Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 345/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR.4785-30-2007 - 26.02.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.345
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.03.2008
PREȘEDINTE: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, împotriva sentinței civile nr.912/CA/03.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanții - intimați, G, și pârâții - intimați MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE și INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurent, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 17.03.2008, întâmpinare din partea reclamanților - intimați, un exemplar comunicându-se reprezentantei recurentului chemat în garanție.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.912/CA/03.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș respinge excepția privind lipsa calității procesuale pasive a T și
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa efectuării procedurii prealabile.
Admite cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor prin
Admite acțiunea formulată de reclamanții, G, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS, INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T, INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE și chemata în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANTELOR - prin
Obligă pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS, INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE T și chemata în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T, la plata către reclamanți a primei de concediu aferentă anului 2004 sume ce vor fi actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți către Ministerul Internelor și Reformei Administrative.
Considerentele instanței, care au condus la soluția dată, sunt următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr.4785/30/20.06.2007 reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS și T, solicitând obligarea pârâților la plata primei de concediu cuvenite pe anul 2004 conform art.37 pct. 2 nr.OG 38/2003, actualizate în raport cu rata inflației și obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare acordării drepturilor solicitate.
Pârâtul Aad epus la dosar întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, au fost suspendate succesiv prin prevederile art.9 al.7 din Legea nr.507/2003, până la 31.12.2004 și prin art.8 al.7 din Legea nr.511/2004, până la 31.12.2005, iar Curtea Constituțională prin Decizia nr.38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a acestor prevederi din legile bugetare anuale.
Se mai arată că bugetul a fost aprobat prin Legea nr.379/2005, care la art.5 al.5, menține starea de suspendare a acestor drepturi, astfel încât plata ar presupune încălcarea prevederile imperative ale legilor bugetare. Mai mult, în toate actele normative susmenționate este prevăzută obligația ordonatorilor principali de credite, să se încadreze în cheltuielile de personal, menționate în anexele la legile bugetare, astfel încât de vreme ce drepturile pretinse au fost suspendate pe anii 2004 - 2006 în bugetul nu au fost prevăzute nici sumele necesare efectuării acestor plăți.
Totodată, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, cu motivarea că potrivit nr.HG 386/2007, bugetul de stat este gestionat de, iar in ipoteza admiterii acțiunii, acesta trebuie să vireze sumele necesare efectuării acestor plăți.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, prin T, s-a opus la admiterea cererii de chemare în garanție, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive a, întrucât nu are calitate de ordonator principal de credite și excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanța reține că, dispozițiile art.91 ind.1 din Legea nr.215/2006, prevăd competența instanțelor de contencios-administrativ în cauzele ce au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici, iar trimiterea la instanța de contencios-administrativ, este o trimitere la aplicarea Legii nr.554/2004.
Cu toate acestea, prevederile art.7 din Legea nr.554/2004, privind procedura prealabilă, nu sunt aplicabile în speță, întrucât acestea vizează situația în care o persoană se consideră vătămată într-un drept al său, sau interes legitim printr-un act administrativ unilateral. Deci, nu în toate situațiile în care se stabilește competența instanței de contencios-administrativ este necesară și îndeplinirea procedurii prealabile, ci doar în cazul existenței unui act administrativ vătămător așa cum este definit actul administrativ la art.2 lit. c) din Legea nr.554/2004, nu și în cazul refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri sau a tăcerii autorităților sau instituțiilor publice, textul de lege referindu-se la vătămarea produsă printr-un act administrativ unilateral.
Ca atare, în speță, în lipsa unui act administrativ unilateral, reclamantul nu avea obligația parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004, aflându-se în fapt în fața unei tăceri a instituțiilor publice, astfel încât, instanța respinge excepția invocata de
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a, instanța reține că neavând calitatea de ordonator principal de credite nu poate fi obligat la plata despăgubirilor bănești către reclamant și ca atare dispoziția de plată instituită ca efect al admiterii acțiunii față de pârâții MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGLEMENTĂRI JURIDICE ȘI CONTENCIOS, DIRECȚIA FINANCIARĂ A MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, nu-l vizează direct, dar aceasta calitate nu-l exonerează de obligația alocării către bugetul și a sumelor pretinse, aspect ce justifică necesitatea ca prezenta hotărâre să-i fie opozabilă și
Față de actele existente la dosar, instanța reține pe fond, că reclamanții, au calitatea de funcționari publici civili cu statut special de polițist; conform art. 1 din L 360/2002 privind Statutul polițistului. Raportat la aceasta calitate, le sunt aplicabile prevederile art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor, potrivit cărora "la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu".
Conform art.1 al.1 din Legea nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din Legea nr.215/2006 de modificare a Legii nr.188/1999, ce atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public; dreptul la prima de concediu este o componenta a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Este adevărat, că dispozițiile art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 al.7 din Legea nr.507/2003 s-a suspendat până la 31.12.2004, prin art.8 al.7 din Legea nr.511/1004 până la 31.12.2005 și prin art.5 al.5 din Legea nr.379/2005 a fost suspendată până la 31.12.2006.
Nu se poate reține, susținerea reclamantului că aceste suspendări contravin dispozițiilor art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca și drept fundamental înscris între drepturile și libertățile enumerate la art.41 al.2 din Constituita României nu se confundă cu prima de concediu la care face referire art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, aceasta fiind adiacentă indemnizației de concediu.
De altfel și Curtea Constituțională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 și nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibilă, respectiv neîntemeiată prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea, nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, nu există câtă vreme dispozițiile legale ce-l consacră, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale.
Dispozițiile art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003 prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existenta lui.
Suspendarea exercițiului dreptului, nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența până la introducerea acțiunii.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică aplicarea legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent de eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstrucționați de a se bucura efectiv de acestea pe perioada în care au fost prevăzute pentru a nu fi astfel în ipostaza de titulari ai unor drepturi lipsite de orice valoare sau finalitate.
În acest sens s-a pronunțat și JBp rin decizia de admitere a recursului în interesul legii nr. XII/5.02.2007 publicată în din 30.10.2007 în care a reținut că potrivit art. 38 din Codul muncii, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. De aceea, fiind un drept câștigat derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative menționate.
Concluzionând că obligațiile cuprinse în nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, precum și cele ale Legii nr. 511/2004 și 379/2005 au fost numai suspendate, amânate prin acte normative temporare, emise datorită unor condiții financiare deosebite, a decis că în aplicarea art.37 al.2 teza I nr.OG38/2003, prima de concediu se cuvine pe perioada anului 2004.
Văzând și caracterul obligatoriu al deciziei mai sus enunțate, conform art. 329 al.3 Cod procedură civilă instanța admite acțiunea.
Pârâtul chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, prin T, formulează în termenul legal recurs împotriva sentinței citate, solicitând modificarea în tot a sentinței civile nr.912/03.12.2008, în sensul rejudecării cauzei sub toate aspectele și în principal, pe cale de excepție, respingerea acțiunii ca inadmisibilă pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art.109 alin. 2 Cod procedură civilă coroborat cu art.7 din Legea nr.554/2004; tot pe cale de excepție, solicită constatarea lipsei calității procesuale pasive ca pârât a Ministerului Economiei și Finanțelor B; în subsidiar, solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție a Bf ormulată de pârâtul B; de asemenea în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se susțin următoarele:
Sentința a fost dată de Tribunalul Timiș cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.3041Cod procedură civilă).
1) În principal, susține că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția invocată privind inadmisibilitatea acțiunii pentru neefectuarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă coroborat cu art.7 din Legea nr.554/2004, întrucât reclamantul nu poate solicita direct în instanță pretenții de natură salarială câtă vreme procedura contestației prealabile nu este parcursă, prin depunerea unei cereri prealabile având acest obiect la angajator, și finalizată prin emiterea unui răspuns la cererea prealabilă.
2) De asemenea, consideră că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția invocată privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor B, ca pârât sau ca și chemat în garanție, deoarece între reclamant și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există absolut nici o relație de serviciu sau de muncă.
Motivul că pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, respectiv T, își desfășoară operațiunile financiare prin intermediul trezoreriilor Ministerului Finanțelor Publice, respectiv ale T (Trezoreria T), nu are absolut nici o relevanță în ceea ce privește prezentul litigiu de muncă, care trebuie să se desfășoare exclusiv între angajat și angajator, fără nici o participare a unor terți, în speță trezoreriile B - T, care nu au decât calitatea de depozitar ale resurselor financiare (credite bugetare, venituri proprii, etc.) ale pârâților Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și T, și ca urmare aceste trezorerii efectuează, ca orice bancă, exclusiv operațiuni financiare ordonate de către titularii de cont pârâții Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și T, în conformitate cu prevederile nr.OG22/2002 coroborate cu dispozițiile Legii nr.500/2002 privind finanțele publice.
Pe de altă parte, cât privește Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta nu trebuie confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este doar de a pregăti elaborarea proiectului bugetului de stat și a legilor de rectificare pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite, respectând procedura reglementată potrivit art.16 - 30 din Legea nr.500/2002 modificată, privind finanțele publice, reglementări legale care erau în vigoare pentru perioada la care se face referire în acțiune.
Astfel, art. 18 alin. 2 lit. b) și art. 28 lit. e) din legea nr.500/2002 modificată, privind finanțele publice, prevăd că: "Parlamentul adoptă legile bugetare anuale și legile de rectificare, elaborate de Guvern" iar "Guvernul asigură - elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și transmiterea acestora spre adoptare Parlamentului" precum și că "Proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite".
Așadar, nu Ministerul Economiei și Finanțelor B hotărăște structura bugetului de stat și cuantumurile cheltuielilor detaliate ale ordonatorilor principali de credite, ci Parlamentul României, pe baza proiectului de buget elaborat de Guvernul României, care la rândul lui este întocmit pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, și ca atare Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în această chestiune.
Atribuții în angajarea și salarizarea reclamantului au în exclusivitate Ministerul Internelor și Reformei Administrative, prin ministrul său (ca ordonator principal de credite), respectiv T, fără ca Ministerul Economiei și Finanțelor B să fie implicat în vreun fel în aceste raporturi de serviciu și ca urmare Ministerul Economiei și Finanțelor B nu poate face propuneri cu privire la cheltuielile de personal ale ordonatorului de credite Ministerul Internelor și Reformei Administrative
3) Pe cale de consecință, în subsidiar, apreciază ca în mod nelegal și neîntemeiat instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor B formulată de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative B, având în vedere că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 60-63 Cod procedură civilă, respectiv faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire, obligație care însă în speță nu exista în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor.
Cererea de chemare în garanție este o acțiune incidentă, temeiul acesteia trebuie să îl constituie obligația de garanție care îi revine chematului în garanție în baza legii, a contractului sau a unei obligații de restituire, condiții care nu se regăsesc în cauza de față.
Mai mult, consideră că prin eventuala obligare de către instanță a Ministerului Economiei și Finanțelor în calitate de pârât sau chemat în garanție de a efectua plata solicitată către reclamant, respectiv o plată pentru angajatul unui alt ordonator principal de credite, instanța de judecată ar dispune în mod direct, nemijlocit și evident obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor B să săvârșească o infracțiune sau o contravenție dintre cele prevăzute de art.72 din Legea nr.500/2002 a finanțelor publice, fapt inadmisibil și fără precedent.
4) Pe fondul cauzei, se susține că în mod nelegal și neîntemeiat instanța de fond a admis acțiunea formulată, întrucât în ceea ce privește primele de concediu aferente perioadei 2004 - 2006, aplicarea prevederilor art.37 alin. 2 din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, în vigoare începând cu data de 01.01.2004, referitoare la primele de concediu, și implicit plata acestor prime de concediu, a fost suspendată, printr-o serie de acte normative ulterioare, și anume prin Legea nr.507/2003 a fost suspendată acordarea acestui drept până la data de 31.12.2004; prin Legea nr.511/2004 a fost suspendată acordarea dreptului până la data de 31.12.2005; prin Legea nr.379/2005 a fost suspendată acordarea dreptului până la data de 31.12.2006.
Referitor la sporul de fidelitate aferent anului 2005, învederează că aplicarea prevederilor art.6 din nr.OG38/2003 a fost suspendată prin art. 2 alin.1 din nr.OUG118/2004, publicată în Monitorul Oficial nr.1138/02.12.2004.
Curtea, analizând recursul de față, constată că este nefondat și va fi respins, în aplicarea prevederilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă și în conformitate cu considerentele de mai jos:
Instanța de fond a motivat judicios respingerea excepției de inadmisibilitate sau prematuritate a acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile statuată prin art.7 din Legea nr.554/2004 și art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă, motivare ce conține interpretarea corectă a acestor norme legale, din moment ce obiectul acțiunii constă în plata unor drepturi salariale neacordate și nu în anularea unui act administrativ. De altfel, competența instanței de contencios, în astfel de cauze, a fost stabilită prin Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în art.911(actualmente art.109), reglementare cu caracter special care nu face trimitere expresă la condițiile și termenele din Legea nr.554/2004 așa cum dispune art.106 din aceeași lege, când reglementează asupra atacării actului prin care încetează raportul de serviciu al funcționarului public.
Dar, chiar în situația aplicării condițiilor și termenelor prevăzute de legea contenciosului administrativ, se impune a se reține că procedura prealabilă este posibilă numai atunci când este vorba de manifestarea expresă de voință într-un caz concret, nu și de refuz nejustificat sau de tăcere a autorității administrative, cum s-a exprimat jurisprudența și doctrina în materie.
De asemenea, motivația recurentului în justificarea admisibilității excepției lipsei sale de calitate procesuală ca pârât sau chemat în garanție nu poate fi primită față de obligația stabilită de instanță în sarcina sa, aceea a alocării fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești acordate în speță, care nu se identifică cu obligația instituită în sarcina pârâților ca ordonatori principal și secundar de credite.
Temeiul juridic îl găsim în actul normativ indicat de recurent, Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, care conferă Ministrului Finanțelor un rol major în procesul bugetar, în sensul că proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de Guvern, prin Ministerul Finanțelor (art.28 din lege); Ministerul Finanțelor Publice propune, atunci când intervine schimbarea cadrului macro - economic, modificarea limitelor de cheltuieli bugetare (art.33); Ministrul Finanțelor își exprimă acordul, pe baza justificărilor corespunzătoare, să fie efectuate virări de credite între capitolele clasificațiilor bugetare, deși în principiu, acestea nu pot fi efectuate (art.47); La propunerea ordonatorilor principali de credite, Ministrul Finanțelor aprobă repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor aprobate în buget (art.48); Tot Ministrul Finanțelor monitorizează execuția bugetară, sens în care, solicită ordonatorilor principali de credite, în cursul anului, rapoarte periodice privind gradul de utilizare a fondurilor publice (art.55).
Toate aceste competențe date în favoarea ministerului în cauză îi conferă calitatea procesuală, independent de raporturile de muncă existente între intimații pârâții și reclamant, punând la adăpost și contribuind la executarea obligațiilor, care urmează să fie luate în considerare în procesul de elaborare și aprobare a bugetului, a legilor bugetare.
Tribunalul a dat o soluționare corectă și fondului cauzei, constatând că drepturile pretinse de reclamantul intimat au fost legal stabilite și că suspendarea dispusă prin legile bugetare anuale, din rațiuni economice, nu echivalează cu înlăturarea dreptului, care a devenit actual la încetarea suspendării. Au fost citate reglementări incidente cu valoare de principiu, prevederi constituționale și de dreptul muncii, inclusiv norme comunitare precum și jurisprudență în soluționarea unor cereri de același gen.
Așa fiind, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Văzând că nu au fost cerute cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de T în reprezentarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr.912/CA/3.12.2007, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, 20.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - LIBER
GREFIER,
RED:/17.04.08
TEHNORED:/18.04.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători - /
Președinte:Cristian Alexandru DacuJudecători:Cristian Alexandru Dacu, Victoria Catargiu, Claudia
