Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 353/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 353/
Ședința publică din 1 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tăbăltoc Dan Mircea
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 3: Obreja
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de reclamanții, -, a, - -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, a, a, -, -, și, împotrivsa sentinței civile nr. 51/CA din 16.02.2009 a Tribunalului Vaslui, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinarea formulată de intimata Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă V - transmisă prin fax.
Nemaifiind alte cereri, instanța, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA D APEL,
Asupra recursului de contencios administrativ de față;
Prin sentința civilă 51/CA/16.02.2009 a Tribunalului Vasluis -a dispus:
Admite excepția necompetentei materiale a completului de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Vaslui cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții, și, în cazul ultimei reclamante pentru perioada 18.01.2004- 18.06.2006.
Disjunge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții, și, în cazul acesteia pentru perioada 18.01.2004-18.06.2006, în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă V, cu sediul în V,-, județul V și transpune cauza astfel disjunsă la completul de dreptul muncii din cadrul Tribunalului Vaslui.
Respinge, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de către reclamanții, A, -, -, -, -, -, -, -, -, A, A, -, -, cu domiciliul ales în municipiul V,-, județul V în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă V, cu sediul în V,-, județul
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.
A reținut instanța de fond:
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a completului de contencios administrativ cu privire la reclamanții, și, în cazul ultimei pentru perioada 18.01.2004-18.06.2006, analizată cu prioritate, instanța reține că aceasta este întemeiată raportat la împrejurarea că, față de calitatea acestor reclamanți, respectiv cea de personal contractual, competența materială de soluționare aparține completului specializat în litigii de muncă, nu celui ce judecă în materia contenciosului administrativ, care, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 are competența de a judeca doar litigiile care privesc funcționarii publici, nu și pe cele care privesc personalul contractual.
Astfel, se va admite excepția necompetentei materiale a completului de contencios administrativ și, după ce se va disjunge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții, și, în cazul ultimei pentru perioada 18.01.2004-18.06.2006, se va transpune cauza astfel disjunsă completului de dreptul muncii din cadrul Tribunalului Vaslui.
În ceea ce privește fondul cererii de chemare în judecată instanța reține următoarele:
În primul rând, în ceea ce privește solicitarea privind anularea adresei nr. 9611 emisă la data de 30.10.2008, adresă prin care reclamanților li s-a comunicat de către pârâtă prin reprezentanții săi legali, că nu li se acordă drepturile bănești constând în contravaloarea tichetelor de masă deoarece, pe de o parte nu își desfășoară activitatea în temeiul unui contract individual de muncă, ci în temeiul unui raport de serviciu care decurge din actul administrative de numire în funcție, iar pe de altă parte, nu au fost prevăzute în buget sume de bani cu această destinație, instanța reține că acest înscris constituie doar o simplă adresă de răspuns la corespondența întreprinsă de către reclamanți, iar nu un act administrative în înțelesul prevederilor din Lege nr. 554/2006 privind contenciosul administrative deoarece prin acest înscris nu iau naștere raporturi de drept administrative, fiind doar o simplă corespondență.
În al doilea rând, în ceea ce privește pretențiile constând în plata contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 7.12.2005 la zi, dar și acordarea acestora pentru viitor, instanța reține că acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Reclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul persoanei juridice pârâte, respectiv în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă
Prin Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, s-a creat cadrul legislativ al unui sistem de protecție socială pentru salariații încadrați în baza unui contract individual de muncă, nu și pentru funcționarii publici numiți într-o funcție publică, care permite acordarea de către angajator, salariaților proprii din societăți comerciale, regii autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul altor persoane juridice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, a unei alocații individuale de hrană gratuite, sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de către angajator.
Tichetele de masă pot fi utilizate numai de salariați, doar pentru achitarea mesei sau pentru achiziționarea de produse alimentare.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, " Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice, care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
Din analiza acestei norme legale, cu un evident caracter dispozitiv, iar nu imperativ, se constată că acordarea tichetelor de masă nu reprezintă o obligație legală pentru angajator, deci un drept câștigat pentru angajați, ci doar facultate a angajatorului, iar punerea în aplicare conduce la efectuarea unei plăți voluntare.
Mai mult decât atât, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat, sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pentru celelalte categorii de angajatori.
Legea nr.142/1998 nu instituie o egalitate de tratament juridic în acordarea de tichete de masă pentru toți salariații ci, angajatorii, împreună cu partenerii de dialog social (organizațiile sindicale legal constituite sau reprezentanții salariaților) au posibilitatea să stabilească prin contractele colective de muncă, clauze privind acordarea alocației individuale de hrană.
Conform prevederilor art.2 din Normele de aplicare a Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.5/1999, aceste clauze trebuie să prevadă, atât numărul salariaților din unitate care pot primi lunar tichete de masă, valoarea nominală a tichetului de masă, în limita celei prevăzută de lege și, ținând seama de posibilitățile financiare proprii ale angajatorilor, numărul de zile lucrătoare din lună pentru care se distribuie tichete de masă salariaților, cât și criterii de selecție privind stabilirea salariaților care primesc tichete de masă.
În raport de aceste reglementări, se observă deci, fără echivoc, că acordarea tichetelor de masă presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții: clauzele privind acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă să fie stabilite prin contracte colective de muncă și să existe surse de finanțare pentru aceste cheltuieli.
În acest context, nu se poate susține că funcționarii publici din cadrul pârâtei Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă V au dreptul la tichete de masă în temeiul Legii nr.142/1998, act normativ care, în cuprinsul art.1 se referă la personalul, ce își desfășoară activitatea în temeiul unui contract de muncă încheiat cu angajatorul, nicidecum la funcționarii publici numiți într-o funcție publică printr-un act administrativ individual.
Funcționarii publici sunt salarizați potrivit legilor speciale, iar drepturile și obligațiile lor sunt prevăzute de statutele lor profesionale.
Astfel, potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii într-o funcție publică.
Ca atare, funcționarii publici nu își desfășoară activitatea în temeiul unui contract de muncă, ei aflându-se în raporturi de serviciu rezultate din actul administrativ de numire în funcție, astfel încât nu au calitatea de salariați în sensul art. 1 din Legea nr. 142/1998.
Ceea ce particularizează raportul de muncă al funcției publice de raportul de muncă al salariatului este faptul că funcționarul public este purtător al puterii publice, pe care o exercită în limitele funcției sale.
Actul de numire în funcție a autorității publice împreună cu cererea sau/și acceptarea postului de către viitorul funcționar public formează acordul de voință, contractul administrativ.
Între raportul de muncă al funcționarului public și raportul de muncă al salariatului diferența specifică rezidă atât în modul în care se naște raportul juridic în baza căruia se prestează munca, cât și în faptul că funcționarul public este un agent al puterii publice, în timp ce salariatul nu.
Funcționarul public este o instituție a dreptului public, pe când salariatul este o instituție a dreptului muncii.
Funcționarilor publici li se aplică normele speciale cuprinse în Constituție, în Legea nr. 188/1999, în alte reglementări de drept administrativ și doar în completare normele de drept al muncii, numai în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
În conformitate cu art.31 din Legea nr.188/1999, republicată, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.
De asemenea, ei beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Astfel, în anul 2005 salarizarea funcționarilor publici a fost realizată potrivit prevederilor OUG nr. 92/2004 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, în anul 2006 salarizarea a fost stabilită prin OG nr.2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Apoi, în anul 2007, salarizarea funcționarilor publici s-a realizat potrivit prevederilor OG nr.6/2007, iar în anul 2008 s-a realizat potrivit prevederilor OG nr. 10/2008.
Nicio dispoziție a actelor normative speciale de salarizare a funcționarilor publici menționate anterior nu prevăd acordarea tichetelor de masă persoanelor care au calitatea de funcționar public.
De altfel, analizând cadrul normativ care a reglementat de-a lungul timpului drepturile salariale și alte drepturi ale funcționarilor publici, se constată că aceștia au beneficiat de acordarea alocației de hrană sub forma tichetelor de masă, numai sub imperiul prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.245/2000 privind stabilirea sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici, care însă, a fost respinsă, prin Legea nr.725 din 4 decembrie 2001.
Prin urmare, tichetele de masă s-au putut acorda funcționarilor publici, o perioadă scurtă de timp, respectiv, pe perioada aplicării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.245/2000 (1 martie - 13 decembrie 2001) și numai în temeiul acestui act normativ, întrucât, nici anterior, dar nici după respingerea ordonanței, nu s-a mai reglementat în mod legal acordarea acestui drept.
De altfel, în mod constant, de la momentul intrării în vigoare a Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, prin dispozițiile legilor bugetare anuale, legiuitorul a promovat o politică de austeritate bugetară, interzicând instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, de a aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă în bugetele proprii.
În acest sens indicăm dispozițiile art.49 alin.3 din Legea nr.743/2001 privind bugetul de stat pe anul 2002, art.39 alin.4 din Legea nr.631/2002 privind bugetul de stat pe anul 2003, art.46 alin.4 din Legea nr.507/2003 privind bugetul de stat pe anul 2004, art.40 din Legea nr.511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005, precum și art.24 din Legea nr.379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006.
În prezent Legea nr.486/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007 nu mai prevede o atare interdicție, însă, față de prevederile art.1 din Legea nr.142/1998, rezultă fără echivoc faptul că acordarea tichetelor de masă salariaților este o facultate, și nu o obligație a angajatorului.
De altfel, nici contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, în cuprinsul art.42 alin.2 lit. b) nu stabilește obligația acordării tichetelor de masă, ci arată că aceste beneficii suplimentare se acordă conform prevederilor legale și înțelegerii părților.
În consecință, rezultă, în mod evident, că funcționarilor publici din cadrul pârâtei Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă V, nu li se pot acorda tichetele de masă, drept pentru care prezenta acțiune va fi respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au formulat cerere de recurs reclamanții, considerând-o nelegală și netemeinică întrucât, deși instanța de fond a apreciat că adresa 9611/2008 nu ar avea caracterul unui act administrativ, nu s-a pronunțat totuși asupra cererii lor de anulare a acestui act, situație în care se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea soluționării acestui capăt de acțiune, respectiv a refuzului intimatei de acordare a unui drept recunoscut de lege.
Arată recurenții că hotărârea de fond este nelegală și în raport cu soluția de neacordare a tichetelor de masă, raportat prevederilor art.1 din Legea 142, întrucât, chiar dacă sunt funcționari publici, au încheiate contracte de muncă cu angajatorul, în temeiul cărora beneficiază și de dispozițiile legale ce reglementează dreptul de a primi alocațiile de hrană în litigiu, drept ce nu poate fi lăsat la latitudinea angajatorului, întrucât s-ar ajunge la situații de discriminare a diferitelor categorii de salariați.
Consideră recurenții că dreptul la protecție socială este reglementat de art.41 din Constituție și pus în practică prin art.1 din Legea 193/2006 și respectiv Legea 142/1998, acte normative care, cu toate că nu obligă angajatorii la acordarea acestor tichete de masă, aceasta nu înseamnă că în mod automat recurenții nu ar fi îndreptățiți la încasarea lor, cu scopul asigurării hranei zilnice și a compensării unor cheltuieli suplimentare, solicitând în consecință admiterea recursului cu casarea/modificarea hotărârii în sensul celor sus-evocate.
Intimata N, împuternicită de V a-i reprezenta interesele în cauză, a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, întrucât în mod constant, încă de la momentul intrării în vigoare a Legii 142/1998 și până în prezent, legiuitorul a adoptat o politică de austeritate bugetară, de interzicere a acordării tichetelor de masă de către angajatorii din instituțiile publice, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, politică ce se regăsește în legile anuale de adoptare a bugetului de stat, inclusiv prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009, prin care nu s-au alocat sume suplimentare în vederea acordării tichetelor de masă în litigiu.
Curtea, verificând probatoriul cauzei, coroborat cu susținerile părților din cadrul dezbaterilor, constată recursul promovat în dosarul de față ca fiind nefondat, pentru considerentele de mai jos.
Astfel, nu se poate reține susținerea recurenților potrivit căreia prima instanță nu s-ar fi pronunțat asupra cererii lor de anulare a adresei nr.9611/30.10.2008, prin care intimata le-a adus la cunoștință faptul că nu poate acorda tichetele de masă solicitate, din considerentele sentinței rezultând în mod evident că instanța s-a pronunțat corect, în sensul calificării acestui act ca neavând caracterul unui act administrativ de autoritate în sensul Legii 554/2004, ci doar a unui răspuns ce atesta poziția angajatorului de neacordare a unor suplimente salariale - constând în tichetele de masă -, obiectul acțiunii constituindu-l însă conduita continuă a intimatei de neacordare lunară a acestui drept, obiect analizat pe larg în considerentele sentinței, analiză ce a condus de altfel la respingerea acțiunii reclamanților ce viza acest drept.
Ori, în condițiile în care apare ca fiind de necontestat faptul că reclamanții se află în raporturi de serviciu cu o instituție publică - V -, drepturile lor salariale se suportă de angajator de la bugetul de stat, în limitele și cu structura expres prevăzute prin legile speciale ce guvernează activitatea instituției respective, respectiv a Legii funcționarilor publici nr.188/1999 cu modificările ulterioare, completată de legile anuale de aprobare a bugetului de stat.
În acest context, așa cum corect a reținut instanța de fond, că în condițiile în care niciunul din actele normative de salarizare a funcționarilor publici nu prevede acordarea tichetelor de masă vreunei categorii de astfel de angajați, și nici nu alocă fonduri bănești în acest scop, rezultă că reclamanții nu au un drept recunoscut de lege în sensul art.1 din Legea contenciosului administrativ, de care să fi fost lipsiți în mod abuziv de instituția intimată, cu atât mai mult cu cât și în cazul angajaților cu contracte de muncă, acordarea acestor suplimente este lăsată la latitudinea angajatorilor, fiind așadar doar o facultate iar nu un drept, cum se pretinde de recurenți.
În sensul celor de mai sus s-a pronunțat de altfel și prin recursul în interesul legii pronunțat în decizia XIV din 18.02.2008, Of. 853/18.12.2008, care, chiar dacă privește o altă categorie de funcționari publici și personal contractual, soluționează cu valoare de principiu faptul că acordarea tichetelor de masă, atât funcționarilor publici cât și personalului contractual, se constituie doar ca o "vocație" a salariaților, iar nu ca o obligație necondiționată a angajatorilor, care pot să le acorde funcție de situația lor financiară concretă în timp.
Concluzionând, față de cele arătate în cele ce preced, Curtea va proceda la menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile 51/CA/2009 a Tribunalului Vaslui, cu consecința respingerii recursului promovat de reclamanți în cauză.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul introdus de reclamanții:, a, -, -, -, a, a, și, împotriva sentinței civile nr.51/CA/ din 16 februarie 2009 Tribunalului Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - G - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
-
22.VI.2009.-
2 ex.-
Președinte:Tăbăltoc Dan MirceaJudecători:Tăbăltoc Dan Mircea, Gheorghe Aurelia, Obreja
