Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 352/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 26.02.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.352
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.03.2008
PREȘEDINTE: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva sentinței civile nr.7/CA/07.01.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamantul - intimat și pârâtul - intimat INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE T, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza pentru dezbateri.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 7/CA din 7 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins excepțiile, a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului
A obligat pârâtul T la plata către reclamant a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat pentru anii 2004 și 2005 inclusiv, conform art. 37 aliniatul 3 din nr.OG 38/2003, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadentă, până la data plății efective a fiecărei prime de concediu.
A admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției T, iar în consecință:
A obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să procedeze la virarea către ordonatorul principal de credite Ministerul Internelor și Reformei Administrative a sumelor bănești necesare achitării acestui drept, care vor fi redistribuite către ordonatorul secundar de credite Inspectoratul Județean de Poliție T, în vederea achitării acestora către reclamant, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, s-au reținut următoarele:
Excepția de prescripție cu privire la pretențiile pentru anul 2004 - 2005, este nefondată, deoarece, potrivit art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958, prescripția începe să curgă din momentul în care se naște dreptul la acțiune.
Or, aplicarea dispozițiilor referitoare la prima de concediu a funcționarilor publici a fost suspendată succesiv atât pentru anul 2001 cât și pentru anii 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006 prin prelungirea termenului inițial de suspendare, astfel că, fiind suspendată plata dreptului, termenul de prescripție nu începe să curgă de la data plecării în concediu a reclamantei, ci, de la data încetării efectelor actului juridic de suspendare, situație în care, acțiunea trebuie considerată introdusă înlăuntrul termenului de prescripție și pentru prima de concediu aferentă anului 2004 și 2005.
Cât privește, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, a fost de asemenea respinsă, deoarece conform art.15 din nr.HG83/2000, toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, aceiași posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art.118 din Legea nr.304/2004, art.19, art.4 alin.2 și pct.30 alin.2 din Legea nr.500/2002, conținând de asemenea prevederi care obliga de a coordona, potrivit competențelor cei revin, sistemul bugetar, în ceea ce privește pregătirea proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, context în care sunt reținute și prevederile cuprinse în nr.HG208/2005 și art.30, art.31, art.78 din Legea nr.72/1996.
Pe fondul cauzei, tribunalul, a apreciat că acțiunea reclamantului astfel cum a fost formulată este întemeiată și a fost admisă, pentru considerentele de fapt și de drept ce urmează:
Reclamantul a avut calitatea de angajat al J T și și-a desfășurat activitatea profesională ca și polițist până la data de 01.06.2005.
Conform art.1 alin.1 din Legea nr.360/2002, polițistul este funcționar public civil cu statut special și ca atare îi sunt aplicabile prevederile Legii nr.188/1999, inclusiv ale art.91 din Legea nr.215/2006 de modificare a Legii nr.188/1999, ce atrag astfel competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor ce vizează raporturile de serviciu ale funcționarului public, dreptul la prima de concediu este o componenta a drepturilor salariale și se circumscrie astfel raportului de serviciu al polițistului.
Art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, privind salarizarea și alte drepturi cuvenite polițiștilor prevede că "la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o prima de concediu egală cu salariul de baza din luna anterioară plecării în concediu".
Raportul de serviciu dintre funcționarul public și autoritățile sau instituțiile publice din care aceștia fac parte, trebuie să se bazeze pe principiul bunei - credințe, al consensualității obligațiilor și drepturilor, inclusiv cele pecuniare, căzute în sarcina fiecărei părți, cu îndeplinirea și realizarea obligațiilor și răspunderilor ce decurg din fișa cu atribuțiunile de serviciu, dar și cu plata integrala a muncii prestate, având în vedere complexitatea, importanța și finalitatea muncii, plata tuturor drepturilor salariale datorate, condițiile în care aceste drepturi sunt stabilite, trebuie efectuate în sprijinul realizării și aplicării normelor juridice, inclusiv cele cuprinse în nr.OG38/2003, republicată.
Este adevărat, că dispozițiile art.37 al.2 teza I din nr.OG38/2003, republicată, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare anuale, respectiv prin art.9 alin.7 din Legea nr.507/2003 s-a suspendat până la 31.12.2004, prin art.8 alin.7 din Legea nr.511/1004 până la 31.12.2005 și prin art.5 alin.5 din Legea nr.379/2005 a fost suspendată până la 31.12.2006.
Este reală și afirmația pârâtului, conform căreia, aceste suspendări nu contravin dispozițiilor art.41 din Constituția României, întrucât dreptul la indemnizația de concediu ca și drept fundamental înscris între drepturile și libertățile enumerate la art.41 alin.2 din Constituita României nu se confundă cu prima de concediu la care face referire art.37 alin.2 teza I din nr.OG38/2003, aceasta fiind adiacentă indemnizației de concediu.
De altfel și Curtea Constituțională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispoziției de suspendare din legile bugetare nr.507/2003 și nr.511/2004, le-a respins ca inadmisibilă, respectiv neîntemeiată prin decizia nr.38/2005.
Cu toate acestea nu se poate considera că dreptul stabilit prin art.37 alin.2 teza I din nr.OG38/2003, republicată, nu există câta vreme dispozițiile legale ce-l consacră, sunt în vigoare și în prezent și nu au fost declarate neconstituționale.
Dispozițiile art.37 alin.2 teza I din nr.OG38/2003, republicată, prin care s-a acordat dreptul solicitat au fost în funcție pe toată perioada de suspendare, dispozițiile legale de suspendare neconținând vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia și care nu pot fi considerate că ar înlătura însăși existenta lui.
Normele legale de suspendare a aplicării dreptului la prima de vacanță pentru anii 2004 - 2006 nu mai sunt în vigoare la data sesizării instanței, iar din interpretarea logică, sistematică și cronologică a actelor normative mai sus enunțate, raportat la art.64 alin.3 din Legea nr.24/2000, privind tehnica de elaborare a actelor normative, față de formularea acestui text de lege în sensul că "dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert și determinat a aplicării a acestuia, însă acest fapt nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare.
Art.20 din Constituția României, prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu declarația universală a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
În același timp, art.2 pct.1 din declarația Universală a Drepturilor Omului este apărătorul oricăror discriminări, iar la art.25 din această normă internațională, se statuează în mod expres, faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare la un salariu egal pentru muncă egală.
În plan intern, art.5 din, interzice discriminarea directă sau indirectă față de un salariat în cadrul relațiilor de muncă, iar la art.1 al.1 din nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede că "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe baza de naționalitate, etnie, limba religie, categorie socială ori apartenență la o categorie defavorizatoare, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul public, economic, social, cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Totodată, alin.2 al art.2 din același act normativ stabilește că "sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute de alin.1 față de alte persoane în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere sunt adecvate și necesare.
Prin neacordarea primelor de vacanță funcționarilor publici civili cu statut special, categorie profesională distinctă, se creează un tratament diferențiat, discriminatoriu și aceasta măsura nu poate fi apreciată ca ar avea un scop legitim atâta timp cât prin ea nu se realizează o îmbunătățire a salarizării, iar respectiva categorie profesională este plasată într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale, între care și funcționarii publici, pentru care Legea 188/1999, republicată, prevede prima de concediu.
Așa fiind, instanța a apreciat că, suspendarea în mod succesiv, a aplicării dispozițiilor art.37 alin.2 din nr.OG38/2003 nu echivalează cu abrogarea acestei prevederi legale și că efectul actelor normative Legea nr.743/2001, Legea nr.631/2002, Legea nr.507/2003, Legea nr.511/2004 și Legea nr.380/2005, a fost doar acela de a amâna începutul exercițiului dreptului subiectiv al reclamantului la încasarea indemnizației reprezentând prima de concedii pe anii 2004 și 2005 motiv pentru care în temeiul art.37 alin.2 din nr.OG38/2003, art.164, raportat la art.1, art.8, art.10 și art.18 din Legea nr.554/2004, acțiunea a fost admisă conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar sumele vor fi actualizate cu rata de inflație în raport de dispozițiile art.1094 și art.1088 Cod civil, impunându-se repararea integrală a prejudiciului suferit de către reclamant.
Totodată, instanța a admis și cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, întrucât în raport de dispozițiile art.4 alin.2, art.28, art.35 și art.19 lit. b, din Legea nr.500/2002, fără asigurarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor bănești de către - între acesta și cei doi pârâți existând raporturi juridice izvorâte de lege, nu se poate face plata drepturilor bănești acordate, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.60 - 63 Cod procedură civilă.
Împotriva sentinței a declarat recurs T pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantului și a cererii de chemare în garanție.
În motivare, în esență a susținut că rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a elabora proiectul bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, și aceștia nu au făcut dovada solicitării în scris a propunerilor de rectificare a bugetului de stat. Prin urmare Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat la virarea sumelor de bani izvorâte din titluri executorii, conform nr.OG 22/2002.
Recursul este neîntemeiat.
Privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor B, care are calitate de ordonator principal de credite, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată.
Și aceasta pentru că toate instituțiile publice sunt finanțate de la bugetul de stat, Legea nr.500/2002, conținând prevederi care obligă Ministerul Economiei și Finanțelor de a coordona sistemul bugetar, în privința pregătirii proiectelor bugetare anuale, a actelor normative rectificative, precum și a legilor privind aprobarea contului general de execuție, sens în care prezenta decizie se impune să-i fie opozabilă pentru a proceda la virarea sumelor de bani necesare ordonatorului principal de credite.
De menționat în acest context și decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr.233/15.03.2006, prin care s-a statuat faptul că obligația plății primelor de concediu, neacordate, revine ordonatorilor principali de credite și după caz, ordonatorilor de credite, de inferior.
Față de apariția nr.OUG146/19.12.2007, publicată în Monitorul Oficial nr.877/20.12.2007, Curtea constată de prisos a motiva necesitatea aplicării prevederilor art.37 pct.2 din nr.OG38/2003, a cărei suspendare a încetat la 31 decembrie 2006.
Astfel, prin această ordonanță se reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu prilejul plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată succesiv în perioada 2001 - 2006.
Întrucât reclamantul intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile actului normativ susmenționat, în sensul art.1 al.2 din acesta, Curtea urmează să mențină ca temeinică și legală hotărârea atacată și conform prevederilor art.312 al.1 Cod procedură civilă, respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr. 7/2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.III.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - LIBER
GREFIER,
RED:/09.04.08/TEHNORED:/10.04.08/2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș Judecători - /
Președinte:Cristian Alexandru DacuJudecători:Cristian Alexandru Dacu, Victoria Catargiu, Claudia
