Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 351/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 351/
Ședința publică din 1 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tăbâltoc Dan Mircea
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 3: Obreja
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de reclamanții, G și, împotriva sentinței civile nr. 80/CA din 16.03.2009 a Tribunalului Vaslui, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte cereri, instanța, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
Curtea de Apel,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 07.11.2008 pe rolul Tribunalului Vaslui la nr-, reclamanții, G, și, funcționari publici în cadrul aparatului de specialitate al Primarului com. l-au chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al com., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta să fie obligat la plata drepturilor bănești constând în indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază al fiecărui reclamant, începând cu data de 1.10.2005 la zi și în continuare, proporțional cu timpul de muncă lucrat, actualizate în raport cu rata inflației, calculate de la data scadenței până la data efectuării plății.
În fapt, reclamanții au arătat că, raportat la apartenența acestora la administrația publică locală, ca și funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al Instituției Primarului com., li se cuvin drepturile bănești constând în indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25 % din salariul de bază brut lunar, drept salarial care le este recunoscut prin Ordinul nr. 496/2003 al Ministrului Administrației si Internelor, respectiv prin articolele 9.2 și 31.1, care prevăd că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil, compus din funcționari publici și personal contractual, din cadrul administrației publice.
Pe de altă parte, reclamanții au arătat faptul că prin neacordarea indemnizației de dispozitiv se încalcă principiul egalității în fața legii prevăzut de art. 16 din Constituție, dar sunt discriminați conform prevederilor art. 1 alin. 2 lit. e din Legea nr. 137/2000.
În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 1,13 și 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cu modificările și completările ulterioare, art. 9 pct. 2 din Ordinul 496/2003 privind modificarea Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 275/2002, art.1 alin. 2 lit. e din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Cauza a fost transpusă de la completul de dreptul muncii la termenul de judecată din data de 04.12.2008, raportat la calitatea de funcționari publici a reclamanților, care, potrivit prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, atrage competența instanței de contencios administrativ.
La termenul de judecată din data de 12.01.2009, reclamanții și-au modificat cererea de chemare în judecată, solicitând chemarea în judecată și a pârâtului Primarului com.. Totodată, la același termen de judecată, reclamanții și-au restrâns obiectul cererii de chemare în judecată în sensul că au solicitat acordarea drepturilor bănești în discuție începând cu data de 07.11.2005 la zi și în continuare.
Prin sentința civilă nr. 80/CA/16.03.2009, Tribunalul Vasluia respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de către reclamanții, G, și, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al com. și Primarul com..
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții sunt funcționari publici în cadrul aparatului de specialitate al Primarului com., făcând, așadar, parte din cadrul administrației publice locale.
Potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică.
Salarizarea acestei categorii de personal, din punctul de vedere al cadrului normativ a fost realizată în perioada de referință, adică perioada 2005-2009, prin următoarele acte normative:
În anul 2005, salarizarea funcționarilor publici a fost realizată potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005; în anul 2006, salarizarea a fost stabilită prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
În anul 2007, salarizarea funcționarilor publici s-a realizat potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 6/2007, iar în anul 2008 s-a realizat potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 10/2008.
Nici o dispoziție a actelor normativ speciale de salarizare ale funcționarilor publici menționate anterior nu prevăd acordarea indemnizației de dispozitiv pentru persoanele care au calitatea de funcționar public.
Indemnizația de dispozitiv este recunoscută de lege, în speță de Legea nr. 138/1999, doar în cazul unor categorii de funcționari publici cu statut special, categorii strict si limitativ prevăzute de lege, nicidecum în cazul funcționarilor publici din cadrul administrației publice locale, care sunt salarizați potrivit prevederilor legale mai sus arătate.
Potrivit prevederilor art. 1 și art. 13 coroborate cu prevederile art. 47 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, invocate în acțiunea reclamanților, cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili doar din cadrul, MI, și MJ, categorii strict și limitativ prevăzute de lege, beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Sunt, astfel, clar stabilite categoriile de funcționari publici care beneficiază de indemnizația în discuție, categorii printre care nu se regăsesc și reclamanții, funcționari publici în cadrul administrației publice locale,
Astfel, reclamanții, funcționari publici în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei, desfășurându-și activitatea în domeniul administrației publice, nu în structurile de ordine și siguranță publică la care se referă prevederile art. 11 alin. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2003, dispoziții reluate în art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007, nefiind nici în subordinea, nici sub coordonarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, nu beneficiază de indemnizația de dispozitiv.
Prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 275/2002 s-au aprobat Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 138/1999.
În anul 2004, structura Ministerului d e Interne a suferit unele modificări în sensul în care acesta a devenit Ministerul Internelor și Administrației Locale, prin comasarea sa cu Ministerul Administrației Publice, iar unele servicii ale internelor (pașapoartele, evidența informatizată a persoanei) au fost preluate în cadrul administrației locale.
În atare condiții, prin prevederile art. 17 alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea Ministerului Internelor și Administrației Locale, în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 275/2003, invocat de către reclamanți ca temei legal al acordării indemnizației de dispozitiv, se prevedea că personalul Ministerului Internelor și Administrației Locale, adică personalul preluat din cadrul Ministerului Internelor și Administrației Locale, beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației si în limita bugetului adoptat. Adică, personalul fostului Minister de Interne, preluat în administrația locală urma să beneficieze în continuare, în virtutea principiului drepturilor câștigate, de indemnizația de dispozitiv de care beneficiase anterior, indemnizație specifică instituțiilor de apărare națională.
O prevedere similară se regăsește și în prevederile art. 18 alin.3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007, care precizează faptul că personalul Ministerului Internelor și Administrației Locale, preluat în condițiile arătate mai sus, beneficiază în continuare de drepturile dobândite anterior în cadrul instituțiilor din sistemul național de apărare si ordine publică și siguranță națională.
În aceste condiții au fost adoptate prevederile Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 496/2003, prin care au fost aduse modificări și completări la Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 275/2002.
Astfel, prin Ordinul nr. 496/2003 se fac unele precizări privind aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 138/1999 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, ca urmare a faptului că Ministerul Internelor și Ministerul Administrației Publice s-au reunit într-un singur minister.
Prin acest ordin, mai bine zis prin prevederile art. 9.2, invocate de către reclamanți, care arată că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil din domeniul administrației publice, practic, în aplicarea prevederilor legale mai sus arătate, dar și a art. 17 alin. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2003, indemnizația de dispozitiv se menține în cazul funcționarilor publici preluați în structurile administrației locale din structurile Ministerului Administrației și Internelor. S-au avut în vedere funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul unor servicii ale internelor preluate în administrația publică, tocmai pentru a se respecta principiul drepturilor câștigate.
Nu se poate reține punctul de vedere al reclamanților potrivit căruia prin prevederile art. 9.2 din Ordinul nr. 496/2003, s-a extins sfera de aplicare a indemnizației de dispozitiv tuturor funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în cadrul administrației locale, inclusiv funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului com., deoarece printr-un ordin al ministrului nu se poate extinde sfera de aplicare a legii pe care acesta este chemat să o aplice, respectiv a Legii nr. 138/1999, deoarece adăugarea la lege nu este permisă, avându-se în vedere și principiul ierarhiei forței juridice a actelor normative.
De altfel, potrivit ierarhiei actelor normative prevăzute de prevederile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, actele normative date de guvern se emit în limitele și potrivit normelor în a căror aplicare sunt emise. Astfel, ordinul la care fac referire reclamanții, nu poate completa legea cadru, respectiv Legea nr. 139/1999 și nu poate extinde sfera de aplicare a legii cadru.
Pe de altă parte, nici nu se poate reține că pârâtul Consiliul Local al com. este subordonat ierarhic Ministerului Internelor și Reformei Administrative deoarece, așa cum reiese din prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea si funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, art. 3 alin. 1 lit. a pct. 4, acest minister are ca atribuții îndrumarea și sprijinirea autorităților publice în aplicarea legii si îndeplinirea atribuțiilor.
Din analiza dispozițiilor art. 12 alin.1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007, coroborate cu anexa 1 Hotărârea Guvernului nr. 4161/2007, consiliile locale și primarii nu fac parte din instituțiile sau structurile aflate în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative. De altfel, art. 1 din Legea nr. 215 din 2001, dispune că administrația publică în unitățile administrative teritoriale funcționează, printre altele, în temeiul principiilor descentralizării si autonomiei locale, iar potrivit art. 4 din lege, autonomia locală este administrativă si financiară si se exercită în baza si în limitele prevăzute de lege.
Interpretarea dată de către reclamanți este contrară dispozițiilor Legii nr. 138/1999 care prevăd expres categoriile de personal care beneficiază de această indemnizație, funcționarii publici din aparatului de specialitate al primarului, adică funcționarii publici dintr-un organ al administrației publice locale, nefiind printre acestea.
Funcționarilor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului com. nu le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 138/1999 și nici prevederile pct. 9.2 din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 275/2002, cu modificările si completările ulterioare, aduse prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 496/2003, întrucât prin ordinul respectiv se fac unele precizări privind aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, ca urmare a faptului că Ministerul Internelor și Ministerul Administrației Publice s-au reunit într-un singur minister. Aceștia beneficiază de drepturile salariale prevăzute de legislația privind salarizarea funcționarilor publici, care nu prevede acordarea indemnizației de dispozitiv si pentru această categorie de funcționari publici.
Nu sunt aplicabile nici prevederile art. 16 din Constituția României și nici cele din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, deoarece nu există o situația analoagă între persoanele care-și desfășoară activitatea într-un dispozitiv militar și o instituție publică, în care regulile specifice instituțiilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 139/1998 nu se aplică.
Pe de altă parte, eferitor la unul din temeiurile de drept invocate de reclamanți - Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, este de remarcat că dispozițiile acestui act normativ au fost declarate neconstituționale (Deciziile nr. 818, nr. 819 și nr. 820/2008 ale Curții Constituționale), în măsura în care se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența de a înlocui un act normativ considerat discriminatoriu cu alte acte normativ neavute în vedere de legiuitor la adoptarea reglementării în discuție.
Or, prin acțiunea promovată, se tinde la a completa reglementarea legală privind salarizarea reclamaților cu un alt act normativ (Legea nr. 138/1999) sau administrativ (Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 496/2003).
S-a mai reținut că actul administrativ invocat, respectiv Ordinul nr. 496/2003 emis de Ministerul Administratiei și Internelor, nu le este aplicabil funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului, adică funcționarilor publici din admninistrația locală, aceștia neavînd raporturi de serviciu cu Ministerul Administrației și Internelor, iar pe de altă parte, nu poate fi vorba nici de o discriminare directă (art. 2 alin.1 din Ordonața de urgențăa Guvernului nr. 137/2000), nici de o discriminare indirectă ( art. 2 alin. 2 din Ordonața de urgențăa Guvernului nr. 137/2000) pentru motivul că nu ne aflăm în prezenta unei restrângeri sau ecluderi de la acordarea unui drept salarial tocmai pentru că în cauză nu există un asemenea drept prevăzut de lege, așa cum prevede expres art. 2 alin. 1 din Ordonanața 137/2000.
Împotriva sentinței indicate mai sus au declarat recurs reclamanții, G, și.
În motivarea recursului s-a arătat că din coroborarea art. 1, art. 13 cu art. 47 din Legea nr. 138/1999 rezultă faptul că indemnizația de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază se acordă personalului militar și civil din Ministerul d e Interne, că, potrivit dispozițiilor art. 9.2. din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 496/2003, indemnizația de dispozitiv se acordă personalului civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, textul de lege nefăcând vreo deosebire între administrația publică centrală și administrația publică locală.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că sentința atacată este legală și temeinică.
Legea nr. 138/1999, republicată, care reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranța națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, prevede, în art. 13, dreptul cadrelor militare în activitate, militarilor angajați pe bază de contract și salariaților civili la plata unei indemnizații de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Dispozițiile art. 13 din Legea nr. 138/1999 se interpretează în sensul că se aplică strict unei categorii profesionale care, la data intrării în vigoare a legii, 1999, privea personalul militar din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Potrivit dispozițiilor art. 49 din același act normativ, personalul civil din ministerele și instituțiile indicate mai sus, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora, potrivit prevederilor aplicabile cadrelor militare în activitate.
Reclamanții sunt funcționari publici care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, nu în structurile de ordine și siguranță publică la care se referă prevederile art. 11 alin. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2003, dispoziții reluate în art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007. Cum activitatea desfășurată de reclamanți este diferită de activitățile din structurile de ordine și siguranță publică, activități ce se desfășoară în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, nu se poate reține că le sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la plata indemnizației de dispozitiv.
Prin urmare, prevederile din Ordinul nr. 496/2003, potrivit cărora indemnizația se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice nu pot fi interpretate în sensul că indemnizația de dispozitiv se acordă întregului personal civil, ci în sensul că se acordă numai acelei părți care îndeplinește condiția impusă prin ordonanță de urgență, de desfășurare de activități în condiții similare cu cadrele militare. A considera altfel echivalează cu a acorda ordinului ministrului forță juridică superioară ordonanței de urgență, ceea ce nu este permis.
Având în vedere, deci, că reclamanții nu desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, Curtea, în temeiul prevederilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul, ca neîntemeiat.
entru aceste motive,
În numele legii,
Decide:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de, G, și împotriva sentinței civile nr. 80/CA/16.03.2009, pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 01.06.2009.
Președinte judecător judecător
- - - G - -- -
Grefier
și tehnoredactat:, 2 ex.
Jud. fond: -
Primă instanță: Tribunalul Vaslui
Președinte:Tăbâltoc Dan MirceaJudecători:Tăbâltoc Dan Mircea, Gheorghe Aurelia, Obreja
