Contestație act administrativ fiscal. Decizia 346/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 26.02.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.346
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 20.03.2008
PREȘEDINTE: Cristian Alexandru Dacu
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Claudia LIBER
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T și în reprezentarea STRUCTURII DE ADMINISTRARE FISCALĂ, împotriva sentinței civile nr.77/CA/16.01.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanta - intimată " " T, având ca obiect contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâta - recurentă consilier juridic, pentru reclamanta - intimată se prezintă avocat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanți părților depun la dosar delegații.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtei - recurente solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii, în sensul respingerii acțiunii.
Reprezentanta reclamantei - intimate pune concluzii de respingere a recursului, menținerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată, depunând și concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- la data de 02.10.2006, reclamanta " " SRL Tas olicitat instanței de judecată în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T și STRUCTURA DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ACTIVITATEA DE CONTROL FISCAL DIN CADRUL T, ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 441/153/23.08.2006 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T, anularea în parte a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr. 296/12.06.2006 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T - Structura de Administrare Fiscală - Activitatea de Control Fiscal, dată în baza Raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 29.05.2006 de către consilieri din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice T - Structura de Administrare Fiscală - Activitatea de Control Fiscal, anularea bazei impozabile stabilite suplimentar în sumă de 10.942 lei, aprobarea la rambursare a sumei de 2.079 lei și anularea Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 2548 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice T - Structura de Administrare Fiscală - Activitatea de Control Fiscal. Prin completare și precizare a acțiunii reclamanta a solicitat să se dispună și anularea deciziei nr.565/31.10.2006 prin care a fost soluționată în sensul respingerii contestației în procedură prealabilă formulată împotriva dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr.2548/15.06.2006.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat în esență că în urma controlului efectuat i-a fost dresat Raportul de inspecție fiscală nr. 2548 din 30.05.2006 prin care s-au constatat neregularități cu privire la taxa pe valoarea adăugată. Astfel în baza acestui act de control s-a emis decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr.296/12.06.2006 emise de S-a mai arătat că împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație care a fost respinsă ca nefondată prin decizia nr. 441/153/23.08.2006 emisă de
Pârâta Tas oluționat contestația formulată în sensul respingerii, prin decizia nr.565/31.10.2006, contestație formulată împotriva dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 2548/15.06.2006.
S-a apreciat astfel că actele administrativ - fiscale sunt nelegale și netemeinice întrucât organele fiscale au realizat o confuzie în termeni în ceea ce privește noțiunea și natura juridică a comisionului înțeles ca o convenție, or, în dreptul comercial libertatea contractuală permite comercianților să își definească cum doresc obligațiile care rezultă din convenție. Astfel s-a învederat instanței că pentru a exista obligația de facturare în termen de 5 zile este necesară prezența unei livrări. Definiția legală a livrării de bunuri se găsește în art.128 alin.1 din Codul fiscal, care edictează că prin livrare de bunuri se înțelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acționează în numele acestuia, în cazul contractului analizat nu poate fi vorba nici un moment despre un transfer al unui drept de proprietate asupra unor bunuri. Neexistând un transfer al dreptului de proprietate nu există nici obligativitatea emiterii facturilor fiscale, sens în care greșit s-a stabilit obligația de a înregistra TVA colectat suplimentar.
Contestatoarea a arătat de asemenea că în ceea ce privește TVA deductibilă, organele de control se află într-o gravă eroare cu privire la operațiunile comerciale desfășurate de reclamantă. Față de faptul că reclamanta are calitatea de comisionar are dreptul să deducă TVA aferentă facturii pentru serviciile care i-au fost prestate de o altă persoană impozabilă, respectiv "" ale cărei servicii le folosește în ceea ce privește controlul calității.
Tribunalului Timiș, rin p. sentința civilă nr.91/CA din 13 februarie 2007, pronunțată în dosar nr-, a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta " " T, împotriva pârâților Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Structura de Administrare Fiscală - Activitatea de Control Fiscal T, ca neîntemeiată.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut că reclamanta a fost supusă controlului efectuat de către organele pârâtei față de faptul că a solicitat rambursarea TVA-ului, cerere înregistrată sub nr. -/22.12.2005. Urmare controlului s-a încheiat Raportul de inspecție fiscală nr.2548/29.05.2006, înregistrat la 30.05.2006 (filele 17-30 dosar nr-). Prin cuprinsul raportului s-au stabilit în sarcina reclamantei obligațiile suplimentare bugetare pe care ea le contestă în acțiune, baza impozabilă stabilită suplimentar în sumă de 10.942 lei și respectiv respingerea de organele de control a sumei de 2.079 lei reprezentând TVA solicitată la rambursare. În baza acestui act s-a emis decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr.296/12.06.2006, emise de T, precum și dispoziția cu măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 2548/2006.
S-a mai reținut că împotriva actelor administrative reclamanta a depus plângere în procedură prealabilă administrativă, contestații ce au fost soluționate în sensul respingerii ca neîntemeiate prin decizia nr.441/153/23.08.2006 și prin decizia nr.565/31.10.2006, pronunțate de pârâta Astfel s-a reținut că obiectul de activitate al contestatoarei îl reprezintă activitatea de intermediere în comerțul cu mașini, echipamente industriale, încheind contracte de comision la export.
S-a reținut că prin activitatea comercială desfășurată în concret de către contestatoare și analizată din punct de vedere fiscal de către organul de control, starea de fapt în sine din acest punct de vedere nefiind contestată, reclamanta a înregistrat pe cheltuieli valoarea materialelor din avizul de însoțire a mărfii nr. -/01.11.2005 pentru cantitatea de platbandă, fără a emite factură fiscală către comitentul "PROFIX", sens în care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a TVA colectată în sumă de 686 lei aferentă avizului de însoțire a mărfii cu nr.-/01.11.2005 pentru cantitatea de platbandă, în valoare de 3.611 lei. Nu s-a putut reține argumentul reclamantei formulat în sensul că voința părților societății comerciale manifestată la încheierea contractului dintre ele, deci aplicarea prevederilor art. 969 cod civil ar trebui să înlăture respectarea dispozițiilor art. 155 alin.3 din Codul fiscal care dispune că pentru bunurile livrate cu aviz de însoțire, factura fiscală trebuie emisă în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data livrării, fără a depăși finele lunii în care a avut loc livrarea, văzând faptul că anexa la contractul de comision s-a încheiat la o zi după livrarea de bunuri. Față de aceste considerente în mod întemeiat i s-a reținut reclamantei și nedeductibilitatea sumei de 1.393 lei înscrisă în factura fiscală nr.-/30.11.2005 emisă de "", câtă vreme reclamanta avea încheiat contract de comision extern - contractul de comision la export nr. 25006/15.09.2005 cu "" cu obiect controlul de calitate al bunurilor, nu se mai impunea încheierea contractului și cu "" având același obiect, stare de fapt din nou necontestată de reclamantă. Deci cheltuiala efectuată în baza contractului de prestări servicii nr. 8/01.11.2005 nu este necesară și deci nici deductibilă. Nu se poate însuși argumentul reclamantei prin care se invocă din nou libertatea contractuală și voința internă a părților câtă vreme pârâta prin organele sale de control în baza legislației în vigoare are obligația să verifice activitatea comercială desfășurată și să se pronunțe în limitele competenței atribuite legal, asupra realității unor operațiuni comerciale și a legalității lor, din moment ce în urma constatărilor și verificărilor sale se dispune asupra cererii de deducere TVA.
Față de aceste considerente Tribunalului Timișa constatat că este întemeiat punctul de vedere al organului de control, actele administrative atacate, inclusiv deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor înregistrate în procedura prealabilă administrativă sunt legal încheiate, că reclamanta a încălcat prevederile art.155 alin.3 din Codul fiscal precum și pct. 48 din Normele metodologice din 22.01.2004, actualizate, de aplicare a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal care stabilesc că pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de consultanță, asistență sau alte servicii, contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate. Art.145 alin.3 și 4 din Codul fiscal actualizat prevede că dacă bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile există dreptul de deducere a TVA.
Instanța a mai reținut că reclamanta contestatoare a solicitat anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală din 29.05.2006 pentru faptul că prin acest act i-a fost admisă la rambursare TVA în sumă de 12.452 lei, fiindu-i respinsă doar TVA în sumă de 2.079 lei, pentru care a formulat acțiunea.
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs reclamanta contestatoare " " T, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr- la data de 27.03.2007, considerând sentința Tribunalului Timiș ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivare recurenta a arătat în esență că organele fiscale constată două neregularități cu privire la colectarea și deducerea TVA, ambele nefondate. Astfel, în ce privește TVA colectată s-a arătat că s-a stabilit în sarcina " " obligația de a înregistra TVA colectat suplimentar în sumă de 686 lei aferent operațiunilor din luna noiembrie 2005, baza impozabilă fiind 3.611 lei. S-a arătat că prin Decizia de impunere se statuează că "potrivit anexelor la contractul de comision -/01.07.2004 se consemnează condițiile de execuție prin care se precizează că materialele sunt asigurate de " ", pe cheltuiala sa, cum este de exemplu anexa nr. 32/02.11.2005. în baza unei note de consum transmise de către comitent, " " a înregistrat pe cheltuieli valoarea materialelor cuprinse în avizul de însoțire a mărfii nr. -/01.11.2005 pentru o cantitate de 1.112 kg platbandă, fără a mai emite factura fiscală către comitentul și producătorul "PROFIX PLAST" T pentru cantitatea de marfă din avizul de însoțire a mărfii respectiv". Recurenta a arătat că aceste susțineri ale organului fiscal nu au nici o bază legală. Astfel, conform prevederilor art.405 din Codul comercial, "comisionul are ca obiect tratarea de afaceri comerciale de către comisionar în societatea comitentului". Astfel organele fiscale realizează o confuzie în termeni în ceea ce privește noțiunea și natura juridică a comisionului înțeles ca o convenție, și atât organul fiscal cât și organele de inspecție fiscală realizează o confuzie gravă cu privire la natura juridică a "contractelor de export în comision", pornind de la denumirea contractului, limitând clauzele acestuia la cele ale unui contract de comision clasic. S-a mai arătat că un contract reprezintă legea părților iar organele de control fiscal nu pot cenzura un contract comercial ci acestea sunt ținute să analizeze contractul pornind de la voința internă a părților.
De asemenea, s-a mai arătat că organele de control fiscal au fost în eroare când au reținut că a avut loc o livrare de marfă, întrucât nu a avut loc un transfer al proprietății față de bunuri, reclamanta netransferând dreptul său de proprietate asupra materialelor către comitent. Valoarea materialelor se regăsește în comisionul perceput de către " ", neintrând în cheltuielile comitentului, aceasta reprezentând o cheltuială pentru comisionar, astfel sub acest aspect nu se impunea obligativitatea emiterii unor facturi atâta vreme cât nu a existat un transfer de bunuri, fiind necesară doar emiterea unor avize de însoțire a mărfii, bunurile fiind și rămânând proprietatea " ", valoarea lor fiind inclusă în valoarea comisionului perceput.
Recurenta a învederat instanței de recurs că în ceea ce privește TVA deductibilă, organele fiscale au constatat în mod netemeinic că "potrivit contractului încheiat obligația suportării cheltuielilor legate de producerea mărfii, asigurarea și controlul calității revine în totalitate "" C N, iar " " are calitatea numai de comisionar, iar față de situația prezentată " " T nu dovedește necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activității desfășurate, respectiv aceea de comisionar față de "" C N, serviciile prestate de "" T "nu sunt destinate utilizării în folosul acțiunii sale taxabile și nu dovedește necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activității desfășurate". Astfel recurenta a subliniat că organele de inspecție se află într-o gravă eroare cu privire la operațiunile comerciale desfășurate de către " ", arătând în raportul de inspecție fiscală că reclamanta nu justifică efectuarea respectivei cheltuieli în contextul în care între aceasta și "" există un contract și prestatorul a emis o factură.
S-a învederat instanței că în conformitate cu prevederile art.145 al.3 din Legea nr.571/2003, modificată, care se afirmă că ar fi fost încălcată în acest context de către " ", dacă bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate în folosul operațiunilor sale taxabile, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată are dreptul să deducă: TVA datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost livrate sau urmează să îi fie livrate, și pentru prestările de servicii care i-au fost prestate ori urmează să îi fie prestate de o altă persoană impozabilă și TVA achitată pentru bunurile importate, astfel aceasta avea dreptul să deducă TVA aferentă facturii invocate întrucât aceasta se datorează și a fost achitată pentru prestările de servicii care i-au fost prestate de o altă persoană impozabilă, aceste servicii fiind destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile.
Curtea de APEL TIMIȘOARA, prin decizia civilă nr.345/R/26.04.2007, pronunțată în dosarul nr- a admis recursul, ca fiind întemeiat și a casat hotărârea recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivare, instanța de recurs a arătat că prin acțiunea introductivă la instanță, reclamanta " " T, a solicitat anularea deciziei nr.441/153/23.08.2006 emisă de T și anularea în parte a deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr.296/12.06.2006.
S-a apreciat că prima instanță era datoare să stabilească cu certitudine, prin admiterea cererii reclamantei de efectuarea unei expertize contabile, dacă organele fiscale au calculat sau nu o corectă bază impozabilă suplimentară, în sarcina reclamantei " " T, de pildă să se stabilească dacă valoarea materialelor înscrise în avizul de însoțire a mărfii nr. -/1.XI.2005 se regăsesc sau nu în comisionul " ", dacă cheltuielile efectuate de reclamantă în baza contractului de prestări servicii nr.8/1.XI.2005 au fost sau nu necesare și dacă serviciile facturate cu factura fiscală nr. -/30.XI.2003 au fost sau nu destinate utilizării în folosul operațiunilor impozabile, în ceea ce privește TVA, ale " "
Față de aceste considerente și cum stabilirea situației de fapt este atributul instanței de fond iar prima instanță a pronunțat hotărârea atacată fără a deține elemente probatorii suficiente, s-a apreciat că fondul cauzei nu a fost cercetat, ceea ce a condus la admiterea recursului bazat pe dispozițiile art. 312 alin.5 Cod procedură civilă, în conformitate cu care s-a casat sentința recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.
La data de 04.06.2007 dosarul a fost reînregistrat la Tribunalului Timiș sub nr-.
Având în vedere dispozițiile deciziei de casare, Tribunalul rejudecând cauza, la termenul de judecată din 12 septembrie 2007, la cererea reprezentantului reclamantei a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile, al cărui raport, aflat la filele 1827 din dosar a fost întocmit de expert.
Împotriva raportului de expertiză contabilă, pârâtele au formulat obiecțiunii ce au fost soluționate de același expert, prin răspunsul aflat la filele 41-50 din dosar.
Prin sentința civilă nr.77/CA din 16 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta " " în contradictoriu cu pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T și STRUCTURA DE ADMINISTRARE FISCALĂ - ACTIVITATEA DE CONTROL FISCAL din cadrul T, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
A dispus anularea deciziei nr.441/153/23.08.2006 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T, anularea în parte a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr. 296/12.06.2006 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice T - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Activitatea de inspecție fiscală, anularea Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 2548, fără dată emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T - Structura de Administrare Fiscală - Activitatea de Control Fiscal, anularea deciziei nr. 565/31.10.2006 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice T - Structura de Administrare Fiscală - Activitatea de Control Fiscal și a dispoziției nr. 2548/15.06.2006, acte emise de pârâte în baza Raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 29.05.2006 de Direcția Generală a Finanțelor Publice T - Structura de Administrare Fiscală - Activitatea de Control Fiscal.
A dispus anularea bazei impozabile stabilite suplimentar în sumă de 10.942 lei și aprobarea la rambursare a sumei de 2.079 lei ce rezultă din soluționarea deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare.
A obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 1365 lei, reprezentând cheltuieli de judecată compuse din onorariu expert.
În motivarea soluției pronunțate, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a fost supusă controlului efectuat de către organele fiscale ale pârâtei față de faptul că aceasta a solicitat rambursarea TVA-ului, prin cererea înregistrată sub nr. -/22.12.2005. Urmare controlului s-a încheiat Raportul de inspecție fiscală nr. 2548/29.05.2006, înregistrat la 30.05.2006 (filele 17-30 dosar nr-). Prin cuprinsul raportului s-au stabilit în sarcina reclamantei obligațiile suplimentare bugetare pe care ea le contestă în acțiune, baza impozabilă stabilită suplimentar în sumă de 10.942 lei și respectiv respingerea de organele de control a sumei de 2.079 lei reprezentând TVA solicitată la rambursare. În baza acestui act s-a emis decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr. 296/12.06.2006, emise de T, precum și dispoziția cu măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 2548/15.06.2006.
Împotriva actelor fiscale emise pe seama sa reclamanta a depus contestație în procedură prealabilă administrativă, contestație ce a fost soluționată în sensul respingerii ca neîntemeiate, prin decizia nr. 441/153/23.08.2006 (aflată la filele 7- 12 din dosarul inițial) și prin decizia nr. 565/31.10.2006, pronunțate de pârâta T (aflată la filele47-48 din același dosar).
Expertul contabil desemnat în cauză, prin concluziile sale a arătat că societatea reclamantă nu datorează TVA colectat aferentă avizului nr. -/01.1.2005, în sumă de 686 RON, nefiind TVA rezultată dintr-o tranzacție efectuată cu transfer de proprietate, ci doar o interpretare a organelor de inspecție fiscală, iar TVA deductibil din factura nr.-/30.11.2005 emisă de "" în sumă de 1.393 RON nu poate fi considerată nedeductibilă, acesta fiind TVA colectată de furnizorul "", având la bază o factură legal întocmită, în baza unui contract, iar cheltuiala din această factură se referă la activități efectuate în scopul obiectului de activitate al reclamantei, verificarea calității produselor ce urmează a fi exportate.
Expertul a arătat că total TVA la care reclamanta are dreptul este în sumă de 2.079 RON, iar cheltuiala de 7.330 RON rezultată din factura nr. -/30.11.2005 emisă de către "", reprezintă cheltuiala efectuată de această societate, pentru scopul de activitate al reclamantei în baza unui contract și a unui raport de activitate, cheltuială recunoscută și acceptată de reclamantă prin plata ei și înregistrarea pe conturi și în contabilitatea de gestiune.
Contravaloarea avizului nr.-/01.11.2005 în sumă de 3.611 RON nu reprezintă venit neînregistrat de către reclamantă în anul 2005, experta arătând că prin această tranzacție nu s-a ascuns un transfer de proprietate ci s-a reflectat un fenomen economic, acela de expediere a materialelor la terți pentru prelucrare, operațiune prevăzută în contracte și anexe la acestea, încheiate între părțile participante la tranzacție.
Expertul a mai concluzionat că bugetul statului nu a fost prejudiciat prin niciuna dintre tranzacțiile efectuate de către reclamantă, că acesta a efectuat tranzacțiile contestate în baza unor contracte transpuse în documente fiscale.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă, raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și dispozițiile art. 21, 126, 128 și urm. din Codul fiscal și dispozițiile art. 6, 7, 9, 12, 13, 49 și urm. din Codul d e procedură fiscală, instanța a admis ca fiind întemeiată acțiunea precizată a reclamantei și a dispus anularea deciziei nr. 441/153/23.08.2006 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T, anularea în parte a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr. 296/12.06.2006 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice T - Structura de Administrare Fiscală - Activitatea de Control Fiscal, date în baza Raportului de inspecție fiscală încheiat la data de 29.05.2006 de Direcția Generală a Finanțelor Publice T - Structura de Administrare Fiscală - Activitatea de Control Fiscal și anularea Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 2548 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice T - Structura de Administrare Fiscală - Activitatea de Control Fiscal, anularea bazei impozabile stabilite suplimentar în sumă de 10.942 lei și aprobarea la rambursare a sumei de 2.079 lei ce rezultă din soluționarea deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare.
Instanța a dispus anularea ca netemeinică și nelegală și a deciziei nr.565/31.10.2006 prin care a fost soluționată contestația reclamantei împotriva dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr.2548/15.06.2006, precum și a dispoziției nr.2548/15.06.2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta T, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se invocă în esență următoarele:
Instanța de fond și-a întemeiat soluția doar pe concluziile raportului de expertiză contabilă, fără a lua în considerare obiecțiunile depuse de pârâtă la dosarul cauzei.
1. Referitor la TVA colectată stabilită suplimentar în sumă de 686 lei, RON, instanța de fond a reținut că reclamanta nu datorează suma de 686 lei întrucât aceasta nu a rezultat dintr-o tranzacție efectuată cu transfer de proprietate, ci reprezintă doar o interpretare a organelor de inspecție fiscală.
În fapt, organul de inspecție fiscală a constatat că între reclamantă și "PROFIX PLAST" s-a încheiat contractul de comision la export nr.24.015/01.07.2004, în baza căruia reclamanta a dobândit calitatea de comisionar, iar "PROFIX PLAST" calitatea de comitent. Ulterior, între aceleași părți contractante s-a încheiat Anexa nr.32/02.11.2005 la contractul de comision, în cuprinsul căreia au fost prevăzute condițiile de execuție potrivit cărora materialele sunt asigurate de către reclamantă.
De asemenea, cu ocazia verificării s-a constatat că reclamanta a livrat la "PROFIX PLAST" diverse materiale în baza Avizului de însoțire a mărfii nr.-/01.11.2005 în valoare totală de 3.611 lei RON, aviz pe care s-a înscris mențiunea "nu se facturează, necesar pentru execuția pieselor destinate exportului". Materialele în discuție au fost consumate în producție de către "PROFIX PLAST", iar produsele finite rezultate au fost facturate în regim de scutire de TVA și destinate vânzării la export de către comisionar în temeiul contractului de comision.
Or, reclamanta a înregistrat pe cheltuieli în baza unei note de consum transmisă de comitent valoarea materialelor din avizul de însoțire a mărfii nr.-/01.11.2005, însă fără a emite factura fiscală către comitentul "PROFIX PLAST", aceasta având în același timp și calitatea de producător.
Luând în considerare că livrarea de bunuri s-a făcut la data de 01.11.2005, în timp ce anexa la contractul de comision s-a încheiat la data de 02.11.2005, s-au creat suspiciuni cu privire la realitatea legăturii existente între livrarea de bunuri și condițiile de execuție stabilite în anexa la contractul de comision.
Consideră că în mod corect organul de inspecție fiscală a apreciat că prin neemiterea facturii fiscale reclamanta a evitat efectuarea transferului dreptului de proprietate, respectiv a efectuării unei livrări de bunuri și a stabilirii corecte a bazei de calcul a TVA. Pentru a ajunge la această concluzie au fost luate în considerare următoarele:
- materialele înscrise în avizul de însoțire a mărfii nr.-/01.11.2005, după prelucrarea lor de către comitent, au fost incorporate în produse ce urmau a fi facturate comisionarului, pentru a face obiectul unui viitor transfer al dreptului de proprietate și implicit a unei livrări de bunuri atât între comisionar și comitent (producător), cât și între comisionar (exportator) și beneficiarul din străinătate;
- deși reclamanta a susținut că valoarea materialelor ar fi inclusă în comisionul perceput, aceasta nu a dovedit acest aspect.
În aceste condiții, cu toate că în contractul de comision este prevăzută posibilitatea prin care comisionarul pune la dispoziția comitentului diverse materiale pe cheltuiala sa, nu poate fi înlăturată obligația respectării dispozițiilor art.155 alin.3 din Codul fiscal, actualizat: "pentru bunurile livrate cu aviz de însoțire, factura fiscală trebuie emisă în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data livrării, fără a depăși finele lunii în care a avut loc livrarea", reieșind că susținerea expertului contabil că în speță nu ar fi incidente aceste prevederi legale este nefondată.
Prin faptul că reclamanta nu a emis factura fiscală pentru materialele expediate cu avizul nr.-/01.11.2005, reclamanta a denaturat profitul impozabil și implicit impozitul pe profit, astfel fiind prejudiciat bugetul consolidat al statului.
Pe cale de consecință, apreciază că în mod legal s-a reținut în sarcina reclamantei obligația de plată a TVA colectată în sumă de 686 lei RON, aferentă avizului de însoțire a mărfii nr.-/01.11.2005 în valoare de 3.611 lei RON.
2. Referitor la TVA nedeductibilă în sumă de 1.393 lei RON, prima instanță a considerat că suma de 1.393 lei RON nu este nedeductibilă, aceasta fiind suma colectată de "" având la bază o factură legal întocmită în baza unui contract, iar cheltuiala referindu-se la activități efectuate în scopul obiectului de activitate al reclamantei.
Arată că reclamanta încheie contracte de comision la export întrucât obiectul de activitate al recurentei îl reprezintă intermedierile în comerțul cu mașini, echipamente industriale, nave și avioane.
Astfel, reclamanta a încheiat cu "", în calitate de executant, contractul de prestări servicii nr.8/01.11.2005 potrivit căruia executantul va desfășura o activitate de control de calitate la marfa exportată pentru toate contractele de export cu stabilirea produselor rebutate. De asemenea, executantul va stabili necesarul materialelor de export care nu pot fi reparate pe piața internă, cu găsirea furnizorului extern în condițiile cele mai avantajoase de preț.
Organul de inspecție fiscală a stabilit TVA nedeductibilă în sumă de 1.393 lei RON, înscrisă în factura fiscală nr.-/30.11.2005 emisă de "", factură care are anexat un raport de activitate cu semnătura și ștampila executantului, fără a fi avizată de către reclamantă în calitate de beneficiară a lucrărilor.
Menționează că asociații societății reclamante, respectiv numiții și, au calitatea de asociați și la ""
În plus, reclamanta a încheiat contractul de comision la export nr.25.006/15.09.2005 cu "", având ca obiect servicii promovate la export a produselor care fac parte din profilul de producție al "", precum și depistarea de parteneri externi pentru exportul produselor fabricate de "" De asemenea, conform contractului, obligația suportării cheltuielilor legate de producerea mărfii, asigurarea și controlul calității revin în totalitate "", reclamanta având doar calitatea de comisionar.
Întrucât prin contractul de comision la export nr.25.006/15.09.2005 "" și-a asumat în totalitate obligațiile referitoare la calitatea bunurilor livrate de reclamantă, reiese că orice cheltuială efectuată de către reclamantă în legătură cu activitatea de control a calității bunurilor produse de "" nu are justificare.
Pe cale de consecință, cheltuielile efectuate în baza contractului de prestări servicii nr.8/01.11.2005 nu sunt necesare, și ca atare serviciile facturate prin factura fiscală nr.-/30.11.2003 nu sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor impozabile.
Se arată de asemenea că au fost încălcate dispozițiile pct.48 din Normele metodologice din 22.01.2004 de aplicare a Legii nr.571/2003 și art.145 alin. 3 și 4 din Codul fiscal.
Cu privire la capătul de cerere numărul 3 (anularea Deciziei privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr.2548/30.05.2006) și numărul 4 (anularea Deciziei nr.565/31.10.2006 emisă de T - - în soluționarea contestației împotriva dispoziției de măsuri) din acțiunea în contencios administrativ, apreciază că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea.
În mod corect și legal prin Decizia nr.565/31.10.2006 a fost respinsă contestația împotriva Dispoziției de măsuri nr.2.548/2006, reținându-se că temeiurile de fapt și de drept menționate în dispoziția de măsuri sunt același cu cele invocate în decizia de impunere. Or, atâta timp cât prin procesele-verbale de contravenție încheiate și prin decizia de impunere emisă au fost stabilite obligații fiscale, acestea constituie titluri de creanță care, în conformitate cu prevederile Legii contabilității nr.82/1991, republicată, se evidențiază în contabilitate, în caz contrar fapta reprezentând contravenție sau chiar infracțiune.
Prin urmare, întrucât prin Dispoziția de măsuri nr.2.548/2006 nu au fost stabilite obligații fiscale suplimentare, ci doar măsuri cu rolul de reglare a evidenței fiscale cu evidența contabilă a reclamantei care are la bază documentele financiar - contabile, declarațiile fiscale depuse la organul fiscal teritorial și actele administrative fiscale emise în urma raportului de inspecție fiscală.
Recursul este neîntemeiat.
Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, Curtea reține că prima instanță în mod corect a constatat faptul că reclamanta nu datorează TVA colectată aferentă avizului nr.-/01.11.2005, în cuantum de 686 lei, întrucât nu ne aflăm în prezența TVA urmarea unei tranzacții soldată cu transfer de proprietate.
Neîntemeiată este și susținerea pârâtei în sensul că, se impunea emiterea unei facturi în termen de 5 zile și aceasta în condițiile în care dispozițiile art.155 alin.3 Cod fiscal dispun că "pentru bunurile livrate cu aviz de însoțire, factura fiscală trebuie emisă în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data livrării, fără a depăși finele lunii în care a avut loc livrarea".
Or, prin art.128 alin.1 Cod fiscal, livrarea este definită ca fiind "orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană ", ceea ce nu a avut loc în speță.
De asemenea, în sensul art.145 alin.3 lit. a) și b) din Legea nr.571/2003 modificată, reclamanta era îndrituită să deducă TVA aferentă facturii nr.-/30.11.2005, în condițiile în care ea a fost achitată pentru serviciile ce i-au fost prestate de către o altă societate impozabilă, servicii care au fost destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile.
Referitor la acest aspect, se reține faptul că reclamanta " " a respectat cerințele pct.48 Titlul II din nr.HG44/2004, în sensul că serviciile în discuție au fost efectiv prestate și executate în baza unor contracte, care conțin mențiuni referitoare la serviciile prestate și tarifele percepute.
Cât privește măsurile dispuse de organele de inspecție fiscală, nr.2548/30.05.2006, acestea derivă din constatările nelegale efectuate de către organele de control, prin actele fiscale contestate, motiv pentru care ele nu pot subzista, impunându-se anularea lor.
De altfel, în mod corect prima instanță și-a însușit și concluziile expertizei tehnice de specialitate dispusă în cauză, concluzii prin care expertul a opinat în sensul celor mai sus reținute.
Față de cele ce preced, Curtea apreciază că recursul de față este nefondat, urmând să fie respins, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul T, împotriva sentinței civile nr.77/CA/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă pârâtul față de reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 20.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - LIBER
GREFIER,
RED:/06.05.08
TEHNORED:/07.05.08
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecători - /
Președinte:Cristian Alexandru DacuJudecători:Cristian Alexandru Dacu, Victoria Catargiu, Claudia
