Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 392/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 392/2008
Ședința publică de la 13 Februarie 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Simona Szabo
JUDECĂTOR 3: Floarea Tămaș
GREFIER: - -
S-au luat spre examinare recursurile declarate de pârâții DIRECTIA DE MUNCA, SOLIDARITATII SOCIALE SI FAMILIEI și MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITATII SOCIALE SI FAMILIEI, împotriva sentinței civile nr. 2087/26.10.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de la plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că pricina este la primul termen de judecată și s-a solicitat judecarea cauzei în conformitate cu dispozițiile art. 242 alineat 2 Cod procedură civilă.
Curtea constată că recursurile sunt declarate în termenul legal, precum și faptul că nu s-a achitat taxa judiciară de timbru pentru fond.
Curtea apreciază că sunt suficiente probe la dosar pentru justa soluționare a cauzei și o reține în pronunțare prin prisma înscrisurilor existente la dosar.
CURTEA:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2.087 din 26.10.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluja fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001-2003 invocată de MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI EGALITĂTII DE ȘANSE; admisă în parte acțiunea formulata de reclamanta împotriva pârâților DIRECTIEI DE MUNCĂ, SOLIDARITATE SOCIALĂ SI FAMILIEI C; MINISTERULUI MUNCII, FAMILIEI SI EGALITĂȚII DE ȘANSE și, în consecință au fost obligați pârâții să plătească reclamantei drepturile salariale constând în prima de concediu aferente perioadei ianuarie 2001 - februarie 2006 actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii drepturilor și până la executarea integrală a acestora; obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 1.190 Ron cheltuieli de judecată, au fost respinse restul petitelor de acțiune.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că potrivit art. 34 din Legea nr. 188/1999, funcționarii publici au dreptul la plecarea în concediu la plata unei prime egale cu salariul de bază din luna anterioară. Aplicarea acestui articol a fost suspendată succesiv, prin legile bugetului de stat nr.OUG33/2001, Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004, Legea nr. 379/2005 și a bugetului asigurărilor sociale de stat:Legea nr. 744/2001, Legea nr. 632/2002, Legea nr. 519/2003, Legea nr. 512/2004, Legea nr. 380/2005 până la data de 1 ianuarie 2007.
Ceea ce a fost suspendat însă este numai exercițiul acestui drept, deci plata drepturilor bănești în cauză, nefiind abrog dreptul la aceste prime în substanțialitatea sa. Ca urmare, apreciază prima instanță, după încetarea suspendării, reclamanta este îndreptățita să obțină drepturile bănești prevăzute de lege, pentru toată perioada anterioară când plata si încasarea drepturilor a fost suspendată.
Cât privește excepția prescripției invocată de pârâta de doi aceasta a fost respinsă de prima instanță având în vedere faptul că atâta timp cât exercițiul dreptului a fost suspendat, prescripția nici nu putea să curgă.
Cat privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata penalităților si dobânzilor de întârziere, aceasta cerere a fost respinsă ca nefondată, instanța de fond reținând că pe lângă faptul că acest petit nu a fost motivat, nu se poate retine nici o culpă în sarcina pârâtelor pentru neplata acestor drepturi salariale, atât timp cât existau reglementări legale ce interziceau temporar acest lucru.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii atacate.
În motivare, recurentul a arătat că hotărârea este nelegală din perspectiva greșitei respingeri a excepției lipsei competenței materiale a tribunalului și a aplicării greșite a legii. Astfel, în dezvoltare, recurenta arată că soluționarea cauzei care se întemeiază pe disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 189/1999 revine, în raport cu disp. art. 109 din legea menționată, art. 3 alin. 1.pr.civ. coroborat cu art. 10 din Legea nr. 554/2004 și dat fiind faptul că reclamanta s-a aflat în raporturi de serviciu cu, fiind numită în funcție de conducere în anul 2006, Curții de Apel Cluj.
În privința aplicării greșite a legii, arată recurentul că în mod greșit s-a respins excepția prescripției extinctive pentru perioada 2001 - 2003 și nu s-a reținut că prin norme succesive, dreptul la prima de vacanță a fost suspendat, iar aceste dispoziții erau obligatorii.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a actelor dosarului și a normelor juridice incidente, Curtea reține că acesta este nefondat.
În acest sens se reține că actul normativ evocat prin demersul inițiat de reclamantă, Legea nr. 188/1999, respectiv art. 34 alin. 2, prevede că funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat.
Din cele enunțate rezultă că dreptul la plata primei de vacanță s-a născut din lege, ca drept subiectiv și conferă titularilor de drept prerogativele în virtutea cărora pot pretinde subiectului activ al raportului născut să efectueze o prestație pozitivă, respectiv de a da o sumă de bani cu titlu menționat.
Privit din această perspectivă, se observă că deși acest drept a existat pur și simplu, pârâtele au refuzat acordarea în considerarea că dispozițiile invocate au fost suspendate. Atare susțineri nu pot fi reținute ca motiv al neacordării celor instituite de lege cu privire la dreptul acordat, cunoscut fiind că dispozițiile afectate de suspendarea reintră, în vigoare la expirarea duratei pentru care a fost dispusă suspendarea conform disp. Legii nr. 24/2000. Pe de altă parte, nu trebuie omis că legea circumstanțiază instituția suspendării actului normativ numai de situațiile speciale. Ori, aceste situații speciale nu au existat, context în care o astfel de măsură, în raport cu dispozițiile ce reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, este nelegală. În acest sens se reține că prin Codul muncii se prevede imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul unor tranzacții, renunțări, limitări, ele fiind apărate împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz, arbitrariu,
Tot astfel, prin art. 41 și art. 53 din Constituție se prevede că salariații au dreptul la protecție socială a muncii ce prevede și concediul de odihnă plătit, că retragerea unor drepturi poate fi dispusă, dacă este necesar, iar măsura să fie proporțională cu situația care a determinat-o, nediscriminatoriu, fără a se aduce atingere existenței în sine a dreptului.
Cu alte cuvinte este interzisă limitarea, îngrădirea drepturilor ce afectează însăși esența acestuia, fiind un drept derivat dintr-un raport de muncă, un drept câștigat el nu poate fi retras sau anulat prin actele invocate de către pârâtă. Prin urmare, reclamanta fiind funcționar public, în perioada 2001 - februarie 2006 al pârâtei Direcția de Muncă și Protecție Socială C, era pe deplin îndreptățită să se prevaleze de disp. art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, iar din această perspectivă susținerile recurentelor conform cărora nu există o bază legală pentru acordarea drepturilor urmează a fi respinse.
Desigur, se susține de recurenți că primele nu pot fi acordate din perspectiva legii bugetare. Atare susțineri nu pot fi primite întrucât cuprinderea unor sume în buget nu le poate fi imputată intimaților-reclamanți, entitățile recurente având obligația statuării asupra proiectului de buget inclusiv sub aspectul stabilirii sumelor necesare efectuării unor cheltuieli de personal care să vizeze și primele prevăzute prin dispozițiile legale aplicabile funcționarilor.
Nici susținerile recurenților că, dreptul la acțiune pentru anii 2001 - 2003 ar fi prescris nu pot fi reținute, deoarece se omite a se observa dispozițiile din Decretul nr. 167/1998 privind suspendarea pe deplin aplicabile și în contextul cărora cererea se consideră introdusă în termen.
de relevanță sunt însă și susținerile vizând excepția competenței materiale a instanței, deoarece nu se are în vedere că prin demersul inițiat, intimata a solicitat acordarea drepturilor pentru perioada în care raporturile de serviciu erau încheiate cu direcția și nu vizau raportul ulterior emiterii ordinului evocat. Un astfel de litigiu derivând din raportul de serviciu încheiat cu o autoritate locală, dat fiind refuzul acordării drepturilor, se soluționează în primă instanță de tribunal, chiar dacă, în subsidiar, este chemat în judecată și o autoritate centrală.
Pe de altă parte, se omite a se avea în vedere că intimata ca director executiv primește salariul de la direcție. Ca atare, corect s-a reținut de instanța de fond competența de soluționare a cauzei.
În fine, lipsite de relevanță sunt și susținerile referitoare la obligativitatea respectării normelor de suspendare, întrucât atare dispoziții nu pot duce la exonerarea de îndeplinire a obligației la momentul încetării aplicării acestor dispoziții. Or, efectele acestora au încetat, context în care obligația de includere a sumelor în bugetul de rectificare, acordarea, respectiv virarea acestora îi revine nemijlocit recurentului de la momentul promovării demersului judiciar.
Prin urmare, constatând că nu sunt motive întemeiate, în baza art. 312.pr.civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Curtea va respinge recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITATII SOCIALE SI FAMILIEI și DIRECTIA DE MUNCĂ, SOLIDARITATE SOCIALĂ SI FAMILIEI împotriva sentinței civile nr. 2.087 din 26 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj pe care o menține în întregime.
Dispune darea în debit a intimatei cu suma de 4 ron taxă judiciară de timbru și 0,3 ron timbru judiciar.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./ 2 ex./10.03.2008.
Jud.fond: danieleț,.
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Simona Szabo, Floarea Tămaș
