarea indemnizației de acest fel se face doar în cazul în care această activitate este prevăzută ca disciplină în planul de învățământ și nu este cuprinsă în norma didactică de predare a personalului respectiv, fapt prevăzut de art. 2 din Ordinul MAI 459/2004, iar în cazul reclamantului orele de consiliere au fost prevăzute în norma didactică.

Recursurile sunt fondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Reclamantul are calitatea de funcționar public cu statut special care îndeplinește și funcția de diriginte în cadrul Școlii de a Cadrelor Poliției de Frontieră Române O, ca urmare a dispoziției date de Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră

Conform Capitolului G, intitulat "Dispoziții finale" din dispoziția de învățământ nr.-/03.02.2006, diriginții vor pregăti și conduce activitatea de consiliere cu elevii, conform programei școlare, elaborate în acest sens, iar orele de consiliere se iau în calcul la stabilirea normei didactice.

Potrivit prevederilor art.51 alin.4 din Legea 128/1997, personalul didactic de predare care îndeplinește funcția de diriginte primește o indemnizație de 10% din salariul de bază, cu excepția situațiilor prevăzute la art.45 alin.2 și 3.

Din analiza prevederilor art.45 alin.3 din Legea 128/1997 rezultă că activitatea de dirigenție inclusă în planurile de învățământ nu se include în norma didactică de predare.

Ca urmare, din interpretarea celor două texte enunțate mai sus, se constată că activitatea de dirigenție este remunerată cu o indemnizație de 10% din salariul de bază, cu condiția însă ca această activitate să nu fie cuprinsă în norma didactică de predare.

În executarea acestei prevederi legale, ministrul Administrației și Internelor a emis Ordinul nr.459/2004, privind acordarea indemnizației de dirigenție, personalului didactic de predare (funcționari publici civili cu statut special și cadre militare în activitate) care îndeplinesc această funcție în cadrul instituțiilor de învățământ liceale și postliceale ale Ministerului Administrației și Internelor.

Așadar, din titulatura ordinului se reține că acesta este aplicabil numai personalului din instituțiile de învățământ liceale și postliceale ale MIRA.

Ordinul prevede acordarea unui adaos salarial, constând în indemnizația de dirigenție, în cuantum de 10% din salariul de bază sau solda lunară.

Curtea precizează că textul respectiv se referă la acordarea indemnizației de 10% personalului care îndeplinește și funcția de diriginte.

Aceasta presupune că persoana respectivă are o altă normă de bază și, alături de norma respectivă, mai îndeplinește și funcția de diriginte.

Pentru îndeplinirea cumulativă a unei funcții pentru care se plătește norma de bază și funcția de diriginte se acordă indemnizația de 10%.

În susținerea acestei argumentații este și art.2 din Ordinul 459/2004 invocat chiar de către instanța de fond, numai că fost interpretat greșit.

Astfel, conform textului precizat, acordarea indemnizației de 10% pentru dirigenție se face doar în cazul în care activitatea este prevăzută ca disciplină în planul de învățământ și nu este cuprinsă în norma didactică de predare a personalului respectiv.

Din examinarea dispoziției de învățământ nr.-/03.02.2006, rezultă că în normă didactică a reclamantului se înscriu și orele aferente dirigenției.

În această situație, susținerile din motivele de recurs sunt întemeiate și Curtea apreciază că reclamantul nu poate primi indemnizația de 10% pentru dirigenție, deoarece orele aferente acestei discipline fac parte din norma didactică.

Curtea arată că din dispoziția de învățământ nr.-/2006, rezultă expres că orele de consiliere care se circumscriu orelor de dirigenție sunt luate în calcul la stabilirea normei didactice, așa încât reclamantul nu poate beneficia de prevederile Ordinului 459/2004, deoarece acesta nu are o normă de bază și în plus, alături de această normă de bază, să desfășoare și activitate de dirigenție.

Activitatea de dirigenție este cuprinsă în norma de predare, astfel că reclamantul nu poate beneficia de indemnizația prevăzută de art.51 din legea 128/1997 și art.1 din Ordinul 459/2004.

Instanța de fond a făcut o analiză prin analogie a drepturilor pe care le încasează personalul didactic de predare de la Școala de a Cadrelor de Poliței de Frontieră O, fără însă a avea în vedere că orele de dirigenție ale reclamantului sunt incluse în norma didactică, pentru care primește un salariu, așa încât nu mai este în drept să i se achite și indemnizația suplimentară de 10%.

De asemenea, motivarea instanței de fond privind încălcările art.1 alin.2 lit.i din OG 137/31 august 2000 excede competențelor instanței judecătorești, cu precizarea că judecătorul nu poate să refuze sau să ignore o normă de drept, pe motiv că este discriminatorie și nici nu poate să înlocuiască normele pe care

le-ar aprecia ca fiind discriminatorii cu norme create pe cale jurisprudențială sau cu alte prevederi din alte acte normative.

Competența de a se pronunța asupra elementelor discriminatorii și în consecință a încălcărilor constituționale revine numai Curții Constituționale așa cum rezultă din prevederile art.146 din Constituția României și art.1 din Legea 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Judecătorul nu are posibilitatea legală de a înlătura aplicarea unei legi, pe motiv că este neconstituțională, Constituția obligând judecătorul să se supună legii, fără a putea pune în discuție constituționalitatea acesteia în mod direct în hotărârea sa.

Dacă judecătorul ar aprecia că o normă dintr-un act normativ este neconstituțională, atunci poate să ridice din oficiu excepția respectivă și să o înainteze jurisdicției constituționale competente să soluționeze un astfel de conflict.

Având în vedere motivele enunțate în prezenta decizie, în baza art.312 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursurile pârâților, va modifica sentința primei instanțe și va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții Școala de a Cadrelor Poliției de Frontieră Române - O, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, împotriva sentinței nr. 598 din data de 8 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.

Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Iunie 2009.

PREȘEDINTE: Doina Ungureanu

- -

JUDECĂTOR 2: Teodora Bănescu

- -

JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță

- -

Grefier,

Red. Jud. M

Ex.2//10.05.2009

Jud. fond A

Președinte:Doina Ungureanu
Judecători:Doina Ungureanu, Teodora Bănescu, Magdalena Fănuță

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2869/2009. Curtea de Apel Craiova