Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 414/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 414/CONT
Ședința publică din 17 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gina Achim judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Andreea Tabacu
- - - JUDECĂTOR 3: Constantina Duțescu
- - - grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de recurenta - reclamantă - LA DIRECTIA DE munca SI PROTECTIE SOCIALA A, din Pitești, str.-, nr.38, județul A și de recurenta - pârâtă DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOCIALĂ A, cu sediul în Pitești, str.-, nr.32, județul A, împotriva sentinței nr.648/CA/12.12.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurenta - reclamantă, lipsă fiind recurenta - pârâtă.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursurile sunt legal timbrate prin anularea taxelor judiciare de timbru în sumă de câte 2 lei achitate cu chitanțele nr. 6738/16.04.2009 și nr. -/20.03.2009și a timbrelor judiciare de cîte 0,50 lei și 3 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus prin serviciul registratură întâmpinare formulată de recurenta-pârâtă
Curtea față de actele și lucrările de la dosar constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Apărătorul recurentei- reclamante, avocat susține oral recursul așa cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în totalitate a cererii, în ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă solicită respingerea acestuia, depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea introdusă la data de 1.10.2008, înregistrată la Tribunalul Argeș sub nr-, reclamanta a chemat în judecată Direcția de Muncă și Protecție Socială A pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata suplimentului postului și la plata suplimentului corespunzător treptei de salarizare în procent de 25%, fiecare, din salariul de bază, cumulat 50%, începând cu data de 21.04.2003, până la data pronunțării prezentei hotărâri și în continuare, actualizate cu coeficientul de inflație de la data plății, arătând următoarele:
A arătat reclamanta că este funcționar public în cadrul pârâtei. În această calitate, potrivit art.31alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată, are dreptul ca pentru activitatea desfășurată la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul de vechime; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
A precizat că această reglementare a fost introdusă în lege prin Legea nr.161/2003, sub forma art.29, cu aplicare de la data de 21.04.2003, data intrării în vigoare a acestei legi.
A mai arătat că acordarea acestora a fost suspendată succesiv, prin mai multe acte normative, art. 44 din nr.OUG92/2005, până la data de 31.12.2006, astfel că, cel puțin cu data de 1.01.2007 pârâta trebuia să le plătească.
Suspendarea este nelegală și încalcă norma constituțională, care garantează protecția socială a salariaților, inclusiv dreptul la salariul plătit potrivit dispozițiilor legale.
Și Codul muncii, la art.18, reglementează dreptul la plata salariilor potrivit dispozițiilor legale, acesta neputând fi limitat, cenzurat sau restrâns.
Suspendarea operată nu afectează dreptul la acordarea celor două suplimente, neconstituind o abrogare a acestora.
Pârâta, prin întâmpinare(20), a solicitat respingerea acțiunii pe considerentul că reclamantei i s-au acordat și plătit toate drepturile salariale prevăzute de lege, că acordarea acestor suplimente a fost suspendată prin 44 din nr.OUG92/2004 iar prin actele normative de salarizare ale funcționarilor publici acestea nu au fost cuantificate.
A mai arătat că nu i s-au acordat fonduri pentru plata acestor suplimente și a existat obligația de încadrare în fondurile alocate.
Reclamanta, în dovedirea acțiunii, a depus înscrisuri cu care și-a dovedit calitatea de funcționar public, precum și practica altor instanțe(6-18, 23-80).
Prin sentința nr. 648/CA/12 2008 TRIBUNALUL ARGEȘ SECȚIA CIVILĂ-COMPLET SPECIALIZAT CONTENCIOS AMDINISTRATIV ȘI FISCAL a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură în Pitești, str. -, nr.38, jud. A, în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA DE MUNCA SI PROTECTIE SOCIALA A cu sediul în Pitești, str. -, nr.38, jud.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, începând cu data de 1.10.2005 până la data pronunțării, actualizat cu coeficientul de inflație de la data plății și în continuare până la data reglementării prin lege a dreptului.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că reclamanta este angajata pârâtei, având statutul de funcționar public.
Potrivit art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază;sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Textul de lege a fost introdus prin Legea nr.161/2003, sub forma art.29, cu aplicare de la 1.01.2004.
S-a reținut că în perioada 2004 - 2006, prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.
Prin suspendarea dispusă s-a recunoscut dreptul funcționarilor publici la acordarea și plata acestor suplimente.
Potrivit art.40 alin.2 lit. c) din Codul muncii, angajatorii sunt obligați să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Aceeași obligație revine și instituțiilor publice.
S-a reținut că pârâta a recunoscut că reclamanta nu a beneficiat pe perioada menționată în acțiune de suplimentele pretinse datorită lipsei reglementării cuantumului acestora iar lipsa de reglementare nu poate fi imputată reclamantei și nu constituie motiv de neacordare a celor două suplimente.
S-a reținut că ea va fi suplinită de instanță prin comparare și raportare la alte reglementări legale prin care, la anumite categorii de funcționari publici au fost acordate diverse sporuri. Cele două suplimente, al postului și al treptei de salarizare, pot fi comparate cu sporul de 25% pentru complexitatea muncii acordat funcționarilor publici care exercită controlul financiar preventiv, potrivit art.9 pct.7 din nr.OG119/1999, republicată și celor care realizează auditul intern, potrivit art.18 alin.3 din Legea nr.672/2002.
S-a reținut că a nu da eficiență dispozițiilor art.31 alin.1 din Legea nr.188/1999, republicată, ar însemna să fie lipsit de conținut și să fie îngrădit dreptul reclamantei la acordarea celor două suplimente, deoarece, este de principiu că o normă legală, odată reglementată, trebuie să producă efecte, fiind împotriva rațiunii de a exista a legilor, de a avea caracter formal. A nu admite o asemenea cerere ar însemna să se creeze și o diferențiere și discriminare între reclamantă, pe deoparte, și alți funcționari, pe de altă parte, cărora prin lege li s-a stabilit sporul pentru complexitatea muncii de 25%, comparabil, cel puțin cu suplimentul postului.
S-a reținut că nu trebuie omis faptul că și Curtea de Apel Pitești prin decizia nr.412/R-C/11.04.2008, pronunțată în dosarul nr-, admițând recursul reclamanților și acțiunea acestora, a reținut că diferențierea între funcționarii publici, chiar sub aspect formal, nu profesional când au atribuții identice, contravine disp.art.7 lit. a din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice sociale și culturale, ratificat de România prin Decretul nr.212/1974, art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, art.1 din Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea nr.103/2006, art.4 pct.3 din Carta Socială Europeană, revizuită, ratificată de România prin legea nr.74/1999, acte care fac parte din dreptul intern al României, dispozițiile art.20 din Constituție și se aplică prioritar în condițiile în care normele interne nu sunt mai favorabile funcționarilor public, această discriminare trebuie să înceteze de îndată, nefiind admisibilă o prelungire a acesteia până la intervenția legiuitorului asupra actelor normative, în condițiile în care lipsa de reacție a legiuitorului într-un termen rezonabil nu poate fi sancționată. A mai reținut curtea că obligația de plată nu poate fi stabilită decât până la unificarea în acest sens a legislației salarizării funcționarilor publici.
În ceea ce privește perioada pentru care se acordă cele două suplimente, instanța a reținut că, prin aplicarea termenului de prescripție de 3 ani, având în vedere data introducerii acțiunii, 1.10.2008, acestea nu se pot acorda decât începând cu data de 1.10.2005, nu începând cu data de 21.04.2003, cum se pretinde prin acțiune, în raport de timpul efectiv lucrat de reclamantă.
S-a reținut sub acest aspect că suspendarea dispusă prin lege, pe perioada 1.01.2004-31.12.2006, prin art.44 din nr.OUG92/2004, nu produce efecte asupra prescripției dreptului la acțiune de a cere cuantificarea dreptului pretins. Ea produce eventual efecte numai cu privire la plată. Aceasta este discutabilă, în raport de practica privitoare la suspendarea plății primei de vacanță și reglementarea ei prin nr.OUG146/2007. Prin decizia nr.XII/2007, ICCJ reținea: "În atare situație, suspendarea exercițiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege ce prevede acest drept. Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă lanudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărei existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. De aceea respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege".
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs și Direcția de Muncă și Socială
În recursul reclamantei se arată că sentința este nelegală deoarece instanța a acordat numai drepturile cuvenite pentru trei ani anteriori deși suspendarea acestor drepturi prin lege a atras și suspendarea prescripției. Astfel, suspendarea prin lege a exercițiului dreptului la sporurile menționate nu poate atrage obligarea reclamantei la a le solicita în justiție, dimpotrivă atrăgând atât suspendarea plății cât și a exercițiului acțiunii în justiție.
Se concluzionează că suspendarea dreptului prin lege nu atrage pierderea acestuia ci doar imposibilitatea realizării sale, inclusiv prin justiție, astfel că sumele datorate pe perioada anterioară (21.04.2003-01.10.2005) nu pot fi considerate ca prescrise.
În motivarea recursului formulat de către pârâtă s-a arătat că sentința este nelegală și netemeinică, deoarece dispozițiile lit. c) și d) din Legea nr.188/1999, care prevăd pe lângă salariul de bază și sporul pentru vechimea în muncă, suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare au fost suspendate pentru anul 2005.
În mod asemănător s-a procedat cu alte drepturi cuvenite cum este prima de vacanță.
Direcția de Muncă și Protecție Socială Aaf ormulat întâmpinare solicitând respingerea recursului reclamantei ca nefondat.
Analizând sentința atacată, în raport de probatoriul administrat în cauză și ținând seama de prevederile art. 304 indice 1.proc.civ. care permit instanței de recurs examinarea cauzei sub toate aspectele, instanța constată că recursul reclamantei este nefondat iar recursul pârâtei este fondat pentru următoarele considerente:
Articolul 31 din Legea nr.188/1999, prevede că funcționarii publici au dreptul pentru activitatea desfășurată la un salariu, compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În perioada 2004-2006, dispozițiile înscrise la lit. c) și d) din textul de mai sus, au fost suspendate prin acte normative succesive, nr.OUG92/2004, Legea nr.96/2005, nr.OUG2/2006 și Legea nr.417/2006.
Instanța de fond a reținut corect că suspendarea acestora nu presupune negarea dreptului recunoscut prin lege, ci numai neachitarea acestora pe perioada suspendării. Legile sus menționate nu au prevăzut înlăturarea acestor drepturi.
S-a reținut însă în mod greșit că aceste drepturi, nefiind cuantificate, pot fi acordate reclamantei prin analogie cu alte sporuri prevăzute de lege pentru alți funcționari.
Se constată în primul rând că natura sumelor ce se cuvin funcționarului, conform literelor c) și d) din art. 31 al Legii nr. 188/1999, nu este clarificată, respectiv dacă acestea sunt sporuri distincte care se aplică salariului de bază, cu atât mai mult cu cât legea nu le intitulează sporuri ci suplimente. Reglementarea legală în vigoare nu definește cele două suplimente, trimiterea la art.9 pct.7 din nr.OG119/1999, neputând determina soluția cererii de față prin analogie.
Natura celor două suplimente poate fi interpretată distinct, față de lipsa de reglementare. Pe de o parte se poate considera că acestea reprezintă mărirea pragului treptei de salarizare, care este dependentă de promovarea funcționarului public. Pe de altă parte, dacă se admite că acestea au valoarea unui spor, ele trebuie determinate de legiuitor, astfel încât să se poată executa obligația asumată prin prevederea lor în lege, anume să se arate de către acesta criterii de determinare a sporurilor, așa cum s-a procedat în cazul altor sporuri.
Admițând că aceste suplimente sunt echivalate cu sporuri, ce se acordă tuturor funcționarilor, distinct de promovarea în altă treaptă, grad sau clasă profesională, se constată că valoarea lor nu este cuantificată.
În condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, acordarea acestor drepturi presupune, pe de o parte, obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte, eventuala cuantificare de către instanță în raport cu diverse criterii ar reprezenta o nesocotire a principiilor constituționale, instanța substituindu-se legiuitorului, în detrimentul art. 1 alin. 4 și art. 124 alin. 3, și art. 4 din Codul civil. Totodată, în cazul de față este vorba despre consacrarea unui drept al cărui conținut nu este determinat și nici determinabil, astfel că principiile nu pot complini această lipsă. Este opțiunea legiuitorului de a reglementa modalitatea de retribuire a funcționarilor publici și aprecierea asupra soluțiilor de aplicat.
Pe de altă parte, potrivit deciziei Curții Constituționale nr.820/2008 "instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Însă, chiar dacă s-ar admite posibilitatea instanței de a face analogia unor norme speciale, se constată că în speță nu se poate face aplicarea art.9 pct.7 din nr.OG119/1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv, care se referă expres la un spor ce se acordă numai persoanelor desemnate să efectueze controlul financiar preventiv, reclamanta nedesfășurând o activitate similară.
Nu se poate face nici aplicarea art.18 alin.3 din Legea nr.672/2002 privind auditul public intern, care se referă la auditorii interni care beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii (25%), reclamanta nesusținând că ar deține această calitate sau o calitate similară.
În concluzie, chiar dacă sub aspect formal dreptul reclamantei are un suport legal, el nu are însă un conținut determinat sau determinabil, fie prin legea însăși, fie prin acte normative de aplicare a acestora, iar instanța de judecată nu poate face o asemenea cuantificare decât depășindu-și limitele constituționale și încălcându-le astfel pe cele ale puterii legislative sau executive.
Față de soluția care se va pronunța în recursul pârâtei urmare a acestor considerente, criticile aduse în recursul reclamantei vor rămâne fără obiect, aplicarea prescripției pentru o creanță care nu a fost determinată de legiuitor și implicit nu a fost acordată reclamantei, nefiind posibilă.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art. 312.proc.civ. instanța va admite recursul formulat de către pârâtă, va modifica sentința iar pe fond va respinge cererea și pe cale de consecință, va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul reclamantei - LA DIRECTIA DE MUNCA SI PROTECTIE SOCIALA A, din Pitești, str.-, nr.38, județul A împotriva sentinței nr.648/CA/12.12.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Admite recursul pârâtei DIRECȚIA DE MUNCĂ ȘI SOCIALĂ A, cu sediul în Pitești, str.-, nr.32, județul A, modifică sentința în sensul că respinge cererea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
4 ex/22.04.2009
jud fond.
Președinte:Gina AchimJudecători:Gina Achim, Andreea Tabacu, Constantina Duțescu
