Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 350/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 350/
Ședința publică din 1 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tăbăltoc Dan Mircea
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Aurelia G -
JUDECĂTOR 3: Obreja
Grefier -
S-a luat în examinare recursul introdus de, R, și -, împotriva sentinței civile nr. 29/CA din 02.02.2009 a tribunalului Vaslui, pronunțată în dosarul nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat, pentru recurenții, R, și -, și consilier juridic, pentru intimata Garda Națională de Mediu - Comisariatul Regional S, lipsă fiind intimata Garda Națională de Mediu - Comisariatul General
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că recurenții au transmis prin fax calculul treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază, începând cu data de 01.04.2004 și că s-a depus, prin serviciul de registratură, întâmpinarea formulată de Comisariatul Regional S, cu duplicat pentru comunicare.
Se înmânează duplicatul acestei întâmpinări apărătorului ales al recurenților.
Instanța lasă dosarul la ordine pentru a se da posibilitatea apărătorului ales al recurenților să ia cunoștință de conținutul acestei întâmpinări.
La cea de a doua strigare a cauzei se prezintă avocat, pentru recurenții, R, și -, și consilier juridic, pentru intimata Garda Națională de Mediu - Comisariatul Regional S, lipsă fiind intimata Garda Națională de Mediu - Comisariatul General
Nemaifiind alte cereri, instanța, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru recurenții, R, și -, arată, în legătură cu excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisariatului Județean V, că acest aspect a fost reglementat la termenul anterior prin introducerea în cauză a celor două comisariate - Comisariatul General și Comisariatul Regional S, astfel că această excepție a rămas fără obiect.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Comisariatul Regional S prin întâmpinare, apărătorul ales al recurenților solicită respingerea acestei excepții. Conform prevederilor art. 44 din OUG nr. 92/2004 și art. 48 din OUG nr. 2/2006, acordarea acestor drepturi a fost suspendată până la 31.12.2006, iar dispozițiile art. 29 devenit 31 au reintrat în vigoare la data de 01.01.2007, conform art. 13 din Legea nr. 251/2006.
Pe fond, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile recurate ca fiind netemeinică și nelegală, în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale constând în suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, fiecare în cuantum de 25 % din salariul de bază brut, începând cu data de 01.01.2004 și până la pronunțarea hotărârii.
Conform art. 31 din Legea nr. 188/1999 salariul funcționarilor publici este format din patru elemente componente, din care fac parte și cele două sporuri - suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Aceste drepturi au fost suspendate, dar suspendarea lor nu echivalează cu anularea lor.
Temeiul legal al acordării acestor drepturi este art. 31 din Legea nr. 188/1999.
Dispozițiile art. 166 și 269 din Codul muncii prevăd că angajatorul, care nu acordă drepturile salariale de care beneficiază salariații săi prin acte organice, trebuie să îi despăgubească.
Consideră că lipsa unui sistem unitar de salarizare nu este un motiv temeinic de neacordare a acestor drepturi salariale. cât timp art. 31 din L drepturilor sale.egea nr. 188/1999 prevede că aceste sporuri fac parte din salariu. Procentul de 25 % este prevăzut în legea cadru- Codul muncii.
Conform art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru respectarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, orice persoană fizică sau persoană juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Dreptul recurenților este un drept de creanță.
Consideră că în prezenta cauză nu se pune problema unei ingerințe a puterii judecătorești.
Solicită a se avea în vedere și practica judiciară depusă la dosarul cauzei.
Conchizând, solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat, depunând la dosar chitanța.
Consilier juridic, pentru intimata Garda Națională de Mediu - Comisariatul Regional S, solicită respingerea recursului, conform întâmpinării.
Declarând închise dezbaterile, instanța a rămas în pronunțare.
CURTEA D APEL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr.29/CA din 2.02.2009 a dispus:
Respinge excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată.
Respinge acțiunea formulată de către reclamanții, R, -, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean V, cu sediul în V, str. -, nr. 63, județul V în contradictoriu cu pârâtul Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean V, cu sediul în V, str. -, nr. 63, județul
Respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de către reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut:
În ceea ce privește excepția prematurității prezentei cereri de chemare în judecată, analizată cu prioritate, instanța de fond reține că aceasta este întemeiată deoarece drepturile invocate nu sunt supuse niciunei condiții sau unui termen suspensiv.
Reclamanții, R, - au calitatea de funcționari publici în cadrul pârâtei Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean
În această calitate au solicitat obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii V la plata suplimentului postului si treptei de salarizare, fiecare în procent de 25% din salariul de bază brut lunar începând de la data de 1.o1.2004, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Instanța constată că drepturile solicitate de către reclamanți sunt reglementate de dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici (art. 29 în numerotarea anterioară republicării), conform cărora "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului si suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Legea nr. 164 din 2004, prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006. Suspendarea acestor două drepturi nu a mai fost reglementată începând de la data de 1.01.2007.
Totodată, potrivit prevederilor art. 31 al.3 din Legea nr. 188/1999 se statuează că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind sistemul unic de salarizare al funcționarilor publici, al cărui proiect cade în sarcina Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, potrivit art.22 alin.1 lit. e din aceeași lege.
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art. 29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr. 161/2003 - tocmai pentru a fi stabilit cuantumul drepturilor salariale invocate, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare. De altfel, chiar reclamantul a recunoscut faptul că cele două sporuri nu au fost niciodată cuantificate nici printr-un act intern emis în cadrul administrației publice locale.
Cele două drepturi salariale care formează obiectul prezentei cauze nu au fost cuantificate nici prin prevederile OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare legii privind sistemul unic de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum si creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007.
Instanța reține că pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) și d), devenit 31, din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Cum nici în cuprinsul nr.OG6/2007, nici al OG nr.9/2008, nici al OUG nr.1/2009 acte normative care reglementează salarizarea funcționarilor publici, nu sunt reglementate și definite cele doua sporuri, nestabilindu-se niciun coeficient pentru acordarea acestora, drepturile pretinse de reclamant nu pot fi acordate. Eventuala stabilire la nivelul procentului de 25% pentru fiecare spor, procent solicitat prin analogie cu coeficientul acordat pentru vechimea în muncă mai mare de 20 ani, de către instanță ar fi arbitrară și fără suport legal, instanța depășindu-și, astfel, atribuțiile și funcțiunea instituita prin Legile. nr.303 si 304/2004 si Codului d e procedură civilă, acea de aplicare a legii în cazul de speță. Practic instanța ar legifera în locul legiuitorului și în favoarea funcționarilor publici în numele și pentru care s-a formulat prezenta acțiune prin obligarea pârâților la plata celor 2 suplimente.
În plus, este evident, în concordanță cu prevederile art. 31 al.3 din Legea nr. 188/1999 că, cuantumul acestor drepturi nu poate fi stabilit decât prin lege.
Prin admiterea acțiunii s-ar nesocoti astfel, decizia nr. 820/ 2008 Curții Constituționale în cuprinsul căreia se învederează expres că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege pe considerentul că ar fi discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale jurisprudențială sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Astfel, instanțele judecătorești nu au competenta de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente, stabilind ele, în locul puterii legislative, cuantumul acestui spor.
Pe de alta parte, acțiunea reclamanților fiind o acțiune în pretenții ce presupune angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtei, în condițiile art.263 din Codul muncii, instanța reține că nu sunt îndeplinite condițiile de fond pentru a fi admisă o astfel de cerere, întrucât prejudiciu invocat de reclamanți nu este cert, acesta nefiind determinat sau determinabil cât privește întinderea sa. Astfel, în condițiile în care printr-o lege nu este reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente, acordarea acestora ar presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, fără o existență certă.
Rezultă așadar, că atât timp cât vocația funcționarilor publici la primirea sporului în litigiu, nu a fost materializată prin identificarea cuantumului dreptului salarial respectiv, de administrația competentă identificată de legiuitor, în condițiile în care ordonatorului principal de credite nu-i fuseseră acordate sumele corespunzătoare acordării vreunui drept salarial reprezentând un astfel de spor, funcționarii publici în discuție nu dispune de vreun drept salarial "recunoscut prin lege", în sensul art. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, la plata căruia angajatorii pârâți să poată fi obligați de instanța de contencios administrativ, în actualul cadru legislativ.
În cauză nu se poate invoca nici încălcarea dispozițiilor art.1 din Protocolul Adițional nr.1 la Convenția europeană drepturilor omului pentru că cele doua sporuri solicitate de reclamanți nu constituie un bun în înțelesul art.1 din Protocol, neavând caracterul unei creanțe certe, lichide si exigibile.
Această situație a fost tranșată de practica O, prin decizia din 27 august 2002, - Republica Cehă - prin care s-a stabilit ca bunul solicitat nu era existent, iar reclamantul nu avea calitatea de proprietar decât daca are o baza suficienta în dreptul intern, spre exemplu daca existența sa este confirmată printr-o jurisprudența clară si concordanta a instanțelor naționale, ceea ce nu este cazul în speță.
De asemenea, reclamanții nu se află într-o situație discriminatorie în raport de funcționarii publici cărora le-au fost recunoscute aceste drepturi bănești pe cale judecătorească, nefiind incidente prevederile art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale, nici cele ale art.1 alin.2 lit. i) din OUG nr.137/2000, atâta timp cât legea de salarizare a funcționarilor publici nu dă dreptul acestora la a încasa contravaloarea celor două suplimente.
În fine, nici susținerile reclamanților potrivit cărora prin respingerea prezentei acțiuni instanța ar încălca prevederile art. 3 din Codul civil deoarece instanța în cazul de speță nu a refuzat să judece litigiul dedus judecății, ci l-a soluționat în sensul respingerii acțiunii pentru considerentele expuse mai sus
Față de cele expuse, acțiunea formulată de către reclamanții, R, - va fi respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței indicate mai sus au declarat recurs reclamanții în motivarea căruia arată că eronat instanța de fond a considerat că operațiunea de calculare/cuantificare a suplimentelor în litigiu ar fi de natură să încalce separația puterilor de stat, ori decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care reclamanții urmăresc să oblige Guvernul a emite un act normativ cu un conținut special, din moment ce cadrul procesual este corect stabilit prin acțiune, în sensul obligării angajatorului intimat la plata unor sporuri evidențiate în statutul de funcționare.
Chiar dacă aceste suplimente nu sunt cuantificate prin lege, consideră recurenții că instanțele nu au competența de a anula ori a refuza aplicarea unor prevederi legale, cu atât mai mult cu cât există deja o practică în acest sens a instanțelor din țară, așa încât solicită admiterea recursului, și în fond a acțiunii așa cum a fost formulată.
La dosar a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Pentru plata suplimentelor postului și treptei de salarizare este însă necesară cuantificarea lor prin dispoziții legale date în aplicarea art. 31 alin. 1 lit. c și d din Legea nr. 188/1999, atribuție care revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective.
Având în vedere că modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului nu este reglementată printr-un act legislativ, Curtea constată că acordarea acestor sporuri ar presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani care nu sunt certe, fiind imposibil de calculat, dar și nesocotirea deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, prin care s-a stabilit că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi din alte acte normative.
Față de cele ce preced, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul introdus de, R, și - împotriva sentinței nr.29/CA/2.02.2009 a tribunalului Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - G - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
- -
22.VI.2009.-
2 ex.-
Președinte:Tăbăltoc Dan MirceaJudecători:Tăbăltoc Dan Mircea, Gheorghe Aurelia, Obreja
