Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 310/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 310/R-

Ședința publică din 14 Martie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Elena Diana Ungureanu judecător

- - -, judecător

- -, judecător

, grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții, I, toți cu domiciliul ales în D, str. - -, -.B,.9, județul V, la Cabinet Individual Avocat, împotriva sentinței nr.1156 din 27 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul- pârât PRIMARUL COMUNEI .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosar a fost depusă de către recurenții- reclamanți copia sentinței nr.1602/25.04.2007 a Tribunalului Gorj.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea acestuia.

CURTEA

Asupra recursului de față, deliberând:

Constată că prin cererea înregistrată la data de 12 octombrie 2007, reclamanții, I, I, au chemat în judecată pârâtul PRIMARUL COMUNEI, județul V, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata drepturilor ce reprezintă indemnizația de dispozitiv reglementată de Legea nr. 138/1999 în cuantum de 25 % din salariul de bază, potrivit Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. 496 din 28.07.2003, pentru reclamanții, I, a-, și, începând cu data de 1.01.2004, pentru reclamanta, începând cu data de 25.06.2005, pentru reclamantul, începând cu 1.11.2006, pentru reclamanta I începând cu data de 1.12.2006 și pentru reclamanta, începând cu data de 1.01.2007, sume actualizate până la data plății efective, precum obligarea pârâtului ca ordonator principal de credite să includă în bugetul local pe anul 2007 prin rectificarea de buget, sumele plății necesare privind plata indemnizația de dispozitiv restante și obligarea la plata lunară a sporului de dispozitiv începând cu data formulării cererii.

În motivarea acțiunii, reclamanții arată că sunt salariați ai Primăriei comunei și în urma modificărilor de structură apărute la nivelul administrației publice generate de reorganizarea Guvernului în cursul lunii iulie a anului 2003, prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496 din 28.07.2003 s-a informatizat sistemul de salarii a veniturilor personalului care își desfășoară activitatea sub autoritatea acestui minister prin comasarea celor două domenii - cel al Internelor cu cel al Administrației Publice, astfel că au dreptul potrivit punctului 9.2 și 31.1 din nr. 496/2003 la indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază, precizând că în prezent de indemnizația de dispozitiv beneficiază toți angajații prefecturilor, precum și angajații din domeniul evidenței informatizate a persoanei (activitate subordonată consiliilor județene și locale).

Mai arată reclamanții că începând cu anul 2003 conform prevederilor legale în materie de salarizare (OUG nr. 192/2002, privind reglementarea drepturilor în natură salarială ale funcționarilor publici, Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 275/2002, modificat prin Ordinul Ministerului Internelor și Administrației nr. 496/2003), personalul civil - funcționari publici și personalul contractual care funcționează în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, beneficiază în afara salariului de bază de o serie de sporuri și indemnizații, astfel pe lângă sporurile prev. de OUG nr. 192/2002, modificată și completată, Ordinul nr. 496/2003 stabilește în mod cert o indemnizație de 25 % din salariul de bază de care trebuie să beneficieze personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.

Mai precizează reclamanții că din enunțarea și analiza textelor de lege menționate, rezultă fără echivoc competența de reglementare a Ministerului Administrației și Internelor în cazul administrației publice, fără a se face o distincție între autoritățile locale și cele centrale, monitorizând programele de restructurare și reformă în administrația publică locală și centrală, îndrumând autoritățile locale și aparatul propriu al acestora în aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale, după cum, împreună cu autoritatea publică locală, colaborează la realizarea unor programe, astfel că dreptul de reglementare și pentru autoritatea publică locală derivă din lege și nu poate fi tăgăduit sau înlăturat pe calea unei interpretări excesive a autonomiei locale, ignorându-se chiar prevederile constituționale.

În susținerea pretențiilor reclamanții invocă Legea nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, concluzionând că prin acordarea sporului de dispozitiv se asigură egalitatea de tratament al salariaților din cadrul aceleași autorități.

În dovedirea acesteia reclamanții au depus la dosar adeverințe de salariați, tabel nominal cu salariațiiprimăriei, Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/2003 și practică judiciară.

În ședința publică din 27.11.2007, reclamanții I, și, în calitate de salariați ai Primăriei comunei, județul V, personal contractual, au formulat cerere de renunțare la judecată, ceilalți reclamanți care au calitatea de funcționari publici au depus la dosar modul de calcul al drepturilor salariale la care consideră că au dreptul, reprezentând sporul de dispozitiv.

După examinarea cauzei, Tribunalul Vâlcea - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința nr. 1156 din 27.11.2007, prin care a respins acțiunea formulată de reclamanții, I, ȘI funcționari publici în cadrul aparatului propriu al Primarului Comunei, județul V, ca nefondată. Prin aceeași sentință s-a luat act de renunțarea la judecata cauzei formulată de reclamanții personal contractual I, și.

Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că reclamanții, I, și au calitate de funcționari publici în cadrul aparatului propriu de specialitate al Primarului comunei, județul V și în această calitate reclamanții menționați beneficiază de drepturile și obligațiile pe care le prevede Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public și nu de dispozițiile legale derogatorii cu caracter special care se aplică altor categorii de funcționari publici cu statut special la care se referă Legea nr. 138/1999.

Prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496/2003 se fac unele precizări privind aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, ca urmare a faptului că Ministerul Internelor și cel al Administrației Publice s-au reunit într-un singur minister.

Potrivit art. 49 din Legea nr. 138/1999, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale care desfășoară activități similare cu cele ale cadrelor militare beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate.

În aplicarea dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 138/1999 au fost emise de către Ministrul de Interne și Ministrul Administrației și Internelor Ordinele nr. 275/2002 și respectiv nr. 496/2003, în care la pct. 9.2 s-a prevăzut că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, iar prin pct. 31 s-a modificat art. 47 din lege, în sensul că personalul civil se înțelege a fi funcționarii publici și personalul contractul din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, precum și faptul că acest personal civil din domeniul administrației publice beneficiază de indemnizația de dispozitiv și de celelalte drepturi prevăzute în reglementările aplicabile salariaților similar din sectorul bugetar.

Față de atribuțiile pe care le are funcționarul public așa cum sunt prevăzute în Legea nr. 188/1999, nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea indemnizației de dispozitiv, din moment ce acesta nu este asimilat personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională sau personalului civil din aceste instituții.

Faptul că de indemnizația de dispozitiv beneficiază unii angajați din cadrul prefecturilor care își desfășoară activitatea în domeniul evidenței informatizate a persoanelor sau în cadrul autorităților publice locale ca urmare a reorganizării aparatului primăriilor nu poate fi un argument hotărâtor pentru justificarea dreptului solicitat de reclamanți, din moment ce personalul respectiv a fost preluat din cadrul Ministerului Internelor ca funcționari publici cu statut special și nu puteau pierde un drept deja câștigat.

Neacordarea sporului de dispozitiv la care se referă reclamanții nu crează o situație discriminatorie în sensul prev. art. 1 din Legea nr. 137/2000, întrucât atribuțiile funcționarilor publici și atribuțiunilor funcționarilor publici cu statut special nu sunt identice și ca atare nici sistemul de salarizare și acordare a altor drepturi nu poate fi uniform.

Împotriva sentinței au formulat recurs, în termenul legal, reclamanții, I,care, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și art. 312 Cod pr.civilă, au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reluând în parte motivele acțiunii de fond.

Se susține că soluția primei instanțe este greșită deoarece dispozițiile Legii nr.138/1999 și ale. nr. 496/2003 se aplică și funcționarilor publici din cadrul fostului Minister al Administrației Publice ca urmare a reunirii acestuia cu Ministerului Internelor prin formarea noului minister, respectiv Ministerul Administrației și Internelor. Ordinul MAI a apărut după reunirea celor doua ministere, în anul 2003, și nu face distincție între funcționarii publici care beneficiază de aceste drepturi. Respectivele drepturi bănești sunt unele speciale, care se adaugă celor din Legea nr. 188/1999. Ordinul reașează salarizarea funcționarilor publici și a personalului contractual care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice după norme ce anterior îi vizau doar pe salariații din domeniul internelor.

Reclamanții mai susțin că dreptul reclamat este prev. prin pct.9.2 și 31.1 din Ordinul nr.496/2003: "Indemnizația de dispozitiv se acordă personalului civil ce-și desfășoară activitatea in domeniul administrației publice", fiind singurul drept de care se bucură personalul civil din domeniul administrației publice.

Conform art. 1 alin. 2 din OUG 63/2003, MAI are competențe în domeniul funcției și funcționarului public, al evidenței informatizate a persoanei. Este astfel fără echivoc faptul că, în cadrul competențelor MAI, nu se face distincție între autoritățile centrale și cele locale. Dimpotrivă, există reglementări legale în baza cărora MAI are competența de a lua măsuri pentru desfășurarea activității administrației publice locale într-un cadru unitar.

Potrivit art. 13 și 47 din Legea nr. 138/1999 sporul de dispozitiv se acordă și personalului din domeniul administrației publice. Cum activitatea de evidență a populației prev. de OUG 63/2003 ca aparținând MAI a fost preluată de autoritățile publice locale (consilii locale și județene), personalul care exercită atribuțiile de evidență a populației primesc spor de dispozitiv.

Art. 1 alin. 2 lit. e) din Legea nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare consacră principiul egalității între cetățeni, cu excluderea oricăror privilegii și discriminări.

Ordinul nr. 496/2003 creează un sistem unitar de acordare a unor drepturi salariale și în domeniul administrației publice, tuturor categoriilor de personal, și nu doar celor care își desfășoară activitatea la evidența populației.

Sporul de dispozitiv reglementat prin Ordinul nr. 496/2003 se încadrează în categoria "alte drepturi" prev. de art. 14 din OUG nr. 192/2002, act normativ care reglementează salarizarea funcționarilor publici.

Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs, ce vor fi analizate grupat, în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, cât și în raport și de dispoz. art. 3041.proc.civ. Curtea constată că recursul nu este fondat.

Pentru crearea unei imagini clare asupra prevederilor legale incidente în materie și definirea personalului îndreptățit la primirea indemnizației de dispozitiv, se impune indicarea textelor legale aplicabile, ce vor fi redate în continuare.

Astfel, Legea nr. 138/199 stabilește modalitatea de salarizare si acordare a altor drepturi personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publica și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, aceasta stabilind, în art. 1, care categorii de personal se supun rigorilor acestei legi.

Potrivit art. 1, "Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civildin cadrulMinisterului Apărării Naționale,Ministerului d e Interne, Serviciului R de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".

Legea, prin art. 3, definește compunerea soldei lunare, ca fiind alcătuită din: solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații și indemnizația de dispozitiv.

Potrivit art. 13, "Cadrele militare in activitate, militarii angajați pe baza de contract si salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunara de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază", art. 47 din lege extinzând aplicabilitatea dispozițiilor precitate și personalului civil din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art.

De asemenea, potrivit art. 49, "Personalul civil din ministerele si instituțiile centrale prevăzute la art. 47, care desfășoară activități in condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile si indemnizațiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare in activitate", art.51 menționând care sunt funcțiile specifice pentru personalul civil din structurile de apărare națională, ordine publica și siguranță națională, prin trimiterea la anexa nr. 6.

Prin Ordinul Ministrului de Interne nr. 275/2002 s-au emis dispoziții de aplicare a Legii nr. 138/1999.

Prin OUG nr. 63/28.06.2003 Ministerul d e Interne si Ministerul Administrației Publice au fost organizate într-un singur minister, Ministerul Administrației și Internelor.

Prin Ordinul nr. 496/28.07.2003. ministrul Administrației si Internelor a modificat și completat Ordinul nr. 275/2002 sus amintit, prevăzând în art. II introducerea pct. 9.2 cu următorul conținut: "Indemnizația de dispozitiv se acorda si personalului civil ce-si desfășoară activitatea in domeniul administrației publice".

De asemenea, pct. 31.1 fost modificat astfel: "Prin personal civil, in sensul prezentului ordin, se înțelege funcționarii publici si personalul contractual din Ministerul Administrației si Internelor.

Personalul civil din Ministerul Administrației si Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art. 13 din lege, precum si de cele prevăzute in reglementările in vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar ".

Aceste dispoziții stau la baza pretențiilor reclamanților din cauza de față.

Din succesiunea actelor juridice sus expuse, este evidentă concluzia ca Ordinul nr. 496/2003 de care se prevalează reclamanții este dat în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 138/1999 care reglementează anumite drepturi salarialepentru personalul civil care își desfășoară activitatea incadrulMinisterului Apărării Naționale,Ministerului d e Interne (devenit, devenit ), Serviciului R de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție si, Serviciului de Telecomunicații Speciale si Ministerului Justiției.

În urma reorganizării Ministerului d e Interne si a celui al Administrației Publice în Ministerul Administrației și Internelor, o astfel de precizare ca cea sus expusa cuprinsă în Ordinul nr. 496/2003 era necesar a fi prevăzută, având în vedere că Ministerul nou creat avea atribuții și în domeniul administrației publice, nu doar în cel al ordinii și siguranței publice. Drept consecință, era necesar a se dispune și cu privire la personalul salarizat în baza Legii nr. 138/1999, dar care - în baza unor acte normative ulterioare legii respective - își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice (de ex. serviciul de eliberare și evidență a pașapoartelor, permiselor și certificatelor de înmatriculare, cel de evidență informatizată a persoanei).

Ceea ce nu înseamnă că tot personalul bugetar - funcționari publici sau contractuali- care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice - și care sunt salarizați după norme specifice funcției lor - vor beneficia de indemnizația de dispozitiv.

Persoanele care nu au fost și nu sunt salarizate conform Legii nr. 138/1999 de către I nu sunt vizate de către Ordinul nr. 496/2003. Acest ordin nu poate adăuga la lege, iar în cazul funcționarilor contractuali Ordinul nr. 496/2003 contravine dispozițiilor art. 157 Codul muncii, ministrul și Internelor nefiind angajatorul reclamanților. Nu există discriminare, deoarece funcționarii publici sau personalul contractual care își desfășoară activitate în administrația publică nu au același statut cu cei salarizați în baza Legii nr. -, nu ocupă aceleași funcții și nu îndeplinesc aceleași atribuții de serviciu.

În interpretarea dată de reclamanți Ordinului 496/2003, acesta ar aduce completări la Legea nr. 138/1999 și la actele normative cu putere de lege prin care sunt salarizați funcționarii publici, ceea ce este inadmisibil pentru un act destinat creării cadrului legal și procedurii de aplicare a legii, pentru un act dat în executarea legii.

În concluzie, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a decis că reclamanților nu li se aplică Legea nr.138/1999 și că, în consecință, aceștia nu au dreptul la sporul de dispozitiv prevăzut de această lege, motiv pentru care recursul lor va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, I, toți cu domiciliul ales în D, str. - -, -.B,.9, județul V, la Cabinet Individual Avocat, împotriva sentinței nr.1156 din 27 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul- pârât PRIMARUL COMUNEI .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Pt.,

detașat, semnează

PREȘEDINTE: Elena Diana Ungureanu

Grefier,

Red.

2 ex./14.04.2004

Jud. fond: Gh.

Președinte:Elena Diana Ungureanu
Judecători:Elena Diana Ungureanu, Ingrid Emina Giosanu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 310/2008. Curtea de Apel Pitesti