Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 437/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 437/2008
Ședința publică din 18 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ S, INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, împotriva sentinței civile nr. 2170 din 02.11.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999)
La apelul nominal făcut în cauză nu s-a prezentat nimeni.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se reține că, prin memoriile de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale active a S în promovarea recursului în prezenta cauză, iar cu privire la celelalte recursuri în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că sunt în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și le reține în pronunțare.
CURTEA
deliberând, reține că
Prin sentința civilă nr. 2170 pronunțată la data de 2 noiembrie 2007 în dosarul nr- al Tribunalului Sălaja fost admisă cererea reclamantului în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ S și INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ B și au fost obligați pârâții să achite reclamantului suma de 1506 lei, reprezentând prima de concediu aferentă anului 2001; totodată, au fost admise cererile de chemare în garanție formulate de pârâți și a fost obligat chematul în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să vireze sumele necesare efectuării plății.
Prin aceeași sentință au fost respinse excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului de rândul II și excepțiile invocate de ambii pârâți, privind necompetența materială a instanței, prescripția dreptului la acțiune și a lipsei procedurii prealabile.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în privința excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de Institutul Național de Statistică, că aceasta nu poate fi primită, dat fiind faptul că acesta are în subordinea sa, potrivit art. 2 alin. 3 din nr.OG 9/1992, direcțiile județene de statistică, cu implicații directe în privința gestionării resurselor materiale, inclusiv a celor care privesc fondurile bănești destinate salarizării personalului din subordine.
Tot astfel, excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâți a fost considerată ca fiind nefondată, raportat la împrejurarea că pentru judecarea acestei cauze tribunalul s-a investit în conformitate cu prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999. Potrivit acestui text legal, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu ale funcționarului public sunt de competența instanței de contencios administrativ, cu excepția situațiilor prin care prin lege se dispune altfel.
În privința excepției prescripției, tribunalul a reținut că plata drepturilor bănești reprezentând prima de vacanță a fost succesiv suspendată inițial prin prevederile art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001, măsura fiind ulterior menținută prin legile anuale ale bugetului de stat, respectiv prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. 7 din Legea 507/2003, precum și art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004. Suspendarea plății primei de vacanță prin aceste acte normative a avut drept efect și o întrerupere a cursului prescripției în privința dreptului la acțiune.
Asupra excepției lipsei procedurii prealabile, instanța de fond a arătat ca prin instituirea acesteia, prin art. 7 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul nu a urmărit a paraliza accesul liber la justiție al celor ce se consideră vătămați prin acte administrative ci, dimpotrivă, a reglementat oportunitatea ca părțile să rezolve amiabil conflictul ivit.
Cum pârâții au ridicat excepția lipsei procedurii prealabile, este de la sine înțeles că nu au dorit să recunoască legitimitatea demersului reclamantului, situație în care nu se pot prevala cu succes de omisiunea acestuia.
Asupra cauzei pe fond, tribunalul a reținut că reclamantul a avut calitatea de functionar public în cadrul Direcției Județene de Statistică, în perioada pentru care solicită prima de concediu, iar potrivit prevederilor art. 34, alin. 2 din Legea nr. 188/1999 "funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării, care se impozitează separat".Aceste prevederi legale au devenit neaplicabile ulterior anului 2002 prin actele normative deja amintite.
Articolul 38 din Legea nr. 53/2003 prevede în mod imperativ că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Ca urmare, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative sus menționate.
De altfel aceste dispoziții legale nu conțin vreo referire la eventualitatea desființării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercițiului ori la prelungirea termenului de punere în aplicare iar Curtea Constituțională, prin decizia nr. 38/25.01.2005 a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din legile bugetului de stat pe 2004 și 2005 care au suspendat acordarea drepturilor respective.
Or, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamantului la aceste prime.
Pe de altă parte, art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii printre care și concediul de odihnă plătit, iar potrivit art. 53, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți, poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.
În privința cererilor de chemare în garanție, instanța reține că în conformitate cu prevederile art. 60 din pr.civ. chemarea în garanție poate fi definită ca fiind acea formă de participare a terților la activitatea judiciară care conferă uneia dintre părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane care ar avea obligația de garanție, în ipoteza în care ar pierde procesul.
Ministerul Economiei și Finanțelor se găsește într-o astfel de situație chiar în condiția în care raportul juridic dedus judecății este un raport de dreptul muncii.
Astfel: Potrivit art. 57 din nr.OG 38/2003 activitatea reclamantului a fost finanțată de la bugetul de stat, iar În temeiul art. 19 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului anual de execuție.
Rolul chematului în garanție este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetare ale ordonatorilor principali de credit precum și proiectele de rectificare a acestor bugete.
Apoi, în baza disp. nr.HG 208/2005, bugetul de stat este gestionat de chematul în garanție, iar în ipoteza admiterii acțiunii reclamantului, acesta este cel care urmează să vireze pârâtului de rândul 1 sumele necesare efectuării plătii.
În fine, potrivit art. 4 din Legea nr. 500/2002 angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ S, INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
În recursul pârâților INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ și DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ se solicită admiterea recursului și pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că n mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru anul 2001, ridicată de pârât, deoarece, potrivit art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Pârâții au mai precizat faptul că deși prin acte normative succesive a fost suspendată acordarea acestor prime, aceasta nu poate conduce la concluzia că a fost întrerupt cursul prescripției, câtă vreme pe de o parte, efectul suspensiv era limitat în timp, iar pe de altă parte cazurile de suspendare a cursului prescripției sunt limitativ prevăzute în art. 13 din Decretul nr. 167/1958, în cauză nefăcându-se dovada că ar fi intervenit acte de întrerupere a prescripției.
Pârâții au susținut că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesual pasive ridicată de B, deoarece raporturile de muncă nu se derulează între și reclamant ci între S și reclamant, iar direcția este instituție publică cu personalitate juridică proprie, ceea ce înseamnă că acesteia îi revine obligația de plată a drepturilor salariale, astfel că acțiunea apare ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
În privința excepției lipsei procedurii prealabile, pârâții au învederat că, Legea contenciosului administrativ obligă la efectuarea acestei proceduri, iar legiuitorul nu lasă la libera alegere a părților dacă o efectuează sau nu. Având în vedere că reclamantul este funcționar public și cauzele privind funcționarii publici sunt de competența instanțelor de contencios administrative, procedura prealabilă nu este numai obligatorie, dar prin neefectuarea acesteia reclamantul practic nici nu a încercat o rezolvare amiabilă a situației existente, motiv pentru care pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibile.
În recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S pentru MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate cu consecința respingerii acțiunii reclamantului.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâta a arătat, în esență, că din anul 2001, aplicabilitatea acestui text legal se suspendă, iar legiuitorul a urmărit suspendarea în continuare a acestui drept și nu poate fi dispusă plata în anul 2006 primelor de concediu pentru anii 2001 - 2005.
În ședința publică de azi, instanța din oficiu, întemeiat pe dispozițiile art.137 alin.1 pr.civ. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S în promovarea recursului.
Analizând excepția invocată prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea a apreciat-o ca fiind fondată pentru următoarele considerente:
Este cunoscut faptul că hotărârile judecătorești își produc efectele numai între părțile care au luat parte la judecarea pricinii astfel că, din punctul de vedere al părților, cadrul procesual stabilit la judecata înaintea instanțelor de fond este același și la judecata în recurs; dreptul de a exercita această cale de atac este recunoscut doar părților de la judecata în primă instanță, nici uneia dintre părți neputându-i-se îngrădi dreptul de recura hotărârea pronunțată în defavoarea sa după cum nici unei persoane din afara procesului nu i se poate pretinde sau permite să se judece direct în fața instanței de recurs, fără a se fi judecat mai întâi în fața instanțelor de fond.
În speță se constată că recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S nu a fost parte în litigiul derulat în fața instanței de fond astfel că se poate susține cu temei că aceasta nu poate recura hotărârea pronunțată în contradictoriu cu alte persoane.
În consecință, reținând că potrivit normelor juridice instituite prin Codul d e procedură civilă, calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, iar în situațiile juridice pentru a căror realizare calea justiției este obligatorie, calitatea procesuală aparține celui ce se poate prevala de acest interes, iar recurenta nu se poate prevala de un interes legitim în promovarea recursului Curtea va aprecia excepția invocată ca fiind fondată iar în temeiul dispozițiilor legale enunțate o va admite și va respinge recursul declarat.
Analizând recursurile declarate de către pârâții INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ și DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Prin prevederile art. 3 alin. 1 din nr.OUG 33/2001 și ulterior prin legile anuale ale bugetului de stat, respectiv art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/ 2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003 precum și art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004, dispozițiile legale amintite mai sus au devenit inaplicabile, ulterior anului 2002, fiind prevăzute suspendarea exercițiului acestor drepturi sau prelungirea termenului de punere în aplicare.
După cum în mod corect a reținut instanța de fond,suspendarea exercițiului dreptuluinu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența și nici nu s-a constatat neconstituționalitatea textului de lege care conferă dreptul reclamanților la aceste prime.
Prin urmare, fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative amintite anterior.
Prevederile art. 41 din Constituția României statuează că salariații au dreptul la protecția socială a muncii iar dreptul la concediul de odihnă plătit face parte din această categorie; conform art. 53 din același act normativ, restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți, poate fi dispusă numai dacă este necesară, iar măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului.
În speță, însă, se poate conchide că suspendarea succesivă la plata primei de vacanță nu echivalează cu înlăturarea dreptului la aceasta ci doar cu suspendarea exercițiului acestor drepturi sau prelungirea termenului de punere în aplicare, dreptul la plata primei fiind îngrădit în mod nepermis.
Înalta Curte de Casație cu prilejul soluționării recursului în interesul legii (decizia nr. XXIII/2005) a statuat că pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus" - ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui - un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada în care exercițiul lui a fost suspendat, altfel s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial a cărui existență este cunoscută să fie vidat de substanța sa și practic să devină lipsit de orice valoare, iar respectarea principiului încrederii în statul de drept, implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera legii pentru ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea; se susține, de asemenea, că prelungirea valabilității dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ar fi de neconceput și inadmisibil.
Prescripția extinctivă a fost instituită de legiuitor ca o măsură de sancționare a creditorului care nediligent și care nu își realizează drepturile în termenul prevăzut de lege. În speță, însă, reclamanților nu li se poate imputa o stare de pasivitate, prevederile legale arătate anterior privind suspendarea exercitării dreptului la primele de concediu vizând implicit și suspendarea mijloacelor legale pentru realizarea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția lipsei calității procesuale active a DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
Respinge recursul declarat de pârâtele INSTITUTUL NAȚIONAL DE STATISTICĂ B și DIRECȚIA JUDEȚEANĂ DE STATISTICĂ împotriva sentinței civile nr. 2170 din 02 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - G - - - - -
Red./dact.MS/
Dact./2 ex./20.02.2008.
Jud.fond:;
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan
