Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 354/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- CA
DECIZIA NR. 354/2009-RCA
Ședința publică din 11 iunie 2009
PREȘEDINTE: Filimon Marcela JUDECĂTOR 2: Marinescu Simona
JUDECĂTOR 3: Boța Marilena
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuienții reclamații, R, A, C, G, G, C, C, și toți cu domiciliul ales în O, șoseaua -, km.4, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE - O, Șos. -, -. Km.4, Județ B, împotriva deciziei nr.. 152 /CA/2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea 188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă revizuientul G personal, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că, cererea de revizuire este scutită de plata taxei de timbru, intimata a depus întâmpinare, după care:
Revizuientul susține cererea de revizuire astfel cum a fost formulată, solicită admiterea ei, schimbarea în tot a deciziei atacate și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Bihor. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin DECIZIA nr. 152 /CA/2009 Curtea de Apel Oradeaa admis ca fondat recursul declarat de recurenta Casa de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței nr. 596/CA din 15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică în totalitate, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanții, R, A, C, G, G, C, C, și toți cu domiciliul ales în O, șoseaua -, km.4, județul B în contradictoriu cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate
Pentru a pronunța astfel, instanța de recurs a reținut următoarele:
eclamanții au calitatea de funcționari publici în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate
În această calitate, reclamanții au solicitat în prezenta cauză obligarea Casei de Asigurări de Sănătate B la plata suplimentului postului în procent de 25% și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%.
Curtea constată că temeiul acordării suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare a fost indicat de reclamanți ca fiind art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, conform căruia "pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din:
a) salariul de bază;
b) sporul pentru vechime în muncă;
c) suplimentul postului;
d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare".
În perioada 2004-2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin nr.OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin nr.OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
De asemenea, Curtea a reținut că în numerotarea anterioară republicării din anul 2007, art. 31 din Legea nr. 188/1999 era numerotat ca art. 29.
În aplicarea dispozițiilor actualului art. 31 (fost art. 29 din Legea nr.188/1999) - text introdus prin Legea nr. 161/2003 - Agenția Națională a Funcționarilor Publici a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, proiect care instituia, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr.188/1999, mecanismul de stabilire a salariului funcționarilor publici, compus din cinci componente: salariul de bază, suplimentul postului, sporul de vechime, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, alte prime și sporuri.
Curtea a observat însă că acest proiect de act normativ nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există baza legală pentru calcularea (cuantificarea) și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.
Astfel, obligarea pârâtei la plata sporurilor respective în procent de 25% este lipsită de temei legal, neexistând nici o reglementare în baza căreia să se poată identifica acest cuantum.
Pentru a fi posibilă cuantificarea (calcularea) suplimentului postului și a suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea (executarea) art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea prevederilor respective din Legea nr. 188/1999.
Prin deciziile nr. 818/2008, nr. 819/2008 și nr. 820/2008, (toate fiind publicate în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008), Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, "sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Curtea apreciază că - în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului gradului - acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar, pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii, reprezintă o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în cuprinsul căreia s-a reținutexpressis verbiscă "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative", astfel că nu au nici competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.
În raport cu dispozițiile deciziilor Curții Constituționale menționate mai sus, Curtea a apreciat că instanțele judecătorești nu au posibilitatea de a acorda un spor salarial al cărui cuantum nu a fost determinat de autoritățile competente.
Chiar dacă nu se poate lua în considerare suspendarea legală a aplicării textului art. 31 din Legea nr. 188/1999, nu se poate face în cauză o analogie cu situația litigiilor având ca obiect plata primelor de concediu cuvenită funcționarilor publici, întrucât în cazul acordării primei de concediu, dispozițiile Legii nr. 188/1999 erau lipsite de orice echivoc, sub aspectul cuantumului primei respective, dispozițiile art. 34 alin. (2) - devenit ulterior art. 35 alin. (2) - din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, prevăzând că "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Or, în cazul suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare nu există nici o dispoziție legală care să permită instanțelor să stabilească un cuantum al acestor sporuri, în condițiile în care instanțele nu au competența de a stabili ele însele acest cuantum, conform deciziilor Curții Constituționale menționat mai sus.
În speță, nu se poate invoca " legitimă", de care se prevalează intimații, raportat la jurisprudența CEDO și la contextul admiterii de către unele instanțe de judecată din țară a acțiunilor având ca obiect acordarea suplimentului postului și a treptei de salarizare, întrucât, chiar în cauza Beian, Curtea a arătat că "divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale."
S-a mai arătat, într-o altă cauză (Jantner c/a Slovakia, nepublicată), că nu se poate trage concluzia existenței unei "speranțe legitime" în situația în care există o controversă privitoare la modul de interpretare și aplicare a normelor de drept intern. În aceeași cauză, Curtea a ajuns la concluzia că, atunci când un interes patrimonial în discuție ar părea că aparține categoriei juridice de "creanță", el nu poate fi considerat ca "valoare patrimonială" și implicit ca "speranță legitimă" decât dacă are o "bază suficientă în dreptul intern", spre exemplu dacă existența sa este confirmată printr-o jurisprudență clară și concordantă a instanțelor naționale.
Pe de altă parte, în cauza Driha, Curtea de la Strasbourg a apreciat că, pentru a se verifica dacă interpretarea dată de instanța națională satisface cerințele Convenției, trebuie analizată îndeplinirea cerințelor Convenției privitoare la calitatea legii. Principiul legalității înseamnă "existența de norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile".
Or, în speță, aceste cerințe nu sunt îndeplinite, căci în condițiile nereglementării cuantumului sporurilor prevăzute de lege pentru funcționarii publici, nu se poate afirma existența unor norme de drept precise și previzibile, ci din contră, există o incertitudine de natura legislativă, pe care o instanță de judecată nu o poate acoperi, decât cu încălcarea principiului separației puterilor în stat.
Totodată, nu se poate afirma nici faptul că, prin respingerea acțiunii reclamanților, judecătorul s-ar face vinovat de denegare de dreptate, căci art. 3 cod civil se referă la situația în care judecătorul respinge cererea, pe motiv că legea nu prevede sau că nu este îndestulătoare, fără a recurge la principiile de interpretare a normelor juridice, care i-ar permite soluționarea litigiului în fond. Or, în speță, nu este vorba de refuzul judecătorului de interpretare a dispozițiilor art. 31 alin. 1 lit. c) și d) din Legea 188/1999, ci chiar de adăugarea la lege și prin aceasta imixtiunea puterii judecătorești în materie legislativă, ceea ce nu este permis. În condițiile în care sporurile recunoscute de lege pentru funcționarii publici nu sunt cuantificate, se poate spune, practic, că acestea nici nu sunt efectiv reglementate și susceptibile de a fi acordate reclamanților, iar instanța de judecată nu poate, într-o asemenea situație, să își aroge puterile legislativului sau ale executivului.
Împotriva acestei deciziiau formulat cerere de revizuire revizuienți, R, A, C, G, G, C, C, și, solicitând admiterea acesteia, schimbarea în tot a deciziei pronunțată de și menținerea dispozițiilor sentinței nr. 596/CA/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor.
În motivarea cererii de revizuire se arată că prin opinia separată s-a reținut în mod corect că textul art. 31 din 188/1999 conferă recurenților reclamanți dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, situație în care dreptul reclamanților există, chiar dacă nu este cuantificat, independent de adoptarea sau nu a proiectelor de acte normative de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Culpa legiuitorului, care nu a mai intervenit cu precizări privind modul de acordare a sporurilor ce fac parte din salariu, nu trebuie răsfrântă asupra revizuienților - funcționari publici, deoarece s-ar afecta grav dreptul la muncă și la corecta și justa remunerare a acestora.
Instanța de recurs în mod greșit a admis recursul declarat de Casa de Asigurări de Sănătate B și a reținut că pentru a fi posibilă cuantificarea suplimentului postului și a suplimentului gradului este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea art. 29 alin. 1 lit. c și d din 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, fie Guvernului. Astfel, judecătorii curții au înfăptuit o denegare de dreptate.
Deciziile Curții Constituționale nr. 818/2008, 819/2008 și 820/2008 se referă la neconstituționalitatea prevederilor art.1 din OG 137/2000 și nu sunt aplicabile în cauză deoarece reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art. 31 din 188/1999.
În drept se invocă dispozițiile art. 322 punct 2 cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză de către intimata Casa de Asigurări de Sănătate B se solicită respingerea cererii de revizuire, deoarece motivele invocate nu se înscriu în contextul prevederilor art. 322 punct 2 cod procedură civilă, invocate de către revizuienți și apreciază că instanța de recurs s-a pronunțat asupra problemelor ridicate de către părți cu ocazia soluționării recursului.
Examinând cererea de revizuire formulată prin prisma motivelor invocate, instanța constată că aceasta este neîntemeiată. Revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere doar în cazurile expres prevăzute la art.322 punctele 1-9 cod procedură civilă. În speță, motivele invocate de revizuienți privesc judecata pe fond a pricinii fără ca aceste motive de revizuire să se încadreze la vreuna din situațiile enumerate expres și limitativ în textul de lege menționat.
Dispozițiile art.322 punct 2 cod procedură civilă, invocate ca și temei de drept în cererea de revizuire, reglementează trei ipoteze, respectiv situația în care instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau situația în care nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv cea în care s-a acordat mai mult decât s-a cerut. Revizuienții nu arată în motivele de revizuire la care dintre aceste situații se încadrează decizia a cărei revizuire se solicită, invocând doar aspecte legate de aprecierea probelor și de aplicarea textelor legale în vigoare.
Oricum, din analiza acțiunii formulată de reclamanți, a considerentelor și a dispozitivului deciziei nr. 152/CA/2009, se constată că instanța de recurs s-a pronunțat asupra obiectului acțiunii formulate de reclamanți, fără omite sau a acorda mai mult decât s-a cerut prin acțiunea principală. Mai precis, în recurs, instanța, în baza textelor de lege aplicabile în materie, a modificat în totalitate hotărârea primei instanțe și a respins acțiunea formulată, pronunțându-se exact asupra pretențiilor solicitate de reclamanți și avute în vedere și de către prima instanță care a pronunțat hotărârea de admitere a acțiunii.
Pentru aceste considerente, instanța constată că cererea de revizuire este neîntemeiată și în baza disp. art. 322 și următ. Cod procedură civilă va respinge această cerere.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către partea intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată revizuirea formulată de revizuienții reclamații, R, A, C, G, G, C, C, și toți cu domiciliul ales în O, șoseaua -, km.4, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE - O, Șos. -, -. Km.4, Județ B, împotriva deciziei nr. 152 /CA din 19.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea,pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în revizuire.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 11 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
În concediu, semnează
Președintele instanței
Red.dec./08.07.2009
Jud recurs M--
Dact./08.07.2009
Președinte:Filimon MarcelaJudecători:Filimon Marcela, Marinescu Simona, Boța Marilena
