Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 356/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- CA
DECIZIA nr. 356/2009-
Ședința publică din 11 iunie 2009
PREȘEDINTE: Filimon Marcela JUDECĂTOR 2: Marinescu Simona
JUDECĂTOR 3: Boța Marilena
Judecător: - -
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor în contencios administrativ formulate de recurentele pârâte:MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 șiDirecția Generală a Finanțelor Publiceîn reprezentareaMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector5, în contradictoriu cu intimații reclamanți:, șitoți cu domiciliul ales la Curtea de Apel Oradea,-, jud.B, intimații pârâțiTRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O, str.P-cul - nr.10, jud.B și CURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O, str.P-cul - nr.10, jud. B, împotriva sentinței nr. 203/CA/ 19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect refuz acordare drepturi.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru, cauza se află la al doilea termen de judecată, precum și faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr. 203/CA/19.05.2008 Tribunalul Bihora respins excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Justiției B și Ministerul Finanțelor Publice
A admis acțiunea formulată de reclamanții, și G, avânda calitatea de funcționari publici la Curtea de Apel Oradea, toți cu domiciliul procedural ales la sediul curți de Apel Oradea, situat în O, - -, nr. 10, județul B, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B, sector 5,-, Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, Tribunalul Bihor O, cu sediul în O, - -, nr. 10, județul B, și Curtea de Apel Oradea, cu sediul în O, - -, nr. 10 județul B, și în consecință:
A obligat pârâții la plata în favoarea reclamanților, a sumelor brute reprezentând drepturi salariale cu titlul de spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația brută de încadrare, începând cu data de 1 aprilie 2004 și până la data de 01.02.2007, sume ce vor fi reactualizate în raport cu rata inflației de la data nașterii dreptului și până în ziua plății efective.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Obiectul pretențiilor și probațiunii vizează acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, pentru reclamanți în calitatea acestora de funcționari publici din cadrul instanțelor judecătorești.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar ".
Însă, prin abrogarea expresă a acestor dispoziții prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cat si dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta.
Or, prin art. 1 pct. Q1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
Față de cele de mai sus, întrucât abrogarea realizată prin nr.OG 83/2000 este nelegală, instanța a apreciat ca întemeiată acțiunea reclamanților, având ca obiect acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50 %, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 1 aprilie 2004 și până la data de 01 februarie 2007, data la care a intrat in vigoare OG nr. 8/2007, abrogându-se astfel dispozițiile Legii nr. 50/1996.
În plus, în conformitate cu prevederile art. 49 alin. (1) din Constituția României, "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav."
Astfel, nici unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de textul constituțional privind posibilitatea restrângerii dreptului nu se regăsește în cauză.
Totodată, potrivit art. 5 alin. (1) - (3) din Legea nr. 53/2003 actualizată privind Codul muncii, "În cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii. - Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală, este interzisă. - Constituie discriminare directă actele și faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii."
Or, prin aplicarea retroactivă a unor norme legale care prevăd suspendarea unui drept câștigat sub imperiul Legii nr. 50/1996 se încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, precum și principiul neretroactivității legii, statuat de art. 15 alin. (2) din Constituție, care edictează: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile."
Față de considerentele ce preced, constatând că în cazul reclamanților s-a produs o vătămare a unui drept și a unui interes legitim în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. o), p) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 actualizată,drept vătămatdefinit ca fiind "orice drept prevăzut de Constituție, de lege sau de alt act normativ, căruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ;";interes legitim privatdefinit ca fiind "posibilitatea de a pretinde o anumita conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat;", în temeiul dispozițiilor art. 1, 2 din OUG. Nr. 22/2002 și art. 73-78 din Legea nr. 168/1999, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanți, conform dispozitivului prezentei.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză de Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a respins-o ca nefondată, întrucât acestuia în calitate de ordonator principal de credite îi revine sarcina de vira sumele de bani necesare efectuării plăților către reclamanți, lipsită de relevanță fiind din acest punct de vedere împrejurarea că între acest pârât și reclamanți nu există raporturi de muncă.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal au formulat recurs recurenții Direcția Generală a Finanțelor Publice B și Ministerul Justiției.
Recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bas olicitat modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității sale procesuale pasive, arătând în susținerea recursului că potrivit prevederilor articolul 2 lit. d și e din Legea 500/2002 privind finanțele publice "proiectele legilor bugetare anuale și ale bugetelor se elaborează de către guvern prin Ministerul Economiei și Finanțelor B pe baza politicilor și strategiilor sectoriale, a priorităților stabilite în formularea propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite, respectiv propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite."
Având în vedere faptul că în speță raporturi juridice de muncă s-au stabilit între reclamant și Ministerul Justiției și Libertăților, care are atribuții în ce privește angajarea și salarizarea propriilor angajați, fără participarea Ministerul Economiei și Finanțelor consideră că acesta nu poate fi obligat la plata unor sporuri aparținând angajaților altor instituții.
Ba mai mult, atât Ministerul Economiei și Finanțelor B cât și Ministerul Justiției și Libertăților sunt ordonatori de credite, iar potrivit dispozițiilor legale " creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite".
Guvernul României răspunde de realizarea prevederilor bugetare și repartizează ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat, conform destinațiilor bugetare stabilite prin legea bugetară anuală.
Prin urmare, din interpretarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că Ministerul Economiei și Finanțelor B nu poate fi obligat la plata drepturilor bănești cuvenite angajaților altor instituții și nici să includă în bugetul pe anul viitor sumele necesare efectuării acestor plăți, această obligație revenindu-i Ministerului Justiției și Libertăților cu ocazia întocmirii, în calitatea sa de ordonator principal de credite a proiectului bugetului propriu pentru anul viitor.
În drept s-au invocat prevederile art. 304/1 Cod procedură civilă.
Recurentul Ministerul Justiției a solicitat modificarea în totalitate a sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamanților
În motivarea recursului, recurentul a precizat că pretențiile aferente perioadei 01.04.2004-28.11.2004 sunt prescrise, fiind incidente prevederile art. 12 din Decretul 167/1958. În speță, este vorba despre prestații periodice, pentru fiecare dintre acestea curgând un termen distinct de prescripție, din momentul plății lunare a indemnizației de încadrare.
În al doilea rând, Decizia nr. 21 din data de 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B în dosarul nr. 5/2008, are în vedere doar categoriile profesionale ale judecătorilor, procurorilor, magistraților asistenților și personalului auxiliar de specialitate, neincluzând și categoria funcționarilor publici, astfel că pretențiile reclamanților funcționari publici sunt în mod vădit neîntemeiate.
În al treilea rând în motivarea acțiunii, reclamanții au invocat prevederile articolul 41 din OG 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată prin legea 232/2007.
Înalta Curte de Casație și Justiție B - secțiile Unite prin DECIZIA nr. 23 pronunțată în dosarul nr. 6/2008 la data de 12 mai 2008, a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B și a stabilit că " dispozițiile articolelor 40 și 41 din OUG nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pe anul 2005, aprobată prin Legea 76/2005, articolul42 din OG 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată prin Legea 417/2006 și articolul41 din OG 6/2007, privind unele măsuri de reglementare ale funcționarilor publici precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată prin Legea 232/2007, se interpretează în sensul că: funcționarii publici din cadrul instanțelor și parchetelor nu beneficiază de drepturile bănești reglementate de legislația specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea."
S-au invocat în drept prevederile art. 304 pct. 9, rap. la art. 32 alin. 3 teza finală din Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată, intimații au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
În apărare, intimații au arătat că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Justiției și Libertăților și Ministerului Economiei și Finanțelor întrucât potrivit anexei 2 la HG 83/2005 Ministerul Justiției și Libertăților ca instituție publică este finanțată de la bugetul de stat, are calitatea de ordonator principal de credite, iar potrivit articolul 4 punct X din același act normativ printre atribuțiile sale se numără și punerea la dispoziția instanțelor judecătorești, a aparatului propriu și a unităților subordonate ministerului, a fondurilor necesare în vederea desfășurării activității, fundamentarea și elaborarea proiectului bugetului de stat pentru activitatea proprie, a instituțiilor din subordine în calitate de ordonator principal de credite, repartizarea alocațiilor bugetare ordonatorilor secundari de credite și controlul modului de folosire a acestora astfel încât îi revine și obligația de a asigura fondurile necesare plății drepturilor salariale, respectiv Ministerul Economiei și Finanțelor B are obligația de a pune la dispoziția Ministerul Justiției și Libertăților fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Pe fondul cauzei au arătat de asemenea că acțiunea este perfect întemeiată, sporul salarial de 50 % solicitat în acțiune este unul specific autorității judecătorești astfel că potrivit articolului 40 din OUG 92/2004 și principiului că unde legea nu distinge nici noi nu putem face distincție, el se cuvine și funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în cadrul acestei autorități.
Legiuitorul însuși a avut în vedere ca funcționarii publici (majoritatea cu studii superioare) să beneficieze de sporurile autorității în care își desfășoară activitatea astfel încât veniturile acestora, în cazul lor să nu fie penibile față de cele ale personalului auxiliar (grefier, aprozi, agenți procedurali, etc.)
La data stabilirii acestui drept, în baza articolului 47 din Legea 50/1996 legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrații și personalul auxiliar își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi. De altfel dispozițiile articolelor 155,165,236,239 și 241 punct.1 lit. din codul muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
Comisia Europeană a pus în aplicare unele măsuri care au scopul de a garanta securitatea și sănătatea lucrătorilor. Directiva cadru 89/391 prevede reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă, care afirmă cu claritate obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea la locul de muncă, inclusiv cu referire la efectele stresului în muncă. Toate statele membre au implementat această directivă în legislația proprie iar unele dintre acestea au elaborat, în completare, ghiduri de prevenire a stresului în muncă.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1025/24.02.2009, a trimis recursul spre competentă soluționare Curții de apel Oradea - Secția Contencios Administrativ și Fiscal.
Fiind, deci, legal investită cu soluționarea recursului, din examinarea sentinței recurate, raportat la motivele de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304/1 cod procedură civilă, instanța reține că se impune modificare în parte a sentinței, în sensul respingerii ca prescrise a pretențiilor aferente perioadei 01.04.2004-28.11.2004 și a respingerii ca nefondate a acțiunii reclamanților aferente perioadei 28.11.2004-01.02.2007, pentru următoarele considerente:
În privința recursului declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B, se va avea în vedere că aceasta a invocat în susținerea recursului său doar excepția lipsei calității procesuale pasive. Or, examinând această excepție, instanța reține că este neîntemeiată, întrucât, fără a se contesta faptul că, în speță, raporturile juridice de muncă există între reclamanți și recurentul Ministerul Justiției, în ipoteza admiterii acțiunii reclamanților, Ministerul Finanțelor avea obligația de a pune la dispoziția Ministerului Justiției fondurile necesare achitării integrale a drepturilor salariale. Potrivit art. 19 din Legea 500/2002, Ministerul Finanțelor coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG 208/2005, acesta elaborează proiectul bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, iar în lipsa rectificării de buget cu sumele necesare Ministerului Justiției, acesta s-ar afla în imposibilitate obiectivă de a dispune de fonduri pentru plata sumelor solicitate prin prezenta acțiune.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se impune respingerea recursului formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, ca nefondat.
În privința recursului declarat de recurentul Ministerul Justiției, acesta este fondat, urmând a fi admis, cu consecința modificării în parte a sentinței recurate, având în vedere următoarele aspecte:
Excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.04.2004-28.11.2004 este întemeiată. În speță, reclamanții au solicitat acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, începând cu data de 01.04.2004 și până la data de 01.02.2007. Este incontestabil faptul că sporul solicitat reprezintă pentru plătitor o obligație cu executare succesivă, plătibilă lunar, o dată cu salariul. Or, potrivit art. 12 din Decretul 167/1958, în cazul prestațiilor succesive, dreptul cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită. Așadar, raportat la data introducerii acțiunii reclamanților - 28.11.2007, termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 3 alin. 1 din decret s-a împlinit pentru pretențiile aferente perioadei 01.04.2004-28.11.2004 și, prin urmare, aceste pretenții se impun a fi respinse ca prescrise.
În ceea ce privește fondul pretențiilor reclamanților, aferente perioadei 28.11.2004-01.02.2007, instanța va reține că reclamanții invocă în susținerea acțiunii lor prevederile art. 47 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Capitolul I al acestei legi avea mai multe secțiuni, una reglementând salarizarea și alte drepturi ale magistraților, iar alta salarizarea personalului auxiliar de specialitate și a altor categorii de personal, drepturile salariale, precum și alte drepturi comune întregului personal fiind prevăzute în cap. V al actului normativ respectiv.
Reclamanții își fundamentează acțiunea și pe prevederile art. 40 din OUG 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici, în conformitate cu carefuncționarii publici beneficiază de sporurile sau altor drepturi salariale prevăzute de legislația specifică autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea.
Or, prin Decizia nr. 23/12.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial din 30.12.2008, în soluționarea recursului în interesul legii, aceste din urmă dispoziții legale invocate de recurenți au fost interpretate în sensul că Funcționarii publici din cadrul instanțelor și parchetelor nu beneficiază de drepturile bănești reglementate de legislația specifică personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și al parchetelor de pe lângă acestea.
În motivarea deciziei, instanța supremă a arătat că voința legiuitorului a fost aceea de a stabili în cadrul puterii judecătorești sisteme de salarizare pe categorii de personal, unul pentru magistrați și altul pentru personalul auxiliar de specialitate, funcționarii publici și personalul contractual fiind retribuit în baza unor acte normative care se aplică, în general, în toate domeniile de activitate unde este încadrat un astfel de personal.
Totodată, chiar dacă până în prezent nu a fost adoptată o lege a sistemului unitar de salarizare a funcționarilor publici este evidentă intenția legiuitorului de a salariza după aceleași criterii această categorie de personal, indiferent de autoritatea, instituția publică sau unitatea bugetară în care își desfășoară activitatea.
Pentru ca sporurile sau alte drepturi salariale să fie specifice unei autorități sau instituții publice, trebuie ca aceste drepturi să fie acordate numai personalului autorității respective și de ele să beneficieze întregul personal.
Drept urmare, actele normative care reglementează salarizarea doar a unei anumite categorii de personal, cum a r fi magistrații sau personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, nu îndeplinesc cerința de a constitui o "legislație specifică autorității sau instituției publice"în care funcționarii publici își desfășoară activitatea.
Aceste acte normative fiind de strictă interpretare, dispozițiile lor sunt aplicabile numai categoriei de personal la acre se referă și nu întregului personal, astfel încât, în lipsa unei prevederi exprese, nu pot fi extinse și la alte categorii de personal din cadrul autorității sau instituției publice.
Pe de altă parte, marea majoritate a sporurilor și altor drepturi salariale acordate magistraților sau personalului auxiliar de specialitate sunt prevăzute și de legislația care reglementează salarizarea funcționarilor publici, astfel încât ele nu mai pot fi acordate încă o dată acestei categorii de personal sau în procentele din salariul de bază specificate pentru magistrați ori personalul auxiliar.
Este de necontestat faptul că atribuțiile, condițiile de încadrare și specificul muncii personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor sunt total diferite de cele ale funcționarilor publici, astfel încât aceștia din urmă nu pot beneficia de aceleași sporuri sau drepturi salariale acordate în mod expres de lege numai unei anumite categorii de personal a puterii judecătorești.
Ca atare, prin articolul 40 din OUG 92/2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea 76/2005, articolul 42 din OUG 2/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea 417/2006, și articolul 41 din OUG 6/2007 aprobată cu modificări și completări prin Legea 232/2007, legiuitorul nu a înțeles să completeze salarizarea funcționarilor publici cu drepturile salariale prevăzute de lege pentru o anumită categorie de personal din sistemul judiciar.
Prin urmare, având în vedere că, potrivit art. 329 alin. 3 paragraf final Cod procedură civilă, deciziile pronunțate în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, în baza art. 312 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă, se impune admiterea recursului declarat de recurentul Ministerul Justiției, în sensul modificării în parte a sentinței și respingerii ca nefondate a acțiunii reclamanților și menținerii celorlalte dispoziții ale sentinței.
Se va lua act de faptul că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN ELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Admite recursul declarat deMINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, sector 5 în contradictoriu cu intimații reclamanți:, șitoți cu domiciliul ales la Curtea de Apel Oradea,-, jud.B, intimații pârâțiTRIBUNALUL BIHOR, cu sediul în O,-, jud.B șiCURTEA DE APEL ORADEA, cu sediul în O,-, jud. B, împotriva sentinței nr. 203/CA/ 19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge ca prescrise pretențiile aferente perioadei 01.04.2004-28.11.2004.
Respinge ca nefondată acțiunea reclamanților aferentă perioadei 28.11.2004-01.02.2007.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi 11 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
Red.dec.M/23.06.2009
Jud fond.
Dact./23.06.2009
Președinte:Filimon MarcelaJudecători:Filimon Marcela, Marinescu Simona, Boța Marilena
